Revenire

Cred că… ce mă sperie cu adevărat, nu e o pagină goală, ci ideea de a scrie pentru că „trebuie” sau prin prisma faptului că „e necesar”…când libertatea scrisului este îngrădită de rigori tehnice și științifice, pasiunea e redusă la  tăcere, amorțită în neant…Cum am ajuns aici?Faptul că sunt în ultimul an de facultate -Licență, vorbește de la sine…Sunt mai agitată ca de obicei și mereu în priză să fac lucruri, iar scrierea licenței îmi cam dă bătăi de cap…probabil îmi veți spune că e normal și…cred că așa este, totuși, eu sunt eu când scriu pentru că inima mi-o cere, iar imaginația mea cutreieră fiecare uliță a minții mele, iar când scrii o lucrare de licență, oricât de original ai fi, se dorește respectarea cadrului standard și cerințelor esențiale de la care nu te poți abate, iar acest lucru mă crispează, îmi inhibă creativitatea și pasiunea de a scrie rămâne în așteptare,într-un colț…de aici și pauza mea de la scris.Probabil lucrurile s-ar așeza de la sine dacă nu aș fi o perfecționistă, totuși e dificil să nu-ți dorești ca totul să arate extraordinar, când în joc e întreaga ta ființă.A fi „artist” presupune că pe lângă personalitatea,trupul, comportamentul, atitudinea, sentimentele tale, porți cu tine și creațiile tale, vorbele, acțiunile…tot ce deții e în tine, cum ai putea renunța la un cuvânt spus de tine?Ar însemna să renunți la tine…să dai uitării identitatea proprie.

Mi-a lipsit scrisul și mi-am reproșat zi de zi că am amânat să mă așez în fața laptopului, privind pagina albă ca pe o mare infinită de neprevăzut …simțeam că scrisul aștepta să mă ia de mână,dar aveam degetele încleștate…îmi repetam în minte că voi scrie mâine ,iar ideile îmi inundau gândirea, le lăsam să treacă- valuri ,valuri- zâmbeam când câte o idee se împiedica la ușa conștientului…o lăsam să se ridice singură și să-și vadă de drum, fără a poposi să ascult măcar una …îmi spuneam că mâine le voi asculta…ah,stai exact așa am zis ieri și acum două zile, și acum două sptămâni, și acum două luni…amânare, ezitare, delăsare…simt că literele îmi răspund cu greu acum ,parcă tânjind după atenție, fiindu-le teamă că vor fi abandonate iarăși…nu le pot învinovăți …aș vrea să le promit că nu voi uita nicicând de ele,dar ce rost au promisiunile fără fapte?Totuși, mâinile mele vor să le mângâie, să le transmită că nu le-am uitat nicio clipă, fiecare cuvânt format în minte le-au adus mai aproape de pasiunea, care și-a făcut cuib în inima mea.Aș vrea să vă adunați toate sub aripa pasiunii de a scrie, să fiți mereu împreună,pentru ca atunci când veți crește, să creați cuvinte nemaiîntâlnite și pline de sens.Cred că mi-a înghețat fluxul emoțiilor și trăirilor care s-au perindat în acest timp prin inima mea și care doar în fugă mi-au atins sufletul.

Știu că în momentele în care eram asaltată de sentimente încâlcite,mă așteptai răbdătoare, draga mea pasiune, pentru a le putea descâlci împreună…dar eram oarbă, surdă și mută în încăpățânarea mea.Îmi spuneam că trebuie să regăsesc liniștea ascunsă în spatele fricilor și dezamăgirilor, ca apoi să pot scrie…dar liniștea mă aștepta în spatele tău, dincolo de fiecare  literă care ar fi deschis și cele mai ascunse uși.M-am adâncit în dezamăgire și am refuzat să prind în palme chemarea de a scrie.Acum sunt din nou în fața laptopului,  ca și cum aș scrie pentru prima oară…tastele sunt amorțite, degetele aleargă după litere…dar atmosfera începe să se destindă.Mă bucur că lucrurile au revenit pe făgașul normal.Mă bucur că am făcut pace,draga mea pasiune!Literele au răspuns cu mulțumire și bucurie atingerilor mâinilor mele, față de idei mă voi revanșa pas cu pas… le voi cere să se așeze pe rând, pe scaunul minții mele și să mi se confeseze cu încredere, iar pe cele mai brave și ingenioase le voi trimite într-o lungă și sinuoasă călătorie către inimă, pentru a primi binecuvântarea începerii unei noi creații.

Și iată-mă, pornind la un alt drum,țintind să fiu în acord atât cu mintea, cât și cu inima, dorindu-mi să nu dau drumul pasiunii de a scrie din mâinile mele.Scrisul-eliberare și leac pentru suflet!

Momentan,voi lăsa literele să se odihnească, în timp ce ideile își vor relata povestea,rând pe rând, pentru a da naștere cuvintelor, ce vor țese o altă fărâmă de suflet.

Va urma…

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!😁🌞

De ce scriu?

Întrebarea aceasta e pe buzele multora , chiar și a cunoscuților, a rudelor, nu și pe ale mele. Înainte să am un blog ,mă întrebam „de ce nu scriu?”. Aveam idei, aveam plăcerea și imboldul de a scrie, dar amânam momentul, găsindu-mi scuze…dar și întrebarea asta a luat sfârșit, odată ce mi-am luat inima în dinți și am început să scriu …Am primit remarci de genul „Nu ai ce face!” , „E o pierdere de vreme!” , „Probabil că te plictisești!” etc… și la fiecare am replicat : Scriu pentru că îmi place !. Poate părea bizar pentru unii , probabil mi-ar spune că într-o lume a vitezei ,a lipsei de timp, a haosului cotidian ,lumea abia mai citește câteva fraze, apăi să scrie …ei bine mai există și oameni care scriu din plăcere, pentru că simt să facă asta și își pun sufletul pe tavă în fața cititorului. Da, poate părea pueril, lipsit de sens, dar nu și pentru cel care scrie.

„De ce scriu?” Pentru că scrisul e libertatea mea. Scrisul e puntea dintre mână și inimă. Doar scrisul le-a adus împreună. Doar prin scris mă simt cea mai „Eu”. Cu fiecare cuvânt pătrund în interiorul meu. Nimeni nu mă poate condamna pentru ceea ce scriu, pentru că nu va simți niciodată cuvintele asemeni mie ,fiecare o va face în felul său și va oferi propriul înțeles cuvintelor sale. Scrisul mă ajută să fiu umană, să-mi amintesc că lucrurile mici fac diferența. Poate m-am făcut greșit înțeleasă ,scrisul nu e o formă prin care doresc să mă afirm în fața lumii ,ci un mod de a mă cunoaște mai bine pe mine însămi.Scriind, dau viață gândurilor mele, emoțiilor, trăirilor, sentimentelor a tot ce e ascuns de ochii celorlalți …și chiar de proprii ochi. Se poate spune că e o formă proprie de meditație. Poate e o coincidență sau poate nu faptul că, la un an, primul lucru pe care l-am ales a fost stiloul, poate acesta a fost darul meu primit de Sus.

De multe ori, înainte să adorm ,mintea îmi este străfulgerată de șiruri de cuvinte ,care nu se mai termină. Parcă fiecare cuvânt își alege locul unde va fi așezat ,venind singur la mine ,la momentul potrivit. Nu degeaba se spune că noaptea este cel mai bun sfetnic, cum îmi așez capul pe pernă ,gândurile curg șiroaie ,până când o idee poposește mai mult timp în mintea mea și în acel moment știu că despre asta voi scrie mâine. În timpul zilei, mi se întâmplă să găsesc mai multe subiecte pentru articole, dar știu că nu e momentul potrivit pentru a le aborda , până când nu primesc și acordul nopții. Nu îmi impun când ,cât și cum să scriu un articol ,atât timp cât nu simt că pot scrie. Mi se pare o tortură a minții să te forțezi să scrii doar de dragul de a fi la zi. Las ca inspirația să mă invite la scris, pentru că răbdarea e cheia marilor rezultate. Și ce plăcere să sorbi fiecare cuvânt care urcă din inimă spre minte ,pentru a prinde formă și poposește pe limbă pentru a prinde ecou, pe buzele mele și ale cititorilor. Fiecare cuvânt e o surpriză și pentru mine și îl rostesc de mai multe ori pentru a mă familiariza ,fixându-l în contextul potrivit. Fiecare cuvânt se așterne pe fondul alb în cea mai mare liniște, așteptând întregirea articolului, pentru a-și juca rolul la momentul oportun.

Nu am un ritual care să-mi inducă dorința de a scrie, pentru că ea există independent de mine. Când simt să scriu ,scriu ,nu-mi propun să fac asta dacă nu a încolțit ideea unui alt articol în mintea mea. Tot ceea ce am nevoie este liniște și prezența ideii în minte , chiar și un cuvânt poate produce o avalanșă în interiorul meu .Odată ce m-am așezat confortabil în fața laptopului și încep să tastez, totul vine de la sine și nu mă opresc decât la final, pentru a face modificările de rigoare.Intenția mea nu e să surprind ,ci să aduc o fărâmă de emoție în ochii cititorului ,să fiu împăcată cu mine ,că și în acea zi un om și-a păstrat calitatea de a fi uman.

Poate că nu sunt și nici nu voi fi vreo vedetă ori vreun geniu care ar putea  pune bazele unei noi teorii revoluționare și nici nu voi aborda domenii de interes ,care ar putea atrage atenția unor mase semnificative de oameni, dar nici nu mi-am propus acest fapt, sunt suficienți oameni specializați care pot scrie despre domeniul în care activează și o pot face foarte bine, chiar și eu îi urmăresc…intenția mea este să scriu despre cele mai nesemnificative lucruri ,pe care tot mai puțini oameni le privesc, pentru că ele ne aduc mai aproape de absolut. Eu ,în nimicnicia mea ,aleg să fiu un simplu om și să mă bucur de acest privilegiu, pentru că cel mai greu în această lume este să fii SIMPLU!

Poate unora le pot părea prea siropoasă sau plictisitoare sau neinteresantă …îmi pare rău că nu pot fi pe placul tuturor și nici nu am cum ,atât timp cât suntem atât de diferiți cu toții -acest lucru îmi place cel mai mult la viață, pentru că fiecare în parte e o sursă de inspirație pentru cei din jur. Fiecare articol prinde formă datorită unui exemplu din viața mea ,de zi cu zi. Poate că sunt o decepție în ochii multora, dar aș fi distrusă dacă aș fi în proprii mei ochi.Nu am pretenția ca cineva să îmbrățișeze percepțiile mele nesemnificative, eu mă simt câștigată dacă am putut aduce un zâmbet pe chipul unui cititor,o încrețitură în marginea ochilor și un semn de întrebare în minte. Pentru mine e suficient că soarele mi-a zâmbit și azi și un nou articol a îmbogățit blogul meu.

Da ,îmi place să scriu din tot sufletul! Iubesc să scriu! Scrisul mă face să vreau să fiu mai bună pe zi ce trece, să fiu împăcată cu mine și cu cei din jur! Aș putea scrie despre orice nimic ,ore în șir și aș putea face asta toată viața. De ce aș face asta? De ce nu ?!Este felul meu de a mă bucura de orice îmi oferă viața.Sunt articole pe care le scriu râzând ,altele plângând ,altele cu emoție …fiecare literă e trăire. Fiecare tastă pe care o ating răsună în mintea mea ,asemeni ecoului unei clape de pian. Totul se simte ,totul se trăiește! Ce poate fi mai veridic de atât ?

Pentru unii-totul e nimic ,pentru alții -nimicul e totul.Voi ce alegeți?

Eu aleg nimicul! Pentru că totul se naște din nimic…😌

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!