Arhive categorie: Articole

Printre realitate

Am început Masterul … teoretic, pentru că, practic, stau pe tușă… Azi se susținea primul curs, de fapt se susține, doar că nu pot să particip… De ce? Pentru a putea avea acces la platforma online, îmi trebuie un cont personal de student, care încă este în curs de creare, procesul decurge greu … nu vreau să dezvolt parcursul creării acestui cont, pentru că este presărat cu insistențe, cereri, încercări, reîncercări, așteptare (care încă continuă), nervi etc. … Când va fi gata ? Nu știu, sper și aștept să se întâmple cât mai curând… Cam așa arată începutul anului la Master pentru un student, în mediul online, pe fondul pandemiei. Cu siguranță nu toți au ghinionul meu, dar fiecare se descurcă cum poate, nu ?! Cert e că …am început cu stângul. Lucrurile scârțâie, destul de vizibil în ceea ce privește învățământul în format online … dar nu intenționez să abordez acest subiect. Mâine e o nouă zi,nu ? Să sperăm la mai bine… speranța să fie mereu vie!

Mi-amintesc când am început facultatea… pășeam cu emoție, cu mari aspirații și cu o motivație de neclintit. Trebuie să recunosc că găsirea amfiteatrelor și a sălilor de curs/seminar mi-a dat multe bătăi de cap, eram mereu în întârziere, iar prima sesiune… cel mai mare test de rezistență de până atunci.Ore întregi de așteptare, pentru a extrage un bilet și a da piept în piept cu subiectele, care erau mereu o surpriză, oricât te-ai fi pregătit, iar totul devenea cu atât mai intens cu cât se întâlnea cu tendința de a atinge perfecțiunea și teama de eșec. De altfel, eșecul este cu atât mai apăsător cu cât îți dărâmă tot ce știai despre raportul dintre tine și viața de sub pașii tăi. Aveam să cunosc eșecul semestrul următor, în a doua sesiune, când am cedat presiunii stresului, iar în momentul în care trebuia să-mi prezint subiectele, în mintea mea totul se făcuse alb și uitasem tot… pentru un moment am simțit că mi se mișcă pământul sub picioare, invidiam porumbeii pentru libertatea ce o afișau prin zborul ce se oglindea în geam, pentru că voiam să fug … pentru prima dată în viața mea, aș fi preferat să dau bir cu fugiții. Înainte de acest moment eram o fire perfecționistă, țineam ca lucrurile să se desfășoare cum trebuie, tindeam ca tot ce fac să fie corect, exemplar și fără reproș, să mă păstrez mereu deasupra, orice s-ar întâmpla. Nu luam în calcul eșecul, credeam că nu mi se poate întâmpla.. ei bine, s-a întâmplat…și nu numai că s-a întâmplat, însă m-a marcat cu totul.

Am trecut cu bine peste acel moment, dar eu nu mai eram la fel, nu mai puteam fi la fel. În mine s-a aprins un semnal de alarmă care m-a împins să fac unele schimbări în viața mea . După respectivul moment în care am clacat (sau cel puțin așa vedeam eu lucrurile în acel moment), am apăsat pe butonul „pause” și am așezat dorința de perfecțiune deoparte. Ușor-ușor am reușit să mă detașez, să privesc imaginea în ansamblu ori de câte ori lucrurile luau o altă întorsătură, dar mai ales am învățat că eșecurile fac parte din viață, ca ele sunt inevitabile, dar cu atât mai mult că ne sunt de folos pentru a ne schimba în bine și a ne reașeza prioritățile. Am renunțat la ideea de a fi mereu prima în orice făceam și mi-am permis să greșesc. Este adevărat că nu am scăpat de tendința de a mă stresa, acest aspect s-a remarcat chiar și la finalul facultății,când mi-am susținut licența, am avut atâtea emoții, încât mi-am dat seama că uitasem și să respir…nu am scapat de asta, dar lucrez la acest aspect.

Ideea e că orice început este dificil în felul său, fie că se schimbă mediul, fie că întâlnim oameni noi, fie că ne schimbăm noi înșine, pentru că dorim să evoluăm, astfel că oricât de experimentați am fi, un nou început mereu ne surprinde, pentru că noul înglobează necunoscutul și inevitabilul, punându-te în fața faptului împlinit. De aceea, nici un rezultat nu se concretizează fără baza acestuia- începutul. Ceea ce contează se cristalizează în rămășițele învățămintelor pe care le extragem din munca noastră, cu bune și rele .

Acum că privesc în trecut, în liceu ni se spunea că la facultatea vom fi pe cont propriu, vom vedea realitatea care se concretizează în fața noastră și că e foarte posibil să nu fie pe placul nostru ceea ce vom descoperi, dar face parte din viață. Această imagine creionată nu a fost departe de adevăr.Primul an de facultate consider că e de încălzire și e adevărat, este cel mai ușor, chiar dacă în cadrul acestuia înveți să prinzi mersul lucrurilor, să ții pasul și te încâlcești la orice pas, lucrurile se complică ulterior. Dacă în primul an, toți se ajută unii pe alții, toți vor să se cunoască , să interacționeze, ulterior întregul tablou prinde nuanțe mai gri. Odată câștigată autonomia, intervine detașarea, păstrarea informației pentru sine, se vorbește superficial și numai la nevoie, intervin bisericuțele, ca peste tot, de altfel. Fiecare își urmărește interesul, mai pe scurt, fie că o persoană afișează acest aspect, fie că nu, concurența devine aprigă, mai ales după ce se termină facultatea, când și bisericuțele se clatină și fiecare vânează locul cel mai bun. Mai devreme sau mai târziu, înveți pe cine să păstrezi aproape și pe cine nu, să nu crezi în aparențe și să ai mereu încredere în propriile forțe, chiar dacă alții par a fi mai buni… am folosit verbul „a părea” tocmai, pentru că de cele mai multe ori vorba nu coincide nici cu fapta, nici cu persoana.

Înveți că egalitatea este un ideal, subiectivismul defilând cu nonșalanță, în timp ce obiectivismul stă rușinat pe banca de rezervă. Ești vizibil atât timp cât lingușești persoana potrivită , iar rezultatele sunt pe măsura efortului pe care-l depui pentru a te face plăcut în fața celui din fața ta și nu pe măsura muncii tale. Te aștepți să obții rezultatul așteptat pentru că ai depus eforturi, pentru că ți-ai dat silința și vrei să obții ce e mai bun și poate că într-un final reușești, dar apoi realizezi că o altă persoană cu eforturi mai puține sau chiar deloc, te-a ajuns din urmă sau chiar e înaintea ta doar pentru simplul fapt că s-a facut apreciat și s-a afirmat cu fiecare ocazie. Realizezi că e important cum te vinzi, dar mai ales în fața cui. Și ajungem la aceeași vorbă: interesu-și poartă fesul! De cele mai multe ori nu este vorba despre ceea ce știi sau ce poți , este despre cine sau pe cine cunoști.Știm cu toții că accentul cade pe vânatul notelor și acumularea informațiilor în învătământul național, și nu pe eficiența pregătirii , iar acest lucru nu se schimbă în cadrul mecanismului universitar. Recunosc că pană în primul an de facultate am ținut să am note mari, nu atât pentru a primi apreciere, cât pentru satisfacția mea personală, pentru a-mi dovedi mereu că pot mai mult, pentru că nu găseam un instrument care să reflecte munca depusă… si trebuie să recunoaștem că societatea este întocmai construită, să-și formeze o imagine după rezultat. Ai 10, ești o persoană de nota 10, ai 5, nici nu este demn să menționezi . Nu contează că ai fost de 10 de când te știi, dacă ai luat 5, înseamnă că nu ești /nu mai ești atât de deștept pe cât te credeau ceialalți. Nu contează munca din spatele rezultatului,ci doar rezultatul, când de fapt, munca reflectă exact cum ești, ce-ți dorești și ce meriți cu adevărat.

Istoria îi pune în prim-plan pe învingători, prezentul îi mărește pe învingători, iar viitorul vânează învingători. Tot ce contează este să reușești, nu contează în ce mod, nu contează cât efort ai depus, dacă nu ai depus deloc, înseamnă că „ai cap” să reușești în orice mod.Îi admirăm, îi idolatrizăm, îi invidiem pe cei care reușesc, ne dorim să fim în preajma lor , le râvnim locul și viața pe care o duc, pentru că vedem doar la suprafață. Nu luăm în calcul altceva decât rezultatul. Uităm că eșecul este cel mai adesea sursa motivației în a atinge succesul. În orice caz, reușim mereu să ne scuzăm : „Suntem oameni !”, dacă am face din această vorbă un ideal, în schimbul unei banale scuze, care cu siguranță nu ne face cinste, poate am fi oameni, în adevăratul sens al cuvântului.

Cert e că o facultate te pregătește pentru viață, dar nu prin cunoștințele pe care ți le oferă,neapărat, ci mai ales prin faptul că-ți oglindește realitatea înainte de a te izbi cu totul de ea, imediat ce pătrunzi în tabloul problemelor și grijilor cotidiene. În orice caz, alege mereu ce e mai bun din toate, vei înflori, în ciuda loviturilor primite și vei fi mai plin de viață și mai luminos.

P.S. Poate între timp reușeșc să-mi fac o părere și despre Master 😀

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!😀🌞

Bagajul

Prezentul e aici și acum … atât de simplu și totuși, e nevoie de o fărâmă de gând pentru a fi propulsați fie în trecut, fie în viitor.

De câte ori nu v-ați spus: „Nu voi mai privi înapoi!”, „Nu voi mai suferi!”, „Nu mă voi întoarce!”, „Nu voi mai face aceleași greșeli!”, „Nu voi mai permite să fiu dezamăgit/ă!”… și de câte ori ați repetat aceleași lucruri? … până când ați spus „STOP!”. Și din acel moment v-ați închis în sine. V-ați făcut promisiuni, v-ați plusat așteptările, v-ați creat un ideal din ce va fi! L-ați făcut pe Dumnezeu complice în planul vostru de a vă schimba viața, de a găsi persoana potrivită care să vi se potrivească mănușă, de a avea casa cu piscină mult visată și ultimul model de mașină care v-a bântuit mințile. Și poate că mulți au primit tot ce-și doreau sau cea mai mare parte a lucrurilor pe care le visau, au fost fericiți o perioadă, dar a apărut gândul „Și totuși, parcă-mi lipsește ceva!” : mașina trebuie schimbată, casa trebuie modificată, partenera/ partenerul nu mai e ca la început, copiii mi-au complicat viața … nu era mai bine când eram singur?

Dar câți dintre noi se întreabă : sunt pregătit să primesc tot ce-mi doresc? Vorba aceea: Ai grijă ce-ți dorești,căci s-ar putea să ți se întâmple! Râvnim mereu la ceva mai bun, să fie „demn” de noi. Dar cât de demni suntem noi înșine? Purtăm trecutul cu noi asemeni unei valize, mereu prezente lângă noi. Trecutul e refugiul când prezentul nu ne mulțumește. Nu pentru că trecutul ar fi mai bun, ci pentru că odată cu timpul uităm detalii, contexte, senzații sau cel puțin imaginile sunt mult mai estompate și oricât de grele ar fi fost unele momente, mereu vor părea mai ușor de îndurat decât prezentul, pe care-l simți pe piele, cum se scurge în inimă și-ți atinge sufletul. Prezentul e mereu viu, intens și ne sperie. Dacă e bucurie, ne temem că va dispărea în următoarea clipă. Dacă e suferință, ne e teamă că va dura la nesfârșit.E nevoie de o clipă de nefericire care te încearcă în prezent, pentru a tânji după utopia trecutului atât de neclar, dar aparent atât de liniștitor. De cele mai multe ori nu suntem pregătiți pentru ce va urma, dar ne consolăm cu faptul că „Suntem oameni, toți greșim”. Corect! Greșim, dar de preferat să nu o facem la nesfârșit. Greșim, cădem, ne ridicăm, învățăm și mergem mai departe! Viața e prea scurtă pentru a ne permite să persistăm în greșeli și în a poza în victime!

Ne dorim să cunoaștem persoane noi, să fim cunoscuți așa cum suntem pe sub piele, să fim apreciați pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce facem, pentru ceea ce oferim… să fie suficient că suntem „Noi” ! Dar persoana de lângă noi poate fi suficientă pentru noi, așa cum este ea : cu defecte, cu lipsuri, cu un trecut al ei, cu așteptări, cu nevoi? Suntem în stare să oferim ceea ce avem mai bun doar pentru că iubim? Pentru că ni s-a oferit privilegiul de a simți cel mai puternic și mai frumos sentiment care a existat vreodată : „iubirea ”?

Înainte de a cunoaște o persoană și de a o invita în viața noastră, ar trebui să facem un exercițiu cu propria persoană și să ne adresăm sinelui nostru: Sunt pregătit să am un nou început cu altă persoană? Îmi doresc cu adevărat o altă persoană în viața mea sau vreau să mă consolez cu pierderea fostei/fostului partener? Sunt dispus să las tot trecutul în urmă pentru un nou început plin de speranță și surprize plăcute?… și odată ce răspundem la aceste întrebări, ar trebui să fim sinceri cu noi înșine și să cântărim fiecare cuvânt pe care ni-l adresăm și pe care să-l lăsăm să se reverse din interiorul nostru. Cheia fericirii nu e refugiul într-o relație pansament. Poate pentru un timp va avea efect, dar nu va ține.Veți începe să proiectați asupra partenerei/partenerului din prezent, dezamăgiri, acțiuni, vorbe ale persoanelor care v-au rănit în trecut și nu veți reuși decât să pătați orice moment de „așa-zisă” fericire pe care credeați că o veți căpăta lângă respectiva persoană. Nu veți avea nicio satisfacție, pentru că nu veți reuși să cunoașteți adevărata persoană din fața voastră, atât timp cât veți păstra vie imaginea fantasmelor din trecut, care vă macină prezentul.

Când alegi să intri în viața unei persoane, asigură-te că bați la ușă, iar dacă ea te poftește înăuntru, ai face bine să lași bagajul la ușă, să te descalți și să pășești în interiorul inimii sale cu cea mai mare grijă, asigurându-te că pașii tăi nu vor destabiliza întregul cămin. Ia-ți timp suficient pentru a admira priveliștea din fața ta, pătrunde fiecare colțișor cu finețe și răbdare, savurează o cafea fără a scăpa măcar o picătură pe podea, pentru că orice pată rămâne imprimată, nimic nu o va șterge. E atât de frumos când e totul atât de alb, ar fi păcat ca și o simplă picătură să strice armonia din interior, nu? Fă-te comod, dar nu lăsa comoditatea să te cuprindă. Vaza e goală, ar fi frumos să așezi câteva flori colorate, nu multe, cât să vă bucure ochiul și să învioreze încăperea. Nu deschide geamul, chiar dacă e destul de cald, căldura apropie. Apropie-te de el/ea, chiar acolo în interiorul inimii. Dansați! Pentru început, lent, până se armonizează bătăile inimii, apoi lăsați-vă purtați de val . Plutiți, plutiți în Înalt, cât mai sus posibil. Simte-le pe „aici” și „acum”. E tot ce contează. Privește-o/Privește-l e lângă tine, atât de aproape. Nu-i simți inima pentru că sunteți în interiorul ei, ea vă simte pe voi, fiecare pas, fiecare stângăcie.

Poposiți cât mai mult printre nori, iar când vă veți întoarce în cameră, veți arunca o privire în interior, pentru a vă asigura că totul e în regulă. Vă veți trage sufletul și veți păși pe ușă, în afara inimii ei/lui și veți intra pe ușa inimii tale. Asigură-te că deschizi ușa larg. Nu-ți fie teamă că el/ ea nu va avea grijă, pentru că deja s-a descălțat, abia îi simți pașii. Ai încredere! E Ea/ El. Nu a fost, nu este și nu va mai fi nimeni la fel. E unic/ă.Poți fi sigur/ă .Nu uita că tu ai pășit în inima lui/ei, fără a avea vreo reținere, de ce nu ai face la fel? De ce îți refuzi șansa la fericire? Știu, îmi vei spune că ai un trecut plin, că ai suferit, ai făcut greșeli… Nimic nou, nimic care să afecteze momentul prezent… în afară de tine! Nu-i lăsa mâna să aștepte, prinde-o, ține-o strâns și nu-i da drumul. Poate fi infinitul!Poate fi totul și nimic… ce mai contează? Contează că simți- aici și acum! Simți cât de minunat e? Voi sunteți minunați! Pășiți în tandem, încă simțiți ritmul muzicii, deși e perfect liniște. De când nu ai mai simțit liniștea? Dar ai simțit-o vreodată atât de profund? Mișună peste tot în ființa ta. Îți zâmbește, iar acum îi zâmbești și tu. El/Ea e sursa și știi asta… și îți place. Se pare că e puțin praf, dar îl veți șterge împreună. Parcă lucrurile nu-s poziționate cum ar trebui, nu? Așa-i că o/îl așteptai? De acum nu e vorba doar de „tu” și „eu” , e vorba de „Noi”. Inima ta nu-ți mai aparține, e a ei/lui. Tu ai primit alta în schimb. Să ai mai multă grijă, să păstrezi curățenia… ai văzut cât de imaculat era totul în inima lui/ ei? Puteți face orice, în oricare cameră din interiorul celor două inimi, pentru că oricând pot deveni una singură, dar fiecare își va cunoaște partea proprie. Viitorul sună promițător,nu-i așa? Acum că v-ați instalat în inima ta, vă las să vă aranjați lucrurile, pentru că presimt că veți poposi tot mai mult în acest loc. Păstrați-vă voi, aici și acum!

Fiți mereu pregătiți pentru un nou început! Fiți deschiși să cunoașteți părți noi din voi.Lăsați trecutul în urmă și permiteți viitorului să vă surprindă.Tot ce aveți de făcut este să vă bucurați de prezent, singurul pe care-l aveți la dispoziție și… tot ce contează!

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!🌞😁

Îndrăgostire-dincolo de mit

Când am așternut cuvintele „va urma…” pe așternutul alb al inspirației mele, cu siguranță nu am intuit încotro mă va purta inima … și uite că mi-a trebuit un răgaz pentru a putea creiona pe ce tărâm necunoscut,al vieții mele am ajuns…

Mereu m-am întrebat : Cum e să te îndrăgostești?Ce simți, ce faci, cum te comporți când inima ți-o ia la vale?Cum faci să o ajungi din urmă?Vrei să o recuperezi sau vrei doar să te ghidezi după ea?În momentul în care te îndrăgostești, inima îți mai bate în piept sau așteaptă înfrigurată, în vama altui piept pentru a putea fi încălzită de o altă inimă?Oare sunt suficiente întrebări?Probabil,nu.Însă,pentru prima dată, „a simți” și-a intrat în drepturi, iar„ a gândi” a intrat în repaus.

Și,totuși… cum știi când începi să te îndrăgostești?Cel mai probabil,nu vei ști, dar cu siguranță vei afla,ulterior .

Acel moment poate fi o privire, un fir de nisip care te va purta ulterior către mari dune …o privire care oprește timpul în loc și dezgolește sufletul de trup…o privire care caută febril o altă pereche de ochi cu care să formeze un pod către inimă…

Poate fi o invitație la dans, urmată de un refuz…dar salvată de o altă invitație la dans…un dans abia mișcat, un dans între două piepturi,animate de bătăi de inimă, în care nici el,nici ea nu realizează că picioarele s-au oprit de mult și doar inimile dansează într-un vals aproape nesfârșit…

Poate fi o conversație,aparent eșuată, în frig…în care „Te ascult!”, declanșează doar frânturi de cuvinte,urmate de o mare de tăcere, în care doar ochii se mai aventurează în valurile înspumate … si pare că doar privirile știu cu adevărat despre ceea ce împărtășesc.

Poate fi un gând care îți încolțește în minte și care devine ulterior realitate, fiind urmat de altele care se țin lanț și dansează în fața ochilor tăi …ca prin magie.

Poate fi o dorință, o dorință ca cele două priviri să se mai îmbrățișeze încă o dată, în ciuda trupurilor inerte care nu știu să gestioneze situația, a minților care se pierd în detalii și a pesimismului pe care ambele trupuri l-au purtat ca un talisman până în prezent…

Pot fi toate la un loc, un cumul al pașilor care te poartă spre Tărâmul Îndrăgostirii…dar esența acestei decoperiri e că odată ce ai intrat pe acest tărâm, nu mai e cale de întoarcere…dar întrebarea e:Cine ar vrea să se mai întoarcă?

84114233_615858982559811_8937915406417395712_n

Care sunt efectele procesului de îndrăgostire?

Te trezești brusc în aer…exact !Trupul tău aparent, atinge pământul, dar mintea, inima…toate comorile păstrate în cufărul sufletului tău plutesc în aer, împrăștiate peste tot…nu te obosi să le aduni, le vei împrăștia mai tare.Permite să fie văzute și admirate!De preferat e să le oferi timp să se așeze, iar tu să te bucuri că plutești printre norii pufoși…

Desigur,vor mai fi căzături bruște din înaltul Cerurului, cu o izbire puternică de asfaltul dur și rigid…Probabil, îți va lua timp să realizezi cum s-a produs fiecare căzătură în parte…știu, știu că doare, cu fiecare căzătură inima ta se alege cu  sângerări tot mai abundente, însă odată ce ai reușit să te ridici de jos și să privești către Cer ,vei ajunge înapoi pe un nor pufos, iar și iar …în timp ce inima ta se va reface cu o rapiditate inimaginabilă.Cred că regenerarea accelerată a inimii e efectul remarcabil al îndrăgostirii, urmat de energia crescândă care-i oferă aripi inimii tale,aripi pentru a putea ajunge mereu la inima pereche.

Dacă râzi din orice, 24 de ore din 24 ,poți sta liniștit, e perfect normal, endorfinele își fac treaba…tot  ce trebuie să faci este să te bucuri de moment și să oferi cele mai sincere zâmbete.Probabil,cei din jur vor fi șocați să te vadă cum radiezi de fericire, atât timp cât nu-și amintesc să te fi văzut vreodată în „halul ăsta”…cu siguranță vor crede că ești bolnav/ă,cred că poate fi și „îndrăgostirea” o afecțiune de inimă incipientă, care va evolua alarmant în boala incurabilă denumită„Iubire”, deci poți să-i liniștești,nu ai leac.Momentan ești un pământean pierdut cu mintea, dar câștigat cu inima.Nu se transmite, decât între partenerii ideali, deci fiecare va trebui să-și aștepte momentul când vor fi loviți de Cupidon. O să adori această afecțiune!

Printre alte efecte adverse se numără și faptul că atenția ta e slăbită ,nu vezi și nu auzi ce se întâmplă în jur,nu ai putere de concentrare.Să nu te mire dacă vei constata că te afli în postura de a-l pune pe cel de lângă tine să repete întrebarea, de câte ori va fi nevoie, pentru a-i putea oferi un răspuns…nu,nu e semn de bătrânețe precoce, e de la faptul că poposești prea mult timp în aer!Va dura ceva această stare, dar țin să cred că-ți vei reveni.Vezi partea bună, vei fi imun la probleme și la toate lucrurile neplăcute care te deranjau în trecut,pentru că tot ce contează pentru tine în acest moment este inima ta pereche.

Și da,acum viața ta surprinde fiecare culoare în parte.De un lucru poți fi sigur, trăiești mai veridic ca niciodată!Expiri și inspiri iubire prin toți porii pielii tale.Șimți că nu poți fi mai fericit, dar vei conștientiza că vei fi mai fericit cu fiecare clipă în parte pe care o împărtășești cu el/ea.Nu mai contează ce ai fost, ce ai crezut, ce ai simțit, ce ai trăit înainte de el/ea.Important e că ești aici și acum.Să nu fii surprins de faptul că e foarte probabil să descoperi părți din tine pe care nu credeai că le deții și chiar să te schimbi în bine,pentru că simți să faci asta.Nu atât pentru el/ea sau pentru tine …ci pentru „noi”.Simți – și asta e cea mai de preț comoară.

Și poate că o dată ce începi să simți cum nu-ți mai încapi în piele și nici măcar în suflet,procesul de îndrăgostire se apropie cu pași repezi de final, final care dă startul unui început nesfârșit „Iubirea adevărată” .

Bucură-te aici și acum!Gândește și simte prezentul, viitorul oricum va veni – lasă-l să te surprindă! Ești și vei fi mai fericit ca niciodată !

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!🌞😁

Revenire

Cred că… ce mă sperie cu adevărat, nu e o pagină goală, ci ideea de a scrie pentru că „trebuie” sau prin prisma faptului că „e necesar”…când libertatea scrisului este îngrădită de rigori tehnice și științifice, pasiunea e redusă la  tăcere, amorțită în neant…Cum am ajuns aici?Faptul că sunt în ultimul an de facultate -Licență, vorbește de la sine…Sunt mai agitată ca de obicei și mereu în priză să fac lucruri, iar scrierea licenței îmi cam dă bătăi de cap…probabil îmi veți spune că e normal și…cred că așa este, totuși, eu sunt eu când scriu pentru că inima mi-o cere, iar imaginația mea cutreieră fiecare uliță a minții mele, iar când scrii o lucrare de licență, oricât de original ai fi, se dorește respectarea cadrului standard și cerințelor esențiale de la care nu te poți abate, iar acest lucru mă crispează, îmi inhibă creativitatea și pasiunea de a scrie rămâne în așteptare,într-un colț…de aici și pauza mea de la scris.Probabil lucrurile s-ar așeza de la sine dacă nu aș fi o perfecționistă, totuși e dificil să nu-ți dorești ca totul să arate extraordinar, când în joc e întreaga ta ființă.A fi „artist” presupune că pe lângă personalitatea,trupul, comportamentul, atitudinea, sentimentele tale, porți cu tine și creațiile tale, vorbele, acțiunile…tot ce deții e în tine, cum ai putea renunța la un cuvânt spus de tine?Ar însemna să renunți la tine…să dai uitării identitatea proprie.

Mi-a lipsit scrisul și mi-am reproșat zi de zi că am amânat să mă așez în fața laptopului, privind pagina albă ca pe o mare infinită de neprevăzut …simțeam că scrisul aștepta să mă ia de mână,dar aveam degetele încleștate…îmi repetam în minte că voi scrie mâine ,iar ideile îmi inundau gândirea, le lăsam să treacă- valuri ,valuri- zâmbeam când câte o idee se împiedica la ușa conștientului…o lăsam să se ridice singură și să-și vadă de drum, fără a poposi să ascult măcar una …îmi spuneam că mâine le voi asculta…ah,stai exact așa am zis ieri și acum două zile, și acum două sptămâni, și acum două luni…amânare, ezitare, delăsare…simt că literele îmi răspund cu greu acum ,parcă tânjind după atenție, fiindu-le teamă că vor fi abandonate iarăși…nu le pot învinovăți …aș vrea să le promit că nu voi uita nicicând de ele,dar ce rost au promisiunile fără fapte?Totuși, mâinile mele vor să le mângâie, să le transmită că nu le-am uitat nicio clipă, fiecare cuvânt format în minte le-au adus mai aproape de pasiunea, care și-a făcut cuib în inima mea.Aș vrea să vă adunați toate sub aripa pasiunii de a scrie, să fiți mereu împreună,pentru ca atunci când veți crește, să creați cuvinte nemaiîntâlnite și pline de sens.Cred că mi-a înghețat fluxul emoțiilor și trăirilor care s-au perindat în acest timp prin inima mea și care doar în fugă mi-au atins sufletul.

Știu că în momentele în care eram asaltată de sentimente încâlcite,mă așteptai răbdătoare, draga mea pasiune, pentru a le putea descâlci împreună…dar eram oarbă, surdă și mută în încăpățânarea mea.Îmi spuneam că trebuie să regăsesc liniștea ascunsă în spatele fricilor și dezamăgirilor, ca apoi să pot scrie…dar liniștea mă aștepta în spatele tău, dincolo de fiecare  literă care ar fi deschis și cele mai ascunse uși.M-am adâncit în dezamăgire și am refuzat să prind în palme chemarea de a scrie.Acum sunt din nou în fața laptopului,  ca și cum aș scrie pentru prima oară…tastele sunt amorțite, degetele aleargă după litere…dar atmosfera începe să se destindă.Mă bucur că lucrurile au revenit pe făgașul normal.Mă bucur că am făcut pace,draga mea pasiune!Literele au răspuns cu mulțumire și bucurie atingerilor mâinilor mele, față de idei mă voi revanșa pas cu pas… le voi cere să se așeze pe rând, pe scaunul minții mele și să mi se confeseze cu încredere, iar pe cele mai brave și ingenioase le voi trimite într-o lungă și sinuoasă călătorie către inimă, pentru a primi binecuvântarea începerii unei noi creații.

Și iată-mă, pornind la un alt drum,țintind să fiu în acord atât cu mintea, cât și cu inima, dorindu-mi să nu dau drumul pasiunii de a scrie din mâinile mele.Scrisul-eliberare și leac pentru suflet!

Momentan,voi lăsa literele să se odihnească, în timp ce ideile își vor relata povestea,rând pe rând, pentru a da naștere cuvintelor, ce vor țese o altă fărâmă de suflet.

Va urma…

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!😁🌞

Când a plecat vara?

Toamna a apărut pe nepusă masă la mine la ușă,s-a instalat în viața mea,fără să-mi dea  vreo explicație…și mă întreb:Când a dispărut vara mea?!Apreciez ,totuși,că a lăsat mare parte din căldura ei în urmă,pentru a putea digera plecarea ei.Parcă am clipit o dată și vara a dispărut,fără urmă…poate reușesc ,totuși,să o fac pe toamnă să vorbească,cred că încă nu și-a intrat în rol prea bine.Orice început e greu,așa-i?

Pănă reușesc să aflu vești despre vară…ce-ar fi să vorbim despre ea?

Recunosc că vara aceasta a fost una atipică pentru mine…a fost o vară a regăsirii de sine,a sufletului,a întregii ființe.Mi-am propus să-mi dedic mai mult timp mie,să stau departe de telefon,laptop,de ceea ce presupune mediul online,măcar câteva zile bune,întorcându-mă în trecut când nu știam când începe ziua și când se termină noaptea,pentru că viața era o veselie și o joacă.Dealurile și văile erau ale noastre.Strânsul porumbului,culesul viei,erau un alt prilej de a ne juca,de a umple văile cu râsetele noastre.Totul era de partea noastră.Nu știam ce e rău,binele ne urmărea pretutindeni.

Cred că în încercarea de a deveni mai bună,de a oferi mai mult celor din jur,m-am blocat undeva …și am uitat de sinele meu.Vara asta am făcut curățenie în sertarele ființei mele și am încercat să păstrez ceea ce-mi face bine – am descoperit că am rămas cu puțin,prea puțin din ceea ce credeam că-mi aduce fericirea și am ales să las persoane dragi mie,să plece,deși a durut și doare destul de mult.Ne atașăm mult prea mult de persoane,de lucruri și avem impresia că vor exista mereu în viața noastră,atât timp cât vom face să fie bine,dar ne mințim,iar din cauza acestei orbiri ajungem să suferim la nesfârșit și să facem din suferință propria religie.Venim goi de lucruri,goi de persoane,pe această lume și plecăm la fel de goi,fizic,dar depinde de noi să umplem sufletul nostru cu ce e mai sublim.Am învățat că lucurile vin de la sine,își urmează cursul ,oamenii apar în viața noastră pentru o perioadă și apoi fiecare își vede de drum.Nimeni nu are nicio vină,face parte din cursul vieții.Ne încăpățânăm să fim rigizi ca pietrele,crezând că vom împiedica curgerea lină a râului,dar el se strecoară printre pietre și-și vede de drum,luându-și rămas bun de la fiecare piatră-n parte.Haideți să fim una cu râul și să luăm ce e mai bun din viață!

69033229_967716416896840_1524399900417064960_n.jpg

Vara asta am ales să rămân în zonă,să descopăr noi lucruri aproape de mine,să-mi amintesc importanța lucurilor mici.Am străbătut livada-n lung și-n lat,seri la rând,am mers prin pădure până la lac,să-mi adun gândurile.Am privit fiecare apus din fața porții,fără să mă plictisesc .Să vă spun un secret?Sunt îndrăgostită …de Cer.Nu mă pot abține să nu-l privesc și să nu observ cum mereu oferă privirii o altă imagine a sa.Aș putea să mă uit la el zile-n șir fără să mă satur vreodată.Am reușit să-mi găsesc liniștea pe care o pierdusem,undeva în drumul meu.Rămăsesem cu o lumină difuză în fața mea și vederea-mi slăbise,dar acum am reușit să reaprind lumina ce mă urma înainte și am de gând să o păstrez.Mi-am dat seama că nici nu am simțit nevoia să părăsesc împrejurimile.Pentru prima dată,după mult timp,am simțit că am tot ce-mi este necesar pentru a zâmbi,pentru a fi iarăși „eu!”.

70558587_810919289355383_647854645045100544_n.jpg

Știu că este o modă în a etala vacanțele de prin locuri exotice, în mediul online,este o întreagă întrecere a oamenilor,de a arăta cine călătorește mai mult,cine cheltuiește mai mult,cine vizitează mai multe locuri,cine mănâncă mai bine,cine primește cadouri mai scumpe…și mă întreb:De ce nimeni nu se întrece în a fi mai fericit pe zi ce trece?Am văzut poate mii de poze postate pe rețelele de socializare,locuri minunate,dar oameni interesați mult prea mult de a arăta cum trăiesc ei,decât de găsirea fericirii.Avem impresia că fericirea e mereu în altă parte,când de fapt e în spatele nostru,dar nu vrem să o privim,pentru că suntem prea mândri și mult prea ocupați  „să părem fericiți” decât „să fim cu adevărat fericiți”.Zâmbetele chinuite surprinse de aparatele foto,vorbesc de la sine.Și eu făceam greșeala de a mă pregăti pentru o anumită vacanță de câteva zile,făceam cumpărături,liste să nu uit nimic,lăsam zilele să treacă,gândindu-mă că acea vacanță mă va face fericită,dar mă întorceam mai obosită,mai lipsită de energie decât plecasem și parcă reveneam la starea de monotonie.Fericirea nu înseamnă vacanțe,petreceri,poze,mâncare scumpă ,băuturi alese…fericirea e ceea ce porți cu tine zi de zi,doar că suntem prea orbi să vedem.

Când am devenit atât de superficiali?Nu mai păstrăm nimic pentru noi,orice facem postăm în mediul online…și de trăit,când?

V-amintiți cum începea fiecare compunere pe care o pregăteați în clasele primare?„Era o zi frumoasă de vară.Soarele strălucea pe cerul senin.”.Era începutul clasic,cu unele modificări,poate schimbam anotimpul,elementele din peisaj,dar ziua rămânea „frumoasă”.Tocmai,orice zi e frumoasă!Nu trebuie să vă amintiți de o anume zi care vi s-a părut plăcută,pentru că orice zi poate fi în acest fel.Vreți să vă amintiți de o zi frumoasă din viața voastră,căutând-o printre mormanele de nimicuri sau vreți să faceți ca  fiecare zi a voastră să fie frumoasă?Să povestiți nepoților despre miile de zile frumoase pe care le-ați trăit?Să oferiți propriul exemplu de „trăit cu adevărat” pentru generațiile care vin?

Nu știu ce gândiți acum,dar eu chiar îmi doresc ca fiecare zi să prindă viață și culoare.Poate greșim,dar învățăm din greșeli.Poate cădem,dar ne ridicăm imediat.Poate uităm lucruri,dar creăm altele.Poate suferim,dar o luăm mereu de la capăt.Fericirea nu ține cont de vreme,de loc,de anotimp…de nimic,fericirea există în orice moment.

Haideți să facem din toamnă o a doua vară!Faceți ce vă trece prin minte că vă aduce fericirea.Călătoriți,vizitați locuri nemaivăzute ,gustați mâncăruri alese,cunoașteți noi oameni,noi culturi,dar nu o faceți pentru reclamă.Viața voastră nu are nevoie de subtitrare pentru cei care nu doresc  să o înțeleagă,atât timp cât e limpede pentru voi că sunteți fericiți.Încercați să surprindeți cât mai veridic fericirea.Nu o forțați ,nu-i exagerați valoarea,pentru că îi diluați esența.

Fiți fericiți!Nu pentru că spun sau vor alții,ci pentru că vă doriți să trăiți ,nu doar să existați.Fiți fericiți că sunteți aici și acum și că vi s-a dat șansa unei vieți,pe care o puteți face fără de preț,atât pentru voi,cât și pentru întreaga lume.

69030342_1195514867302946_2052324283870347264_n

P.S. Eu plec pe urmele verii,poate o conving să mai poposească câteva zile,până se mai acomodează toamna.😁😉

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

 

Mesaj către …tine

Vine o zi când obosești… obosești să faci orice să fie bine,iar tu te simți tot mai rău.Te-ai învârtit în cerc iar și iar…credeai că vei găsi ieșirea,dar te-ai împotmolit.Nu mai poți face niciun pas pentru că te izbești de zid,de zidul fricilor tale…e atât de înalt și de solid,încât poți doar bănui ce se ascunde în spatele acestuia.Stai sprijinită de el și oftezi,te topești ușor-ușor lângă el.Gândurile îți inundă mintea,dar nu poposește niciunul să-ți întindă o mână de ajutor…ești singură cu totul…dar parcă aștepți o minune…și totuși,nicio minune nu te va ridica fără ca tu să permiți acest lucru…

Vine o zi când ești secată de orice formă de energie,când nu mai ai nimic de oferit,pentru că tot ce aveai ai pus pe tava fiecăruia care-ți solicita ajutorul,fără să pui nimic la loc.Credeai că aducându-le celorlalți liniștea și bucuria,va fi de ajuns să te simți și tu bine,dar în schimb ai rămas goală,cu sufletul dezvelit…iar acum orice gram de căldură se pierde în văzduh.Mereu ai vrut să ajuți ,să faci ce e corect…dar în toată această goană,ai uitat de tine,ai uitat ce înseamnă să fii fericită!Încerci să zâmbești,dar te doare tristețea din zâmbetul abia schițat,reflectat în oglindă…cândva fiind cel mai de preț accesoriu al tău,acum a devenit o piatră de moară.De ce ?Pentru că ai uitat să simți și apoi să redai…acum încerci să redai fericirea printr-un zâmbet ,în speranța că o vei simți ,că o vei auzi,o vei vedea,o vei gusta,o vei îmbrățișa …că ea ,fericirea,îți va înveli sufletul înfrigurat…da,ai schimbat ordinea ,dar în ritmul ăsta,nimic nu va mai fi la fel.

Știu,acum nimic nu-ți înseninează ziua ,tragi de tine să întâmpini și azi o nouă zi,gândindu-te cât de mult îți dorești să treacă.Seara nu vrei să adormi,iar dimineața nu vrei să te trezești.Speri ca după fiecare noapte,să te ridici din pat ținând fericirea de mână…dar în fiecare dimineață te trezești cu mâinile amorțite ,ținând perna în brațe,încăpățânându-te să te ții departe lumina și căldura soarelui.Refuzi să deschizi geamul,dar si fereastra sufletului ,lăsându-l pe acesta pradă unui ger năprasnic…Ai uitat să ai grijă de trup,dar mai ales de sufletul tău!Te-ai pierdut cu totul,nimic nu te animă,nici măcar dragostea persoanelor dragi din viața ta…câte zile vei lăsa să se irosească pentru a te trezi din amorțeală?Tu nu mai trăiești,tu doar …EXIȘTI!Asta vrei?!Să fii un mort în viață alături de mulți alții?Ai primit șansa unei vieți, pentru a o preamări,iar tu te ascunzi de ea?

În ce clipă  a vieții tale ai permis să ajungi o asemenea lașă?Nu ai niciun răspuns ,așa-i?Pentru că ai încetat demult să-ți adresezi întrebări și să cauți răspunsuri,acceptându-ți soarta pe care tu ai năruit-o.Sper că ești mulțumită…oh,stai!Nu ,nu ești deloc mulțumită,din contra,te lupți cu propria viață,care-ți cere socoteală pentru neglijența ta.Ai grijă,tocmai stai pe o ață subțire:fie dai mâna cu propria viață și o faci să înflorească,fie te pierzi în neant!

Alege!Eu încă mai cred în tine,e timpul să ridici privirea spre cer și să-i zâmbești cu toată inima!Încă mai ești aici,amintește-ți cine ești!Amintește-ți că fericirea a stat mereu în spatele tău,a fost umbra ta!Amintește-ți că Dumnezeu te-a adus în această lume cu un scop!Totul se află în interiorul tău,doar aruncă o privire!

Așa-i că totul devine mai limpede când dai piept cu propriile trăiri?E doar un mic pas spre regăsirea sinelui!Bun venit pe drumul cel bun!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁🌞

Când uiți că nicio clipă nu va fi ca cea din urmă…

6 Iulie – ziua când,acum 3 ani,bunica a părăsit această lume,plecare urmată de lacrimi și dor… Îmi propusesem ca ziua de 6 iulie 2019 să fie dedicată amintirii bunicii…însă,se pare că această zi îmi rezerva și mie o surpriză,de care cu siguranță îmi voi aminti mereu…dar vom ajunge și în acel punct.                                                                                           Mă declar o împătimită a gătitului.Gătesc de la 11 ani (aș fi dorit să încep mai devreme,dar mama nu mă lăsa mă apropii de bucătărie,până când s-a lămurit că bucătăria nu va sări în aer,cât timp voi găti și că îmi cunosc foarte bine sarcinile).Azi pot spune că îi fac concurență mamei,pe care o consider cea mai bună bucătăreasă(bunica gătea divin,de aceea s-a moștenit și gustul pentru gătit în familie).Acum pare că voi dezvălui o rețetă incredibilă de mâncare…poate ar fi fost de preferat, însă nu e vorba despre acest subiect.

Acum 2 zile ,după aproape 11 ani de gătit ,în care am încercat felurite rețete,gusturi și combinații de ingediente…m-am fript…da știu ,când ești în bcătărie te mai frigi din neatenție,grabă sau neîndemânare(mulți ar spune :„Trece până te măriți.”…dar nu e doar atât …

Mă hotărâsem să-mi prepar niște frigănele,să simt gustul copilăriei,pe care aproape-l uitasem(nu am apucat să gust frigănele făcute de bunica,dar făcusem de atâtea ori că erau „floare la ureche” pentru mine.).Pusesem puțin ulei,așteptasem să se încingă și mă apucasem de treabă.Numai că, într-o fracțiune de secundă ,m-am trezit cu mare parte din ulei ,pe față,gât și mâna stângă.Pe moment,nu știam pe ce să pun mâna să înlătur uleiul. M-am șters cu prosopul,am pus sare și ulei pe ce porțiuni de piele am apucat și am dat fuga la oglindă,să văd cât de grav e…privindu-mă în oglindă ,am avut un șoc :eram toată roșie… deasupra buzei aveam o arsură semnificativă ce se extidea spre obraz,sub buza de jos și în barbă aveam alte arsuri,mi se dusese si pielea,iar pe gât în jos se puteau vedea vreo șase pete roșii, care ulterior se transformaseră în beșici destul de vizibile și inestetice;pe mână aveam alte două arsuri…mă priveam în oglindă .Nu realizam cum de a sărit atât de mult ulei pe mine ….și nu-mi venea să cred că eram aceeași persoană de acum câteva clipe…înainte radiam de voie bună,acum lacrimile îmi curgeau șiroaie…și mă gândeam cât de incertă e clipa ce va urma…Timp de câteva momente mi se înșiruiau în fața ochilor, oamenii care mă admirau pentru aspect,care poate se vor uita la mine acum cu milă sau mă vor compătimi sau pur și simplu se vor distanța…și mi-am zis că în aceste momente chiar poți vedea cine te apreciază pentru ceea ce ești ca persoană și nu doar pentru aspect…și în același timp ,realizam că totul putea fi mult mai rău…că probabil aceste arsuri vor trece în câteva luni,dar sunt oameni care trăiesc cu arsuri întreaga viață,purtând semnele durerii ce au trăit-o…și care se bucură de fiecare clipă și au învățat să se accepte și să se iubească așa cum sunt,realizând că nimic nu ni se cuvine.

Nu ni se cuvine nimic din ceea ce deținem,nimic din ceea ce Dumnezeu ne-a oferit.Tot ceea ce deținem : bani,faimă,frumusețe,sănătate …oricând pot dispărea și lăsa în urmă doar ruine…

Pentru mine,ziua de 6 iulie 2019 este despre conștientizare,despre prețuire și recunoștință.Dacă cu câteva zile înainte aveam tot ce-mi trebuia și nu înțelegeam de ce nu mă pot bucura de nimic,după această zi ,în ciuda pățaniei mele,care va fi destul de vizibilă ceva timp,am realizat că fericirea vine din interior și nu sunt limite care să o oprească,numai limitele proprii,pe care noi ne încăpățânăm să ni le așezăm în cale.Am ieșit la piscină,am râs ,m-am relaxat și am uitat de arsuri…eram tot eu ,dar mult mai conștientă că eu sunt mai mult decât aspect…și nu ,nu vedeam milă în ochii oamenilor,simțeam că mă privesc ca înainte,doar pentru că eu nu mă simțeam cu nimic diferită decât cea de dinainte,poate singura diferență era că cum chiar mă bucuram de ceea ce simțeam,vedeam și făceam.Poate doar oglinda îmi mai amintește ce demoralizată eram,dar cu siguranță voi fi mult mai atentă cu mine de-acum.

Și,deși pe moment mi-am promis că nu voi face frigănele prea curând,cert e că, nimeni și nimic nu mă poate ține departe de bucătărie.

Poate că ne confruntăm zilnic cu nenumărate piedici,pierdem lucruri ,oameni și părți din noi,dar cu siguranță devenim mai puternici și mai dispuși să trăim,nu doar să existăm.Priviți partea plină a paharului,dincolo de tot ce pare rău și ireparabil.Dumnezeu dă fiecaruia cât poate duce.Și,da …pot fi eu și cu arsuri!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Ai vrea…

  • Ai vrea să crezi că totul are-un rost,că nimic din ce a fost sau ce va fi ,nu e în zadar…
  • Ai vrea să-l privești pe cel de lângă tine ,iar ochii tăi să-i îmbrățișeze pe ai lui…
  • Ai vrea să odihnești în palma ta orice fărâmă de viața care ți se-așterne-n cale…
  • Ai vrea s-atingi cerul ,să guști din măreție…
  • Ai vrea să netezești încrețiturile copacilor,care-au ținut în spate atâtea generații…
  • Ai vrea s-apropii Soarele de Lună,să-i împletești în a Cerului cunună…
  • Ai vrea să răcorești pământul uscat,bătătorit de-atâția pași ce l-au călcat fără de milă…
  • Ai vrea să zbori,prinzându-ți aripile tale de-ale suratelor înaripate ,avântându-te într-o nesfârșită călătorie…
  • Ai vrea să pătrunzi străfundurile Pământului ,s-aduci și Răului încă puțin Bine…
  • Ai vrea să respiri viața în mii de parfumuri florale,care să-ți fie impregnate în a ta ființă…
  • Ai vrea să pășești pe-un nor pufos,desculț și cu mintea goală…
  • Ai vrea să păstrezi câte o crâmpeie de bucurie pentru fiecare suflet ce-ți apare-n cale…
  • Ai vrea să mângâi capetele plecate,care cer alinare,sădindu-le speranța-n suflete…
  • Ai vrea să  răsplătești orice trudă cu iubire…
  • Ai vrea să vindeci adâncurile trupurilor bolnave, ostenite de vremuri…
  • Ai vrea să limpezești apele învolburate ce agită legăturile de sânge…
  • Ai vrea s-auzi că nimeni nu a dat uitării-rădădina ființei sale și gustul plaiului natal…
  •  Ai vrea să fii trezit de gălăgia jocurilor copilăriei ce dădeau viață drumurilor de țară…
  •   Ai vrea să te întâmpine în drumul tău numai chipuri vesele,luminându-ți privirea…
  •   Ai vrea să simți că fiecare clipă e o bogăție infinită,învelită-n timp…
  • Ai vrea să reconstruiești istoria izbândirilor,fără victime pierdute-n sfârșire…
  • Ai vrea să oferi viață sufletelor aflate la granița neantului…și simțire,celor rătăcite sub mantia morții…
  • Ai vrea să faci din real o scenă a tuturor posibilităților…
  • Ai vrea ca imposibilul să poarte masca posibilului în piesa vieții tale…
  • Ai vrea să trăiești doar cu aer… și să fie suficient…
  • Ai vrea să existe un final fericit pentru fiecare filă din cartea anilor tăi…
  • Ai vrea să răscumperi tot ce ți-a fost luat cu știre sau cu neștire…
  • Ai vrea să dai uitării vorbele ce ți-au atins auzul,dar și pe cele care s-au aruncat de pe buzele tale,ajungând ca un glonț în inima celuilalt…
  • Ai vrea să recâștigi timpul secat de-atâtea supărări ce ți-au înveninat sufletul…
  • Ai vrea să fii Tu -oricum,oriunde,oricând ,cu oricine…
  • Ai vrea să redai tot ce îți apasă sufletul asemeni unei pietre de moară…
  • Ai vrea ca oamenii să fie umani și să cunoască limitele privilegiului de a fi „om”…
  • Ai vrea să vezi cupluri care-și țin mâinile lipite și împreunate din mult prea multă iubire…
  • Ai vrea să admiri părinți,care-și fac timp pentru ai lor copii ,oricât de ocupați ar fi…
  • Ai vrea să apreciezi că iubirea cântărește infinit de mult în fața orgoliului,faimei și a banilor…
  • Ai vrea să lași ca fiecare lacrimă ce-ți inundă ochii să-ți curgă șiroaie pe față atunci când simți că nu mai poți…
  • Ai vrea să conteze adevărul spus din inimă și nu miciuna învelită-n laude…
  • Ai vrea să se pună accent pe esență ,nu pe ambalaj…
  • Ai vrea să faci din libertate-poezia ta…
  • Ai vrea să visezi cu ochii deschiși realitatea ce va urma…
  • Ai vrea să cucerești inimi și să alini suflete rănite de dor…
  • Ai vrea să iubești și să fii iubit,măcar într-o viață…
  • Ai vrea să trăiești ca și cum azi e unica zi,în care poți gusta tot ce îți dorești…                                                                               Ai vrea…

 

Și câte nu ai vrea ?Așa-i?

Fiecare e liber să viseze,să tindă spre absolut.Poate că,uneori,nimic nu e așa cum ne-am dori,dar un licăr de speranță va ghida spre noi luminița de la capătul tunelului.

Visați!E gratis!Faceți ca visurile voastre să devină realitate.Schimbarea începe cu fiecare în parte,din interior spre exterior.

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

 

 

 

 

14/24 februarie-Iubire sau …caterincă?

Eu vreau să cred în iubire …vreau să cred că există iubiri ce țin o viață ,dacă nu chiar și dincolo de ea…vreau să cred că oamenii dăruiesc lucruri din iubire și nu pentru a nu rămâne în urmă față de ceilalți…

Da,de la începutul lunii tot văd postate glume,meme-uri,ironii cu privire la aceste zile.Tuturor ne plac glumele,dar 14/24 februarie a devenit mai „funny” decât 1 aprilie…totuși,nu realizăm că ne autoironizăm,pentru că tânjim după iubirea adevărată,care rămâne doar un mit pentru mulți dintre noi.Aceste zile au fost create spre a a dărui și mai multă iubire,spre a celebra iubirea de zi cu zi,nu pentru a mima iubirea cu o grămadă de cadouri doar în aceste zile.Adevărul e că suntem triști …mai ales femeile,care asteaptă aceste zile pentru a primi atenție,pentru că,măcar în aceste zile,de gura lumii,bărbații se gândesc să cumpere cel puțin o floare sau o ciocolată.Cine zice că aceste zile trebuie  să fie o povară și o pagubă pentru bărbați?Dacă în fiecare zi ați arăta cât vă iubiți aproapele,prin orice gest,aparent nesemnificativ,credeți că ar mai conta aceste zile?Ar fi doar o ocazie în plus de a savura iubirea.Știți,în spatele acestor glume,stă un mare adevăr„Nu mai știm să iubim,să oferim din suflet și ne pierdem în monotonia zilnică.”A dori să primești atenție și să te simți iubit,nu sunt simple mofturi,sunt nevoi interioare,care ne flămânzesc sufletul.Poate că,în loc să alergați după cadouri,ar trebui să vă luați partenerul în brațe și să-l sărutați cu foc…nici un cadou nu poate egala iubirea oferită din inimă,cu fiecare clipă.

Acum doi ani,oarecum intrigată de cum e „celebrată” iubirea ,m-am hotărât să scriu ,să-mi aștern propria părere despre semnificația acestor zile  „ale iubirii” ,nu cea mai aproape de adevăr,dar cu siguranță,născută din suflet :

„14 februarie- aparent ziua în care îndrăgostiții celebrează iubirea.❤️Totuși,dacă aruncăm o privire la cei de lângă noi👈 sau pe rețelele de socializare,se poate observa că această zi e cam problematică.Cuplurile,orbite în fericirea lor nu pierd nici o ocazie să-și arate superioritatea față de cei ”single” bătuți de soartă,iar cei singuri le plâng de milă celor care s-au legat la cap fără să-i doară,făcând caterincă de cuplurile ”fake”.
În linii mari cam așa stă treaba …și ne întrebăm:Buuun…și iubirea unde-i?
Ok, admitem faptul că există cupluri făcute la foc automat🔥,în ziua de 14 sau 24 februarie pentru a fi în trend,numite ”combinații de-o zi”,de asemenea se remarcă și cei care se complac într-o relație ,așteptând minunea de mâine…de altfel ,sunt și unii care își blesteamă ⚡️ soarta că nu au revenit la stadiul de ”single” mai demult- zic să nu generalizăm,căci există cupluri care se iubesc💑 cu adevărat,nu de azi,de mâine,pe care voi –cei ”single”- le invidiați și pentru care aceste 2 zile sunt doar motive în plus pentru a-și împărtăși plenitudinea🌞 ce se naște din iubirea adevărată(de necrezut,dar încă există în această lume🌕),pentru care fiecare zi alături de celalalt e ca un untdelemn aromat pentru suflet.Mda,poate e o formulare cam siropoasă🍶,dar aveți grijă să nu cumva iubirea să vă pună piedică și să ajungeți poate mai dulci🍭🍫 de atât 😋
Se observă o tendință tot mai evidentă a celor singuri de a-și testa limitele ironiei lor pe baza ” penibilei fericiri” a celor ce se iubesc,probabil acest fapt îi face să se înalțe în proprii lor ochi👀 ,dar cu siguranță îi coboară în inima lor❤️…de fapt,frustrarea singurătății strigă ,pentru că-de ce să nu recunoaștem?nouă ,oamenilor,ne este o teamă😱 groaznică de a rămâne singuri,ne roade pe dinăuntru acest lucru și în loc să ne încărcăm cu bucuria😊 celor din jur,o criticăm și o mur dărim în ultimul hal în ochii celorlalți.Destul de jalnic ,nu?!În această situație mai poți pretinde iubire? NU,primești ceea ce oferi și e mai mult decât suficient.

Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că ne negăm sinele,îl ascundem undeva în întuneric,pentru că nu suntem capabili să apreciem liniștea și fericirea ce se ascunde în fiecare din noi.😌Bârfa,invidia,aroganța,ipocrizia,falsitatea,chiar și frica,toate acestea sunt produsele negării de sine.Poate voi,cei din cuplu,credeți că vi se cuvine fericirea pe care o aveți și partenerul ideal pe care îl vedeți lângă voi,dar vă mințiți singuri.Bogăția💎 și sursa fericirii voastre este propria persoană.Voi aparțineți iubirii,nu ea vouă.Poate că persoanele singure sunt în acest stadiu pentru că alesul⛅️ nu a ajuns încă în viața lor,dar asta nu înseamnă că nu pot cunoaște iubirea și fericirea fară el,tot ce ne înconjoară e demn de iubit,ceea ce nu putem afirma tot timpul despre noi.Firul vieții are o culoare ❤️💛💚💙💜diferită pentru fiecare în parte.Părcă Cineva a spus cândva un lucru de care se pare ca nu dorim să ne amintim:Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.
Vrem iubire,apreciere,respect,mărire,etc…dar oare vrem să oferim toate aceste lucruri?!
Fie că sunteți singuri sau formați un cuplu,celebrați iubirea față de orice vedeți în fața ochilor .
Lăsați iubirea să își facă treaba.
Nimeni nu are de demonstrat nimănui nimic.
Ce contează ca e o sărbătoare românească sau nu?Fiecare zi ar trebui să fie plină de iubire…da ar trebui ,asta dacă nu vă încăpățânați să distrugeți fiecare zi în parte cu bună știință .
La mulți ani celor pentru care iubirea nu ține cont de ”unde”,”ce”,”cine” , ”cum”!💞👏👌🎁🎊🎉🎀😍😌🍸”.

  • Noi toți ne-am născut pentru a iubi. Acesta este principiul existenței noastre și singurul său sfârșit. – Benjamin Disraeli

Iubiți.Simțiți.Dăruiți.Deschideți-vă inimile mai întâi ,nu buzunarele! 😉

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze! ☀😀

Când nu mai rămâne nimic…

Scriu pentru tine,femeie pierdută în războiul sentimentelor contradictorii, ce te încearcă de fiecare dată când el te dezamăgește…De ce te mai chinui să arăți lumii întregi zâmbetul înghețat ce a rămas imprimat pe chipul tău,doar pentru a păstra aparențele,care sunt la fel de înșelătoare ca însăși realitatea…Te temi că lumea va vedea craterul din inima ta?Încă îl protejezi,așa-i?Ți-e frică să admiți că ai ales greșit,când toată lumea îți spunea să nu te grăbești…nici încercările tale deșarte de a-l ridica în slăvi în fața tuturor nu te mai mulțumește,din contra,te dor … pentru că te minți singură .El nu a fost vreodată ceea ce ți-ai fi dorit și nici ce ai fi meritat .Ai ales să privești imaginea ideală a lui,creionată de propria ta minte și … ai eșuat lamentabil.

Poți sta liniștită,nimeni nu-ți vede goliciunea sufletului,nimeni nu știe cauza tristeții din ochii tăi,motivul pentru care eviți să întâlnești privirea cuiva -fiecare e mult prea ocupat să se ocupe de sine.Numai tu ai uitat.Ai uitat că nu ai nevoie de nimeni,pentru a fi tu….Offf…am pierdut din vedere că nici nu mai știi cum erai înainte de El… Ai uitat că nu stăteai nici o secundă unde nu simțeai că nu îți este locul ;ai uitat că liniștea era cea mai importantă pentru tine și nu permiteai nimănui să o tulbure,ai uitat că nu ofereai șanse pe bandă rulantă,iar dacă erai dezamăgită,plecai fără a privi în urmă;ai uitat câtă încredere aveai în tine și cu câtă hotărâre îți apărai mereu părerea;ai uitat ce înseamnă să simți fericirea;ai uitat să faci lucrurile care îți plac,fără a da explicații ;ai uitat să zâmbești fără motiv ;ai uitat să ai grijă de tine; ai uitat să te simți frumoasă;ai uitat că totul era posibil pentru tine;ai uitat că nu vărsai o lacrimă pentru nici un bărbat și mai ales în văzul lumii…ai uitat de tine cu totul…

Ce ai ajuns acum? O frunză firavă în bătaia vântului.Îmi vei spune că la început era altfel…Bineînțeles că era alfel,era perioada de îndrăgostire,când totul e roz și ambii sunt topiți de iubire…dar chiar și la început au fost certuri,fii sinceră cu tine!Și certurile s-au repetat …și momentele când voiai să comunici cu el… și el pleca fără să privească în urmă.Pierdeai nopțile gândidndu-te cum să faci să fie bine pentru amândoi,cum să-l faci să te asculte…nici până azi nu ai reusit…Știu,îți zice că te iubește.„Te iubesc” a devenit cea mai bună scuză pentru a-ți unge sufletul,după ce te-a rănit…aceste cuvinte sunt tot mai dese după certuri s-au despărțiri,apoi când vă împăcați ,totul o ia de la capăt.Câte șanse mai poți oferi fără să primești nimic? Nici lacrimile tale nu-l mai surprind.S-a obișnuit să te vadă plângând .Știe că-ți trece.Așa sunt femeile,nu?!Mama ta nu te-a vazut niciodată plângând până când ai început relația cu el.Ai devenit slabă ,nu-ți poți controla lacrimile ,nici sentimentele ,nici nervii ,nici frustrările…le aduni pe toate în inima ta ,până într- o zi când va face „BOOOM” și nu va mai rămâne nimic din tine.

Trezește-te!El nu se va schimba.Îi e prea frică să te piardă,pentru că aduci un plus imaginii sale,pentru că ești acolo pentru el în orice clipă ,îl cunoști și îl accepți indiferent de ce ar face și lumea îl invidiază pentru că e alături de tine.Ești un moft .Un trofeu,pe care-l dorește doar pentru el.Chiar vrei să-ți petreci întreaga viață în globul de sticlă din mâna lui?De câte ori te-a împăcat în momentele grele? De câte ori ți-a zis cât de mult contezi pentru el ,privindu-te în ochi?De câte ori a făcut eforturi să-ți alunge lacrimile?Niciodată.Aproape de fiecare dată a ales să plece și să te lase cu toate fricile și frustrările tale.„El nu se ceartă.”El fuge la prima piedică,lăsându-te în urmă și apoi a doua zi se comportă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. De fapt,nici nu cred că te iubește,iubește doar imaginea persoanei lui alături de tine.

Acum te gândești că se revanșa cu niște flori sau alte atenții ,din când în când…totuși nu e ciudat că numai în astfel de momente tu primeai atenție?Îți cunoaște slăbiciunile.Știe că orice ar face,tu îl vei ierta,pentru că îl iubești. Nu-i așa că nu pierdea nici un moment să-ți facă reproșuri pentru toate eforturile sale pe care „tu nu le apreciezi”?El făcea totul în relație,tu erai degeaba.De câte ori te suna,nu te întreba cum te simți ,ci unde ești.Trebuia să dai raportul pentru orice faci cu toate detaliile:oră,loc,durata etc.Și ,bineînțeles că reproșurile continuau să apară.Era vina ta pentru că băieții erau cu ochii pe tine,mereu îți zicea,deși tu nu îndrăzneai să întorci privirea.Ai început să te simți vinovată și pentru faptul că respiri,fără să fie el prin preajmă.

Mereu te-ai gândit să-l mulțumești pe El.Chiar și atunci când simțeai că nu mai poți ,tu erai cea care-l ridica .El era mai presus de tine.Ai fi trecut peste orice ,doar pentru fericirea lui(nu și a ta)…dar ai rămas fără nimic.Recunoaște că ai obosit să tragi de tine pentru a face să fie bine.Nu ai pic de energie să te trezești dimineața.Nicio zi nu mai are rost.Faci totul pentru că trebuie.Nici încercarea ta de a părea fericită nu dă roade.Te chinui !Ochii tăi cerșesc un moment de bucurie.Și e incredibil că El tot de la tine așteaptă bucuria.Dar ți-a luat tot:libertatea,pofta de viață,bucuria,energia ,iubirea,încrederea…tot…ai rămas goală .Ce mai poți oferi dacă nu mai ai nimic?În continuare el cere atenție…habar nu are că nici dacă ai vrea ,nu ai mai putea să oferi.A rămas doar praful…

Uită-te puțin în oglindă!Privește-ți marea nesfârșită de tristețe din ochi,cearcănele ce-i înconjoară,buzele amorțite și obrajii fără pic de culoare…când ai fost fericită ultima oară?Nu știi.A trecut atât de mult timp…Știu ,ți-e dor de vechea TU!Dar acea TU s-a pierdut de mult timp…pornește îm căutarea ei și regăsește-te.Găsește curajul să fii singură.Pune punct și nu mai privi înapoi!Nu te complace într-o relație care nu-ți va oferi nicicând ceea ce meriți.Te-ai pierdut pe tine,ai plătit cel mai mare preț pentru NIMIC!Amintește-ți că poți orice !Mai bine singură ,decât singură în doi.Bucură-te de viață și vindecă-ți inima.Oferă-ți timp să fii singură.Ai nevoie să fii cu tine.Amintește-ți cum ești ,ce vrei și alături de cine ai vrea să pășești în viață .Amintește-ți ce meriți cu adevărat!Restul sunt doar vorbe.Nu lăsa pe nimeni să devină o prioritate în viața ta!

Singura persoană de care ai nevoie cu adevărat ,ești TU!


“Frumuseţea începe în momentul în care decizi să fii tu însăţi” – Coco Chanel

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀