Arhive etichetă: speranta

Nu doar un vot!

Am evitat să devin vocală cu privire la efectele pro și contra referendumului,care se va desfășura pe 6 și 7 octombrie ,dar întreaga mea ființă mă îndeamnă să las tăcerea deoparte și să spun ceea ce simt.

M-am născut într-o familie tradițională sau mai bine spus tipică ,ca rod al iubirii dintre un tânăr și o tânără,respectiv bărbat și femeie,care au reușit să creioneze tabloul întreg:mamă+tată+copii=familie.Atât mama cât și tata provin din familii numeroase,crescând alături de încă șapte frați ,cunoscând atât greutățile vieții la țară cât și frumusețea  plaiului românesc. Am crescut ,fiindu-mi foarte clari termenii:mamă=femeie,tată=bărbat și am admirat frumusețea sentimentului de iubire dintre un bărbat și o femeie.Eu ,tu ,cel care citești și toți cei din jurul nostru ,chiar și homosexualii,au prins viață ,au căpătat suflare datorită legăturii dintre un bărbat și o femeie.E simplu să faci un exercițiu de imaginație și să realizezi că nici unul dintre noi nu ar fi existat pe Pământ dacă Dumnezeu ar fi lăsat 2 bărbați sau 2 femei să formeze o familie.Chiar văzusem o postare destul de sugestivă „Dumnezeu i-a făcut pe Adam și Eva,nu pe Adam și Steve”.

Pot înțelege că suntem diferiți ,că avem opinii diferite ,că avem nevoi diferite ,că suntem atrași de persoane diferite …ceea ce nu pot înțelege este de ce încercăm să schimbăm cursul firesc al lucrurilor?De ce normalul devine anormal și invers?Homosexualii au existat dintotdeauna ,printre aceștia remarcându-se și celebre personalități ale timpului(Nero,Platon ,Leonardo da Vinci,Goethe,Oscar ) ,care și-au asumat această înclinație ,dar nu au afirmat-o într-un mod atât de ostentativ.Fiecare alege pe cine iubește ,Dumnezeu ne îndeamnă să ne iubim aproapele ,dar acest lucru nu presupune a fi orbi și surzi la manifestațiile reprezentanților LGBT.Libertatea fiecăruia dintre noi se sfârșește în momentul în care lezează libertatea celuilalt.În momentul în care pilonul familiei tradiționale/tipice/normale,existent până în prezent,începe să se zdruncine ,cred că e datoria celor care au crescut într-o familie cu mamă și tată,să ia atitudine pentru viitorul familiilor ce vor urma.Da , „iubirea nu se votează” ,fiecare e liber să iubească pe cine dorește ,referendumul vizează solidificarea unei imagini clare și de necontestat „a căsătoriei consimțite între un bărbat și o femeie”.Unde sunt cei care spuneau că iubirea nu ține cont de acte?Iubirea e iubire și în afara căsătoriei.Mi se pare incredibil că multe cupluri :bărbat+femeie ,evită actul căsătoriei tocmai ca urmare a presiunii angajamentului ce ia naștere între soți ,în schimb cuplurile atipice :bărbat+ bărbat /femeie + femeie cer cu vehemență să se poată căsători…lumea e dată peste cap …și ce e mai rău e că ne pierdem în ițele țesute de noi înșine.

Dacă împătimiții LGBT s-ar rezuma doar la a cere dreptul de a se căsători civil ,nu ar întâlni prea multe impedimente din partea majorității ,însă doar aruncând o privire în rândul țărilor care au îngăduit producerea acestor legături ,constatăm că problemele se țin lanț ,în detrimentul majorității.Nu vreau să ajung ziua în care se va produce haosul,pentru a putea lua măsuri.Dumnezeu a îngăduit căsătoria dintre un bărbat și o femeie,fiind ridicată la rangul de Sfântă Taină,iar la fiecare căsătorie oficiată de către părinte ,auzim cum acesta spune „Se cunună robul lui Dumnezeu … cu roaba lui Dumnezeu…”. Totul este foarte clar și așa trebuie să fie.Nu știu câți dintre voi aveți în minte imaginea atâtor moși ,strămoși,bunici,străbunici care au luptat pentru această țară ,care au lăsat acasă copii și soții îndurerate ,dându-și viața pentru ca lumea de azi să trăiască în pace,să-și recapete libertatea .Cu siguranță nu au luptat pentru dobândirea drepturilor LGBT.Aceștia-și iubeau familia ,își iubeau soțiile,copiii ,pentru care se sacrificau ,dar totodată își iubeau țara ,iar Dumnezeu era Cel care le veghea viața pe câmpul de luptă.Amintiți-vă de bunici ,de copilărie,de educația primită și decideți ce contează cu adevărat.

Sumele investite în referendum ,nu ar fi fost niciodată investite în spitale,școli sau în varii scopuri umanitare ,din contră ar fi fost irosite ca orice altă sumă ,de care noi,oamenii de rând nu avem habar.Nu e cazul să ne mințim ,amestecând lucrurile.Incompetența celor care ne conduc nu va fi schimbată prin boicotarea referendumului ,ci se va perpetua cu sau fără această măsură.Priviți dincolo de aparențe.

Mai rău decât discriminarea ,este discriminarea pozitivă.Oricâte motive contra referendumului s-ar invoca , acesta este o necesitate ,de care au luat aminte alte 14 țări din Europa ,a căror cetățeni au votat cu inima și cu gândul la viitor.Noul nu e neapărat mai bun.Eu vreau ca în viitor să-mi pot întemeia o familie ,iar copiii mei să crească într-un mediu propice dezvoltării lor ,să știe că mamă poate fi doar o femeie ,iar tată doar un bărbat ,fiindu-le foarte clar în minte ce presupune ideea unei familii.Știu că cei mai mulți tineri agreează ideea de libertate și susțin noul ,în orice formă ,dar îi rog să se gândească că va veni o zi în care își vor ține propriul copil de mână și vor fi bombardați cu întrebări despre faptul că unii copii au 2 tați sau 2 mame,ba chiar realitatea pe care ați votat-o vă va șoca.Odată ce homosexualii vor primi drepturile cerute ,vor pretinde alte drepturi și  în alte sfere ,iar ulterior toate minoritățile se vor răscula ,profitând de naiva noastră îngăduință…și într-un final vom ajunge o minoritate,pentru că nu am dorit să fim o majoritate„ aprigă și închisă la minte”.Acționați,gândindu-vă la viitor!Aveți încredere în intuiție ,în propria experiență de viață.Priviți în trecut ,deschideți ochii în prezent și faceți demersuri pentru viitor!Cântăriți opțiunile!

Aceasta este opinia mea,propriul adevăr.Sunt o familistă convinsă ,pentru că am crescut cu acest spirit în suflet ,pentru că m-am dezvoltat armonios,având parte de iubire și de tot ce definește o familie .Am avut șansa la viață doar prin intermediul mamei și al tatălui meu-cred ca e cel mai bun motiv pentru a vota,sprijinind căsătoria dintre un bărbat și o femeie.Poate că greșesc ,dar a greși e omenește „Să arunce cu piatra cel care este fără de păcat!”.Timpul ne va arăta rezultatul alegerilor noastre.Dacă-mi stă în putință voi milita oricând pentru pacea familiei ,a copiilor ,pentru frumusețea iubirii dintre un bărbat și o femeie ,pentru că nimic nu e mai emoționant și mai frumos decât să vezi iubirea ce se naște dintre un El și o Ea!Dumnezeu a lăsat fiecare lucru cu perechea sa,pentru a forma un tot armonios,înțelesul având înțeles prin opusul său: zi-noapte,soare-lună,bine-rău,frumos-urât, bărbat-femeie.Lucrurile firești au prins formă prin Dumnezeu ,cele nefirești au fost create de noi.Evoluția nu se formează prin depărtarea de origini și negarea trecutului.

Nu voi face propragandă pentru a vă convinge să vă prezentați la vot!Fiecare e liber să facă ce simte și cum simte!Fiecare are propriul adevăr.Ceea ce contează e interesul comun!Găsiți-l!

„Libertatea înseamna răspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea. ”George Bernard Shaw

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Reclame

„Dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să râdă,fă-ți planuri!”

Ei bine ,pare doar o vorbă ,până când reușești să o resimți pe propria piele 😀 .Când vacanța ta cu destinația spre mare, plănuită pentru a doua jumătate a verii devine vacanța ta din a doua săptămână din toamnă ,începi să te îndoiești de reușita planurilor tale…dar când vezi că piedicile apar la tot pasul,începi cu adevărat să ai emoții cu gândul la data plecării și ajungi în final să te întrebi dacă vacanța ta nu s-a terminat înainte de a începe?

Faptul că 25 august a devenit 10 septembrie ca prima zi de vacanță,a fost ușor de asimilat la gândul că ,mergând cu mașina spre mare ,unde eu și prietenul meu vom sta 3 nopți ,vom recupera ulterior când  ne vom croi drum spre Brașov,pentru a petrece câteva zile respirând aerul proaspăt și revigorant de munte.Mașina avea unele defecțiuni ,drept pentru care ,cu mai bine de o săptămână înainte, am dus-o în service pentru a ne asigura că nu întâmpinăm surprize pe drum.Totuși ,oricât te-ai pegăti,surprizele apar fie că vrei,fie că nu.Astfel că,înainte de plecare cu vreo 4 zile ,am primit vestea că situația mașinii e mult mai defectuoasă ,motorul era grav afectat,reparație care necesita timp …și bani…Mda ,acesta a fost momentul când planurile noastre se zdruncinaseră din temelii.Prietenul meu a dorit să împrumute o mașină de la „un prieten” ,care deși fusese de acord inițial ,într-un final se răzgândise-motive proprii.

Rezervarea era făcută și achitată la un hotel din Costinești…întrebarea era:Cu ce ajungem?Bineînțeles că atunci ne-am hotărât că trenul ar fi soluția cea mai potrivită.Ne-am gândit că trebuia să plecăm pe 9 septembrie din Iași pentru ca pe 10 septembrie  să fim la mare și să ne putem caza .Problema era că ultimul tren spre Costinești Tabără pleca din Iași pe 8 septembrie ,ceea ce însemna că era singura posibilitate de a pleca atunci,dacă nu doream să facem alte schimbări pe drum…astfel,pe data de 9 rămâneam descoperiți în ceea ce privește cazarea.Am luat biletele pentru 8 septembrie și am început vânătoarea .Am reușit să mai rezervăm o cameră pentru o singură noapte la același hotel,ceea ce a însemnat o fărâmă de speranță că vacanța va prinde totuși contur,dar cu siguranță escapada la munte rămânea pentru o dată ulterioară.

Iată-ne ,pe 8 septembrie ,cu valizele în mână ,în gara din Iași ,căutând trenul „Speranței”.Ajungând în compartimentul în care se regăseau locurile noastre avem surpriza de a vedea doi băieți ,întinși pe scaune ,plutind într-un somn adânc 😀 .Zgomotul sosirii noastre i-a adus pe cei doi în simțiri și ne-au oferit locurile imediat.Apariția controlorului și întrebările insistente ale acestuia , i-au făcut pe acei băieți  să paseze vina unul către celălalt pentru lipsa biletului ,însă domnul controlor nu s-a arătat prea convins de încercările lor de a ieși basma curată și i-a poftit afară.Nu după mult timp ,o bruscare a ușii compartimentului ,ne-a făcut să tresărim.Și-au făcut apariția un domn și o doamnă cu vreo 3 valize,nerăbdători să se așeze pe locurile căutate.Întâmplător sau nu,erau aceleași locuri pe care eram noi așezați.Celelalte locuri fiind libere ,le-au ocupat,nu fără a-și arătă nemulțumirea cu privire la situația creată.O și aud pe doamnă spunând cu nonșalanță către soțul ei :„Așază mai repede valiza ,eu de aici ,nu mă mut,eu am plătit bilete.”Făcea aluzie la faptul că noi eram studenți și beneficiam de bilete gratuit.Ignorând spusele sale si încercările de a arătă că ei sunt deținătorii de drept a acelor locuri ,prietenul meu i-a ajutat cu aranjarea bagajelor și am așteptat sosirea domnului controlor ,care și-a făcut ulterior apariția.

41674694_545292922573541_1487376307367968768_n

Doamna cu pricina a fost cea care i-a semnalat acestuia „grava confuzie” cu privire la locurile identice.Răspunsul controlorului a fost :„Nu se poate așa ceva!”.Ei bine ,în acel moment doamna a și sărit ca arsă ,cerând să i se facă dreptate.Noi am întrebat dacă era o problemă cu biletele noastre,iar  domnul controlor ne-a confirmat faptul că nu era nimic în neregulă cu biletele noastre ,pe care le mai verificase o dată,ci că era o altă problemă – domnul și doamna din fața noastră trebuiau să plece cu o noapte înainte ,deci practic pentru noaptea de 8 spre 9 septembrie ei nu dețineau nici un loc în acel tren.În acel moment,acea doamnă s-a dezlănțuit cu totul și a început să arunce cu vorbe asupra domnului controlor ,care de altfel nu a avea nici o vină ,din contră ,el încerca să poarte un dialog adecvat ,în schimb nu reușea să se facă auzit din cauza lamentărilor neîntemeiate ale doamnei .Ba chiar soțul acesteia încerca să o facă să înțeleagă că a fost o confuzie și domnul controlor avea dreptate ,fără reușită însă, ochii ei aruncau flăcări.Domnul controlor păstrase biletele pentru a putea să explice prezența domnului și doamnei în acel compartiment ,permițându-le să rămână acolo ,iar în caz că vor veni alți călători,angajându-se să le găsească alte locuri.

În ciuda atitudinii mai mult decât amabile a controlorului cu privire la situația creată,doamna cu pricina nu reușise să se împace cu idee și tot striga:„Cum să mă dea afară?Dar eu am plătit?Cum se poate așa ceva?Femeia de la ghișeu dormea?”.Ba chiar afirma cu vehemență că îl poate suna oricând pe un anumit domn bine poziționat în ierarhie pentru a trage la răspundere personalul inapt al CFR-ului.Bineînțeles că nu deținea nici un număr ,iar injuriile aduse persoanelor de la ghișeu sau a întregului personal ,nu o disculpau în nici un fel.Atitudinea sa lăsa de dorit.Probabil că dacă situația era inversă și biletele buclucașe se dovedeau a fi ale noastre ,cu siguranță ar fi strigat să fim dați afară din compartiment,în schimb acum tot ce-i rămăsese pentru a se descărca de nervi era să critice capacitatea întregului personal -CFR. Norocul acestora a fost că nici un călător nu-și mai făcuse apariția și nu au fost deranjați deloc până la destinație,iar doamna a abordat tăcerea într-un final și nu a mai scos o vorbă până în gara Eforie Nord ,când întorcându-se cu spatele la noi a murmurat „La revedere!”,i-am răspuns amabil la salut și am răsuflat ușurați cu gândul că ne mai despărțea un timp relativ scurt de destinație.

41699966_1841022282671330_630591706898628608_n

În sfârșit ,după zece ore de mers și alte zile nesfărșite de încercări ,pășeam obosiți și amorțiți în gara din Costinești Tabără.Gândul că urmau 4 nopți și 4 zile pline de relaxare,mi-a îndemnat pasul cu repeziciune spre hotel.Marea mă aștepta!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

 

Marea,iubirea mea!

A venit septembrie ,mai răcoros ,aducând cu el norii gri ce au înghițit soarele palid…iar eu privind spre cer ,jeleam plecarea verii.Renunțasem la ideea de a revedea marea,dar totuși simțeam un gol neatins de valurile mării.În ultimii 4 ani am fost nelipsită de la mare,parcă devenise o tradiție să o revăd iar și iar ,în fiecare vară.Vara se sfârșise,dar în niciun caz nu mă părăsise gândul de a păși și anul acesta pe nisipul grunjos ,care se lasă învelit de mătasea mării spumoase.Mă hotărâsem că indiferent de piedici,porneam spre mare. Voi povesti detaliile drumeției într-un alt articol.Marea e cea care ocupă un loc aparte în inima mea.

Am plecat sâmbătă seară din Iași și duminică dimineață pășeam în gara din Costinești Tabără.Imediat ce am lăsat bagajele la hotel ,am dat fuga spre mare.Drumul părea mai lung și parcă pașii mei deveneau tot mai înceți.După un sfert de oră ,am zărit-o…la fel de albastră și totuși mult mai agitată ca de obicei.Mi-aș fi dorit ,ca pentru o secundă,să-mi pot lungi brațele pentru a o cuprinde cât mai aproape de inima mea ,care tânjise după ea întreaga vară.

41677508_2165099490394303_8528447238895042560_n

Am aruncat șlapii din picioare și am călcat pe nisipul ticsit de scoici.Având în vedere că era totuși dimineață,era rece la atingere ,păstrându-și totuși ,finețea la atingerea tălpilor.În sfârșit ,eram Eu și MAREA.Tăceam.Ea dădea glas valurilor ce se revărsau la mal.O ascultam.Pentru un moment parcă îmi pierdusem identitatea.Eram în fața ei și în același timp mă simțeam ca făcând parte din conținutul ei,alături de fiecare turist care pășise în imensitatea ei .Diafanitatea ei se reflecta în transparența sufletului meu.Interiorul meu se deschise în fața mării fără ca eu să scot un cuvânt sau să mă mișc.Acum mă alăturam milioanelor de suflete pe care marea le pătrunsese.Mă simțeam atât de …Eu.Era un amalgam de stări:emoție,trăire,bucurie,nerăbdare,încredere,speranță…parcă totul era cuprins într-un singur cuvânt ,o singură entitate:MAREA!Ați remarcat ce sunet cristalin aduce cu sine rostirea acestui cuvânt?Atât de plin și deschis.Vis și realitate.Speranță ,dar mai ales libertate!

41798929_720164481679184_408475836803448832_n

Libertatea e suprema cheie deținută de mare.Stând în fața mării,cu sufletul răscolit și ușa inimii deschisă larg…mi-am dat seama că ceea ce m-a atras întotdeauna spre mare e pofta de libertate.În imensitatea și transparența ei,marea e mereu liberă.Ea nu are bariere.Oricât ar încerca omul să ridice stavile în calea ei ,ea mereu va triumfa,pentru că libertatea îi hrănește puterea.Când marea e agitată ,nu poți decât să o contempli .În clipa în care ai provocat-o,sperând să-i învingi valurile ,poți fi sigur că ai pierdut înainte de a începe.Privește marea de la mal și nu-i vei vedea capătul ,în schimb te va absorbi cu totul în imensitatea ei.La o primă vedere e cristalină,calmă,jucăușă,dar misterul se află în adânc,oricât ai încerca să-l pătrunzi ar fi în zadar.E atât de simplă ,atât de previzibilă uneori și totuși de nepătruns.E reflexia a tot ceea ce simți și trăiești.

M-am așezat pe nisipul neted ,cât mai aproape de valurile care-mi absorb picioarele.Mi-am dat seama că iubesc marea mai ales pentru faptul că pot vedea în ea tot ce se află ascuns în interiorul meu,departe de ochii lumii și chiar de ai mei.E oglinda care redă tot ce se petrece înăuntrul meu,cât mai veridic posibil:calități-defecte,reușite-eșecuri.Privind valurile care-mi mângâie pielea,am simțit cum apa s-a revărsat în sanctuarul meu lăuntric și a curățat fiecare rană adâncită de remușcări și regrete,luându-le cu ea cât mai adânc în mare.Ce ușurare!Ce efect miraculos poate avea marea doar privind-o!E magică.E harta către sufletul tău.Ohh,cât o ador!

41663792_274596720046628_957397318934462464_n

Mai mult decât atât ,am înțeles că marea înseamnă unitate.Ea aparține tuturor și totodată fiecăruia în parte,dar în același timp ,noi suntem înglobați în imensitatea ei.Nu e întămplător faptul că cea mai mare parte din noi reprezintă apă.La naștere,corpul nostru este alcătuit 75 % apă ,iar la bătrânețe ajunge la 50%.Ideea e că apa face parte din noi și tot aceasta este cea care ne menține în viață.Practic,îi datorăm existența fiecarei părticele din noi.Apa e viață,existență ,sănătate și bucurie!Marea ne cheamă spre ea pentru ca fiecare picătură de apă să se adauge consistenței sale ,să răspundem chemării întregii firi a naturii ,de care ne-am detașat cu totul și astfel să ne regăsim pe noi.Natura,cu tot ce cuprinde ea a fost creată înaintea noastră pentru că de ea depinde existența noastră ,umană.Când vom răspunde strigătului naturii de a ne alătura acesteia,atunci vom fi cu adevărat noi,în comuniune cu tot ce ne înconjoară.Oricât am pretinde că ni se cuvine totul,de fapt nu deținem nimic.Suntem niște musafiri pe Pământ și nimic mai mult.

Am stat patru zile la mare ,insuficiente pentru a-mi ostoi dorul de mare.Cert este că pe cât de emoționantă și profundă a fost întâlnirea mea cu marea ,pe atât de melancolică a fost despărțirea de aceasta.Am dat să plec ,fără să mai privesc în urmă ,dar strigătul mării îmi zdruncina sufletul.M-am întors și am pășit cu pași repezi spre ea .Am zăbovit cu picioarele în apa spumată și relativ rece …și am închis ochii pentru a păstra în minte atingerea mării până anul viitor.Deși îmi era greu să plec,mi-am luat rămas bun de la mare cu un zâmbet și i-am promis în taină că voi reveni și anul următor.

41754866_458850937958910_5844516291519447040_n

De câte ori aveți ocazia să fiți în prezența mării ,nu ezitați să o contemplați în liniște.O să vă molipsiți de pacea cristalină pe care apa v-o prelinge în suflet.Priviți-o!Ascultați-o!Fiți siguri că vă cunoaște ofurile ,dar vă va ajuta să uitați de ele!Bucurați-vă de mare în orice moment al anului.Bucurați-vă de întreaga natură și iubiți-o!Astfel vă veți prelungi viața!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

„Ce nu am avut eu-să aibă copilul meu!”

De multe ori ,greutățile care ne încearcă de-a lungul vieții,ne încătușează și ne determină să ne punem speranța în copiii noștri ,crezând că oferindu-le tot ce e mai bun ,vom spăla trecutul propriu ,anevoios .Poate că ați trăit fără televizor ,telefon ,bani ,fără accesul la tehnologie ,la varietatea bunătăților ce îndestulează magazinele sau la multitudinea de haine care ne îmbie privirea și  buzunarele ,dar cu siguranță ați trăit bucuria clipei ,care nu va mai veni.Unii încă mai retrăiți efectele războaielor ,încă aveți coșmaruri cu oamenii care au pierit în mâinile voastre.Greutățile v-au făcut să deveniți oamenii de azi,să vă învingeți limitele ,să luptați pentru o lume mai bună.Ați plătit deja prețul pentru ca alte generații să trăiască azi ,nu e nevoie să îmbrăcăm sacrificiul etern.

Privind societatea actuală ,remarc că aproape fiecare familie se ghidează pe principiul „Să muncesc să-i ofer copilului meu ce este mai bun!”.Fiecare părinte are o slăbiciune pentru copiii săi ,bucățele rupte din ei și e normal să le creioneze viitorul în culoarea roz,măcar în propria minte ,dar de cele mai multe ori ce e prea mult strică.Îmi povestea mama cum, înainte copiii de 4-5 ani aveau grijă de cei mai mici ca ei și de cele mai multe ori se creșteau unii pe alții ,împărțind hainele unul altuia,iar părinții munceau câmpul.Făcând o paralelă cu ce este acum ,copii de 4-5 ani au propriile bone ,dar dacă ar fi să-i întrebi ,ei consideră că nu au nevoie ,sunt destul de mari să aibă grijă singuri de ei.Niciunui copil nu-i lipsește tableta ,iphone-ul sau măcar vreun smartphone, eventual ultimul gadget apărut cu care să se laude în fața colegilor de gradiniță.De altfel,e și convenabil pentru părinții care petrec mult timp la birou și nu au timp să-l petreacă cu cei mici ,imediat cum ajung acasă le oferă copiilor câte un nou cadou pentru a compensa lipsa ,dar nu o vor putea compensa niciodată și în ciuda multitudinii de cadouri,copiii le vor reproșa fiecare lucru ce le-a lipsit când vor crește ,făcându-i vinovați de fiecare eșec avut.

Tot am tendința să spun „copii” ,când de fapt rar mai vezi familii cu mai mult de 2 copii,de preferabil unul singur căruia să-i poți oferi lumea la picioare.Părinții simt frica trecutului cum le suflă în ceafă .Nu vor să audă de lipsuri,muncesc peste program,eventual își iau mai multe joburi pentru ca propriul copil să aibă un viitor îndestulător .Ceea ce nu au în vedere aceștia e că într-o zi ei nu vor mai fi ,iar copilul lor crescut într-un cocon al avuției se va trezi singur și neajutorat ,neștiind să gestioneze ce au agonisit părinții săi ,pierzând totul cât ar clipi.Cine îl va mai feri atunci de lipsuri?Nimic nu e veșnic ,oricât am dori să ne ocrotim copiii,nu vom reuși niciodată pe deplin,de fapt ar trebui să le prezentăm realitatea într-un mod veridic ,pentru a nu avea surprize mai apoi.

Fiecare generație are propriile lipsuri .Mereu va lipsi ceva.E inevitabil.Societatea de azi pare că deține totul ,dar cât de perfectă este?Îmi povestea o prietenă ,care era suplinitor la o școală privată,la clasa întâi, că fiecare copil se lăuda că are Iphone X ,ba chiar unii dintre ei îi criticau îmbrăcămintea ,pentru că evident domnișoara învățătoare nu avea haine de firmă precum ei și nici ultimele modele de mașini ,asemeni părinților lor.Copiii de azi sunt produsele societății și a criteriilor de selecție a oamenilor.Ai bani -ai totul .Nu ai bani-nu exiști.Ne mai întrebăm de ce discriminarea e la ea acasă?De ce fenomenul „bullying” este tot mai răspândit în școli?Eu cred că nu ar trebui să ne îmtrebăm ,ci să ne trezim.Tot ce e prea mult strică.Nu faceți din copiii voștri sclavii banilor!Se realizează o ruptură tot mai adâncă între cei potenți financiar și cei care trăiesc de azi pe mâine,pentru că banul ne dictează viața.Oferiți-le totul copiilor ,iar voi nu veți mai însemna nimic ,pentru că vor crește cu ideea că nimic nu le poate sta în cale.Vreți ca ai voștri copii să fie ființe umane sau roboți?

Poate că societatea se schimbă de-a lungul vremii ,dar nu și nevoile.Avem nevoie de afecțiune mai mult ca niciodată!Nimic nu poate înlocui iubirea ,nu vă mințiți!Faceți-vă timp pentru a vă juca cu fiii voștri,arătați-le că sunteți acolo pentru ei și că sunt importanți pentru voi.Nu le cumpărați iubirea și întreaga copilărie! Un copil nici nu trebuie să-și creioneze copilăria în jurul lucrurilor materiale ,nu-i implicați în lumea adulților înainte de vreme!Lăsați-i să guste inocența vârstei lor ,să se bucure din orice nimic.Înainte de a le oferi ceva ,gândiți-vă dacă au nevoie cu adevărat de acel lucru și dacă are o influență benefică asupra lor.Nu-i lăsați să se izoleze în lumea virtuală,vizitați-o împreună,dar nu poposiți în ea!Ieșiți în natură .Jucați-vă! Nu știu dacă ați observat,dar copiii nu mai știu să se joace decât în mediul virtual ,acolo-și găsesc prietenii.De ce să se obosească să iasă în fața blocului /a casei,să alerge,când pot face totul cu ajutorul degețelelor care se mișcă pe ecranul tactil,stând în pat?Să nu vă mirați dacă devin apatici ,fără poftă de viață,necomunicativi și izolați de ceialalți!Alimentați-le viața cu bucurie ,cu noi activități .Învățăți-i să creeze ,nu să obțină totul de-a gata.Răsplătiți-le meritele cu moderație ,pentru ca reușitele să nu devină simple mijloace de a obține ce-și dorește de la mama și de la tata ,ci să fie motivați să fructifice ceea ce le place să facă.

Banii sunt extrem de importanți în viața noastră ,dar ceea ce contează e ceea ce simțim(în cazul în care nu am uitat ce presupune acest fapt).E normal să vrei să-ți găsești un job care să-ți aducă satisfacții materiale ,însă principiul de bază este să îți placă ceea ce faci.Știu că sunt multe persoane care câștigă bine ,dar nu le place ceea ce fac.Totul ține de alegere. Mai nou ,când întrebi un copil „Ce dorește să devină când va fi mare?”,fiecare zice:doctor,președinte,judecător etc. ,în schimb dacă-l întrebi și „De ce ?” ,va răspunde „Pentru că vreau să am mulți bani/mai mulți bani ca mami și tati.”Și mă întreb unde-i dorința de a face ce-ți place care ar trebuie să lumineze ca o scânteie în ochii fiecărui copil?Copilul preia ceea ce vede și aude.Se pare că vorbim atât de mult despre bani ,încât am zice că doar ei contează .Unde rămân valorile adevărate?În trecut?De ce uităm de ele,când doar ele ne încălzesc inima și dau sens vieții noastre?Nu cred că doriți ca propriul copil să devină un frustrat cu bani.Nu-i inoculați ideea că trebuie să facă bani cu orice preț ,e ca și cum v-ați întemnița propriul copil.Dați-i libertatea de alegere!Dacă țineți la fericirea lui,lăsați-l să facă ce-i place sau îndrumați-l să-și găsească menirea.Nu-i construiți viața pe propiile voastre frustrări și lipsuri.Lăsați-l să pășească în viață ,fiind conștient de abilitățile și forțele sale pe care le poate fructifica ,făcând ceea ce-i place.Bucurați-vă pentru alegerile sale și susțineți-l !

IMG_20170415_183420_278

Poate că în loc să-i oferiți copilului toate lucrurile materiale pe care nu le-ați avut ,ar trebui să-i oferiți tot ce ați avut sau nu parte,pe plan moral și spiritual.Puteți să-i oferiți toată iubirea și afecțiunea de care nu ați avut parte.Pentru aceste lucruri nu veți primi reproșuri niciodată ,din contră!Nu uitați că o inimă nu o poți cumpăra cu bani ,dar o poți răscumpăra oricând cu iubire!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Plecat-ai copilărie…

După ce tânjim adeseori?După copilărie ,după persoanele dragi care ne-au marcat copilăria ,după copiii care eram cândva…

40178242_293509864760422_249068164267114496_n

Eu am locuit la bloc, în copilăria mea și abia așteptam să plec la țară. Mi-amintesc vacanțele și weekendurile pe care le petreceam la bunica ,unde ,și eu și fratele meu ,ne petreceam timpul jucându-ne cu verii noștri: „De-a v-ați ascunselea” , „Baba oarba ” ,„Țară ,țară  vrem ostași!” ,„Rațele și vânătorii” – erau doar câteva dintre jocurile pe care le jucam de dimineață până seara ,vara sau iarna,iar noaptea somnul ne învingea.Întotdeauna asociam mirosul fumului de la sobă cu mirosul propriu al vieții de la țară ,unde toți oamenii se salută ,se cunosc și se opresc oricând în drum să schimbe o vorbă cu celălalt ,unde oamenii au îmbrățișat proprietățile mediului.Cum simțeam miros de fum ,îi ziceam mamei că miroase „a țară”,iar mama râdea.Adoram mirosul acela,care-mi pătrundea în suflet,care încă îmi zguduie ființa,amintindu-mi de bunica.Pe acea sobă de afară,vara,fierbeau și se prăjeau fel și fel de mâncăruri tradiționale,turte coapte,cartofi pe plită-scrijele (și acum îmi fac pe grătar,dar simt lipsa arsurii de pe plită),iar când erau gata,primeam semnul venirii la masă.Era minunat să ne așezăm toți la masă și să zăngănim din linguri și castroane până terminam tot de mâncat,parcă pofta era mult mai mare și mâncarea mult mai bună când erau atâția la masă.

Acum că îmi amintesc imaginea cu toți la masă ,în fața „părăvanului”bunicii ,iar ea stând în picioare ,privindu-ne cu drag și căldură ,aș putea spune că în ochii ei întrezăream Raiul(sper că te afli acum acolo).Bunica mereu se așeza ultima la masă ,așa își crescuse și copiii,oferindu-le ce e mai bun ,iar dacă mai rămânea mai mânca și ea ,dacă nu ,nu .Zicea „Luați și mâncați voi ,eu am timp să mănânc”.Oare un bătrân are mai mult timp decât un tânăr?Cât timp avem noi azi pentru cei dragi?Bunica avea mereu timp pentru tot,dar mai ales pentru noi.Era felul ei de a-și păstra simțul matern în orice clipă.Dacă aș putea să asemăn ceva sau pe cineva cu veșnicia ,bunica ar fi singura.Dacă ai fi privit-o ai fi zis că îi prisosește totul ,neavând nimic.În momentele când se afla în putere ,găseai mereu în părăvanul ei ceva de mâncare ,care nu se asemăna cu nimic din ce mai mâncasem până atunci .Sarea era ingredientul nelipsit din mâncarea ei și era mai mult decât suficient.Tot ce făcea ea era magic…magic de gustos ,dar eu știu care era ingredientul secret:dragostea.Când am început să remarc existența bunicii ,ea se făcuse micuță -mama îmi zisese că fusese cândva o femeie înaltă.Sunt sigură că tot ce a rămas ,era doar dragoste.

40141399_289426945202051_7217845845490663424_n

Când era vorba de dormit ,fie dormeam cu verii ,care cum ne împărțeam ,povestind tot felul de lucruri ,fie dormeam cu bunica.Mereu doi dintre noi dormeam cu bunica ,pentru că îi era urât să doarmă singură ,cu siguranță ,nu mai mult decât nouă.Dar era o plăcere,mai ales pentru mine.Bunica îmi împrumuta una dintre cămășile ei în care mă împiedicam și mă urcam în pat ,nu înainte ca bunica să scoată din dulapul „fără fund”( îl numeam așa pentru că mereu găseai ceva bun de mâncat în el)vreun biscuite sau un fruct ,care era oricum delicios numai din momentul în care bunica îl atingea.Cel mai mult îmi plăceau merele coapte scoase din rolă,cum numai la bunica găseam-atât de moi și aromate…mi-e dor …

Ceea ce m-a marcat la persoana bunicii a fost modul cum se pregătea de somn:înainte de a se schimba ,se așeza în genunchi la marginea patului și rostea rugăciuni ,unele după altele ,cu voce scăzută ,indiferent dacă noi vorbeam sau nu ,ea continua să se roage cu aceeași smerenie.De obicei ,preferam să tac și să o privesc -mă uimea cum putea să se roage ceasuri întregi fără oprire.Nouă nu ne spunea să ne rugăm,dar deși obișnuiam să mă rog mereu înainte de culcare ,parcă mă simțeam rușinată pentru că eram destul de expediditivă. De multe ori mă întrebam ce zice ,dar nu îndrăzneam să o rog să-mi spună ,pentru că simțeam că era un moment al ei și voiam să rămână așa.Aproape că adormeam așteptând să vină în pat ,dar nu voiam să dorm pentru că bunica mereu vorbea ore în șir cu noi până adormeam,poate mai mult decât timpul petrecut în genunchi ,în fața icoanei….ceva îmi spunea că mereu era vorba despre noi -fiii ei ,nepoții și strănepoții ei,în orice făcea ,mai ales când se ruga.Nu voiam să pierd momentul de a vorbi seară de seară cu ea ,pentru că asta ne lega ,atât noi cât și ea aveam nevoie ca cineva care să ne vorbească ,să ne înțeleagă …de asta copiii și bătrănii se înțeleg mereu bine ,în timp ce primii trăiesc prima copilărie ,cei din urmă trăiesc copilăria a doua oară.

Mi-amintesc că într-o zi ,în vacanța de vară ,găsisem vreo trei cățeluși abandonați(sau cel puțin așa credeam noi)și împreună cu verii mei și fratele meu i-am adus la poarta bunicii.Inițial ne tot furișam prin curte să le aducem mâncare și apă ,până când bunica și-a dat seama și ne-am văzut nevoiți să-i povestim ce făcusem și să-i ducem înapoi,pentru că ei aveau o mamă care se îngrijorase pentru ei.Învățasem că nu ar mai trebui să luăm decizii de capul nostru.

40215280_2211731025781898_479192267173658624_n

Dacă nu ne udam toată ziua,din cap până-n picioare,stropindu-ne cu apă,în zilele de vară,cu siguranță ridicam tot praful în ograda bunicii,care ,săraca, nu ne zicea mai nimic,doar să ne vadă acolo.Era în grădină un măr care se cocea mai devreme decât celelalte ,care făcea mere micuțe,pe care le numeam „posmăgele”.Ei bine ,noi nu ne mulțumeam doar să mâncăm din copac ,ci ne loveam cu ele ,de multe ori treceam pe sub pom și mă trezeam cu o ploaie de mere în cap,dar mă revanșam 😀 .Era amuzant cum stăteam la rând pentru a ne spăla pe față dimineața și întindeam cana cu apă dintr-o mână în alta…bineînțeles că la final eram uzi cu totul ,dar ce mai conta?Frumusețea copilăriei constă tocmai în faptul că atunci când ești mic totul e o bucurie.

Tata avea o Dacia 1310 ,care pe atunci era o bomboană de mașină 😀 ,dar atât eu cât și fratele meu tânjeam după o „tură” cu venerabila căruță cu doi cai a moșului ,iar verii mei tânjeau după o plimbare cu mașina tatălui-mereu dorim ceea ce nu avem,chiar de mici.De când mă urcase moșul prima dată pe cal ,care ulterior s-a dovedit a fi și ultima până în prezent,simțeam că îmi iau zborul.Ni se părea destul de palpitant să ne zguduie căruța și să ne rostogolim unii în alții .Orice fir de iarbă ne atrăgea atenția ,fiecare zi era dominată de joc și voie bună.Lumea era a noastră ,dar mereu visam la momentul când vom fi oameni mari și puternici.Nu am văzut ce am pierdut decât atunci când am crescut.De aceea e bine să savurăm clipa atunci când e în palma noastră ,pentru a nu pierde și ultima fărâmă de viață ,înainte de a fi prea târziu.

Copilăria e unul dintre cele mai de preț daruri oferite omului,fiind atât un prieten de joacă,cât și un învățător îngăduitor,care te introduce în marele labirint al vieții,cu inocență.Îți oferă cele mai dulci amintiri și totodată,cele mai profunde regrete atunci când pleacă.

Oferiți-le copiilor șanșa de a savura copilăria!Lăsați-i la țară ,să ia contact cu plantele ,cu animalele ,cu fiecare vietate care mișună pe pământ și nu numai.Oferiți-le șanșa unei copilării reale ,nu o multitudine de lumi virtuale.Învățați-i jocurile copilăriei voastre ,arătați-le locurile în care ați crescut ,povestiți-le toate peripețiile prin care ați trecut.Credeți-mă ,vă vor invidia copilăria și o vor pretinde pe a lor.Nu le furați amintirile,crezând că le oferiți ce e mai bun!Poate nu ați avut condițiile unui trai îndestulător,dar fiecare clipă trăită a fost veridică ,cu oameni reali ,cu care ați împărtășit și bune și rele.Nu-i lăsați să crească crezând că toate vacile au culoarea mov ,asemeni văcuței Milka 😀 .Lăsați-i să vadă realitatea cu proprii ochi și o să vă mulțumească mai târziu!

„Inocenţa seamănă din multe puncte de vedere cu paradisul pierdut. N-o descoperim decât prin nostalgie, după ce am pierdut-o, ca şi copilăria. Ce ştiu despre inocenţă inocenţii? Ce ştiam despre paradisurile candorilor când locuiam în ele? Mă tem că mai nimic. Copilăria şi inocenţa sunt descoperiri târzii, când amintirile şi greşelile îşi alungesc umbrele. Ni le apropiem prin regret. Nemaiavându-le, ştim ce am pierdut. Nu e tema copilăriei o obsesie a maturilor? Şi poate că anumite lucruri trebuie să le pierdem ca daruri pentru a le cuceri ca virtuţi. Trebuie să ieşim din copilărie pentru a o iubi.”

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

De ce scriu?

Întrebarea aceasta e pe buzele multora ,chiar și a cunoscuților,a rudelor ,nu și pe a ale mele.Înainte să am un blog ,mă întrebam „de ce nu scriu ?”.Aveam idei,aveam plăcerea și imboldul de a scrie,dar amânam momentul,găsindu-mi scuze…dar și întrebarea asta a luat sfârșit,odată ce mi-am luat inima în dinți și am început să scriu …Am primit remarci de genul „Nu ai ce face!” , „E o pierdere de vreme!” , „Probabil că te plictisești!” etc… și la fiecare am replicat :Scriu pentru că îmi place ! .Poate părea bizar pentru unii , probabil mi-ar spune că într-o lume a vitezei ,a lipsei de timp, a haosului cotidian ,lumea abia mai citește câteva fraze,apăi să scrie …ei bine mai există și oameni care scriu din plăcere,pentru că simt să facă asta și își pun sufletul pe tavă în fața cititorului.Da,poate părea pueril,lipsit de sens,dar nu și pentru cel ce scrie.

„De ce scriu?” Pentru că scrisul e libertatea mea.Scrisul e puntea dintre mână și inimă.Doar scrisul le-a adus împreună.Doar prin scris mă simt cea mai „Eu”.Cu fiecare cuvânt pătrund în interiorul meu. Nimeni nu mă poate condamna pentru ceea ce scriu,pentru că nu va simți niciodată cuvintele asemeni mie ,fiecare o va face în felul său și va oferi propriul înțeles cuvintelor sale.Scrisul mă ajută să fiu umană,să-mi amintesc că lucrurile mici fac diferența.Poate m-am făcut greșit înțeleasă ,scrisul nu e o formă prin care doresc să mă afirm în fața lumii ,ci un mod de a mă cunoaște mai bine pe mine însămi.Scriind,dau viață gândurilor mele,emoțiilor,trăirilor,sentimentelor,a tot ce e ascuns de ochii celorlalți …și chiar de proprii ochi.Se poate spune că e o formă proprie de meditație.Poate e o coincidență sau poate nu faptul că la un an,primul lucru pe care l-am ales a fost stiloul,poate acesta a fost darul meu primit de Sus.

39959763_445393865973234_3225442734747680768_n

De multe ori ,înainte să adorm ,mintea îmi este străfulgerată de șiruri de cuvinte ,care nu se mai termină.Parcă fiecare cuvânt își alege locul unde va fi așezat ,venind singur la mine ,la momentul potrivit.Nu degeaba se spune că noaptea este cel mai bun sfetnic,cum îmi așez capul pe pernă ,gândurile curg șiroaie ,până când o idee poposește mai mult timp în mintea mea și în acel moment știu că despre asta voi scrie mâine.În timpul zilei,mi se întâmplă să găsesc mai multe subiecte pentru articole ,dar știu că nu e momentul potrivit pentru a le aborda ,până când nu primesc și acordul nopții.Nu îmi impun când ,cât și cum să scriu un articol ,atât timp cât nu simt că pot scrie.Mi se pare o tortură a minții să te forțezi să scrii doar de dragul de a fi la zi.Las ca inspirația să mă invite la scris,pentru că răbdarea e cheia marilor rezultate.Și ce plăcere să sorbi fiecare cuvânt care urcă din inimă spre minte ,pentru a prinde formă și poposește pe limbă pentru a prinde ecou ,pe buzele mele și ale cititorilor.Fiecare cuvânt e o surpriză și pentru mine și îl rostesc de mai multe ori pentru a mă familiariza ,fixându-l în contextul potrivit.Fiecare cuvânt se așterne pe fondul alb în cea mai mare liniște,așteptând întregirea articolului,pentru a-și juca rolul la momentul oportun.

Nu am un ritual care să-mi inducă dorința de a scrie,pentru că ea există independent de mine.Când simt să scriu ,scriu ,nu-mi propun să fac asta dacă nu a încolțit ideea unui alt articol în mintea mea.Tot ceea ce am nevoie este liniște și prezența ideii în minte ,chiar și un cuvânt poate produce o avalanșă în interiorul meu .Odată ce m-am așezat confortabil în fața laptopului și încep să tastez,totul vine de la sine și nu mă apresc decât la final,pentru a face modificările de rigoare.Intenția mea nu e să surprind ,ci să aduc o fărâmă de emoție în ochii cititorului ,să fiu împăcată cu mine ,că și în acea zi un om și-a păstrat calitatea de a fi uman.

Poate că nu sunt și nici nu voi fi vreo vedetă ori vreun geniu care ar putea  pune bazele unei noi teorii revoluționare și nici nu voi aborda domenii de interes ,care ar putea atrage atenția unor mase semnificative de oameni,dar nici nu mi-am propus acest fapt,sunt suficienți oameni specializați care pot scrie despre domeniul în care activează și o pot face foarte bine,chiar și eu îi urmăresc…intenția mea este să scriu despre cele mai nesemnificative lucruri ,pe care tot mai puțini oameni le privesc ,pentru că ele ne aduc mai aproape de absolut.Eu ,în nimicnicia mea ,aleg să fiu un simplu om și să mă bucur de acest privilegiu,pentru că cel mai greu în această lume este să fii SIMPLU!

Poate unora le pot părea prea siropoasă sau plictisitoare sau neinteresantă …îmi pare rău că nu pot fi pe placul tuturor și nici nu am cum ,atât timp cât suntem atât de diferiți cu toții -acest lucru îmi place cel mai mult la viață,pentru că fiecare în parte e o sursă de inspirație pentru cei din jur.Fiecare articol prinde formă datorită unui exemplu din viața mea ,de zi cu zi.Poate că sunt o decepție în ochii multora,dar aș fi distrusă dacă aș fi în proprii mei ochi.Nu am pretenția ca cineva să îmbrățișeze percepțiile mele nesemnificative,eu mă simt câștigată dacă am putut aduce un zâmbet pe chipul unui cititor,o încrețitură în marginea ochilor și un semn de întrebare în minte.Pentru mine e suficient că soarele mi-a zâmbit și azi și un nou articol a îmbogățit blogul meu.

39748577_1345998918836106_8199065230597160960_n

Da ,îmi place să scriu din tot sufletul!Iubesc să scriu!Scrisul mă face să vreau să fiu mai bună pe zi ce trece ,să fiu împăcată cu mine și cu cei din jur!Aș putea scrie despre orice nimic ,ore în șir și aș putea face asta toată viața.De ce aș face asta?De ce nu ?!Este felul meu de a mă bucura de orice îmi oferă viața.Sunt articole pe care le scriu râzând ,altele plângând ,altele cu emoție …fiecare literă e trăire.Fiecare tastă pe care o ating răsună în mintea mea ,asemeni ecoului unei clape de pian.Totul se simte ,totul se trăiește!Ce poate fi mai veridic de atât ?

Pentru unii-totul e nimic ,pentru alții -nimicul e totul.Voi ce alegeți?

Eu aleg nimicul!Pentru că totul se naște din nimic…😌

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!

Iertarea mai este pentru oameni?!

Iertare …Iertare din toată inima …

Cuvintele astea îmi răsună în minte …iar și iar…de ieri .Am adormit cu ele în gând ,m-am trezit cu ecoul lor …

Ieri am fost la biserică și am luat parte la Sfânta Liturghie,lucru cunoscut pentru unii,total nesemnificativ pentru alții ,dar ideea e că predica părintelui cu privire la„ Pilda datornicului nemilostiv” m-a captat și cred că aceste cuvinte „iertare din toată inimă” m-au îndrăgit atât de mult ,încât și-au făcut culcuș în mintea mea și aș putea spune că au coborât și mai jos ,provocând o clătinare a zbuciumului sufletesc.Poate că„iertare din toată inima” sunt doar simple cuvinte ,dar nu și pentru mine …pentru mine au încetat să fie doar atât din momentul în care mi-au atins auzul.Niște simple cuvinte nu îți pun inima în funcțiune,acestea doar sunt rostite și se irosesc în aer,fără să aibă o țintă anume.Cu siguranță acestea și-au atins ținta :inima mea!

Și întrebarea e :Când am iertat din toată inima? Făcând o retrospectivă a ceea ce m-a implicat în mod direct ,pot spune că doar de câteva ori ,iar dovada vie e că odată reamintite ,faptele ce odată m-au dezamăgit ,acum nu mai au ecou și le pot privi doar ca pe niște experiențe ,dar spre stupoarea mea ,au rămas atâtea lucruri care s-au solidificat înăuntrul meu și au format un munte de neclintit.De ce ?Pentru că am iertat doar cu vorba.Știți vorba ai :„iert ,dar nu uit”.Ei bine ,oricine mi-ar putea atrage atenția și mi-ar spune că iertarea nu e iertare dacă nu uiți ceea ce te-a rănit.Ușor de zis!Dar ce faci când simți că doare ?Cât poți ierta?Mai nimic ,pentru că durerea lasă urme ,iar odată prelungită ,fie provoacă cratere de neacoperit ,fie munți de neurnit.Am iertat ,dar nu cred că vreodată din toată inima ,poate doar cu jumătate din ea,pe mine și pe cei dragi mie ,dar jumătățile de măsură rămân doar jumătăți.De aceea m-am simțit lovită ca un trăsnet de aceste cuvinte,pentru că e un adevăr pe care nu l-am privit niciodată în față.

Câte lucruri nu ascundem sub preș?Dezamăgiri ,frustrări ,eșecuri ,ieșiri nervoase etc.Acest lucru nu înseamnă că ele nu există ,ci că nu vrem să le vedem .Ne mințim că „am trecut peste”,dar la prima confruntare cu celălalt,izbucnim.Aici intervine puterea iertării și nu orice fel de iertare măsluită de mintea noastră ,ci ,de preferat „din toată inima” /cu toată inima ,de a spulbera întreaga greutate a ceea ce s-a acumulat în interiorul nostru.Aici intervine dificultatea ,e nevoie de sinceritate și de cele mai multe ori ne mințim singuri pentru că nu vrem să acceptăm că și noi greșim și că alegerile noastre nu sunt prea inspirate de cele mai multe ori.Dar primul pas este să ne permitem să fim sinceri cu noi și să privim adevărul în față, așa cum este el.Al doilea pas este să îl acceptăm ca pe un fapt trecut ,ce nu mai poate fi schimbat ,dar care poate fi șters prin voința noastră.Odată ce s-a consumat ,trebuie să conștientizăm că nu ne mai poate face rău și să-i permitem să se evapore din interiorul nostru.Al treilea pas este îmbrățișarea iertării,pentru că odată ce ne-am eliberat de durere,iertarea își poate face loc în inimile noastre .Întâi trebuie să practicăm iertarea asupra noastră:

  • Să acceptăm că suntem oameni și „a greși” este un lucru firesc;
  • Să ne permitem să experimentăm lucruri noi fără a ne învinovăți la orice pas că nu suntem buni de nimic;
  • Să ne iubim așa cum suntem și să privim iertarea ca pe o încununare a iubirii.

Abia după ce ne-am putut ierta pe noi înșine și reușim să conștientizăm ce efect are aceasta asupra noastră ,vom putea să o transpunem și asupra celor din jur ,aplicând aceleași principii amintite mai sus.Odată ce îl vom percepe pe celălalt asemeni persoanei noastre,ne va fi mult mai ușor să-l iertăm și să ne eliberăm de orice resentiment care ne macină sufletul .„A greși ” e omenește.Zic să nu pretindem a fi mai sfinți decât Sfinții.E mai simplu să ne asumăm rolul de „A FI OM” și a ne ușura viața.A putea ierta „din toată inima” e un obiectiv la care toți ar trebui să tindem ,pentru că astfel întreaga ființă se va înălța ,totuși am putea începe a ierta prin felul nostru ,pentru a putea adăuga o cărămidă la menirea noastră pe acest pământ.

Exersați iertarea în fiecare zi cu voi înșivă și cu cei dragi vouă ,pentru că e mult mai ușor să ierți pe cine iubești și extindeți apoi acest exercițiu și asupra celor cu care intrați în contact zi de zi .Încercați să analizați ce efect are acesta asupra voastră și ce simțiți când vreți să iertați.Nu uitați că faptele care sunt cel mai greu de iertat sunt și cele care vă vor înălța inima și vă va elibera de orice presiune lăuntrică acumulată.Amintiți-vă că fiecare supărare acumulată vă aduce mai aproape de boală și durere.Oricât de greu vă este să-i iertați pe cei care v-au greșit, este recomandat să o faceți ,nu pentru că merită să iertați (pentru că la drept vorbind oricine are dreptul la o a doua șansă sau chiar la „n” șanse;limitele doar mintea omenească le impune) ,ci pentru că astfel vă veți elibera de tot ce este nociv în sufletul vostru,ușurându-vă viața și îmbunătățindu-vă relațiile cu cei din jur.

Cred că cea mai minunată superputere este să poți „ierta din toată inima”!Faceți un exercițiu de imaginație și vizualizați cum ar arăta viața voastră dacă ați putea ierta din toată inima…ce ați simți?cum ați arăta?ce fel de oameni ar fi în jurul vostru?unde ați locui?

Dar dacă toți oamenii și-ar ierta semenii ,cum ar arăta întreaga lume?Oare prețul iertătii ar fi prea mare pentru ca o lume întreagă să trăiască în deplină pace?

Fiecare are propriile răspunsuri la aceste întrebări.Reflectați asupra lor și păstrați ceea ce vă definește cu adevărat.Eu le am pe ale mele! 😉

Iertați și veți avea doar de câștigat! 😀

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

 

A fi sau a nu mai fi …

Cine nu s-a gândit ,măcar o dată, la moarte?La imprevizibilitatea ei?La ce simți când mori?La ce va fi după… Moartea rămâne un mister,o umbră care-ți suflă în ceafă la fiecare pas.Nu o vezi,nu știi ce e ,cum arată…dar știi că va veni-poate azi ,poate mâine,peste câțiva ani …nu avem certitudinea nici a secundei ce urmează,dar noi îndrăznim să o sfidăm,mințindu-ne că vom trăi veșnic,crezând că nouă nu ni se va întâmpla,ne va ocoli.Până când?

Îmi vei spune că ești conștient că vei muri cândva.Faptul că ești tânăr,sănătos,plin de energie ,iar adrenalina îți curge prin vene ,te determină să plasezi moartea într-un timp îndepărtat ,undeva pe la 100 de ani ,poate,când te vei fi săturat de viață ,când singur fiind, îți vei dori să mori ,privind moartea ca pe o scăpare de la neputința bâtrâneții.Nu te minți.Moartea nu ține cont de vârstă ,de timp,de spațiu,de putere,de sănătate ,de nimic.

Suntem atât de vanitoși să credem că fiecare lucru ne aparține .Cât suntem tineri,avem putere,nimic nu ne oprește să visăm,să credem că oricând am putea schimba lumea.Și odată cu timpul devenim slabi ,bolnavi ,neputincioși expuși în fața morții.De fapt ,trăim cu frica morții în interiorul nostru de la naștere și cu cât înaintăm în viață ,devenim conștienți de iminența ei(aparent).Spui moarte,iar pielea ți se face de găină și rămâi mut la auzul ei.Ocolim să vorbim despre acest subiect,până când ne lovim de incidente care ne trezesc la realitate,cineva drag nouă pleacă din această lume și parcă și lumea noastră se dârâmă.

Zi de zi auzim la TV ,în presă ,pe Internet cum oamenii mor în fiecare secundă,minut ,oră ,zi,însă parcă e ceva normal ca ceilalți să moară,e firesc-oamenii trebuie să moară.Totuși , lucrurile iau o altă turnură când moartea își face loc în mijlocul celor dragi ție.Toată conștientizarea despre iminența morții,normalitatea venirii ei se spulberă.Devenim slabi ,fără vlagă și ne blestemăm zilele când pierdem pe cineva drag,pentru că uităm că fiecare om vine și pleacă de pe această lume, singur.Noi ,în egoismul nostru infinit,am dori să păstrăm ființele dragi din viața noastră lăngă noi , pentru a ne fi nouă bine,pentru a fi liniștiți că îi avem lângă noi ,că ne sprijină ,au grijă de noi,de fapt suntem dependenți de ceilalți și refuzăm să acceptăm cursul firesc al vieții.Nimic nu ne aparține pe această lume,nici măcar viața ,aceasta e un cadou cu termen de valabilitate nedeterminat.E un curs ciclic între viață și moarte.

31117805_1650272865079922_2066328973926727680_n

Conștientizează fiecare clipă!Simte-o!Respir-o!Fii recunoscător că ești în acest loc aici și acum!Întărește-ți încrederea în tine și amintește-ți iar și iar că Tu ești singurul de care ai nevoie pentru a reuși.Realizează tot ce îți propui,bucură-te la maxim de tot ce deții în acest moment,iubește-i pe cei de lângă de tine și acceptă-i așa cum sunt.Nu lăsa nimic nespus sau nefăcut din ce ți-ai propus pentru fiecare zi în parte.Cere iertare celor față de care ai greșit, când ai ocazia.Nimeni nu îți garantează că vei mai apuca clipa ce va urma sau că cel de lângă tine va fi și în secunda următoare în această lume.Nu fi egoist!Joacă-te,dar nu trata viața în joacă.Nu e meritul tău,dar ceea ce lași în urmă poate fi ceva semnificativ.Tu decizi.Acceptă moartea și fii pregătit să o întâmpini oricând!Nu știi ce va urma…dar știi ce este și asta contează!Fiecare moment îl creează pe următorul.

Primiți fiecare lucru din viața voastră așa cum vine și tratați-l ca atare!Poate că nimic nu va fi atât de măreț,precum vă așteptați să fie ,dar fiecare experiență e necesară pentru a evolua și a crea o mai bună variantă a voastră!Moartea nu poate fi  sfârșitul decât dacă îmbrățișăm această credință.Gândiți-vă la fătul care a stat în pântecele mamei timp de nouă luni și pentru care acel loc strâmt ,dar ocrotitor și alimentat cu iubire a fost singura viață pe care o cunoștea,până să zărească cu adevărat lumina zilei.Poate pentru el ,ziua în care s-a născut a însemnat moartea vieții pe care el o trăise și o cunoscuse deja,dar s-a dovedit a fi primit o altă viață mai primitoare ,într-un loc spațios,cunoscându-și mama și tatăl ,pe care doar îi auzise cum îi citiseră povești.Poate că și noi vom fi pe cealaltă lume asemeni nou-născutului.Nu vă fie frică de necunoscut,ghidați-vă mereu după lumină!

IMG_20170515_171824_406

 

„Nu-i nici o suferință

Pe care timpul să n-o vindece ;

Nici o pierdere ,nici o trădare

Nu duce lipsă de alinare,

Balsam pentru suflete,

Deși moartea va despărți

Iubita de iubit

Și tot ce au împărțit.

Privește soarele cum strălucește.

Ploaia a încetat.

Florile se-ngrijesc de frumusețe,

Cât de frumoasă este această zi!

Nu-ți apleca prea mult gândul

Către dragoste,către datorie;

Prieteni de mult uitați

Te-așteaptă acolo unde

Viața și moartea ,

Se împletesc.

Nimeni nu te va plânge-ndelungat

Nu se va ruga,nu-ți va duce dorul ,

Locul tău rămas gol,

Tu, absent.”

(„Prea multă feiricire”-Alice Munro)

Bucură-te de ziua de azi și mulțumește pentru acest dar!

Uităm să fim oameni !👥

 

În goana după bani ,în alergarea continuă contra valului de probleme ,care ne ajunge din urmă și ne înghite,ajungem să ne pierdem trăsătura care ar trebui să fie definitorie „a fi uman”.Din dorința de a avea tot mai mult ,eventual „mai ceva” ca vecinul,devenim niște roboți ,muncim tot mai mult peste program,nu dormim ,nu ne hrănim corespunzător ,iar stresul prinde rădăcini în mintea și comportamentul nostru,astfel încât devenim orbi la tot ce ne înconjoară.Sunem mult prea ocupați ,iar această mască pe care ne-am însușit-o cu brio,a devenit utilă pentru a ne ascunde de cererile celor din jur.

IMG_20170226_182910_025

De câte ori am auzit ca scuză din partea celorlalți sau chiar noi am recurs la acest tertip pentru a ne scuza ,replici  precum :„Îmi pare rău,nu am timp să te ajut!”, „Sunt în întârziere ,nu am timp de vorbă”, „Trebuie să plec ,am ceva mai important de făcut.”,  „Am destule probleme pe cap ,nu am nevoie de ale altora.” etc.

Ne place să ne complacem în această lâncezeală a problemelor și a presupuselor neputințe, iar timpul petrecut cu ceilalți îl irosim, vorbind tot despre cât de grea e viața noastră și cât de puțin timp avem pentru noi.Dacă ținem legate problemele de noi ,le păstrăm în minte ,în acțiunile pe care le desfășurâm cu cei din jur,în propriile noastre vise , noi le alimentăm și le pregătim culcuș în viața noastră ,lăsându-le cale liberă să ne macine pe dinăuntru.Toți au probleme ,dar depinde cum și le gestionează fiecare, fie alege să fie o victimă eternă ,fie le acceptă ,caută soluții de rezolvare și se bucură de viață împreună cu ceilalți.Haideți să deschidem ochii spre celălalt de lângă noi ,înainte de a-l pierde .

IMG_20170303_214425_691

De fiecare dată când sunt abătută și pierdută în gânduri fără capăt ,merg la biserică,locul în care îmi eliberez atât mintea ,cât și sufletul.Și de fiecare dată când îi pășesc pragurile mi-e dat să văd cât de nesemnificative sunt „așa zisele mele probleme” și îmi e lăsat să-mi curăț privirea cu noi  modele de oameni și experiențe de viață tuburătoare.Recent ,intrând în biserică și mergând să mă închin la  icoane ,în fața mea am zărit o mamă  ce-și purta ,cu mare dificultate,copilul cu dizabilități,de statură cu ea, de la o icoană la alta pentru a le săruta.În fața mea se așternea durerea unei mame,care era cotropită de speranță și de credința dârză.Atât eu cât și un domn am încercat să o ajutăm, să-l așezăm pe copil în scaunul cu rotile,dar efectul asupra mea se produsese din prima clipă ,am rămas amorțită de neputința care mă cuprindea privind-o pe acea mamă iubitoare ,care și-a aplecat capul în fața sorții ,dar nu a încetat să lupte. Și, ușor ușor mi-au venit în minte fel și fel de plângeri inutile din partea persoanelor perfect sănătoase, pe care le întâlnesc în fiecare zi și în postura cărora  mă regăsesc și eu ,spre rușinea mea:„Nu-mi stă bine părul! ”„Nu am destule haine!” „Mi-a ieșit un coș pe față,nu pot ieși din casă” „Ce plictisitoare e viața mea!” etc. Viața ne oferă experiențe care să ne aducă cu picioarele pe pământ ,trebuie doar să avem mintea trează și ochii larg deschiși pentru a le înțelege mesajul .

De cele mai multe ori cele mai neplăcute incidente pot dezvălui cele mai semnificative învățături.Hai să folosim acel timp în care ne descărcăm problemele în fața celorlalți ,ajutându-i pe alții .Durează doar câteva secunde să-l ridici pe cel căzut în fața ta și să- i înseninezi ziua cu un zâmbet ,însă câștigul propriu ,prin ajutorul acordat,va fi infinit în comparație cu al  celui aflat în fața ta,vei recâștiga calitatea de a fi om ,iar inima îți va crește de fericire.

Sunt sigură că fiecare dintre voi aveți un loc în care vă retrageți pentru a vă limpezi mintea sau o persoană care vă poate însenina ziua.Dacă nu ați găsit propria „scăpare”  ,ar fi timpul să căutați o cale de a vă detașa din când în când de cotidian, pentru a vă aduce aminte de identitatea umană proprie.Nu aveți nevoie de super eroi sau super puteri ,pentru a ajuta oameni și a schimba vieți ,însușiți-vă calitatea de a fi uman și creați miracole în viața voastră și a celor din jur.Nu așteptați laude ,mulțumiri sau recompense ,veți fi recompensați la timpul potrivit cu vârf și îndesat.

Doar fiți voi și simțiți bucuria unei fapte bune cum iese prin toți porii corpului vostru.Trăiți momentul!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁🤗