Arhive etichetă: credinta

Mesaj către …tine

Vine o zi când obosești… obosești să faci orice să fie bine,iar tu te simți tot mai rău.Te-ai învârtit în cerc iar și iar…credeai că vei găsi ieșirea,dar te-ai împotmolit.Nu mai poți face niciun pas pentru că te izbești de zid,de zidul fricilor tale…e atât de înalt și de solid,încât poți doar bănui ce se ascunde în spatele acestuia.Stai sprijinită de el și oftezi,te topești ușor-ușor lângă el.Gândurile îți inundă mintea,dar nu poposește niciunul să-ți întindă o mână de ajutor…ești singură cu totul…dar parcă aștepți o minune…și totuși,nicio minune nu te va ridica fără ca tu să permiți acest lucru…

Vine o zi când ești secată de orice formă de energie,când nu mai ai nimic de oferit,pentru că tot ce aveai ai pus pe tava fiecăruia care-ți solicita ajutorul,fără să pui nimic la loc.Credeai că aducându-le celorlalți liniștea și bucuria,va fi de ajuns să te simți și tu bine,dar în schimb ai rămas goală,cu sufletul dezvelit…iar acum orice gram de căldură se pierde în văzduh.Mereu ai vrut să ajuți ,să faci ce e corect…dar în toată această goană,ai uitat de tine,ai uitat ce înseamnă să fii fericită!Încerci să zâmbești,dar te doare tristețea din zâmbetul abia schițat,reflectat în oglindă…cândva fiind cel mai de preț accesoriu al tău,acum a devenit o piatră de moară.De ce ?Pentru că ai uitat să simți și apoi să redai…acum încerci să redai fericirea printr-un zâmbet ,în speranța că o vei simți ,că o vei auzi,o vei vedea,o vei gusta,o vei îmbrățișa …că ea ,fericirea,îți va înveli sufletul înfrigurat…da,ai schimbat ordinea ,dar în ritmul ăsta,nimic nu va mai fi la fel.

Știu,acum nimic nu-ți înseninează ziua ,tragi de tine să întâmpini și azi o nouă zi,gândindu-te cât de mult îți dorești să treacă.Seara nu vrei să adormi,iar dimineața nu vrei să te trezești.Speri ca după fiecare noapte,să te ridici din pat ținând fericirea de mână…dar în fiecare dimineață te trezești cu mâinile amorțite ,ținând perna în brațe,încăpățânându-te să te ții departe lumina și căldura soarelui.Refuzi să deschizi geamul,dar si fereastra sufletului ,lăsându-l pe acesta pradă unui ger năprasnic…Ai uitat să ai grijă de trup,dar mai ales de sufletul tău!Te-ai pierdut cu totul,nimic nu te animă,nici măcar dragostea persoanelor dragi din viața ta…câte zile vei lăsa să se irosească pentru a te trezi din amorțeală?Tu nu mai trăiești,tu doar …EXIȘTI!Asta vrei?!Să fii un mort în viață alături de mulți alții?Ai primit șansa unei vieți, pentru a o preamări,iar tu te ascunzi de ea?

În ce clipă  a vieții tale ai permis să ajungi o asemenea lașă?Nu ai niciun răspuns ,așa-i?Pentru că ai încetat demult să-ți adresezi întrebări și să cauți răspunsuri,acceptându-ți soarta pe care tu ai năruit-o.Sper că ești mulțumită…oh,stai!Nu ,nu ești deloc mulțumită,din contra,te lupți cu propria viață,care-ți cere socoteală pentru neglijența ta.Ai grijă,tocmai stai pe o ață subțire:fie dai mâna cu propria viață și o faci să înflorească,fie te pierzi în neant!

Alege!Eu încă mai cred în tine,e timpul să ridici privirea spre cer și să-i zâmbești cu toată inima!Încă mai ești aici,amintește-ți cine ești!Amintește-ți că fericirea a stat mereu în spatele tău,a fost umbra ta!Amintește-ți că Dumnezeu te-a adus în această lume cu un scop!Totul se află în interiorul tău,doar aruncă o privire!

Așa-i că totul devine mai limpede când dai piept cu propriile trăiri?E doar un mic pas spre regăsirea sinelui!Bun venit pe drumul cel bun!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁🌞

Reclame

De ce scriu?

Întrebarea aceasta e pe buzele multora ,chiar și a cunoscuților,a rudelor ,nu și pe a ale mele.Înainte să am un blog ,mă întrebam „de ce nu scriu ?”.Aveam idei,aveam plăcerea și imboldul de a scrie,dar amânam momentul,găsindu-mi scuze…dar și întrebarea asta a luat sfârșit,odată ce mi-am luat inima în dinți și am început să scriu …Am primit remarci de genul „Nu ai ce face!” , „E o pierdere de vreme!” , „Probabil că te plictisești!” etc… și la fiecare am replicat :Scriu pentru că îmi place ! .Poate părea bizar pentru unii , probabil mi-ar spune că într-o lume a vitezei ,a lipsei de timp, a haosului cotidian ,lumea abia mai citește câteva fraze,apăi să scrie …ei bine mai există și oameni care scriu din plăcere,pentru că simt să facă asta și își pun sufletul pe tavă în fața cititorului.Da,poate părea pueril,lipsit de sens,dar nu și pentru cel ce scrie.

„De ce scriu?” Pentru că scrisul e libertatea mea.Scrisul e puntea dintre mână și inimă.Doar scrisul le-a adus împreună.Doar prin scris mă simt cea mai „Eu”.Cu fiecare cuvânt pătrund în interiorul meu. Nimeni nu mă poate condamna pentru ceea ce scriu,pentru că nu va simți niciodată cuvintele asemeni mie ,fiecare o va face în felul său și va oferi propriul înțeles cuvintelor sale.Scrisul mă ajută să fiu umană,să-mi amintesc că lucrurile mici fac diferența.Poate m-am făcut greșit înțeleasă ,scrisul nu e o formă prin care doresc să mă afirm în fața lumii ,ci un mod de a mă cunoaște mai bine pe mine însămi.Scriind,dau viață gândurilor mele,emoțiilor,trăirilor,sentimentelor,a tot ce e ascuns de ochii celorlalți …și chiar de proprii ochi.Se poate spune că e o formă proprie de meditație.Poate e o coincidență sau poate nu faptul că la un an,primul lucru pe care l-am ales a fost stiloul,poate acesta a fost darul meu primit de Sus.

39959763_445393865973234_3225442734747680768_n

De multe ori ,înainte să adorm ,mintea îmi este străfulgerată de șiruri de cuvinte ,care nu se mai termină.Parcă fiecare cuvânt își alege locul unde va fi așezat ,venind singur la mine ,la momentul potrivit.Nu degeaba se spune că noaptea este cel mai bun sfetnic,cum îmi așez capul pe pernă ,gândurile curg șiroaie ,până când o idee poposește mai mult timp în mintea mea și în acel moment știu că despre asta voi scrie mâine.În timpul zilei,mi se întâmplă să găsesc mai multe subiecte pentru articole ,dar știu că nu e momentul potrivit pentru a le aborda ,până când nu primesc și acordul nopții.Nu îmi impun când ,cât și cum să scriu un articol ,atât timp cât nu simt că pot scrie.Mi se pare o tortură a minții să te forțezi să scrii doar de dragul de a fi la zi.Las ca inspirația să mă invite la scris,pentru că răbdarea e cheia marilor rezultate.Și ce plăcere să sorbi fiecare cuvânt care urcă din inimă spre minte ,pentru a prinde formă și poposește pe limbă pentru a prinde ecou ,pe buzele mele și ale cititorilor.Fiecare cuvânt e o surpriză și pentru mine și îl rostesc de mai multe ori pentru a mă familiariza ,fixându-l în contextul potrivit.Fiecare cuvânt se așterne pe fondul alb în cea mai mare liniște,așteptând întregirea articolului,pentru a-și juca rolul la momentul oportun.

Nu am un ritual care să-mi inducă dorința de a scrie,pentru că ea există independent de mine.Când simt să scriu ,scriu ,nu-mi propun să fac asta dacă nu a încolțit ideea unui alt articol în mintea mea.Tot ceea ce am nevoie este liniște și prezența ideii în minte ,chiar și un cuvânt poate produce o avalanșă în interiorul meu .Odată ce m-am așezat confortabil în fața laptopului și încep să tastez,totul vine de la sine și nu mă apresc decât la final,pentru a face modificările de rigoare.Intenția mea nu e să surprind ,ci să aduc o fărâmă de emoție în ochii cititorului ,să fiu împăcată cu mine ,că și în acea zi un om și-a păstrat calitatea de a fi uman.

Poate că nu sunt și nici nu voi fi vreo vedetă ori vreun geniu care ar putea  pune bazele unei noi teorii revoluționare și nici nu voi aborda domenii de interes ,care ar putea atrage atenția unor mase semnificative de oameni,dar nici nu mi-am propus acest fapt,sunt suficienți oameni specializați care pot scrie despre domeniul în care activează și o pot face foarte bine,chiar și eu îi urmăresc…intenția mea este să scriu despre cele mai nesemnificative lucruri ,pe care tot mai puțini oameni le privesc ,pentru că ele ne aduc mai aproape de absolut.Eu ,în nimicnicia mea ,aleg să fiu un simplu om și să mă bucur de acest privilegiu,pentru că cel mai greu în această lume este să fii SIMPLU!

Poate unora le pot părea prea siropoasă sau plictisitoare sau neinteresantă …îmi pare rău că nu pot fi pe placul tuturor și nici nu am cum ,atât timp cât suntem atât de diferiți cu toții -acest lucru îmi place cel mai mult la viață,pentru că fiecare în parte e o sursă de inspirație pentru cei din jur.Fiecare articol prinde formă datorită unui exemplu din viața mea ,de zi cu zi.Poate că sunt o decepție în ochii multora,dar aș fi distrusă dacă aș fi în proprii mei ochi.Nu am pretenția ca cineva să îmbrățișeze percepțiile mele nesemnificative,eu mă simt câștigată dacă am putut aduce un zâmbet pe chipul unui cititor,o încrețitură în marginea ochilor și un semn de întrebare în minte.Pentru mine e suficient că soarele mi-a zâmbit și azi și un nou articol a îmbogățit blogul meu.

39748577_1345998918836106_8199065230597160960_n

Da ,îmi place să scriu din tot sufletul!Iubesc să scriu!Scrisul mă face să vreau să fiu mai bună pe zi ce trece ,să fiu împăcată cu mine și cu cei din jur!Aș putea scrie despre orice nimic ,ore în șir și aș putea face asta toată viața.De ce aș face asta?De ce nu ?!Este felul meu de a mă bucura de orice îmi oferă viața.Sunt articole pe care le scriu râzând ,altele plângând ,altele cu emoție …fiecare literă e trăire.Fiecare tastă pe care o ating răsună în mintea mea ,asemeni ecoului unei clape de pian.Totul se simte ,totul se trăiește!Ce poate fi mai veridic de atât ?

Pentru unii-totul e nimic ,pentru alții -nimicul e totul.Voi ce alegeți?

Eu aleg nimicul!Pentru că totul se naște din nimic…😌

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!

A fi sau a nu mai fi …

Cine nu s-a gândit ,măcar o dată, la moarte?La imprevizibilitatea ei?La ce simți când mori?La ce va fi după… Moartea rămâne un mister,o umbră care-ți suflă în ceafă la fiecare pas.Nu o vezi,nu știi ce e ,cum arată…dar știi că va veni-poate azi ,poate mâine,peste câțiva ani …nu avem certitudinea nici a secundei ce urmează,dar noi îndrăznim să o sfidăm,mințindu-ne că vom trăi veșnic,crezând că nouă nu ni se va întâmpla,ne va ocoli.Până când?

Îmi vei spune că ești conștient că vei muri cândva.Faptul că ești tânăr,sănătos,plin de energie ,iar adrenalina îți curge prin vene ,te determină să plasezi moartea într-un timp îndepărtat ,undeva pe la 100 de ani ,poate,când te vei fi săturat de viață ,când singur fiind, îți vei dori să mori ,privind moartea ca pe o scăpare de la neputința bâtrâneții.Nu te minți.Moartea nu ține cont de vârstă ,de timp,de spațiu,de putere,de sănătate ,de nimic.

Suntem atât de vanitoși să credem că fiecare lucru ne aparține .Cât suntem tineri,avem putere,nimic nu ne oprește să visăm,să credem că oricând am putea schimba lumea.Și odată cu timpul devenim slabi ,bolnavi ,neputincioși expuși în fața morții.De fapt ,trăim cu frica morții în interiorul nostru de la naștere și cu cât înaintăm în viață ,devenim conștienți de iminența ei(aparent).Spui moarte,iar pielea ți se face de găină și rămâi mut la auzul ei.Ocolim să vorbim despre acest subiect,până când ne lovim de incidente care ne trezesc la realitate,cineva drag nouă pleacă din această lume și parcă și lumea noastră se dârâmă.

Zi de zi auzim la TV ,în presă ,pe Internet cum oamenii mor în fiecare secundă,minut ,oră ,zi,însă parcă e ceva normal ca ceilalți să moară,e firesc-oamenii trebuie să moară.Totuși , lucrurile iau o altă turnură când moartea își face loc în mijlocul celor dragi ție.Toată conștientizarea despre iminența morții,normalitatea venirii ei se spulberă.Devenim slabi ,fără vlagă și ne blestemăm zilele când pierdem pe cineva drag,pentru că uităm că fiecare om vine și pleacă de pe această lume, singur.Noi ,în egoismul nostru infinit,am dori să păstrăm ființele dragi din viața noastră lăngă noi , pentru a ne fi nouă bine,pentru a fi liniștiți că îi avem lângă noi ,că ne sprijină ,au grijă de noi,de fapt suntem dependenți de ceilalți și refuzăm să acceptăm cursul firesc al vieții.Nimic nu ne aparține pe această lume,nici măcar viața ,aceasta e un cadou cu termen de valabilitate nedeterminat.E un curs ciclic între viață și moarte.

31117805_1650272865079922_2066328973926727680_n

Conștientizează fiecare clipă!Simte-o!Respir-o!Fii recunoscător că ești în acest loc aici și acum!Întărește-ți încrederea în tine și amintește-ți iar și iar că Tu ești singurul de care ai nevoie pentru a reuși.Realizează tot ce îți propui,bucură-te la maxim de tot ce deții în acest moment,iubește-i pe cei de lângă de tine și acceptă-i așa cum sunt.Nu lăsa nimic nespus sau nefăcut din ce ți-ai propus pentru fiecare zi în parte.Cere iertare celor față de care ai greșit, când ai ocazia.Nimeni nu îți garantează că vei mai apuca clipa ce va urma sau că cel de lângă tine va fi și în secunda următoare în această lume.Nu fi egoist!Joacă-te,dar nu trata viața în joacă.Nu e meritul tău,dar ceea ce lași în urmă poate fi ceva semnificativ.Tu decizi.Acceptă moartea și fii pregătit să o întâmpini oricând!Nu știi ce va urma…dar știi ce este și asta contează!Fiecare moment îl creează pe următorul.

Primiți fiecare lucru din viața voastră așa cum vine și tratați-l ca atare!Poate că nimic nu va fi atât de măreț,precum vă așteptați să fie ,dar fiecare experiență e necesară pentru a evolua și a crea o mai bună variantă a voastră!Moartea nu poate fi  sfârșitul decât dacă îmbrățișăm această credință.Gândiți-vă la fătul care a stat în pântecele mamei timp de nouă luni și pentru care acel loc strâmt ,dar ocrotitor și alimentat cu iubire a fost singura viață pe care o cunoștea,până să zărească cu adevărat lumina zilei.Poate pentru el ,ziua în care s-a născut a însemnat moartea vieții pe care el o trăise și o cunoscuse deja,dar s-a dovedit a fi primit o altă viață mai primitoare ,într-un loc spațios,cunoscându-și mama și tatăl ,pe care doar îi auzise cum îi citiseră povești.Poate că și noi vom fi pe cealaltă lume asemeni nou-născutului.Nu vă fie frică de necunoscut,ghidați-vă mereu după lumină!

IMG_20170515_171824_406

 

„Nu-i nici o suferință

Pe care timpul să n-o vindece ;

Nici o pierdere ,nici o trădare

Nu duce lipsă de alinare,

Balsam pentru suflete,

Deși moartea va despărți

Iubita de iubit

Și tot ce au împărțit.

Privește soarele cum strălucește.

Ploaia a încetat.

Florile se-ngrijesc de frumusețe,

Cât de frumoasă este această zi!

Nu-ți apleca prea mult gândul

Către dragoste,către datorie;

Prieteni de mult uitați

Te-așteaptă acolo unde

Viața și moartea ,

Se împletesc.

Nimeni nu te va plânge-ndelungat

Nu se va ruga,nu-ți va duce dorul ,

Locul tău rămas gol,

Tu, absent.”

(„Prea multă feiricire”-Alice Munro)

Bucură-te de ziua de azi și mulțumește pentru acest dar!

Uităm să fim oameni !👥

 

În goana după bani ,în alergarea continuă contra valului de probleme ,care ne ajunge din urmă și ne înghite,ajungem să ne pierdem trăsătura care ar trebui să fie definitorie „a fi uman”.Din dorința de a avea tot mai mult ,eventual „mai ceva” ca vecinul,devenim niște roboți ,muncim tot mai mult peste program,nu dormim ,nu ne hrănim corespunzător ,iar stresul prinde rădăcini în mintea și comportamentul nostru,astfel încât devenim orbi la tot ce ne înconjoară.Sunem mult prea ocupați ,iar această mască pe care ne-am însușit-o cu brio,a devenit utilă pentru a ne ascunde de cererile celor din jur.

IMG_20170226_182910_025

De câte ori am auzit ca scuză din partea celorlalți sau chiar noi am recurs la acest tertip pentru a ne scuza ,replici  precum :„Îmi pare rău,nu am timp să te ajut!”, „Sunt în întârziere ,nu am timp de vorbă”, „Trebuie să plec ,am ceva mai important de făcut.”,  „Am destule probleme pe cap ,nu am nevoie de ale altora.” etc.

Ne place să ne complacem în această lâncezeală a problemelor și a presupuselor neputințe, iar timpul petrecut cu ceilalți îl irosim, vorbind tot despre cât de grea e viața noastră și cât de puțin timp avem pentru noi.Dacă ținem legate problemele de noi ,le păstrăm în minte ,în acțiunile pe care le desfășurâm cu cei din jur,în propriile noastre vise , noi le alimentăm și le pregătim culcuș în viața noastră ,lăsându-le cale liberă să ne macine pe dinăuntru.Toți au probleme ,dar depinde cum și le gestionează fiecare, fie alege să fie o victimă eternă ,fie le acceptă ,caută soluții de rezolvare și se bucură de viață împreună cu ceilalți.Haideți să deschidem ochii spre celălalt de lângă noi ,înainte de a-l pierde .

IMG_20170303_214425_691

De fiecare dată când sunt abătută și pierdută în gânduri fără capăt ,merg la biserică,locul în care îmi eliberez atât mintea ,cât și sufletul.Și de fiecare dată când îi pășesc pragurile mi-e dat să văd cât de nesemnificative sunt „așa zisele mele probleme” și îmi e lăsat să-mi curăț privirea cu noi  modele de oameni și experiențe de viață tuburătoare.Recent ,intrând în biserică și mergând să mă închin la  icoane ,în fața mea am zărit o mamă  ce-și purta ,cu mare dificultate,copilul cu dizabilități,de statură cu ea, de la o icoană la alta pentru a le săruta.În fața mea se așternea durerea unei mame,care era cotropită de speranță și de credința dârză.Atât eu cât și un domn am încercat să o ajutăm, să-l așezăm pe copil în scaunul cu rotile,dar efectul asupra mea se produsese din prima clipă ,am rămas amorțită de neputința care mă cuprindea privind-o pe acea mamă iubitoare ,care și-a aplecat capul în fața sorții ,dar nu a încetat să lupte. Și, ușor ușor mi-au venit în minte fel și fel de plângeri inutile din partea persoanelor perfect sănătoase, pe care le întâlnesc în fiecare zi și în postura cărora  mă regăsesc și eu ,spre rușinea mea:„Nu-mi stă bine părul! ”„Nu am destule haine!” „Mi-a ieșit un coș pe față,nu pot ieși din casă” „Ce plictisitoare e viața mea!” etc. Viața ne oferă experiențe care să ne aducă cu picioarele pe pământ ,trebuie doar să avem mintea trează și ochii larg deschiși pentru a le înțelege mesajul .

De cele mai multe ori cele mai neplăcute incidente pot dezvălui cele mai semnificative învățături.Hai să folosim acel timp în care ne descărcăm problemele în fața celorlalți ,ajutându-i pe alții .Durează doar câteva secunde să-l ridici pe cel căzut în fața ta și să- i înseninezi ziua cu un zâmbet ,însă câștigul propriu ,prin ajutorul acordat,va fi infinit în comparație cu al  celui aflat în fața ta,vei recâștiga calitatea de a fi om ,iar inima îți va crește de fericire.

Sunt sigură că fiecare dintre voi aveți un loc în care vă retrageți pentru a vă limpezi mintea sau o persoană care vă poate însenina ziua.Dacă nu ați găsit propria „scăpare”  ,ar fi timpul să căutați o cale de a vă detașa din când în când de cotidian, pentru a vă aduce aminte de identitatea umană proprie.Nu aveți nevoie de super eroi sau super puteri ,pentru a ajuta oameni și a schimba vieți ,însușiți-vă calitatea de a fi uman și creați miracole în viața voastră și a celor din jur.Nu așteptați laude ,mulțumiri sau recompense ,veți fi recompensați la timpul potrivit cu vârf și îndesat.

Doar fiți voi și simțiți bucuria unei fapte bune cum iese prin toți porii corpului vostru.Trăiți momentul!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁🤗