Iertarea mai este pentru oameni?!

Iertare …Iertare din toată inima …

Cuvintele astea îmi răsună în minte …iar și iar…de ieri .Am adormit cu ele în gând ,m-am trezit cu ecoul lor …

Ieri am fost la biserică și am luat parte la Sfânta Liturghie,lucru cunoscut pentru unii,total nesemnificativ pentru alții ,dar ideea e că predica părintelui cu privire la„ Pilda datornicului nemilostiv” m-a captat și cred că aceste cuvinte „iertare din toată inimă” m-au îndrăgit atât de mult ,încât și-au făcut culcuș în mintea mea și aș putea spune că au coborât și mai jos ,provocând o clătinare a zbuciumului sufletesc.Poate că„iertare din toată inima” sunt doar simple cuvinte ,dar nu și pentru mine …pentru mine au încetat să fie doar atât din momentul în care mi-au atins auzul.Niște simple cuvinte nu îți pun inima în funcțiune,acestea doar sunt rostite și se irosesc în aer,fără să aibă o țintă anume.Cu siguranță acestea și-au atins ținta :inima mea!

Și întrebarea e :Când am iertat din toată inima? Făcând o retrospectivă a ceea ce m-a implicat în mod direct ,pot spune că doar de câteva ori ,iar dovada vie e că odată reamintite ,faptele ce odată m-au dezamăgit ,acum nu mai au ecou și le pot privi doar ca pe niște experiențe ,dar spre stupoarea mea ,au rămas atâtea lucruri care s-au solidificat înăuntrul meu și au format un munte de neclintit.De ce ?Pentru că am iertat doar cu vorba.Știți vorba ai :„iert ,dar nu uit”.Ei bine ,oricine mi-ar putea atrage atenția și mi-ar spune că iertarea nu e iertare dacă nu uiți ceea ce te-a rănit.Ușor de zis!Dar ce faci când simți că doare ?Cât poți ierta?Mai nimic ,pentru că durerea lasă urme ,iar odată prelungită ,fie provoacă cratere de neacoperit ,fie munți de neurnit.Am iertat ,dar nu cred că vreodată din toată inima ,poate doar cu jumătate din ea,pe mine și pe cei dragi mie ,dar jumătățile de măsură rămân doar jumătăți.De aceea m-am simțit lovită ca un trăsnet de aceste cuvinte,pentru că e un adevăr pe care nu l-am privit niciodată în față.

Câte lucruri nu ascundem sub preș?Dezamăgiri ,frustrări ,eșecuri ,ieșiri nervoase etc.Acest lucru nu înseamnă că ele nu există ,ci că nu vrem să le vedem .Ne mințim că „am trecut peste”,dar la prima confruntare cu celălalt,izbucnim.Aici intervine puterea iertării și nu orice fel de iertare măsluită de mintea noastră ,ci ,de preferat „din toată inima” /cu toată inima ,de a spulbera întreaga greutate a ceea ce s-a acumulat în interiorul nostru.Aici intervine dificultatea ,e nevoie de sinceritate și de cele mai multe ori ne mințim singuri pentru că nu vrem să acceptăm că și noi greșim și că alegerile noastre nu sunt prea inspirate de cele mai multe ori.Dar primul pas este să ne permitem să fim sinceri cu noi și să privim adevărul în față, așa cum este el.Al doilea pas este să îl acceptăm ca pe un fapt trecut ,ce nu mai poate fi schimbat ,dar care poate fi șters prin voința noastră.Odată ce s-a consumat ,trebuie să conștientizăm că nu ne mai poate face rău și să-i permitem să se evapore din interiorul nostru.Al treilea pas este îmbrățișarea iertării,pentru că odată ce ne-am eliberat de durere,iertarea își poate face loc în inimile noastre .Întâi trebuie să practicăm iertarea asupra noastră:

• Să acceptăm că suntem oameni și „a greși” este un lucru firesc;
• Să ne permitem să experimentăm lucruri noi fără a ne învinovăți la orice pas că nu suntem buni de nimic;
• Să ne iubim așa cum suntem și să privim iertarea ca pe o încununare a iubirii.

Abia după ce ne-am putut ierta pe noi înșine și reușim să conștientizăm ce efect are aceasta asupra noastră ,vom putea să o transpunem și asupra celor din jur ,aplicând aceleași principii amintite mai sus.Odată ce îl vom percepe pe celălalt asemeni persoanei noastre,ne va fi mult mai ușor să-l iertăm și să ne eliberăm de orice resentiment care ne macină sufletul .„A greși ” e omenește.Zic să nu pretindem a fi mai sfinți decât Sfinții.E mai simplu să ne asumăm rolul de „A FI OM” și a ne ușura viața.A putea ierta „din toată inima” e un obiectiv la care toți ar trebui să tindem ,pentru că astfel întreaga ființă se va înălța ,totuși am putea începe a ierta prin felul nostru ,pentru a putea adăuga o cărămidă la menirea noastră pe acest pământ.

Exersați iertarea în fiecare zi cu voi înșivă și cu cei dragi vouă ,pentru că e mult mai ușor să ierți pe cine iubești și extindeți apoi acest exercițiu și asupra celor cu care intrați în contact zi de zi .Încercați să analizați ce efect are acesta asupra voastră și ce simțiți când vreți să iertați.Nu uitați că faptele care sunt cel mai greu de iertat sunt și cele care vă vor înălța inima și vă va elibera de orice presiune lăuntrică acumulată.Amintiți-vă că fiecare supărare acumulată vă aduce mai aproape de boală și durere.Oricât de greu vă este să-i iertați pe cei care v-au greșit, este recomandat să o faceți ,nu pentru că merită să iertați (pentru că la drept vorbind oricine are dreptul la o a doua șansă sau chiar la „n” șanse;limitele doar mintea omenească le impune) ,ci pentru că astfel vă veți elibera de tot ce este nociv în sufletul vostru,ușurându-vă viața și îmbunătățindu-vă relațiile cu cei din jur.

Cred că cea mai minunată superputere este să poți „ierta din toată inima”!Faceți un exercițiu de imaginație și vizualizați cum ar arăta viața voastră dacă ați putea ierta din toată inima…ce ați simți?cum ați arăta?ce fel de oameni ar fi în jurul vostru?unde ați locui?

Dar dacă toți oamenii și-ar ierta semenii ,cum ar arăta întreaga lume?Oare prețul iertătii ar fi prea mare pentru ca o lume întreagă să trăiască în deplină pace?

Fiecare are propriile răspunsuri la aceste întrebări.Reflectați asupra lor și păstrați ceea ce vă definește cu adevărat.Eu le am pe ale mele! 😉

Iertați și veți avea doar de câștigat! 😀

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

 

Reclame

Iubirea:termen de valabilitate …

Dar până când durează iubirea?Până la primul rid ce îți răsare pe frunte?Până când alegi să te căsătorești ?Până la apariția primului copil?Până când alegi să faci o schimbare?Sau după 3 ani de relație ,după cum spun unii,când dispare acea iubire oarbă și te trezești la realitate?

Mi-e greu să cred că un sentiment care îți străfulgeră întreaga ființă ,dintr-odată ,poate avea un termen de valabilitate determinat.Nici  nu e vorba de cât ține iubirea,ci de cât de mult ținem noi la ea,astfel încât să o alimentăm iar și iar.Iubim atât timp cât oferim și primim.E un troc pe care partenerii și-l asumă la începutul relației ,iar evoluția iubirii depinde de cât de corect e fiecare în parte în îndeplinirea propriei „datorii”.

Privim în jur și vedem bătrâni care se țin de mână,mergând alene prin parc,împărțind o înghețată amândoi și tineri cărora le e jenă să-și împreuneze mâinile,iar dacă o fac,probabil ai să zărești că măcar unul dintre ei e cu privirea în altă parte … da e mai ușor să iei un lucru nou ,decât să îl repari pe cel vechi ,dar situația se va repeta la nesfârșit și într-un final nu vom mai avea nimic de oferit,pentru că am devenit goi,ne-am golit buzunarele inimii.La început totul e roz ,atât ea cât și el sunt dispuși să ofere ,să aibă inițiativa în a se cunoaște,totul vine de la sine,pentru că ambele inimi pompeaza pentru același scop: iubirea,dar cu timpul apar nemulțumirile – ea simte că oferă prea mult și el prea puțin,el vrea mai mult spațiu,simțindu-se agasat de multitudinea dorințelor ei și astfel certurile frecvente pavează drumul despărțirii.Ambii erau la fel când s-au cunoscut ,doar că la început au arătat doar cea mai bună variantă a lor ,dar imediat ce au scos la suprafață părțile din ei pe care și le-au suprimat ,s-a produs un dezechilibru greu de remediat.De fapt ,de cele mai multe ori iubim ceea ce oferă celălalt,nu persoana sa.Începuturile sunt așa dulci ,pentru că primim o avalanșă de lucruri materiale sau imateriale ,care alimentează ceea ce simțim și apoi suntem îndemnați să oferim cu ușurință ; când nu mai primim ceea ce ne flata egoul ,apar reproșurile și refuzăm să mai oferim la rândul nostru și uite așa fie începe Al III-lea Război Mondial,fie un alt Război Rece(în cel mai bun caz ) -cert e că ruptura se va produce mai devreme sau mai târziu dacă cei doi parteneri nu se vor hotărî să facă pace.

 

Adevărul e că suntem niște ființe egoiste ,gândindu-ne mereu „și mie ce îmi iese?”.Oferim doar dacă primim.Vorba ceea „Ce e gratis pe lumea asta?”.Refuzăm să rămânem păgubași de pe urma altora ,mai bine înșelăm ,decât să fim înșelați ,mai bine mințim,decât să fim mințiți,mai bine îi determinăm pe ceilalți să eșueze decât să asistăm la propriul eșec …pentru că fiecare urmărește propriul bine ,dar realitatea e că în acest ritm nu vom fi niciodată fericiți .Putem să avem fericirea în palmă ,căci nu vom reuși să o vedem ,pentru că suntem orbi și surzi la nevoile celorlalți.

Dacă am arunca o privire în jurul nostru ,am observa că pe nimeni nu iubim fără să beneficiem de măcar o fărâmă de atenție de la ei, începând de la părinți până la cele mai îndepărtate cunoștințe.Și pe Dumnezeu îl iubim doar dacă ne aude rugile și ne îndeplinește cerințele ,în caz contrar ne vom lamenta și vom striga cât vom putea de tare că „Dumnezeu nu există!”,iar dacă există,cu siguranță noi suntem victimele Lui.Cert e că pentru om totul are un preț ,chiar și iubirea.Nimic nu oferim dezinteresat .Îl iubim pe cel de lângă noi pentru -frumusețe,bani,succes,plăcere-și pentru orice atenție care ne mângâie privirile sau chiar inima.De aceea vedem atâtea căsnicii distruse sau relații rupte după puțin timp,pentru că cel puțin unul dintre parteneri nu primește sau nu mai primește ceea ce dorește -soțul își părăsește soția pentru că nu mai arată ca un supermodel-displăcându-i pielea lăsată și kilogramele în plus sau eventual e prea bolnavă și el preferă să fugă de responsabilități,trăindu-și viața la maxim cu o tânără cu cel putin 20 de ani mai tânără ca el  ,fie soția alege să fugă cu noul iubit mai tânăr,pentru că nu primește destulă atenție sau își  părăsește soțul pentru că nu mai are suficienți bani…ei bine , cine ne va mulțumi vreodată?

Iar dacă cineva are curajul să iubească pe cineva în ciuda defectelor sale ,cu siguranță că se vor găsi cârcotași care să afirme„De ce stai cu ea/el ? Nici nu are ce îți oferi!Sunt persoane mult mai frumoase ,mai bogate etc ,care te-ar putea face fericit/ă!”.Ceea ce nu înțeleg unii e că iubirea adevărată nu are preț ,nu ține cont de aspect ,de poziție socială,religie ,rasă ,limbă ,cultură ,culoare -sau orice altă limitare.Iubirea se naște în inimă și țintește spre o altă inimă.O persoană poate iubi o altă persoană pentru totdeauna ,indiferent de câte alte  „oferte” ar primi din jur și nu pentru că nu e un om „cu capul pe umeri ”  sau pentru că e „prost”,ci pentru că iubește ,iar iubirea e singurul cel mai bun motiv pentru a fi cu persoana dorită ,contrar spuselor sau acțiunilor altor persoane.Iubirea e o unealtă cu ajutorul căreia dobândim fericirea ,dar ea dă roade doar în mâinile cele mai pricepute.

 

Iubirea e nelimitată dacă Tu crezi asta .Limitarea îți va aduce repetate încercări ratate.Totul depinde de tine.Iubești persoana de lângă tine pentru ceea ce este ea sau pentru ceea ce îți oferă?Iubirea adevărată îmbrățișează doar prima variantă .Când iubești cu adevărat nu simți nevoia  să contorizezi dacă ceea ce primești compensează ceea ce oferi ,pentru că ai atâta iubire îngrămădită în inimă ,încât nu se va termina vreodată.Doar lasă-te purtat/ă de valul iubirii care îți inundă fiecare părticică din cămăruțele inimii tale .Nu-i așa că e minunat ce simți?Nici toată bogăția din lume nu se poate compară cu multitudinea nestematelor pline de iubire care se adună pe zi ce trece în cufărul inimii tale.E atât de multă iubire ,încât ai impresia că întregul tău trup se află în inimă și nu invers.

Iubește!Doar iubește!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Te iub…esc!

„Te iubesc”-aparent două simple cuvinte …dar în fapt ,de câte ori nu ai ezitat să le împărtășești unei persoane dragi ție ,chiar și când simțeai că inima o să-ți explodeze de fericire?Sau ,odată rostite ,s-au transformat în pietre de moară pentru tine ,pentru că le-ai „irosit” pentru o persoană care ți-a călcat inima în picioare? Sau ,ieșite de pe buzele tale ,pierzându-se în văzduh ,nu ai regretat că nu le-ai spus la timp?

Mulți spun că „a iubi” ,„a fi romantic” , „a oferi atenție persoanei iubite” -toate acestea sunt pentru cei slabi,pentru femeile care se dau în vânt pentru telenovelele siropoase …ei bine,dacă e așa de ce nu puteți rosti atât de simplu,cele două cuvinte atât de nesemnificative?De ce e atât de greu să le aruncați în fața cuiva asemeni unor înjurături sau cuvinte de ocară?De ce nu le rostiți la ordinea zilei oricărei persoane pe care o întâlniți?Acum că am ridicat un semn de întrebare,nu-i așa că ,fiind rostite chiar și  la voia întâmplării,lumea ar putea deveni mai bună?Nu-i așa că oricine ar ceda în fața acestor cuvinte?Cum ar fi ca în toiul unei dispute cu o persoană la care ții,în loc să auzi cuvinte care îți murdăresc auzul,auzi un „Te iubesc” chiar și murmurat ,ai mai continua în acel ritm sau ai lua-o în brațe?Mie mi-ar plăcea să mi „se închidă gura” cu un „Te iubesc” și nu cred că îs singura 😉 Ce plăcut e să auzi aceste două cuvinte scurte ! 😀

Poate că sunt atât de greu de rostit :

• Pentru că le acordăm o mai mare importanță decât credem;
• Pentru că le auzim tot mai rar…pentru că tânjim ,la rândul nostru să le auzim,fără șanse de izbândă;
• Pentru că aceste cuvinte ne fac slabi în ochii celorlalți,iar noi râvnim mereu la putere .Refuzăm să ne privim slăbiciunile ,dar le vânăm pe ale altora;
• Pentru că ne e frică să dăm frâu liber sentimentelor,mizând doar pe rațiune,care ucide orice fărâmă de trăire;
• Pentru că fugim mereu de iubire ,dorind doar să primim din partea celorlalți,nu și să oferim;
• Pentru că suntem lași – preferăm să (ne) mințim,să ne îngropăm sinele,decât să recunoaștem ceea ce simțim și să ne lăsăm pradă celor mai intense trăiri;
• Pentru că ținem cu dinții de mândria și orgoliul care ne determină să ne umflăm în pene ,dar  totodată ne provoacă și cele mai crunte căderi;
• Pentru că suntem oameni și ne place să ne complicăm singuri;
• Pentru că alegem mereu drumul scurt-plăcere,bani,succes ,deși suntem conștienți că cel lung ne-ar fi adus totul și mai mult de atât,fără nici un fel de regret;
• Pentru că pretindem minimum minimorum de la propria persoană,pentru a-l oferi celorlalți,dar așteptăm în schimb maximum maximorum;
• Pentru că preferăm să ne hrănim egoul,decât să ne alimentăm inima cu iubire;
• Pentru că „Te iubesc” își are locașul doar în inimă ,în profunzimea trupului fiecăruia dintre noi;
• Pentru că atunci când rostim aceste două cuvinte ,e ca și cum trupul nostru se întoarce  pe dos ,cu pielea pe dinăuntru și carnea -cu toate organele în afară,iar exteriorul se închircește în interior ;
• Pentru că iubirea este profunzime,tot ce ține de iubire,fierbe în profunzime – e inevitabil.De aceea e atât de greu să le rostim- devenim slabi ,vulnerabili ,expuși rănilor.Odată ce rostim „Te iubesc”e ca și cum ne-am preda iubirii ,cu tot ce presupune ea.Renunțăm la arme,renunțăm la obișnuița de a ne așeza pe un piedestal propria persoană,pentru că realizăm că o altă persoană ne ține inima în propriile mâini.E greu să accepți că inima ta poate fi la mâna altei persoane ,nu?Dar ce contează,atât timp cât iubirea te poartă pe cele mai înalte culmi?Câtă importanță are această conștientizare, atât timp cât persoana care are posibilitatea de a-ți nărui întreaga viață ,în schimb, te readuce la viață ,făcându-te să simți că trăiești Raiul pe Pământ?

Nu am realizat ce importanță are să rostești „Te iubesc!” la timp ,până când nu am fost pusă în fața faptului împlinit.Astfel ,o zi ce părea a nu aduce nicio schimbare s-a transformat într-un haos pentru mine.Cum e să afli că persoana la care ții a avut un accident?Pentru mine timpul s-a oprit când am primit un astfel de mesaj ,îl citeam și mi se părea ireal .Da ,am avut un șoc.Cei din jur vorbeau cu mine ,dar eu eram perfect absentă .Nu auzeam ,nu spuneam nimic.În mintea mea se derula mesajul iar și iar ,fără să îi descifrez înțelesul.Nu știam ce să fac ,dar în momentul acela am simțit că iubesc,pentru prima oară .M-a lovit ca un trăsnet .Nu mă mai gândeam la mine.Mă bântuia gândul că ar exista posibilitatea să nu apuc să rostesc „Te iubesc !” la timp…dar a fost doar un gând care s-a spulberat .Imediat ce l-am întâlnit pe el ,i-am împărtășit ceea ce simțeam ,el îmi spusese cu mult înainte .Mie mi-a luat ceva timp să conștientizez.Poate dacă nu ar fi fost acel incident , aș fi evitat să rostesc aceste două cuvinte buclucașe mult timp ,dar totul se întâmplă cu un rost .Ideea e că nu ar trebui să așteptați ocazia perfectă pentru a le rosti ,pentru că nu știți ce vă va aduce clipa următoare.Priviți ceea ce se petrece în interior!Simțiți!Trăiți!

Când ajungi să spui „TE IUBESC! ” poți fi sigur că tu nu vei mai fi ca înainte ,pentru că vei renaște ca Pasărea PHOENIX din cenușă ,prin suflarea iubirii.Iubirea e TOTUL.Lipsa iubirii e pieire ,prezența ei e salvare .Dacă am conștientiza câtă putere există în aceste două cuvinte,am reuși să salvăm întreaga omenire,dar…întâi trebuie să ne salvăm pe noi înșine.Când iubirea va dispărea din lume,va dispărea totul ,pentru că ea e baza a ceea ce a fost,este și va fi.Nu o lăsați să se piardă.Predați-vă iubirii și veți răscumpăra tot ce ați putea pierde!Spuneți „Te iubesc!” în fiecare clipă ,vouă înșivă și celor din jur.Faceți din ea propria rugăciune.Iubiți-vă-până când nimeni și nimic nu vă va despărți.

Nu uitați!Cea mai mare fericire a vieții este : să iubești și să fii iubit!Restul sunt povești croite de propria minte!Răscumpărați-vă fiecare greșeală prin intermediul celor două cuvinte magice „Te iubesc!”.

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

De-ale prieteniei (II)

Când eram mici apreciam prietenul ca fiind cel mai bun camarad ,care nu suflă o vorbă părinților despre peripețiile noastre ;dacă ne dădea de gol ,cu siguranță era nevoie de unul nou 😀 Ce simplu e să fii copil!

Și totuși,creștem și ne lovim de tot felul de piedici,pierdem așa zișii „prieteni”,legăm prietenii noi și viața curge ca un râu ,uneori lin,alterori învolburat și după multe încercări, ne învață să cântărim prietenia adevărată.

V-ați oprit un pic din goana voastră pentru a arunca o privire asupra vieții voastre,asupra oamenilor din jurul vostru,asupra a ceea ce aveți ,asupra a ceea ce vă lipsește,măcar o singură dată? Dacă DA,atunci faceți asta în continuare și acționați pentru a păstra un echilibru între aspectele importante din viața voastră ; dacă răspunsul este Nu,atunci acum e cazul să începeți să faceți curat în viața voastră.Nu mai păstrați nimic, în viața și în inimile voastre, care vă dăunează ,care vă aduce cu moralul la pământ și vă însămânțează neputința în suflet.Evitați persoanele nocive din jurul vostru.Lăsați-le în urmă și croiți-vă propriul drum spre reușită.Aveți suflare pentru a trăi viața așa cum se cuvine ,nu pentru a vă chinui,făcându-le pe plac celorlalți.Fiți voi înșivă.Zâmbiți!Fiți deschiși spre nou  și vă veți înconjura de oameni asemeni vouă!

„Ce-ţi poţi dori mai mult decât să ai pe cineva cu care să poţi vorbi ca şi cu tine însuţi?” — Cicero

Prietenul e oglindirea sufletului tău într-o altă persoană.Nimic nu e întâmplător în viață,mai ales persoanele care ne apar în cale.„A fi prieten” e o calitate pe care ți-o însușești sau nu ,ține de liberul arbitru al fiecăruia.Odată legată prietenia ,aceasta ar trebui ghidată spre calea de mijloc.Probabil fiecare are un oarecare portret robot al prietenului ideal,dar aveți grijă să nu rămână la stadiul de „ideal”.

În viziunea mea ,prietenul este :

• Un om real ,cu defecte și calități ,care trăiește propriile momente bune sau mai puțin bune ,iar faptul că este uman îi aribuie și slăbiciuni.Fiți realiști,nu judecați o persoană pentru o răbufnire a sa ,când pur și simplu ,a simțit să se elibereze de tot ce acumulase.Oamenii nu sunt la fel în orice situație ,nu pentru că sunt falși ,ci pentru că sunt umani și uneori eșuează în a se adapta în orice situație;
• Acea persoană care e alături de tine în momentele tale de glorie,petrecând cu tine,dar mai ales în acele clipe când ești căzut la pământ-el e cel care-ți ascultă oful și-ți aduce zâmbetul pe buze;
• Cel care ascultă ceea ce ai de zis,dar îți citește privirea;știe ce  simți doar privindu-te și cu siguranță,nu îl poți minți cu simple vorbe;
• E omul care va spune ce crede cu adevărat despre acțiunile tale ,fie că vrei să accepți sau nu,doar pentru a te aduce cu picioarele pe pământ; nu te va agasa cu sfaturi ,dar te va aștepta undeva acolo, în spatele tău ,calm și liniștit ,să revii la el când vei da de greu ;nu va dori să audă „Aveai dreptate!,ci va fi acolo să-ți ofere o îmbrățișare atât de strânsă ,încât va alunga orice nor care-ți întunecă sufletul;
• E persoana care te va ghida spre reușită și te va sprijini în alegerile pe care le iei,chiar dacă nu e întru totul de acord;se va bucura pentru fiecare împlinire a ta ca și cum ar fi a sa;
• E persoana care ,în ciuda momentelor mai tensionate dintre voi ,va găsi mereu o cale de a depăși orice urmă de neînțelegere și de a păși împreună pe același drum;
• Cel care îți oferă umărul pe care să plângi când simți că ai eșuat și te simți cel mai neputincios;
• E omul care-ți face cinste cu mâncare ,pentru că știe că ești prea mândru să recunoști când nu ai nici un ban în buzunar;
• Acea ființă care își petrece nopțile ascultându-ți plângerile de zi cu zi ,fără să obosească(ei bine ,uneori se enervează că nu mai apucă să doarmă ,dar îl faci să uite);
•  Persoana care te va ajuta ori de câte ori va avea ocazia,pentru că știe că te bazezi pe ea; știe că prietenia nici nu se cumpără ,nici nu se vinde,ea vine din calitatea de a fi om și îți atinge sufletul;
• Ființa care ,chiar dacă se află peste mări și țări va găsi o cale să se intereseze de starea ta și va fi prezent oricând la momentele importante din viața ta ,fără să se scuze,iar dacă nu va reuși ,se va revanșa cu prima ocazie;
• Persoana,pe care chiar dacă o vezi rar,știi că o poți găsi oricând și va fi disponibilă să te asculte și să-ți ofere o vorbă caldă ,pentru că legătura se păstrează vie,independentă de spațiu și timp;
• Omul care te va primi în viața lui cu brațele deschise,fără să țină cont de poziția socială,de etichete,religie,rasă,cultură,limbă sau oricare limitare pe care noi,oamenii, le setăm;
• Ființa care-ți va lăsa mereu libertate de alegere ,pentru că știe că fiecare are drumul propriu.Nu va spune nici „Rămâi cu mine” ,nici „Pleacă” ,decizia îți aparține;poate te va contrazice de multe ori,dar nu te va judeca ,pentru că dreptul acesta nu-i aparține ,fiind pe deplin conștient de acest fapt ;
• Omul care cunoaște mereu tâlcul tăcerii tale și respectă momentele tale de singurătate;
• Persoana care îți cunoaște cele mai ascunse părți și neatinse secrete ,chiar și pe cele pe care le negi sau nu dorești să le accepți ,dar le va păstra doar pentru sine cu sfințenie,fără să se folosească de ele în detrimentul tău;
• Omul care va recurge la orice mijloace pentru a-ți face un bine,chiar dacă asta înseamnă să se ascundă uneori de tine.Rezultatul e cel care contează;
• Persoana în fața căruia nu vei fi niciodată mai prejos,pentru că dacă e să vă faceți de râs,o veți face împreună: „Prietenul la nevoie se cunoaște !”;
• Persoana care nu va râvni niciodată la ce e al tău pentru că știe că ce-i al său e pus deoparte ,iar afecțiunea pe care ți-o poartă e încă un plus pentru a se bucura de tot ce deții;
• Omul care va face tot ce-i stă în putință să păstreze legătura de prietenie ce vă leagă tot mai strânsă și mai puternică odată cu timpul.

„Ce este, în fond, prietenia, dacă nu acel minunat privilegiu al sufletului în care adevărul se poate odihni?” — Dan Puric

Acum că am pătruns tainele prieteniei ,haideți să fim mai buni,să râvnim la o variantă mai bună a ființei noastre , pentru a primit tot ce e mai bun de la cei din jur și de la viață!

Pentru prietenie!Pentru umanitate!Pentru noi!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

 

De-ale prieteniei (I)

„Unde e prietenul când ai nevoie de el?” -Cine ar fi zis că într-o lume a tehnologiei ,în care avem atâtea căi de comunicare cu ceilalți -oricând ,oriunde ,oricum și cu oricine,când nici distanța ,nici vremea,nu sunt obstacole în calea comunicării ,suspinăm după oameni ,tânjim după prieteni și așteptăm neconsolați, în spatele unui ecran ,să ne facem văzuți în ochii celorlalți.Plătim prețul dezumanizării ,pe care ni l-am asumat ,fără să-l conștientizăm.

„Este îngrozitor să nu ai un prieten căruia să-i spui cât ești de fericit sau de trist.” — Panait Istrati

Toți avem mii de prieteni pe Facebook ,pe care-i cunoaștem sau nu ,tot ce contează e să fii în trend.E „cool” să ai o tonă  de prieteni pe rețelele de socializare,care să-ți aprecieze postările și să-ți dea senzația că „Exiști”.Ghici ce?Exiști oricum ,pentru că Dumnezeu ți-a dat viață.El nu ți-a limitat viața în funcție de like-urile pe care le vei primi.Întrebarea e:Pe lângă faptul de a exista în ochii oamenilor,mai și trăiești ?

Tehnologia are însemnătatea ei și e destul de benefică pentru fiecare dintre noi dacă știm să o adaptăm la propriile nevoi.Să zicem că din 2000 de prieteni de pe Facebook/Instagram etc. cunoști, în mod direct sau măcar din vedere puțin peste jumătate dintre ei ,pe care dacă-i întâlnești pe stradă ,te gândești dacă-i saluți ori nu,pentru că ai dubii că o să te recunoască .Cel mult cu  200 dintre ei ai avut din când în când tangențe.Dintre aceștia cu aproximativ 20 ieși în oraș uneori ,la club/cafenea sau organizezi excursii.Dar prietenii adevărați ?Câți sunt?În cel mai fericit caz te poți lăuda că ai 3-4 prieteni pe care te poți baza ,dar ești cel mai câștigat dacă ai măcar un prieten,care știi că e acolo pentru tine.Prietenii de pe rețelele de socializare sunt prieteni de like-uri ,aprecieri etc.Ok,e minunat să ai mii de like-uri la o singură postare,te simți apreciat,important …dar când ai ieșit din lumea virtuală, constați că acele like-uri nu îți alungă singurătatea și nici nu te consolează în cele mai grele momente .În acel moment realitatea te izbește -realizezi că ești doar tu ,cu propriile dureri și probleme – prietenii sunt la fel de virtuali ca și imaginea pe care ți-ai creionat-o pe propriile tale conturi de pe Internet.

Suntem flămânzi după aprecieri ,după recunoaștere,după posibilitatea de a ne face remarcați ,ascultați și iubiți.Devenim niște frustrați,pentru că un munte de like-uri nu acoperă golurile lăuntrice .Fiind beți de goliciune sufletească ,căutăm atenție prin orice mod ,doar pentru a simți că existăm acolo pentru cineva.Suntem dependenți de oameni,noi toți ne învârtim lumea în jurul celor mai puternici,mai frumoși ,mai de succes ca noi… și ne pierdem identitatea.Cum să știm ce înseamnă cu adevărat „a fi ” sau „a avea” un prieten, dacă suntem atât de orbi în a ne găși propria identitate?

Pentru că noțiunea de „prieten” și-a pierdut semnificația azi ,fiind recunoscută prin prisma cererilor de prietenie pe Facebook ,mă gândesc că ar fi cazul de o definiție ,astfel că am apelat la bătrănul Dex 😀

PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic.

Nu degeaba spunea cineva că „Prietenii sunt familia pe care ți-i alegi singur!”.Într- o prietenie este vorba de sentimente ,de trăiri împărtășite ,de încurajări ,de obstacole depășite împreună cu cel pe care-l numești prieten și nu de puține ori, prietenul adevărat  se dovedește a fi mai presus de familie,când realizezi că doar el ți-a fost alături și la bine și la rău.

Amicii sunt cei în compania cărora petreci,cu diferite ocazii și cărora le împărtășești opinii despre viață -despre ceilalți ,cei alături de care intri în club si bei până dimineață,dar pe care nu știi dacă poți conta la plecare -aceștia sunt aproape de tine  atât timp cât simt să facă asta și nu au lucruri mai importante de făcut.Prietenul ,în schimb poata fi și  amic ,dar cu siguranță vei putea conta pe ajutorul și sprijinul său la orice oră din zi și din noapte și în orice circumstanță.Prietenia adevărată nu are termen de valabilitate ,ea dăinuie atât timp cât e întreținută .Nu contează că îl cunoști pe cel de lângă tine din copilărie sau l-ai cunoscut azi.Fiecare persoană care intră în viața ta sub o formă sau alta ,are potențialul de a-ți fi prieten ,dacă nu ,cel mai bun prieten.Ceea ce contează e să fructifici abilitatea de a întreține o prietenie și de a găsi rețeta durabilității împreună cu celălalt,indiferent de situațiile și schimbările din viețile voastre de zi cu zi.E nevoie de:cunoaștere,răbdare,înțelegere,afecțiune,susținere,empatie,sinceritate,loialitate ,respect- toate ingredientele care pot menține o astfel de relație.

Aud des ,în jur, că prietenii sunt aceia care-ți suportă orice,cărora le poți vorbim oricum,oriunde ,față de care poți greși oricând pentru că te va ierta.Total eronat. Prietenul e un om ,la fel ca noi,ceilalți,cu sentimente și trăiri.Nu te poți comporta cu  celălalt ca și cum ar fi o cârpă și să pretinzi să-ți arate prietenia lui sub orice formă.Ca o relație de prietenie să funcționeze și să dea roade ,totul sau cea mai mare parte a eforturilor depuse trebuie să fie din ambele părți.Dacă îți vei bate joc de bunătatea celuilalt ,să nu uiți că roata se întoarce și s-ar putea ca într-o zi tu să fii într- o situație similară și să constați că ai pierdut un prieten adevărat.Totodată ,nu aștepta ca celălalt să ia locul lui Dumnezeu și să ierte tot ce-i greșești ,atât timp cât tu nu reușești să-ți asumi rolul de simplu om.

„Singura cale să ai un prieten este să fii unul.” — Ralph Waldo Emerson

Prietenia nu se formează prin bârfe,băute ,seri pierdute .Nu confundați prietenii cu partenerii de vicii.Prietenia se clădește pe simțăminte pure ,nu pe necazul sau fericirea celorlalți.Prietenii se găsesc oricât de departe ar locui sau chiar dacă provin din lumi diferite.De obicei,prietenul apare când nu te aștepți ,din rândul persoanelor pe care nu le-ai fi văzut să-ți fie aproape, precum este valabil și reversul ,când cel pe care-l considerai prieten, s-a pierdut pe drum și a uitat de tine.Nu vă căutați prieteni ,pentru că cei care vor fi prietenii voștri ,vă vor găsi oricând.Eforturile nu trebuie depuse în căutarea prietenilor perfecți ,ci în primirea și păstrarea acestora în viața voastră.

Vă spun cu mâna pe inimă ,căci e suficient să-l privești pe cel de lângă tine în ochi și să îți dai seama că el/ea este persoana de care aveai nevoie să îți fie alături.Simți în cine poți avea încredere și în cine nu.Totul vine de la sine în prezența persoanei potrivite ,simți că poți fi tu însuți și că sunteți pe aceeași lungime de undă .Fiți atenți la semnalele din interiorul vostru!Dacă o prietenie nu mai e aceeași și simțiți că v-ați îndepărtat de presupusul prieten,nu mai trageți de voi pentru a menține o legătura care oricum se va rupe ,cu sau fără voia voastră .Oferiți libertate și așteptați să primiți noi oameni în viața voastră.Nu-i jigniți și nici nu le purtați ranchiună.Dar nici nu vă învinovățiți.Trebuie să înțelegem că oamenii se schimbă.Este inevitabil!Totul este trecător.Dacă simțiți că o persoană vă este mereu aproape ,faceți orice efort să o păstrați în viața voastră,pentru că prieteniile adevărate sunt rare,dacă nu ,pe cale de dispariție.

Aveți încredere în intuiție.Nu dă greș!

„Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima.” — Gabriel Garcia Marquez

Va urma …

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Singur(ătate)…

Ne naștem și plecăm singuri de pe  această lume ,dar o viață întreagă trăim cu frica de a nu rămâne singuri.Singurătatea e ,de fapt ,cea mai mare frică a omului,nu moartea.

Încă de mici simțim mereu nevoia  ca ceilalți să stea lângă noi ,să ne îngrijească ,să ne vegheze fiecare pas.De fapt,așa suntem învățați cu toții.Cred că părinții știu cel mai bine acel moment când copilul ,chiar dacă are camera sa proprie ,vrea mereu să doarmă cu „mami și tati” sau când acesta cere să-i fie citită  o poveste înainte de a adormi,în fiecare seară.E o obișnuință pe care o dezvoltăm încă de mici și care se transformă într-o oarecare dependență.Se creează un cadru protector care ne insuflă siguranță și sentimentul de plenitudine ,faptul că apaținem cuiva ne umple inima.Suntem mândri că avem părinți ,că apaținem unei familii ,spre deosebire de alți copii care nu și-au cunoscut părinții niciodată.În perioada adolescenței, „copilul” vrea să se afirme și să scape de sub aripa protectoare a părinților,căutându-și independența,însă această independeță pe care crede că o capătă ,se transformă în dependența față de grupul din care face parte,de gașca de prieteni de care nu se desparte decât mai târziu când intră în alte cercuri sau capătă un anumit job.

Chiar și prima escapadă de acasă ai plănuit-o cu prietenul tău cel mai bun și tot amândoi ați și suportat pedeapsa.Sau momentul când ați fugit la mare cu gașca de prieteni și v-ați îmbătat pentru prima oară ,iar părinții vă căutau disperați cu poliția.Ei bine,cele mai inspirate sau neinspirate idei le-ați pus în practică în echipă,niciodată singuri.Când e seara de ieșit în club,inviți toată agenda,pentru a te asigura că măcar unul va merge împreună cu tine.Nici mersul la școală/facultate nu are farmec dacă nu ești acompaniat măcar de un coleg.În excursiile planificate ,cu grupurile,nu mergi la toaletă dacă nu merge măcar o persoană cu tine ,ca să nu te simți prost că autocarul a oprit pe linie continuă, doar pentru tine ,măcar să împarți vina cu cineva 😀 . Nici prima ta cucerire nu e memorabilă dacă nu a asistat și gașca ta de prieteni.De fapt,fiecare pas pe care îl facem în viață are sens,doar dacă suntem acompaniați de cineva apropiat,pentru că nu locurile,ci persoanele creează amintirile.Corect !Totuși ,nimic nu va avea sens dacă noi nu suntem împăcați cu ceea se suntem ,independent de ceilalți.Fiecare are propriul drum,pe care suntem nevoiți să-l parcurgem singuri.Pentru a reuși să ajungem la destinația dorită,trebuie să cunoaștem întreaga hartă a propriei ființe.

Ne formăm credința că norocul vine prin intermediul oamenilor din viața noastră.Orice întreprindem este merituos în funcție de ce zic sau fac ceilalți.Avem nevoie mereu de aprobarea că ceea ce facem e corect/bun/ingenios etc.Lăsăm societatea să ne creeze(când am putea noi să o schimbăm) și apoi remarcăm cu amar că viața noastră e un haos.De câte ori nu am tăcut sau am preferat să acceptăm ce fac cei din jur,pentru că nu am vrut să fim altfel ,de teamă să nu rămânem singuri ,fără job,să fim văzuți asemeni unor „paria” ai noii societăți? Micromediul familiei în care am trăit ,cu toate valorile sale este înghițit de macromediul „Societate”, fapt care ne obligă ,fie să alegem mulțimea ,să ne complacem în aceași situație iar și iar ,să ne înnăbușim abilitățile și tendința de afirmare,fie să ne asumăm riscul de a rămâne singuri și a ne  accepta așa cum suntem,fără a avea nevoie de părerea sau aprobarea celor din jur și a realiza tot ce am visat vreodată.

Frica de singurătate se naște ,tocmai, din pricina necunoașterii sinelui.Ne e frică să rămânem singuri cu noi,ne e frică să descoperim ce sălășluiește în interiorul nostru, ascuns de ochii lumii.Vrem să primim ceea ce ne dorim ,pretindem încredere ,acceptare și iertare din partea celorlalți ,dar cum  am putea pretinde lucruri pe care nici noi nu le cunoaștem cu adevărat?De câte ori nu ați avut impresia că ceea ce faceți nu e chiar ce v-ați dori,dar totuși ați continuat să vă mințiți?Probabil de multe ori … și eventual ați găsit imediat un țap ispășitor asupra căruia să aruncați vina.

Refuzăm să ne asumăm întreaga responsabilitate pentru situațiile neplăcute pe care le creăm și astfel căutăm presupuși vinovați la problemele proprii.De ce să fim singuri când am putea să avem pe cineva alături,pe care să aruncăm vina ,nu?Nu cred că asta e soluția ,din contră ,oricâți țapi ispășitori am găsi,nu vom scăpa niciodată de frustrări,regrete și probleme ,ba chiar le vom alimenta.Și ca un bonus ,îi vom pierde și pe cei apropiați ,iar ceea ce va rămâne ,va fi o singurătate amară.Dacă ne-am accepta sinele și am privi singurătatea doar ca un mod de a ne cunoaște străfundurile ființei noastre,nici nu am mai încerca să aruncăm vina asupra celor din jur,pentru că vom avea mereu răspunsurile la frământările lăuntrice.Singurătatea se poate dovedi a fi un adevărat mentor în parcurgerea călătoriei de cunoaștere a sinelui ,în cazul în care o vom accepta ca făcând parte din viața noastră,definindu-ne.Haideți să încetăm să mai ridicăm baraje în calea singurătății,pentru că aceasta este inevitabilă.Atât timp cât avem un sine propriu,singurătatea e esențială pentru a ne aduce mai aproape de el.Sunt atâtea lucruri pe care nu le cunoaștem despre noi ,încât să ne avântăm în călătoria redescoperirii sinelui ,ar putea fi revelația vieții noastre.

Încercați să aveți o zi doar pentru voi ,să o dedicați propriei persoane.Relaxați-vă!Răsfățați-vă cu cele mai alese gustări și cele mai înmiresmate loțiuni.Recurgeți la introspecție pentru autocunoaștere.Puneți-vă întrebări cu privire la ceea ce vă frământă.Lăsați-le să curgă lin și să se prelingă în conștiința fiecăruia .În tăcere, așteptați să primiți răspunsurile mult dorite.Aveți răbdare să cântăriți propriile dorințe și alegeri.Faceți pași spre ușa sinelui propriu,înceți ,dar siguri.Croiți-vă drumul mult visat spre dobândirea autocunoașterii.Înainte de a pretinde celorlalți să vă cunoască așa cum sunteți,asigurați-vă că ați descoperit tot la  voi înșivă și că nu veți avea surprize ,care vă vor da lumea  peste cap.Cine știe ,poate chiar trăsăturile care vă deranjează la persoanele din jurul vostru ,sunt chiar părțile ascunse ale propriei persoane,pe care nu doriți să le acceptați.

Binecuvântați singurătatea!Faceți pace cu ea și redobândiți-vă prietenia cu sinele !

Nu uitați !Decât cu o companie rău intenționată ,mai bine singuri!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Vis de nemurire

Fiecare dintre noi are o slăbiciune pentru frumos,indiferent sub ce formă prinde contur.Frumosul atrage și ne îmbată mințile.În prezența frumosului devenim naivi,slabi și viciați.De fapt,tot ce ne place nouă ,fiecăruia în parte,etichetăm a fi „frumos” și pentru a ne flata gusturile personale ,atragem și divinitatea în povestea noastră „Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place”.Ei bine ,Dumnezeu ne place pe toți ,așa cum suntem ,pentru că suntem creațiile Sale ,El nu are nevoie de dovezi și compromisuri din partea noastră pentru a fi mereu lângă noi .El e păpușarul ,iar noi jucăm propriul rol în ritmul ațelor mânuite de El.

Odată cu evoluția tehnologiei ,tindem să credem că vom reuși să păstrăm frumusețea ce o iubim,sub forma tinereții ,într-o formă intactă ,spulberând orice urmă a bătrâneții.Creme /tratamente/medicamente/ore petrecute în sala de sport/intervenții chirurgicale /invenții de oprire a timpului /criogenizarea etc.- totul pentru a împiedica îmbătrânirea să își facă loc în viața noastră. Tinerețea își poartă aura în ochii noștri;asociem tinerețea cu frumusețea și puterea ,un pachet „all inclusive”.Tinerețea înglobează tot ce ne satisface dorințele și ne așază deasupra întregii lumi,aparent.Semnele bătrâneții ne sperie ,pentru că ne aduce mai aproape de neputință,de singurătate…de moarte.Oricât am încerca să luptăm contra timpului ,valul sfârșitului ne va ajunge din urmă ,mai devreme sau mai târziu.Mereu vor fi persoane mai tinere care ne vor porni pe urme,dar fiecare își are locul lui.Nu mai alergați după tinerețe imediat după ce ea v-a părăsit,orice ați face nu se va mai întoarce.Poate îi veți pune piedică ,dar tot se va ridica la un moment dat și vă va părăsi,pentru a întâmpina noile generații.Nu mai tânjiți după tinerețe ,pentru că și ea are minusurile pe care le-ați resimțit și voi: imaturitate,iresponsabilitate,naivitate,lipsa resurselor,prejudecăți,inimi frânte,vise spulberate,critică etc.Da ,pare frumos să ai mintea unei persoane de 60 de ani și să arăți de 20,dar ce farmec ar avea viața ,atât timp cât ați face totul corect și bine planificat?Ați arde etape,amintiri,învățături,oameni dragi …tot  ce vă condimentează viața și v-a condus până în punctul care sunteți acum.Doar făcând un exercițiu de imaginație,vizualizându-vă propria viață perfectă în minte,fiind mereu tineri și deținând puterea la degetul mic,sunteți siguri că v-ați dori să trăiți acele clipe iar și iar și iar…la nesfârșit?Nu v-ați plictisi să fiți perfecți la nesfârșit?Cunosc persoane care nu pot sta un minut fără să facă nimic,pentru că„se plictisesc” ,cu siguranță nu ar rezista să trăiască o viață veșnică.

Sophia Loren

Tot ce ne creionăm în minte pare un paradis,pentru că noi l-am conceput și astfel ne hrănim ego-ul.Ne amăgim crezând  că asta ne va face fericiți.Devenim niște mici zei care programează fiecare aspect al vieții ,ca și cum: am trăi veșnic,vom avea mereu bani,vom fi mereu tineri și frumoși ,iar lumea va fi la picioarele noastre la orice pas.Stiți că „Dacă doriți să-L faceți pe Dumnezeu să râdă,faceți-vă planuri”.Uităm care ne e locul.Uităm că suntem simpli oameni ,care au doar o viață pe care să o fructifice la maxim.Ce facem noi?Fugim de ea.Refuzăm să acceptăm că într-o zi se va sfărși, fie că ne dorim ,fie că nu.Într-o zi ,toți vom ajunge doar o amintire a ceea ce am fost cândva: plini de riduri,km de piele lăsată,trei fire de păr alb în cap,spate îndoit,pocnituri de oase,boli cu nemiluita… în ciuda tuturor încercărilor de a ne agăța de picioarele tinereții ,bătrânețea ne va aștepta pe scaunul său, liniștită și iertătoare,pentru a ne oferi îmbrățișarea ei.Privește-o,ia-o de mână și accept-o!

Viața noastră este o alergătură continuă și uităm motivul pentru care suntem aici :Să trăim fiecare clipă a vieții ca și cum ar fi ultima!Fugim de prezent ,ne afundăm în trecut sau ne îmbătăm cu imaginea viitorului creionat de noi.Zic să nu luăm locul lui Dumnezeu !Noi trebuie doar să ne bucurăm de darul pe care l-am primit : Viața!Restul lucrurilor lăsați-le în „mâinile divinității” sau în orice altă putere în care vă puneți nădejdea.Visați ,dar lăsați ușa deschisă fiecărei oportunități care apare.Tinerețea e argint,dar bătrânețea e de aur!Binecuvântați fiecare perioadă a vieții ,pentru că nu toți au această ocazie.

De multe ori ne dorim să avem puterea de a opri timpul pentru a duce la bun sfârșit tot ceea ce ne propunem ,eventual să putem să ne întoarcem în timp pentru a repara greșelile pe care le-am făcut și pentru a crea contextul favorabil oportunităților pe care ne dorim să le atingem.Întotdeauna sperăm să găsim o portiță de scăpare care să ne pună într-o lumină cât mai bună.De ce să căutăm alternative,când putem să învățăm din greșeli și să încercăm să ne gestionăm timpul cu precizie?Dacă nu suntem capabili să ne planificăm programul unei zile,cu siguranță vom eșua în a ne controla întreaga viața prin intermediul timpului.Să lăsăm timpul să ne uimească!Ce minunat e să primești surprize în fiecare zi!Iar lucrul cel mai interesant e că vom descoperi o altă variantă a propriei persoane ,în fiecare zi!

„Şi după toţi aceşti ani, eu sunt încă implicată în procesul de auto-descoperire. Este mai bine să explorezi viaţa şi să faci greşeli decât să cauţi siguranţa în viaţă. Greşelile sunt o parte a ceea ce plătim pentru o viaţă deplină.” S.L.

Pot spune că la baza acestui articol stă inspirația ce a  luat naștere în urma vizionării filmului :Strania poveste a lui Benjamin Button (2008)(The Curious Case of Benjamin Button)  https://www.youtube.com/watch?v=lqijVXvw7_E .

Vă invit să-l vizionați și să-l revizionați ,savurându-l cu inima și mintea. Imaginați-vă cum ar fi ca viața voastră să pornească în sens invers?Cât de mult ați mai râvni la tinerețe ?

Trăiește viața atât de intens,încât să nu mai râvnești o alta!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea sa te celebreze!

 

Radiografia dorului

Ce plăcut e să auzi din partea cuiva :„Mi-a fost dor de tine!” ,nu?Simțim cum inima ni se înalță și ne încărcăm cu o bucurie imensă.Ce motivant e să simți că prezența ta contează.

Dar ce înseamnă „dor” mai exact?Aruncând o privire în DEX,observăm că acest cuvânt provine din latinescul „dolus(-dolere)” care semnifică „a durea” .Așadar,dorul are la bază o durere ce prinde contur ca urmare a lipsei unei persoane dragi , a neputinței de a urma  o anumită pasiune care-ți umplea inima de încântare,cândva, a suferinței ce ia naștere în urma unei dezamăgiri în dragoste și nu numai.„Dor” poate  reprezintă un simplu cuvânt pentru fiecare înțeles căruia îi este atribuit,indiferent de context .Pentru fiecare dintre noi,dorul rămâne dor.Dar oare dorul este resimțit la fel de fiecare persoană în parte?Mă îndoiesc!Faptul că suntem diferiți ,ne determină să percepem tot ce se întâmplă în viața noastră sub o altă formă.Dorul nu e doar iubire ,odată ce acesta persistă în al tău suflet ,devine durere și chiar boală.

Când două persoane, care se iubesc ,ajung să fie despărțite de mări și țări ,dorul se dilată pe măsură ce distanța se mărește și timpul trece.Sentimentele puternice ,care s-au născut între cei doi, se amplifică cu fiecare minut ce se scurge lent ,iar dorul atinge cote maxime.Ambii vizualizează momentul revederii iar și iar .În această situație ,iubirea e cea care pompează dor în inimile lor pentru a-i menține pe linia de plutire .Fiecare cuvânt scris,fiecare vorbă șoptită la telefon ,fiecare gând care-i străfulgeră mintea cu privire la persoana iubită ,ia forma unei bule de oxigen,pe care o inhalează pentru a-și veni în fire atunci când simte că celălalt ar vrea să spună:„STOP ! ”.Contactul cu cealaltă persoană,oricare ar fi el,întreține focul dorului și intensifică puterea sentimentelor.Dorul devine un burete ce absoarbe schimbul de vorbe,gânduri,acțiuni,trăiri și vise ,ce îi au protagoniști pe cei doi îndrăgostiți ,iar momentul sublim al revederii este redat de revărsarea a tot ce dorul a absorbit,realizându-se o reală descărcare de energie.Dorul funcționează ca un stabilizator al repunerii în situația inițială ,ce prinde contur în timpul revederii.În acest punct ,iubirea ,primind resurse noi pe care să le fructifice , îl încununează pe dor cu distinse  laude până la următoarea întâlnire.

Totul bine și frumos în cazul îndrăgostiților care se revăd după o lungă perioadă de timp,dorul ,fiind îngerul păzitor al iubirii dintre cei doi, în această situație.Dar cum se manifestă dorul când ai pierdut pe cineva drag?

Am fost și sunt încercată de acest dor din momentul în care bunica a decis să se retragă din această lume.Articolul „Axis mundi” divulgă trăirile ce m-au acaparat  https://geogeorgette.wordpress.com/2018/07/06/axis-mundi/ .În ceea ce privește dorul ,eu l-am resimțit ca pe un aspirator de energie ,care lasă în urmă un mare gol,care se adâncește cu timpul și se solidifică ,lăsând loc în sufletul tău, unui adevărat canion.Acest dor nu trece,tocmai pentru că nu va fi o revedere,poate doar pe cealaltă lume.Revederea e punctul final unde dorul își raportează întreaga misiune și apoi se retrage.În lipsa ei,dorul își face culcuș în sufletul tău și te străfulgeră din când în când,amintindu-ți că e prezent și că nu va pleca nicicând.E ca o umbră care îți urmărește fiecare pas,pentru a-și face apariția ,măcinându-te puțin câte puțin.

În acest punct,iubirea se transformă în durere.Durerea, alimentată de singurătate și de tendința de izolare ,se preschimbă în boală.Cunosc cazuri în care unul dintre soți moare,iar celălalt se condamnă la o viață de singurătate și izolare de restul lumii,fiind acaparat de depresie și de un dor crud.Cu timpul ,cel rămas în viață ,ajunge fie să-și pună capăt zilelor ,fie se îmbolnăvește și refuză să lupte pentru viață,considerând că nu mai are nici un motiv pentru a trăi.Intensitatea trăirilor și a sentimentelor  alimentează dorul ,conducând victima spre un drum fără întoarcere.Dorul ,în acest caz predispune la slăbiciune și disperare,fiind un îndrumător spre pieire.

Cum resimți dorul când îți înnăbuși o mare pasiune a ta?Hai să privim un exemplu și în acest sens:

Urmezi cursuri de dans modern încă de mic ,iar cu fiecare pas pe care-l faci spre evoluția ta ca dansator ,simți că ești făcut pentru a dansa toată viața.Participi la concursuri,mereu situându-te printre primele locuri în clasament.Faci o echipă minunată cu partenera ta de dans.Totul decurge minunat.Te pregătești conștiincios și pentru școală,dar nu-ți neglijezi nici cursurile de dans.Într-o zi ,însă ,părinții îți spun că e posibil să rămână șomeri ,pentru că fabrica se va demola și ,în consecință,va trebui să renunți la dansuri.Te încăpățânezi și ,folosindu-ți economiile tale ,continui să frecventezi clubul de dans…până într-o zi când afli că tatăl tău nu se mai poate mișca,fiind paralizat de la jumătate și că are nevoie de îngrijiri medicale costisitoare.

Aici ,drumul visului tău se închide și faci orice ca să te poți întreține și să-i ajuți pe ai tăi.Astfel că,timp de câțiva ani lași în urmă pasiunea ta,dar nu uiți niciodată de ea.Dansezi pe oriunde mergi și resimți dorul de a fi iar complet,făcând ce ți-ai propus de mic.În această situație,dorul devine un alimentator de energie și dorință, de a fi iar pe ringul de dans,de a simți cum fiecare celulă a ta se miscă după ritmul muzicii.Oricât de mult timp ar trece,dorul ține pasiunea trează și te impulsionează să întreprinzi orice e nevoie pentru a o readuce la suprafață.Nu te poți împotrivi ,mai devreme sau mai târziu,pasiunea te va regăsi și nu vei avea liniște până când visul tău nu devine realitate.Da ,dorul e un drog care crește înăuntrul tău ,care te ține în priză.Fă pași mici pentru a fi mai aproape de ce ți-ai propus.Dorul nu ține  cont de nimic, va fi acolo mereu!Te va pândi de după colț.Redă-ți libertatea și lasă-l să-și ia o vacanță departe de tine!

Dor de mamă ,

Dor de tată ,

Dor de frate -soră ,

De familia întreagă,

De iubit ,de dulcea casă,

De cânt și de-o ciorbă dreasă

Făcută ca la mam-acasă!

De livezi,de mere dulci

Cum ne cățăram prin nuci.

De copilăria noastră,

De poveștile bunicii,

De nopțile lungi, când fugeam să prindem licuricii,

De fumul gri de prin hogeag

Acum merg singur ,pribeag.

Ce dor mare!

Mai bine …tac.

Și că tot vorbeam de dor,mi-e dor să mănânc o piersică aromată și zemoasă pentru a-mi alinta papilele gustative…nu înainte de a-ți ura ca dorul să fie doar un trecător prin viața ta,pentru a o condimenta și să îți ostoiești dorul de tot ce îți este drag ,cât mai repede cu putință.

Încearcă să trăiești viața ,nu să suspini după ea!

Zâmbește-i  zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze !😁☀

Lumina din spatele perdelei

Momentul acela când îți sună alarma și nu știi cum să o oprești mai repede ,pentru a te pune înapoi la somn…Ei bine ,alarma va continua să sune iar și iar ,până îți va pieri tot somnul  și astfel te vei ridica din pat și o vei închide pentru ultima dată pe ziua de azi și nu numai ,vei arunca telefonul de pereți pentru că și azi ești obligat să-ți părăsești patul …Fir-ar el serviciu!Fir-ar ea școală ,facultate etc…Fir-ar ce o fi !Mergi la baie ,bâjbâi periuța de dinți ,abia îți atingi fața de apa rece și nu te mai uiți în oglindă pentru că știi că arăți groaznic !Nu-ți mai faci cafeaua ,pentru că o vei bea în fugă pe drum.Arunci două haine pe tine ,care-or fi ,pentru că și azi trebuie să alergi spre chinul tău zilnic(serviciu,școală,afacere etc).

În cazul în care ai familie ,lucurile se complică pentru că în cazul în care oprești alarma și nu te mai trezești ,ești sigur că ai tăi copii te vor da jos din pat, fără să clipești.Iar trebuie să le calci hainele și  pe cele ale soțului,să le pregătești pachețelele cu mancare ,în cutiile lor preferate ,să te asiguri că au tot ce le trebuie în ghiozdan…aa și asta e doar încălzirea pentru că ….trebuie să ajungi și la job…la timp,pentru că iar va trebui să-ți țină patronul predică ,pentru că ai întârziat.Eventual ,constați că ți s-a stricat mașina sau că traficul îți activează toți nervii  și abia poți arunca un ac printre automobile,apăi să faci vreo altă manevră ,să scapi de acolo sau,eventual, îți fracturezi un picior în timp ce alegi varianta simplă: mersul pe jos…. și uite așa ajungi să-ți blestemi zilelele iar și iar și iar,pentru că fiecare dimineață presupune un start ratat .Probabil că ai început să te aștepți ca lucrurile să meargă ,pe zi ce trece ,tot mai rău.Lipsa somnului ,stresul ,copiii ,job-ul,partenerul de viață,lipsa banilor,facturi,rate -totul devine un chin zilnic și așa ajungi să te pierzi în gaura neagră a problemelor și să uiți de tine,de tot ce este important.Uiți să trăiești.Ajungi să exiști doar pentru așa zisele„sacrificii” de zi cu zi.

Ce-ar fi să iei o pauză?

Hai să privim fiecare dimineață dintr-un alt unghi.Sună alarma!O oprești și deschizi ochii.Lasa-te mângâiat de razele calde ale soarelui.Dacă partenerul de viață e lângă tine,sărută-l suav pe buze și șoptește-i un „Bună dimineața!” cu zâmbetul pe buze.Mulțumește-i că e mereu lângă tine când te trezești și spune-i cât de mult îl apreciezi.Dacă ești singur ,ridică-te din pat ,mergi la geam ,dă la o parte perdelele și fii deschis pentru a primi întrega abundență a luminii, în suflet!Așa-i că te simți în formă azi?! Mergi la baie,răcorește-ți fața cu apă din abundență și simte răcoarea cum îți inundă corpul de energie.Privește-te în oglindă!Nu-i așa că arăți minunat? Spune-ți cu voce tare că ești extraordinar!Iubește ceea ce vezi!Iubește-ți corpul ,indiferent de cum arăți-e corpul tău care te susține zi de zi- și mulțumește-i pentru tot ce îți oferă!Iubește fiecare părticică a ta și spune ce simți cu voce tare ,pentru fiecare bucățică din tine, în parte!Câteva fraze spuse zilnic, te vor încărca cu energie pozitivă și vei fi mult mai încrezător în forțele tale!Ia micul dejun în liniște și savurează fiecare înghițitură!Simte fiecare ingredient care îi dă savoare preparatului din fața ta.Mulțumește-i lui Dumnezeu/Universului /altei divinități în care crezi ,pentru această de zi minunată,pentru că și azi ți-a binecuvantat trupul cu suflare!Sărută-i pe cei dragi de câte ori ai ocazia și spune-le ce înseamnă pentru tine.Asigură-te că le-ai înseninat fiecare dimineață cu un zâmbet!Spune „Te iubesc!” mai des , persoanelor din viața ta.Bucură-te de prezența lor clipă de clipă ,chiar și atunci când te supără!Râdeți pe seama momentelor neplăcute și fructificați timpul petrecut împreună!

Bucură-te că ai un job ,pe care alții și l-ar dori!Mulțumește divinității în care crezi,că poți merge zi de zi la serviciu și că poți munci,poate unii oameni nu au ocazia asta sau nu au avut-o niciodată.Apreciază o vorbă bună pe care o primești din partea colegilor sau șefului tău și întoarce aprecierile de câte ori ai ocazia,dar niciodată în momentul când le primești,pentru a-ți da voie să primești vorbe bune, gratis și să oferi în același ton.Permite ca bucuria lăuntrică să iasă prin toți porii trupului tău și să-i contaminezi și pe cei din jur cu emoții pozitive.Oricât ai fi de obosit seara când ajungi acasă,amintește-ți să-i saluți cu zâmbetul pe buze pe ce dragi,strânge-i strâns în brațe pe cei dragi,spune-le povești  și împărtășește-le cât de mult îi apreciezi pentru ceea ce sunt.Vorba ceea :„O picătură de miere face mai mult decât un litru de fiere”.Nu trata fiecare zi ca fiind o greutate în plus la chinul tău.Schimbă-ți perspectiva din care privești lucrurile ,persistă în lumină și încarcă-te cu energie.Fii conștient de aportul tău în propria viață și a celorlalți.Totul ține de ceea ce gândești,de ceea ce emani și de credințele pe care le îmbrățișezi.Dacă vei susține că fiecare zi e un calvar pentru tine ,că ești depășit de probleme și că situația ta  financiară este dezastruoasă, fii sigur că nu te va contrazice nimeni,dar nici nu te va ajuta să scapi de această situație.Faptul că îți însușești postura de victimă nu te ajută în niciun fel,din contră ,lucrurile vor decurge tot mai rău.Poți să te  complaci în această situație sau să alegi să îți privești viața într-o lumină pozitivă și să iei măsuri ,fără a te lamenta.

Citind cartea -Zero limite – de Joe Vitale și dr.Ihaleakala Hew Len ,am găsit un pasaj redat de dr. Hew Len,care mi s-a părut destul de interesant și sugestiv pentru esența articolului: „a fi total responsabil pentru viața mea înseamnă că totul în viață-pentru că face parte din viața mea-este responsabilitatea mea.”.Greu de digerat ,dar fiecare problemă care apare în viața noastră sau a celor din jur ne privește în mod direct pe noi.Ar trebui să acceptăm că noi suntem sursa tuturor lucurilor din viața noastră și să încetăm să căutăm vinovați în ceilalți.Răspunsul se află în noi.

Iubește viața cu tot ce îți oferă!

• Iubește persoanele pe care le întâlnești zi de zi ,atât pentru părțile lor bune ,cât și pentru cele mai puțin bune!
• Iubește fiecare vietate care-ți apare în cale ,pentru că acestea sunt lăsate tot spre bucuria ta zilnică!
• Admiră cerul,în fiecare zi ,pentru a putea tinde spre înalt!
• Îndreaptă-ți privirea spre pământ  când te pierzi cu firea,pentru a-ți aminti care-ți este locul!
• Iubește florile și respiră parfumul lor îmbietor!
• Iubește apa și lasă-te purtat de valul vieții!
• Iubește focul ,pentru a putea înțelege intensitatea iubirii!
• Iubește natura,penru a-ți aminti cu fiecare clipă care trece ,că fiecare om este conectat la tot ce-l înconjoară ,iar fiecare acțiune a sa ,înreptată contra naturii,îl va costa viața!
• Iubește clipa în care te afli,pentru că ea nu va mai reveni nicicând!
• Iubește ceea ce ai ,pentru că va fi mereu mai bun decât lucrurile pe care nu le vei avea niciodată!
• Iubește să fii tu,pentru a-ți celebra unicitatea!
• Iubește să fii om ,cu tot ce presupune existența umană!
• Iubește totul și nimicul în același timp,pentru că sunt două fețe diferite ale aceeași monede!
• Doar iubește și nu vei pierde nimic!

Zâmbește-i zilei de azi ,petruc ca ea să te celebreze!☀😁

Risipă de curaj

Probabil că îți amintești momentele când erai mic și umblai prin lucrurile părinților pentru a găsi acele lucruri magice„de oameni mari” ,pentru a înțelege cu ce se ocupă mai exact 😀 și să poți pătrunde în lumea lor de la serviciu.Nu de alta ,dar tu voiai să te asiguri că nu vei îmbrățișa profesiile lor . 😀

Eu îmi amintesc că ,atunci când eram mică ,aveam un rol nou în fiecare zi.Dacă azi eram contabil ,mâine eram în trafic și dădeam amenzi,iar după două zile zburam cu avionul,jucând rolul unei stewardese amabile… ei bine,camera mea se transforma în fiecare zi.Mă gândeam că e așa minunat să joci rolul unui om ocupat și în același timp să călătorești.La un moment dat îi spuneam mamei că voi deveni doctoriță,iar mama îmi zâmbea mereu ,pentru că știa că eu eram îngrozită de doctori-numai când vedeam oameni în halat alb,pentru mine era indiciul cel mai grăitor -ERA DOCTOR!Într-o zi,ieșisem în fugă dintr-un magazin pentru că doamna vânzătoare avea…bineînțeles… UN HALAT ALB!Și ca un paradox ,îmi ziceam că voi deveni doctoriță cândva ,tocmai pentru că voiam să îmi tai din rădăcini această frică și totodată, realizam că este un mod prin care îi pot ajuta pe oameni.De altfel,voiam să devin și polițistă,o dansatoare de succes,o cântăreață apreciată ,o scriitoare inspirată,o avocată hotărâtă…. în concluzie ,atunci când ești mic totul este posibil.Și nu numai ….

Ceea ce pot spune acum, e un singur lucru cert:nu voi deveni doctoriță! Cu siguranță,pentru că ,văzând neputința omului din fața mea,cred că aș leșina înainte să apuc să îl vă prea bine.Așadar,medicina este salvată!

Oare de ce nu e atât de simplu să alegi ce-ți place și când ești adult?

Văd zi de zi oameni care se complac în a urma o facultate sau  să țintească un anumit nivel ,doar pentru că mai mulți cunoscuți fac asta,pentru că părinții le-au recomandat pe ce drum să meargă ,pentru că ar câștiga mai mulți bani sau pentru că vor avea multe beneficii…iar la simpla întrebare :„ Îți place ceea ce faci?” vei primi varii răspunsuri printre care : „Atât timp cât câștig bani,ce mai contează?” , „Cine mai face ce-i place în ziua de azi,contează să ai succes!” , „În ce lume trăiești?Muncești pentru că trebuie”…și ceea ce se află în spatele acestor răspunsuri sunt: frustrări ,frici,slăbiciuni,tristețe ,singurătate.

Nu prea am văzut persoane care să-și fi consumat toate resursele și să fi făcut orice pentru a obține un anumit loc sau rang ,și totodată ,să fie fericit. Admit că sunt și cazuri când ți-ai găsit un job împins de nevoi și apoi poți să realizezi că este ceea ce ți-ai fi dorit de fapt sau că fiind nehotărât ,ai urmat sugestia părinților pentru a alege facultatea și ai descoperit că era cea mai bună alegere pe care ai fi putut-o face.Sunt astfel de cazuri ,dar destul de rare. Majoritatea persoanelor ajung să termine o facultate și să regrete că nu au renunțat la timp ,alegând altceva sau alții visează la jobul mult dorit ,dar refuză să iasă din zona de confort ,ignorând fiecare șansă care le iese în cale.Toți facem alegeri greșite,mai devreme sau mai târziu în viața personală sau în carieră, diferența este dată de alegerea noastră de a persista într-o situație sau a alege să schimbăm macazul ,cu toate riscurile pe care le implică această cale.Doar că, de multe ori ,noi suntem cei care îi judecăm cu nonșalanță pe cei care au curajul să facă schimbări în viața lor,renunțând la ce aveau înainte.

Cunosc un caz îndeaproape – o persoană apropiată mie și-a dorit foarte mult să intre la Facultatea de Medicină .A învățat mai bine de un an singură pentru a prinde loc la buget.Totul a decurs cum și-a dorit ,a intrat la facultate,la buget ,cu o medie destul de mare și chiar era sigură că e făcută pentru asta.Toată lumea o felicita pentru acest merit ,iar familia se mândrea cu ea.Totuși,începând cu a doua jumătate a primului an ,nopțile pierdute ,stresul ,oboseala și izolarea de oameni și-au pus amprenta asupra ei și a simțit că nu mai poate continua așa.Sănătatea ei avea de suferit ,iar satisfacția dispăruse.Simțea că era copleșită de toate examenele ,nu reușea să învețe și își dorea să fugă ,să scape de tot.Astfel că ,a hotărât să renunțe la această facultate și să aleagă altceva.Nu a fost simplu deloc,mai ales pentru că toți s-au întors împotriva ei și au judecat- o pentru că „dădea cu piciorul la o carieră de succes” ,a intrat și în depresie din cauza presiunii exterioare ,pentru că din ,,fata inteligentă ce intrase la medicină” ,acum devenise „o ratată care nu a fost în stare să continue ceea ce  avea de făcut”.Cert e că ,a fost puternică și i-a înfruntat pe toți care o criticau .Acum e fericită la altă facultate ,are și un job care o ambiționeză ,iar depresia e o poveste de mult uitată.În timp ce alții au văzut doar eșecul ei ,eu am văzut întreg parcursul ei ,am văzut cu ce s-a confruntat și i-am apreciat curajul de a face ce-și dorește cu adevărat ,gândindu-se că are o viață de care se poate bucura la maxim,îngrijindu-și sănătatea și făcând ceea ce-i place.Sinceră să fiu ,nu știu dacă aș fi avut curajul să fac o asemenea alegere și nu știu câți dintre noi ar face-o,deși , de multe ori ne-am dori „altceva”.

Aparențele înșală ,iar noi suntem tentați să apreciem nonvalori și să criticăm persoanele care au curajul să facă schimbări importante în viața lor.Ne îndreptăm frustrările și neputințele asupra celor care au ales alt drum ,numai pentru faptul că s-au îndepărtat de turmă.Poate ar fi cazul să realizăm că ,ceea ce mă face fericit pe mine , ție ar putea să-ți dăuneze ,să-ți încale principiile de viață  ; ceea ce mă ajută pe mine să evoluez ,pe tine te poate ține departe de adevăratul țel.Încetați să mai priviți în ograda celuilalt!Fiecare își urmează propriul drum și își asumă propriile alegeri.Dacă ne-ar păsa de ceilalți când se află în nevoi, atât de mult cum ne pasă cât de bine sau rău își gestionează viața, nu ne-ar mai lipsi nimic ,pentru că inima noastră ar fi plină.

Ascultați-vă inima și acționați! Nu așteptați minuni,pentru că ele nu vor veni dacă vă complaceți în situația în care sunteți!Și ,da ,poți munci și ,totodată ,să îți placă ceea ce faci.Poate la început nu vei avea prea multe reușite sau câștiguri bănești ,dar visul tău îți va alimenta încrederea în propriile forțe și mai devreme sau mai târziu vei dobândi efectul scontat.Riscă și ai curajul să înfrunți eșecul!Fă ceea ce-ți place!Viața e prea scurtă să o irosești imitându-i pe alții.Ceilalți sunt diferiți de noi ,oamenii, în parte, sunt diferiți,ceea ce înseamnă că tot ce va îndreprinde fiecare va fi mereu altceva.

E bine să țineți cont de ponturile celor experimentați ,dar nu le transformați în idealuri,pentru că fiecare lucru trebuie adaptat la propria persoană.Lăsați imaginația să curgă asemeni unui rău cristalin,umplându-vă mintea cu idei sclipitoare de reușită.Nu vă atașați de ceea ce aveți în prezent , pentru a nu vă îngreuna deciziile de schimbare.Fiți asemeni unui fluid care curge prin cele mai nepătrunse locuri.Încercați mereu altceva, care să vă țină mintea trează și să vă hrănească pofta de evoluție.Fi-ți voi înșivă!Trăiți propriile voastre vieți, nu pe ale altora.Îmbrățișați schimbarea și vedeți dincolo de aparențe.Priviți prin oameni!Apreciați-le reușitele și urmați-le exemplul.Păstrați mereu esența proprie!Viața are suficiente cadouri pentru fiecare în parte!

Vorba ceea „Ce-i al tău ,e pus deoparte!”.Economisiți-vă timpul cu răbdare!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!

Copii puternici↔ Adulți slabi

Noi ,oamenii,suntem dintotdeauna nemulțumiți de ceea ce  avem ,de ceea ce suntem,de ceea ce facem… când suntem copii,ne dorim să fim mari,când suntem adulți ,ne dorim să fim mici-cert e că întodeauna fugim de prezent și ne afundăm în trecut sau zburăm mereu spre timpuri viitoare.Oricât de multe reușite am obține sau oricâte obstacole am depăși,mereu va exista un eșec care ne va capta atenția mai mult decât orice am fi realizat până atunci.Suntem slabi ,dar nu de mici ,devenim slabi în drumul nostru de a fi adulți și căpătăm frici: frica de a greși, de a fi judecat, de a eșua,de a suferi ,de a fi înșelat ,de a fi considerat prost,de a te face de râs în fața celorlalți etc.

Când suntem copii nu deținem nimic ,dar avem lumea la picioarele noastre și  întreprindem tot ce avem în cap.Un puști va ști că orice năzbâtie va face ,va fi totul trecut cu vederea;orice întrebare care îl intrigă ,va avea răspunsul dorit oricând și de la oricine fără a fi etichetat într-un anumit fel.Un copil va gândi mereu liber și fără să se gândească la consecințe ,pentru că el simte că puterea e de partea lui.El râde ,plânge-oricând,oriunde ,în fața oricui ,trăiește totul cu cea mai mare bucurie .Energia nu-l părăsește niciodată și orice vis pe care-l are în gând ,îl va scoate la suprafață și îl va fructifica în orice fel ,pentru că știe că e tot ce are.Pentru un puști banii nu au valoare,prieteniile pe care le leagă în această perioadă sunt cele mai trainice și știe că loialitatea e o calitate de bază.În naivitatea sa ,copilul este cu adevărat sincer și nu are frică de nimic ,pentru că știe că ai săi părinți vor fi eroii săi în orice moment – el are încredere nesfârșită în cei de lângă el fără a pretinde dovezi.El doar simte și acționează imediat.Timpul e mereu de partea sa.Chiar dacă nu înțelege conceptele adulților ,el știe că va reuși pentru că unui copil îi este iertat totul.

 

 

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Copiii încetează să mai fie ei când li se repetă zilnic: „Ești prea mic ca să înțelegi aceste lucruri”, „Ești prea mic,nu poți face lucrurile oamenilor mari .” , „Când vei crește, lucrurile vor sta altfel și ne vei înțelege.” .Auzind aceste lucruri iar si iar ,copilul devine dezamăgit de faptul că este mic și dorința de a fi adult prinde rădăcini în inima sa ,iar postura de a fi „om mare” devine un ideal…și uite așa copilăria este ușor ușor nimicită, pentru ca mai apoi,în viitor , devenind adult, să fie acaparat de probleme și să tânjească după copilărie.

E vina noastră ,a adulților,pentru că îi facem pe copiii noștri să se simtă neputincioși pentru faptul că sunt mici și fără putere;le furăm copilăria ,cel mai frumos dar ,asemeni părinților noștri,pentru că tânjim după copilărie ,pentru că adulții ne-au făcut și pe noi să credem că „a fi mare” e un lucru magnific,o superputere care te face invincibil. De fapt,am avut o reală surpriză să dăm piept cu tot mai multe responsabilități,probleme,frici ,neputințe ,nevoi etc.. Am  uitat să fim copii pentru un ideal iluzoriu.Ne mințim crezând că ,repetându-le copiilor noștri că sunt prea mici,reușim să le prezentăm realitatea și să-i ocrotim de probleme,de fapt ,noi suntem cei care le plantăm sămânța „dorinței de a fi mare” în suflet și le omorâm copilăria.Suntem victime colaterale ale acestei tendințe și totodată,asupritorii copilăriei.Întâmpinăm probleme ,necazuri ,suferințe,trădări,dezamăgiri ,eșecuri … pentru că am uitat să fim copii.Am uitat –

• să fim sinceri;
• să fim loiali;
• să iertăm ușor;
• să credem în noi și în puterile noastre;
• să iubim fără să cerem nimic în schimb;
• să fim fericiți oricum,oricând,oriunde;
• să luptăm pentru ce ne dorim în ciuda tuturor lucurilor și a oamenilor;
• să zâmbim;
• să fim buni;
• să visăm;
• să fim noi.

Puterea noastră a dispărut odată cu pierderea copilăriei ,sinele nostru este rătăcit  fără ea.Nu vă mințiți !„A fi adult ” e nimic în comparație cu „a fi copil” .Adevărata cunoaștere a sinelui și a lumii se naște din inocență și naivitate (au rămas doar cuvinte -nici la copii nu le mai întâlnim). Lăsați-vă copiii să se bucure de copilărie !Fiecare perioadă are meritul ei ,nu le amestecați ,nu săriți peste ele.Încetează să faci din copilul tău o operă într-un muzeu sau un manechin din lumea modei.Lasă copilul să se bucure de jocurile copilăriei,să simtă spiritul de echipă ,să alerge,să se lovească și să învețe să se ridice cu zâmbetul pe buze. A plânge e normal chiar și pentru voi ,mamă sau tată ,ce vă supranumiți adulți.Niciodată nu suntem prea mari pentru a plânge.Lăsați emoțiile și trăirile să iasă la suprafață ,nu le reprimați,pentru că se vor întoarce împotriva voastră.Trăiți copilăria alături de copiii voștri,nu-i obligați să devină maturi înainte de vreme.Nu vă transformați copiii în copii perfecte ale propriei persoane sau ale idolilor voștri,lăsați-i să se bucure la maxim de meritul de a fi copil!Atât!

Am devenit niște instrumente ale societății,frustrați de pe urma nevoilor vieții ,victime ale veșnicilor probleme… întrebarea e : „Când mai trăim ?”.Copilul din noi plânge,iar adultul îl ține ferecat într-o pivniță întunecată, din adâncurile inimii.Lăsați-l să iasă afară!Încetați să mai gândiți atât de mult ,încât vă pierdeți în propriile voastre idei ce vă străbat mintea.Tot ce aveți nevoie se află în voi.Eliberați copilul din interior ,lăsați-l să se împrietenească cu adultul de azi .Amintește-ți să fii copil!Amintește-ți cum ești de fapt!Copilul din tine va avea mereu rezolvare la orice și va ști mereu să profite de șansele pe care le primește ,pentru că este spontan.Lasă-l pe copilul din tine,un timp ,să își facă de cap;încarcă-te cu energie pozitivă și dă-i voie adultului doar să vizualizeze.Schimbă rolurile din când în când ,în așa fel încât ,să păstrezi un echilibru între aspectele vieții tale.

 

Viața este un adevărat leagăn al suprizelor!Lasă-te purtat de vânt spre tărâmul copilăriei ori de câte ori ai ocazia!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!☀😁