Între putere și neputință

Oamenii nu sunt niciodată doar puternici sau doar slabi. Oamenii sunt fie slabi, fie puternici în funcție de trăiri, de context, de obișnuințe, de credințele pe care le-au dobândit sau le-au fost inoculate. Multe persoane au impresia că unii s-au născut puternici, că este un fapt de la sine înțeles, iar pentru că au primit acest „dar”, aceștia au datoria de a trece mereu peste orice și să ofere tot sprijinul celor slabi. Să nu uităm, totuși, că ne-am născut egali, ceea ce înseamnă că puterea sau slăbiciunea poate fi o alegere. Diferența dintre un om care este slab și unul puternic este dată alegerea fiecăruia dintre ei. Poți alege oricând rolul de victimă, e mult mai ușor, nu depui efort și primești compasiune de la cel puternic. De cele mai multe ori, cei puternici sunt cei care au fost slabi, dar au ales să se ridice, pentru că au văzut dincolo și au dorit să ajungă după culmea ce se ridica în fața lor. Adesea cel puternic care stă în fața privirii tale, a pierdut șirul clipelor în care a fost slab, în care a căzut crezând că nu se va mai ridica vreodată… dar ceva din interior l-a impulsionat să lupte. Acesta și-a găsit motivația în interiorul său.

Oamenii devin puternici în momentul în care aleg să-și depășească condiția și să continue indiferent de piedicile pe care le întâlnesc în cale. Cei puternici sunt cei mai încercați în viață. Fiecare piedică depășită e confirmarea că va urma o alta, mai mare, mai grea, dar privind în urmă realizezi că poți trece peste orice… poate nu în mod real peste orice, dar imboldul există, iar distanța dintre gând și faptă e dată doar de un pas, un pas mic și sigur . Cel puternic are atât de multe slăbiciuni, chiar mai multe decât cel care pare slab în fața sa, dar pe care le ascunde … le păstrează pentru sine din dorința de a nu- i încărca pe cei din jur, din tendința de a veni mereu în față cu ceva pozitiv și chiar din speranța lăuntrică de a-și putea înnăbuși slăbiciunile cu propriile forțe . Oamenii puternici plâng…mult… și realizează că fiecare lacrimă e o gură de aer, o răsuflare de ușurare că tot ce s-a adunat poate ieși la suprafață, lăsând în urmă un țărm gol și liniștit, pe care se vor rescrie istorii.

Oamenii sunt adesea puternici pentru cei din jur și arareori pentru ei înșiși .Adună atât de multe frici și gânduri îndoielnice, încât și lor le vine greu de crezut că pot fi numiți „puternici”. Ei înșiși nu ar asocia nicidecum cuvântul „puternic” cu propria persoană, pentru că ei își știu infinitul de slăbiciuni care le inundă întreaga ființă, fiind pe punctul de a erupe în orice moment. Puterea vine din Credință… credința că -poți- și nicidecum din certitudinea că ești puternic. Nu poți avea confirmarea faptului că ești puternic și atât, pentru că a fi om presupune a fi un amalgam de stări, emoții, atitudini, comportamente. Când spui „om” spui tot ce poate exista pe acest Pământ. Cine ar fi crezut că este atât de interesant să fii om? Noi realizăm doar că avem probleme și nevoi. Și ne plângem… iar și iar… încât ne asumăm că suntem slabi, ne însușim această etichetă, așteptând să apară cineva puternic care să ne ridice și să ne arate adevărata valoare.

Când încercam să consolez persoanele care treceau prin momente neplăcute, mi se spunea adesea : „Ție ți-e ușor să vorbești, tu ești puternică!” Și în momentul acela rămâneam fără cuvinte. Când vrei să vii în ajutorul celuilalt, nu înseamnă că ești mai puternic decât cel din fața ta, ci că vrei să- i fii alături cu o fărâmă de atenție, cu un cuvânt, cu o mângâiere. Nu e o întrecere de putere, e o dovadă de umanitate. Poate ai fost și tu în aceeași situație și ai trecut peste, iar acum poți fi alături de persoana care s-a blocat într-un anumit punct. Puterea nu e un lucru gata făcut, pe care îl primesc doar cei „înzestrați”. Puterea este despre cum să cazi de n ori și să te ridici de un infinit de ori. Puterea înseamnă conștientizare, muncă în fiecare clipă cu propria persoană, dorință de a-ți depăși condiția, credință în reușită, speranță… un amalgam de trăiri, emoții și sentimente, pe care le cerni prin cea mai deasă sită a minții și a sufletului, iar apoi aduni ce e esențial.De multe ori cel care pare a fi puternic, duce în spate mormane de griji și suferințe, pe care le-a adunat de-a lungul timpului, din care a învățat, modelându-l în omul din prezent, care stă drept și calm în fața ta, cel care te numești slab , ascultându-te și oferindu-ți umărul pe care să plângi.El a ales să fie puternic pentru sine și pentru tine, a ales că nimeni nu îl poate ajuta mai mult decât propria persoană , în timp ce tu ai decis că e mai ușor să fii o victimă.

Așteptăm să fim mari, așteptăm să terminăm școala, așteptăm să lucrăm, să avem un partener, să avem o familie… toată viața noastră e o așteptare și o plângere nesfârșită a problemelor. De ce să așteptăm când putem lua atitudine? Toți răspundem de propria persoană pentru că doar pe aceasta o deținem. Și întrebarea e : Preferăm să-i considerăm pe ceilalți puternici la infinit și să ne complacem în slăbiciune? Sau ne asumăm că avem momente bune și momente proaste și că putem fi supereroi în propriile povești? De ce să aștepți să te salveze cineva din neputință , când ai putea să constați că poți alege oricând să fii altfel și să depășești orice îți propui ?

Puterea e un merit pe care si-l însușeșc doar cei care vor cu adevărat.

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze! 😀

Printre realitate

Am început Masterul … teoretic, pentru că, practic, stau pe tușă… Azi se susținea primul curs, de fapt se susține, doar că nu pot să particip… De ce? Pentru a putea avea acces la platforma online, îmi trebuie un cont personal de student, care încă este în curs de creare, procesul decurge greu … nu vreau să dezvolt parcursul creării acestui cont, pentru că este presărat cu insistențe, cereri, încercări, reîncercări, așteptare (care încă continuă), nervi etc. … Când va fi gata ? Nu știu, sper și aștept să se întâmple cât mai curând… Cam așa arată începutul anului la Master pentru un student, în mediul online, pe fondul pandemiei. Cu siguranță nu toți au ghinionul meu, dar fiecare se descurcă cum poate, nu ?! Cert e că …am început cu stângul. Lucrurile scârțâie, destul de vizibil în ceea ce privește învățământul în format online … dar nu intenționez să abordez acest subiect. Mâine e o nouă zi,nu ? Să sperăm la mai bine… speranța să fie mereu vie!

Mi-amintesc când am început facultatea… pășeam cu emoție, cu mari aspirații și cu o motivație de neclintit. Trebuie să recunosc că găsirea amfiteatrelor și a sălilor de curs/seminar mi-a dat multe bătăi de cap, eram mereu în întârziere, iar prima sesiune… cel mai mare test de rezistență de până atunci.Ore întregi de așteptare, pentru a extrage un bilet și a da piept în piept cu subiectele, care erau mereu o surpriză, oricât te-ai fi pregătit, iar totul devenea cu atât mai intens cu cât se întâlnea cu tendința de a atinge perfecțiunea și teama de eșec. De altfel, eșecul este cu atât mai apăsător cu cât îți dărâmă tot ce știai despre raportul dintre tine și viața de sub pașii tăi. Aveam să cunosc eșecul semestrul următor, în a doua sesiune, când am cedat presiunii stresului, iar în momentul în care trebuia să-mi prezint subiectele, în mintea mea totul se făcuse alb și uitasem tot… pentru un moment am simțit că mi se mișcă pământul sub picioare, invidiam porumbeii pentru libertatea ce o afișau prin zborul ce se oglindea în geam, pentru că voiam să fug … pentru prima dată în viața mea, aș fi preferat să dau bir cu fugiții. Înainte de acest moment eram o fire perfecționistă, țineam ca lucrurile să se desfășoare cum trebuie, tindeam ca tot ce fac să fie corect, exemplar și fără reproș, să mă păstrez mereu deasupra, orice s-ar întâmpla. Nu luam în calcul eșecul, credeam că nu mi se poate întâmpla.. ei bine, s-a întâmplat…și nu numai că s-a întâmplat, însă m-a marcat cu totul.

Am trecut cu bine peste acel moment, dar eu nu mai eram la fel, nu mai puteam fi la fel. În mine s-a aprins un semnal de alarmă care m-a împins să fac unele schimbări în viața mea . După respectivul moment în care am clacat (sau cel puțin așa vedeam eu lucrurile în acel moment), am apăsat pe butonul „pause” și am așezat dorința de perfecțiune deoparte. Ușor-ușor am reușit să mă detașez, să privesc imaginea în ansamblu ori de câte ori lucrurile luau o altă întorsătură, dar mai ales am învățat că eșecurile fac parte din viață, ca ele sunt inevitabile, dar cu atât mai mult că ne sunt de folos pentru a ne schimba în bine și a ne reașeza prioritățile. Am renunțat la ideea de a fi mereu prima în orice făceam și mi-am permis să greșesc. Este adevărat că nu am scăpat de tendința de a mă stresa, acest aspect s-a remarcat chiar și la finalul facultății,când mi-am susținut licența, am avut atâtea emoții, încât mi-am dat seama că uitasem și să respir…nu am scapat de asta, dar lucrez la acest aspect.

Ideea e că orice început este dificil în felul său, fie că se schimbă mediul, fie că întâlnim oameni noi, fie că ne schimbăm noi înșine, pentru că dorim să evoluăm, astfel că oricât de experimentați am fi, un nou început mereu ne surprinde, pentru că noul înglobează necunoscutul și inevitabilul, punându-te în fața faptului împlinit. De aceea, nici un rezultat nu se concretizează fără baza acestuia- începutul. Ceea ce contează se cristalizează în rămășițele învățămintelor pe care le extragem din munca noastră, cu bune și rele .

Acum că privesc în trecut, în liceu ni se spunea că la facultatea vom fi pe cont propriu, vom vedea realitatea care se concretizează în fața noastră și că e foarte posibil să nu fie pe placul nostru ceea ce vom descoperi, dar face parte din viață. Această imagine creionată nu a fost departe de adevăr.Primul an de facultate consider că e de încălzire și e adevărat, este cel mai ușor, chiar dacă în cadrul acestuia înveți să prinzi mersul lucrurilor, să ții pasul și te încâlcești la orice pas, lucrurile se complică ulterior. Dacă în primul an, toți se ajută unii pe alții, toți vor să se cunoască , să interacționeze, ulterior întregul tablou prinde nuanțe mai gri. Odată câștigată autonomia, intervine detașarea, păstrarea informației pentru sine, se vorbește superficial și numai la nevoie, intervin bisericuțele, ca peste tot, de altfel. Fiecare își urmărește interesul, mai pe scurt, fie că o persoană afișează acest aspect, fie că nu, concurența devine aprigă, mai ales după ce se termină facultatea, când și bisericuțele se clatină și fiecare vânează locul cel mai bun. Mai devreme sau mai târziu, înveți pe cine să păstrezi aproape și pe cine nu, să nu crezi în aparențe și să ai mereu încredere în propriile forțe, chiar dacă alții par a fi mai buni… am folosit verbul „a părea” tocmai, pentru că de cele mai multe ori vorba nu coincide nici cu fapta, nici cu persoana.

Înveți că egalitatea este un ideal, subiectivismul defilând cu nonșalanță, în timp ce obiectivismul stă rușinat pe banca de rezervă. Ești vizibil atât timp cât lingușești persoana potrivită , iar rezultatele sunt pe măsura efortului pe care-l depui pentru a te face plăcut în fața celui din fața ta și nu pe măsura muncii tale. Te aștepți să obții rezultatul așteptat pentru că ai depus eforturi, pentru că ți-ai dat silința și vrei să obții ce e mai bun și poate că într-un final reușești, dar apoi realizezi că o altă persoană cu eforturi mai puține sau chiar deloc, te-a ajuns din urmă sau chiar e înaintea ta doar pentru simplul fapt că s-a facut apreciat și s-a afirmat cu fiecare ocazie. Realizezi că e important cum te vinzi, dar mai ales în fața cui. Și ajungem la aceeași vorbă: interesu-și poartă fesul! De cele mai multe ori nu este vorba despre ceea ce știi sau ce poți , este despre cine sau pe cine cunoști.Știm cu toții că accentul cade pe vânatul notelor și acumularea informațiilor în învătământul național, și nu pe eficiența pregătirii , iar acest lucru nu se schimbă în cadrul mecanismului universitar. Recunosc că pană în primul an de facultate am ținut să am note mari, nu atât pentru a primi apreciere, cât pentru satisfacția mea personală, pentru a-mi dovedi mereu că pot mai mult, pentru că nu găseam un instrument care să reflecte munca depusă… si trebuie să recunoaștem că societatea este întocmai construită, să-și formeze o imagine după rezultat. Ai 10, ești o persoană de nota 10, ai 5, nici nu este demn să menționezi . Nu contează că ai fost de 10 de când te știi, dacă ai luat 5, înseamnă că nu ești /nu mai ești atât de deștept pe cât te credeau ceialalți. Nu contează munca din spatele rezultatului,ci doar rezultatul, când de fapt, munca reflectă exact cum ești, ce-ți dorești și ce meriți cu adevărat.

Istoria îi pune în prim-plan pe învingători, prezentul îi mărește pe învingători, iar viitorul vânează învingători. Tot ce contează este să reușești, nu contează în ce mod, nu contează cât efort ai depus, dacă nu ai depus deloc, înseamnă că „ai cap” să reușești în orice mod.Îi admirăm, îi idolatrizăm, îi invidiem pe cei care reușesc, ne dorim să fim în preajma lor , le râvnim locul și viața pe care o duc, pentru că vedem doar la suprafață. Nu luăm în calcul altceva decât rezultatul. Uităm că eșecul este cel mai adesea sursa motivației în a atinge succesul. În orice caz, reușim mereu să ne scuzăm : „Suntem oameni !”, dacă am face din această vorbă un ideal, în schimbul unei banale scuze, care cu siguranță nu ne face cinste, poate am fi oameni, în adevăratul sens al cuvântului.

Cert e că o facultate te pregătește pentru viață, dar nu prin cunoștințele pe care ți le oferă,neapărat, ci mai ales prin faptul că-ți oglindește realitatea înainte de a te izbi cu totul de ea, imediat ce pătrunzi în tabloul problemelor și grijilor cotidiene. În orice caz, alege mereu ce e mai bun din toate, vei înflori, în ciuda loviturilor primite și vei fi mai plin de viață și mai luminos.

P.S. Poate între timp reușeșc să-mi fac o părere și despre Master 😀

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!😀🌞

Bagajul

Prezentul e aici și acum … atât de simplu și totuși, e nevoie de o fărâmă de gând pentru a fi propulsați fie în trecut, fie în viitor.

De câte ori nu v-ați spus: „Nu voi mai privi înapoi!”, „Nu voi mai suferi!”, „Nu mă voi întoarce!”, „Nu voi mai face aceleași greșeli!”, „Nu voi mai permite să fiu dezamăgit/ă!”… și de câte ori ați repetat aceleași lucruri? … până când ați spus „STOP!”. Și din acel moment v-ați închis în sine. V-ați făcut promisiuni, v-ați plusat așteptările, v-ați creat un ideal din ce va fi! L-ați făcut pe Dumnezeu complice în planul vostru de a vă schimba viața, de a găsi persoana potrivită care să vi se potrivească mănușă, de a avea casa cu piscină mult visată și ultimul model de mașină care v-a bântuit mințile. Și poate că mulți au primit tot ce-și doreau sau cea mai mare parte a lucrurilor pe care le visau, au fost fericiți o perioadă, dar a apărut gândul „Și totuși, parcă-mi lipsește ceva!” : mașina trebuie schimbată, casa trebuie modificată, partenera/ partenerul nu mai e ca la început, copiii mi-au complicat viața … nu era mai bine când eram singur?

Dar câți dintre noi se întreabă : sunt pregătit să primesc tot ce-mi doresc? Vorba aceea: Ai grijă ce-ți dorești,căci s-ar putea să ți se întâmple! Râvnim mereu la ceva mai bun, să fie „demn” de noi. Dar cât de demni suntem noi înșine? Purtăm trecutul cu noi asemeni unei valize, mereu prezente lângă noi. Trecutul e refugiul când prezentul nu ne mulțumește. Nu pentru că trecutul ar fi mai bun, ci pentru că odată cu timpul uităm detalii, contexte, senzații sau cel puțin imaginile sunt mult mai estompate și oricât de grele ar fi fost unele momente, mereu vor părea mai ușor de îndurat decât prezentul, pe care-l simți pe piele, cum se scurge în inimă și-ți atinge sufletul. Prezentul e mereu viu, intens și ne sperie. Dacă e bucurie, ne temem că va dispărea în următoarea clipă. Dacă e suferință, ne e teamă că va dura la nesfârșit.E nevoie de o clipă de nefericire care te încearcă în prezent, pentru a tânji după utopia trecutului atât de neclar, dar aparent atât de liniștitor. De cele mai multe ori nu suntem pregătiți pentru ce va urma, dar ne consolăm cu faptul că „Suntem oameni, toți greșim”. Corect! Greșim, dar de preferat să nu o facem la nesfârșit. Greșim, cădem, ne ridicăm, învățăm și mergem mai departe! Viața e prea scurtă pentru a ne permite să persistăm în greșeli și în a poza în victime!

Ne dorim să cunoaștem persoane noi, să fim cunoscuți așa cum suntem pe sub piele, să fim apreciați pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce facem, pentru ceea ce oferim… să fie suficient că suntem „Noi” ! Dar persoana de lângă noi poate fi suficientă pentru noi, așa cum este ea : cu defecte, cu lipsuri, cu un trecut al ei, cu așteptări, cu nevoi? Suntem în stare să oferim ceea ce avem mai bun doar pentru că iubim? Pentru că ni s-a oferit privilegiul de a simți cel mai puternic și mai frumos sentiment care a existat vreodată : „iubirea ”?

Înainte de a cunoaște o persoană și de a o invita în viața noastră, ar trebui să facem un exercițiu cu propria persoană și să ne adresăm sinelui nostru: Sunt pregătit să am un nou început cu altă persoană? Îmi doresc cu adevărat o altă persoană în viața mea sau vreau să mă consolez cu pierderea fostei/fostului partener? Sunt dispus să las tot trecutul în urmă pentru un nou început plin de speranță și surprize plăcute?… și odată ce răspundem la aceste întrebări, ar trebui să fim sinceri cu noi înșine și să cântărim fiecare cuvânt pe care ni-l adresăm și pe care să-l lăsăm să se reverse din interiorul nostru. Cheia fericirii nu e refugiul într-o relație pansament. Poate pentru un timp va avea efect, dar nu va ține.Veți începe să proiectați asupra partenerei/partenerului din prezent, dezamăgiri, acțiuni, vorbe ale persoanelor care v-au rănit în trecut și nu veți reuși decât să pătați orice moment de „așa-zisă” fericire pe care credeați că o veți căpăta lângă respectiva persoană. Nu veți avea nicio satisfacție, pentru că nu veți reuși să cunoașteți adevărata persoană din fața voastră, atât timp cât veți păstra vie imaginea fantasmelor din trecut, care vă macină prezentul.

Când alegi să intri în viața unei persoane, asigură-te că bați la ușă, iar dacă ea te poftește înăuntru, ai face bine să lași bagajul la ușă, să te descalți și să pășești în interiorul inimii sale cu cea mai mare grijă, asigurându-te că pașii tăi nu vor destabiliza întregul cămin. Ia-ți timp suficient pentru a admira priveliștea din fața ta, pătrunde fiecare colțișor cu finețe și răbdare, savurează o cafea fără a scăpa măcar o picătură pe podea, pentru că orice pată rămâne imprimată, nimic nu o va șterge. E atât de frumos când e totul atât de alb, ar fi păcat ca și o simplă picătură să strice armonia din interior, nu? Fă-te comod, dar nu lăsa comoditatea să te cuprindă. Vaza e goală, ar fi frumos să așezi câteva flori colorate, nu multe, cât să vă bucure ochiul și să învioreze încăperea. Nu deschide geamul, chiar dacă e destul de cald, căldura apropie. Apropie-te de el/ea, chiar acolo în interiorul inimii. Dansați! Pentru început, lent, până se armonizează bătăile inimii, apoi lăsați-vă purtați de val . Plutiți, plutiți în Înalt, cât mai sus posibil. Simte-le pe „aici” și „acum”. E tot ce contează. Privește-o/Privește-l e lângă tine, atât de aproape. Nu-i simți inima pentru că sunteți în interiorul ei, ea vă simte pe voi, fiecare pas, fiecare stângăcie.

Poposiți cât mai mult printre nori, iar când vă veți întoarce în cameră, veți arunca o privire în interior, pentru a vă asigura că totul e în regulă. Vă veți trage sufletul și veți păși pe ușă, în afara inimii ei/lui și veți intra pe ușa inimii tale. Asigură-te că deschizi ușa larg. Nu-ți fie teamă că el/ ea nu va avea grijă, pentru că deja s-a descălțat, abia îi simți pașii. Ai încredere! E Ea/ El. Nu a fost, nu este și nu va mai fi nimeni la fel. E unic/ă.Poți fi sigur/ă .Nu uita că tu ai pășit în inima lui/ei, fără a avea vreo reținere, de ce nu ai face la fel? De ce îți refuzi șansa la fericire? Știu, îmi vei spune că ai un trecut plin, că ai suferit, ai făcut greșeli… Nimic nou, nimic care să afecteze momentul prezent… în afară de tine! Nu-i lăsa mâna să aștepte, prinde-o, ține-o strâns și nu-i da drumul. Poate fi infinitul!Poate fi totul și nimic… ce mai contează? Contează că simți- aici și acum! Simți cât de minunat e? Voi sunteți minunați! Pășiți în tandem, încă simțiți ritmul muzicii, deși e perfect liniște. De când nu ai mai simțit liniștea? Dar ai simțit-o vreodată atât de profund? Mișună peste tot în ființa ta. Îți zâmbește, iar acum îi zâmbești și tu. El/Ea e sursa și știi asta… și îți place. Se pare că e puțin praf, dar îl veți șterge împreună. Parcă lucrurile nu-s poziționate cum ar trebui, nu? Așa-i că o/îl așteptai? De acum nu e vorba doar de „tu” și „eu” , e vorba de „Noi”. Inima ta nu-ți mai aparține, e a ei/lui. Tu ai primit alta în schimb. Să ai mai multă grijă, să păstrezi curățenia… ai văzut cât de imaculat era totul în inima lui/ ei? Puteți face orice, în oricare cameră din interiorul celor două inimi, pentru că oricând pot deveni una singură, dar fiecare își va cunoaște partea proprie. Viitorul sună promițător,nu-i așa? Acum că v-ați instalat în inima ta, vă las să vă aranjați lucrurile, pentru că presimt că veți poposi tot mai mult în acest loc. Păstrați-vă voi, aici și acum!

Fiți mereu pregătiți pentru un nou început! Fiți deschiși să cunoașteți părți noi din voi.Lăsați trecutul în urmă și permiteți viitorului să vă surprindă.Tot ce aveți de făcut este să vă bucurați de prezent, singurul pe care-l aveți la dispoziție și… tot ce contează!

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!🌞😁

Îndrăgostire-dincolo de mit

Când am așternut cuvintele „va urma…” pe așternutul alb al inspirației mele, cu siguranță nu am intuit încotro mă va purta inima … și uite că mi-a trebuit un răgaz pentru a putea creiona pe ce tărâm necunoscut,al vieții mele am ajuns…

Mereu m-am întrebat : Cum e să te îndrăgostești?Ce simți, ce faci, cum te comporți când inima ți-o ia la vale?Cum faci să o ajungi din urmă?Vrei să o recuperezi sau vrei doar să te ghidezi după ea?În momentul în care te îndrăgostești, inima îți mai bate în piept sau așteaptă înfrigurată, în vama altui piept pentru a putea fi încălzită de o altă inimă?Oare sunt suficiente întrebări?Probabil,nu.Însă,pentru prima dată, „a simți” și-a intrat în drepturi, iar„ a gândi” a intrat în repaus.

Și,totuși… cum știi când începi să te îndrăgostești?Cel mai probabil,nu vei ști, dar cu siguranță vei afla,ulterior .

Acel moment poate fi o privire, un fir de nisip care te va purta ulterior către mari dune …o privire care oprește timpul în loc și dezgolește sufletul de trup…o privire care caută febril o altă pereche de ochi cu care să formeze un pod către inimă…

Poate fi o invitație la dans, urmată de un refuz…dar salvată de o altă invitație la dans…un dans abia mișcat, un dans între două piepturi,animate de bătăi de inimă, în care nici el,nici ea nu realizează că picioarele s-au oprit de mult și doar inimile dansează într-un vals aproape nesfârșit…

Poate fi o conversație,aparent eșuată, în frig…în care „Te ascult!”, declanșează doar frânturi de cuvinte,urmate de o mare de tăcere, în care doar ochii se mai aventurează în valurile înspumate … si pare că doar privirile știu cu adevărat despre ceea ce împărtășesc.

Poate fi un gând care îți încolțește în minte și care devine ulterior realitate, fiind urmat de altele care se țin lanț și dansează în fața ochilor tăi …ca prin magie.

Poate fi o dorință, o dorință ca cele două priviri să se mai îmbrățișeze încă o dată, în ciuda trupurilor inerte care nu știu să gestioneze situația, a minților care se pierd în detalii și a pesimismului pe care ambele trupuri l-au purtat ca un talisman până în prezent…

Pot fi toate la un loc, un cumul al pașilor care te poartă spre Tărâmul Îndrăgostirii…dar esența acestei decoperiri e că odată ce ai intrat pe acest tărâm, nu mai e cale de întoarcere…dar întrebarea e:Cine ar vrea să se mai întoarcă?

Care sunt efectele procesului de îndrăgostire?

Te trezești brusc în aer…exact !Trupul tău aparent, atinge pământul, dar mintea, inima…toate comorile păstrate în cufărul sufletului tău plutesc în aer, împrăștiate peste tot…nu te obosi să le aduni, le vei împrăștia mai tare.Permite să fie văzute și admirate!De preferat e să le oferi timp să se așeze, iar tu să te bucuri că plutești printre norii pufoși…

Desigur,vor mai fi căzături bruște din înaltul Cerurului, cu o izbire puternică de asfaltul dur și rigid…Probabil, îți va lua timp să realizezi cum s-a produs fiecare căzătură în parte…știu, știu că doare, cu fiecare căzătură inima ta se alege cu  sângerări tot mai abundente, însă odată ce ai reușit să te ridici de jos și să privești către Cer ,vei ajunge înapoi pe un nor pufos, iar și iar …în timp ce inima ta se va reface cu o rapiditate inimaginabilă.Cred că regenerarea accelerată a inimii e efectul remarcabil al îndrăgostirii, urmat de energia crescândă care-i oferă aripi inimii tale,aripi pentru a putea ajunge mereu la inima pereche.

Dacă râzi din orice, 24 de ore din 24 ,poți sta liniștit, e perfect normal, endorfinele își fac treaba…tot  ce trebuie să faci este să te bucuri de moment și să oferi cele mai sincere zâmbete.Probabil,cei din jur vor fi șocați să te vadă cum radiezi de fericire, atât timp cât nu-și amintesc să te fi văzut vreodată în „halul ăsta”…cu siguranță vor crede că ești bolnav/ă,cred că poate fi și „îndrăgostirea” o afecțiune de inimă incipientă, care va evolua alarmant în boala incurabilă denumită„Iubire”, deci poți să-i liniștești,nu ai leac.Momentan ești un pământean pierdut cu mintea, dar câștigat cu inima.Nu se transmite, decât între partenerii ideali, deci fiecare va trebui să-și aștepte momentul când vor fi loviți de Cupidon. O să adori această afecțiune!

Printre alte efecte adverse se numără și faptul că atenția ta e slăbită ,nu vezi și nu auzi ce se întâmplă în jur,nu ai putere de concentrare.Să nu te mire dacă vei constata că te afli în postura de a-l pune pe cel de lângă tine să repete întrebarea, de câte ori va fi nevoie, pentru a-i putea oferi un răspuns…nu,nu e semn de bătrânețe precoce, e de la faptul că poposești prea mult timp în aer!Va dura ceva această stare, dar țin să cred că-ți vei reveni.Vezi partea bună, vei fi imun la probleme și la toate lucrurile neplăcute care te deranjau în trecut,pentru că tot ce contează pentru tine în acest moment este inima ta pereche.

Și da,acum viața ta surprinde fiecare culoare în parte.De un lucru poți fi sigur, trăiești mai veridic ca niciodată!Expiri și inspiri iubire prin toți porii pielii tale.Șimți că nu poți fi mai fericit, dar vei conștientiza că vei fi mai fericit cu fiecare clipă în parte pe care o împărtășești cu el/ea.Nu mai contează ce ai fost, ce ai crezut, ce ai simțit, ce ai trăit înainte de el/ea.Important e că ești aici și acum.Să nu fii surprins de faptul că e foarte probabil să descoperi părți din tine pe care nu credeai că le deții și chiar să te schimbi în bine,pentru că simți să faci asta.Nu atât pentru el/ea sau pentru tine …ci pentru „noi”.Simți – și asta e cea mai de preț comoară.

Și poate că o dată ce începi să simți cum nu-ți mai încapi în piele și nici măcar în suflet,procesul de îndrăgostire se apropie cu pași repezi de final, final care dă startul unui început nesfârșit „Iubirea adevărată” .

Bucură-te aici și acum!Gândește și simte prezentul, viitorul oricum va veni – lasă-l să te surprindă! Ești și vei fi mai fericit ca niciodată !

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!🌞😁

Revenire

Cred că… ce mă sperie cu adevărat, nu e o pagină goală, ci ideea de a scrie pentru că „trebuie” sau prin prisma faptului că „e necesar”…când libertatea scrisului este îngrădită de rigori tehnice și științifice, pasiunea e redusă la  tăcere, amorțită în neant…Cum am ajuns aici?Faptul că sunt în ultimul an de facultate -Licență, vorbește de la sine…Sunt mai agitată ca de obicei și mereu în priză să fac lucruri, iar scrierea licenței îmi cam dă bătăi de cap…probabil îmi veți spune că e normal și…cred că așa este, totuși, eu sunt eu când scriu pentru că inima mi-o cere, iar imaginația mea cutreieră fiecare uliță a minții mele, iar când scrii o lucrare de licență, oricât de original ai fi, se dorește respectarea cadrului standard și cerințelor esențiale de la care nu te poți abate, iar acest lucru mă crispează, îmi inhibă creativitatea și pasiunea de a scrie rămâne în așteptare,într-un colț…de aici și pauza mea de la scris.Probabil lucrurile s-ar așeza de la sine dacă nu aș fi o perfecționistă, totuși e dificil să nu-ți dorești ca totul să arate extraordinar, când în joc e întreaga ta ființă.A fi „artist” presupune că pe lângă personalitatea,trupul, comportamentul, atitudinea, sentimentele tale, porți cu tine și creațiile tale, vorbele, acțiunile…tot ce deții e în tine, cum ai putea renunța la un cuvânt spus de tine?Ar însemna să renunți la tine…să dai uitării identitatea proprie.

Mi-a lipsit scrisul și mi-am reproșat zi de zi că am amânat să mă așez în fața laptopului, privind pagina albă ca pe o mare infinită de neprevăzut …simțeam că scrisul aștepta să mă ia de mână,dar aveam degetele încleștate…îmi repetam în minte că voi scrie mâine ,iar ideile îmi inundau gândirea, le lăsam să treacă- valuri ,valuri- zâmbeam când câte o idee se împiedica la ușa conștientului…o lăsam să se ridice singură și să-și vadă de drum, fără a poposi să ascult măcar una …îmi spuneam că mâine le voi asculta…ah,stai exact așa am zis ieri și acum două zile, și acum două sptămâni, și acum două luni…amânare, ezitare, delăsare…simt că literele îmi răspund cu greu acum ,parcă tânjind după atenție, fiindu-le teamă că vor fi abandonate iarăși…nu le pot învinovăți …aș vrea să le promit că nu voi uita nicicând de ele,dar ce rost au promisiunile fără fapte?Totuși, mâinile mele vor să le mângâie, să le transmită că nu le-am uitat nicio clipă, fiecare cuvânt format în minte le-au adus mai aproape de pasiunea, care și-a făcut cuib în inima mea.Aș vrea să vă adunați toate sub aripa pasiunii de a scrie, să fiți mereu împreună,pentru ca atunci când veți crește, să creați cuvinte nemaiîntâlnite și pline de sens.Cred că mi-a înghețat fluxul emoțiilor și trăirilor care s-au perindat în acest timp prin inima mea și care doar în fugă mi-au atins sufletul.

Știu că în momentele în care eram asaltată de sentimente încâlcite,mă așteptai răbdătoare, draga mea pasiune, pentru a le putea descâlci împreună…dar eram oarbă, surdă și mută în încăpățânarea mea.Îmi spuneam că trebuie să regăsesc liniștea ascunsă în spatele fricilor și dezamăgirilor, ca apoi să pot scrie…dar liniștea mă aștepta în spatele tău, dincolo de fiecare  literă care ar fi deschis și cele mai ascunse uși.M-am adâncit în dezamăgire și am refuzat să prind în palme chemarea de a scrie.Acum sunt din nou în fața laptopului,  ca și cum aș scrie pentru prima oară…tastele sunt amorțite, degetele aleargă după litere…dar atmosfera începe să se destindă.Mă bucur că lucrurile au revenit pe făgașul normal.Mă bucur că am făcut pace,draga mea pasiune!Literele au răspuns cu mulțumire și bucurie atingerilor mâinilor mele, față de idei mă voi revanșa pas cu pas… le voi cere să se așeze pe rând, pe scaunul minții mele și să mi se confeseze cu încredere, iar pe cele mai brave și ingenioase le voi trimite într-o lungă și sinuoasă călătorie către inimă, pentru a primi binecuvântarea începerii unei noi creații.

Și iată-mă, pornind la un alt drum,țintind să fiu în acord atât cu mintea, cât și cu inima, dorindu-mi să nu dau drumul pasiunii de a scrie din mâinile mele.Scrisul-eliberare și leac pentru suflet!

Momentan,voi lăsa literele să se odihnească, în timp ce ideile își vor relata povestea,rând pe rând, pentru a da naștere cuvintelor, ce vor țese o altă fărâmă de suflet.

Va urma…

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!😁🌞

Când a plecat vara?

Toamna a apărut pe nepusă masă la mine la ușă,s-a instalat în viața mea,fără să-mi dea  vreo explicație…și mă întreb:Când a dispărut vara mea?!Apreciez ,totuși,că a lăsat mare parte din căldura ei în urmă,pentru a putea digera plecarea ei.Parcă am clipit o dată și vara a dispărut,fără urmă…poate reușesc ,totuși,să o fac pe toamnă să vorbească,cred că încă nu și-a intrat în rol prea bine.Orice început e greu,așa-i?

Pănă reușesc să aflu vești despre vară…ce-ar fi să vorbim despre ea?

Recunosc că vara aceasta a fost una atipică pentru mine…a fost o vară a regăsirii de sine,a sufletului,a întregii ființe.Mi-am propus să-mi dedic mai mult timp mie,să stau departe de telefon,laptop,de ceea ce presupune mediul online,măcar câteva zile bune,întorcându-mă în trecut când nu știam când începe ziua și când se termină noaptea,pentru că viața era o veselie și o joacă.Dealurile și văile erau ale noastre.Strânsul porumbului,culesul viei,erau un alt prilej de a ne juca,de a umple văile cu râsetele noastre.Totul era de partea noastră.Nu știam ce e rău,binele ne urmărea pretutindeni.

Cred că în încercarea de a deveni mai bună,de a oferi mai mult celor din jur,m-am blocat undeva …și am uitat de sinele meu.Vara asta am făcut curățenie în sertarele ființei mele și am încercat să păstrez ceea ce-mi face bine – am descoperit că am rămas cu puțin,prea puțin din ceea ce credeam că-mi aduce fericirea și am ales să las persoane dragi mie,să plece,deși a durut și doare destul de mult.Ne atașăm mult prea mult de persoane,de lucruri și avem impresia că vor exista mereu în viața noastră,atât timp cât vom face să fie bine,dar ne mințim,iar din cauza acestei orbiri ajungem să suferim la nesfârșit și să facem din suferință propria religie.Venim goi de lucruri,goi de persoane,pe această lume și plecăm la fel de goi,fizic,dar depinde de noi să umplem sufletul nostru cu ce e mai sublim.Am învățat că lucurile vin de la sine,își urmează cursul ,oamenii apar în viața noastră pentru o perioadă și apoi fiecare își vede de drum.Nimeni nu are nicio vină,face parte din cursul vieții.Ne încăpățânăm să fim rigizi ca pietrele,crezând că vom împiedica curgerea lină a râului,dar el se strecoară printre pietre și-și vede de drum,luându-și rămas bun de la fiecare piatră-n parte.Haideți să fim una cu râul și să luăm ce e mai bun din viață!

Vara asta am ales să rămân în zonă,să descopăr noi lucruri aproape de mine,să-mi amintesc importanța lucurilor mici.Am străbătut livada-n lung și-n lat,seri la rând,am mers prin pădure până la lac,să-mi adun gândurile.Am privit fiecare apus din fața porții,fără să mă plictisesc .Să vă spun un secret?Sunt îndrăgostită …de Cer.Nu mă pot abține să nu-l privesc și să nu observ cum mereu oferă privirii o altă imagine a sa.Aș putea să mă uit la el zile-n șir fără să mă satur vreodată.Am reușit să-mi găsesc liniștea pe care o pierdusem,undeva în drumul meu.Rămăsesem cu o lumină difuză în fața mea și vederea-mi slăbise,dar acum am reușit să reaprind lumina ce mă urma înainte și am de gând să o păstrez.Mi-am dat seama că nici nu am simțit nevoia să părăsesc împrejurimile.Pentru prima dată,după mult timp,am simțit că am tot ce-mi este necesar pentru a zâmbi,pentru a fi iarăși „eu!”.

Știu că este o modă în a etala vacanțele de prin locuri exotice, în mediul online,este o întreagă întrecere a oamenilor,de a arăta cine călătorește mai mult,cine cheltuiește mai mult,cine vizitează mai multe locuri,cine mănâncă mai bine,cine primește cadouri mai scumpe…și mă întreb:De ce nimeni nu se întrece în a fi mai fericit pe zi ce trece?Am văzut poate mii de poze postate pe rețelele de socializare,locuri minunate,dar oameni interesați mult prea mult de a arăta cum trăiesc ei,decât de găsirea fericirii.Avem impresia că fericirea e mereu în altă parte,când de fapt e în spatele nostru,dar nu vrem să o privim,pentru că suntem prea mândri și mult prea ocupați  „să părem fericiți” decât „să fim cu adevărat fericiți”.Zâmbetele chinuite surprinse de aparatele foto,vorbesc de la sine.Și eu făceam greșeala de a mă pregăti pentru o anumită vacanță de câteva zile,făceam cumpărături,liste să nu uit nimic,lăsam zilele să treacă,gândindu-mă că acea vacanță mă va face fericită,dar mă întorceam mai obosită,mai lipsită de energie decât plecasem și parcă reveneam la starea de monotonie.Fericirea nu înseamnă vacanțe,petreceri,poze,mâncare scumpă ,băuturi alese…fericirea e ceea ce porți cu tine zi de zi,doar că suntem prea orbi să vedem.

Când am devenit atât de superficiali?Nu mai păstrăm nimic pentru noi,orice facem postăm în mediul online…și de trăit,când?

V-amintiți cum începea fiecare compunere pe care o pregăteați în clasele primare?„Era o zi frumoasă de vară.Soarele strălucea pe cerul senin.”.Era începutul clasic,cu unele modificări,poate schimbam anotimpul,elementele din peisaj,dar ziua rămânea „frumoasă”.Tocmai,orice zi e frumoasă!Nu trebuie să vă amintiți de o anume zi care vi s-a părut plăcută,pentru că orice zi poate fi în acest fel.Vreți să vă amintiți de o zi frumoasă din viața voastră,căutând-o printre mormanele de nimicuri sau vreți să faceți ca  fiecare zi a voastră să fie frumoasă?Să povestiți nepoților despre miile de zile frumoase pe care le-ați trăit?Să oferiți propriul exemplu de „trăit cu adevărat” pentru generațiile care vin?

Nu știu ce gândiți acum,dar eu chiar îmi doresc ca fiecare zi să prindă viață și culoare.Poate greșim,dar învățăm din greșeli.Poate cădem,dar ne ridicăm imediat.Poate uităm lucruri,dar creăm altele.Poate suferim,dar o luăm mereu de la capăt.Fericirea nu ține cont de vreme,de loc,de anotimp…de nimic,fericirea există în orice moment.

Haideți să facem din toamnă o a doua vară!Faceți ce vă trece prin minte că vă aduce fericirea.Călătoriți,vizitați locuri nemaivăzute ,gustați mâncăruri alese,cunoașteți noi oameni,noi culturi,dar nu o faceți pentru reclamă.Viața voastră nu are nevoie de subtitrare pentru cei care nu doresc  să o înțeleagă,atât timp cât e limpede pentru voi că sunteți fericiți.Încercați să surprindeți cât mai veridic fericirea.Nu o forțați ,nu-i exagerați valoarea,pentru că îi diluați esența.

Fiți fericiți!Nu pentru că spun sau vor alții,ci pentru că vă doriți să trăiți ,nu doar să existați.Fiți fericiți că sunteți aici și acum și că vi s-a dat șansa unei vieți,pe care o puteți face fără de preț,atât pentru voi,cât și pentru întreaga lume.

P.S. Eu plec pe urmele verii,poate o conving să mai poposească câteva zile,până se mai acomodează toamna.😁😉

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

 

Mesaj către …tine

Vine o zi când obosești… obosești să faci orice să fie bine,iar tu te simți tot mai rău.Te-ai învârtit în cerc iar și iar…credeai că vei găsi ieșirea,dar te-ai împotmolit.Nu mai poți face niciun pas pentru că te izbești de zid,de zidul fricilor tale…e atât de înalt și de solid,încât poți doar bănui ce se ascunde în spatele acestuia.Stai sprijinită de el și oftezi,te topești ușor-ușor lângă el.Gândurile îți inundă mintea,dar nu poposește niciunul să-ți întindă o mână de ajutor…ești singură cu totul…dar parcă aștepți o minune…și totuși,nicio minune nu te va ridica fără ca tu să permiți acest lucru…

Vine o zi când ești secată de orice formă de energie,când nu mai ai nimic de oferit,pentru că tot ce aveai ai pus pe tava fiecăruia care-ți solicita ajutorul,fără să pui nimic la loc.Credeai că aducându-le celorlalți liniștea și bucuria,va fi de ajuns să te simți și tu bine,dar în schimb ai rămas goală,cu sufletul dezvelit…iar acum orice gram de căldură se pierde în văzduh.Mereu ai vrut să ajuți ,să faci ce e corect…dar în toată această goană,ai uitat de tine,ai uitat ce înseamnă să fii fericită!Încerci să zâmbești,dar te doare tristețea din zâmbetul abia schițat,reflectat în oglindă…cândva fiind cel mai de preț accesoriu al tău,acum a devenit o piatră de moară.De ce ?Pentru că ai uitat să simți și apoi să redai…acum încerci să redai fericirea printr-un zâmbet ,în speranța că o vei simți ,că o vei auzi,o vei vedea,o vei gusta,o vei îmbrățișa …că ea ,fericirea,îți va înveli sufletul înfrigurat…da,ai schimbat ordinea ,dar în ritmul ăsta,nimic nu va mai fi la fel.

Știu,acum nimic nu-ți înseninează ziua ,tragi de tine să întâmpini și azi o nouă zi,gândindu-te cât de mult îți dorești să treacă.Seara nu vrei să adormi,iar dimineața nu vrei să te trezești.Speri ca după fiecare noapte,să te ridici din pat ținând fericirea de mână…dar în fiecare dimineață te trezești cu mâinile amorțite ,ținând perna în brațe,încăpățânându-te să te ții departe lumina și căldura soarelui.Refuzi să deschizi geamul,dar si fereastra sufletului ,lăsându-l pe acesta pradă unui ger năprasnic…Ai uitat să ai grijă de trup,dar mai ales de sufletul tău!Te-ai pierdut cu totul,nimic nu te animă,nici măcar dragostea persoanelor dragi din viața ta…câte zile vei lăsa să se irosească pentru a te trezi din amorțeală?Tu nu mai trăiești,tu doar …EXIȘTI!Asta vrei?!Să fii un mort în viață alături de mulți alții?Ai primit șansa unei vieți, pentru a o preamări,iar tu te ascunzi de ea?

În ce clipă  a vieții tale ai permis să ajungi o asemenea lașă?Nu ai niciun răspuns ,așa-i?Pentru că ai încetat demult să-ți adresezi întrebări și să cauți răspunsuri,acceptându-ți soarta pe care tu ai năruit-o.Sper că ești mulțumită…oh,stai!Nu ,nu ești deloc mulțumită,din contra,te lupți cu propria viață,care-ți cere socoteală pentru neglijența ta.Ai grijă,tocmai stai pe o ață subțire:fie dai mâna cu propria viață și o faci să înflorească,fie te pierzi în neant!

Alege!Eu încă mai cred în tine,e timpul să ridici privirea spre cer și să-i zâmbești cu toată inima!Încă mai ești aici,amintește-ți cine ești!Amintește-ți că fericirea a stat mereu în spatele tău,a fost umbra ta!Amintește-ți că Dumnezeu te-a adus în această lume cu un scop!Totul se află în interiorul tău,doar aruncă o privire!

Așa-i că totul devine mai limpede când dai piept cu propriile trăiri?E doar un mic pas spre regăsirea sinelui!Bun venit pe drumul cel bun!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁🌞

Când uiți că nicio clipă nu va fi ca cea din urmă…

6 Iulie – ziua când,acum 3 ani,bunica a părăsit această lume,plecare urmată de lacrimi și dor… Îmi propusesem ca ziua de 6 iulie 2019 să fie dedicată amintirii bunicii…însă,se pare că această zi îmi rezerva și mie o surpriză,de care cu siguranță îmi voi aminti mereu…dar vom ajunge și în acel punct.                                                                                           Mă declar o împătimită a gătitului.Gătesc de la 11 ani (aș fi dorit să încep mai devreme,dar mama nu mă lăsa mă apropii de bucătărie,până când s-a lămurit că bucătăria nu va sări în aer,cât timp voi găti și că îmi cunosc foarte bine sarcinile).Azi pot spune că îi fac concurență mamei,pe care o consider cea mai bună bucătăreasă(bunica gătea divin,de aceea s-a moștenit și gustul pentru gătit în familie).Acum pare că voi dezvălui o rețetă incredibilă de mâncare…poate ar fi fost de preferat, însă nu e vorba despre acest subiect.

Acum 2 zile ,după aproape 11 ani de gătit ,în care am încercat felurite rețete,gusturi și combinații de ingediente…m-am fript…da știu ,când ești în bcătărie te mai frigi din neatenție,grabă sau neîndemânare(mulți ar spune :„Trece până te măriți.”…dar nu e doar atât …

Mă hotărâsem să-mi prepar niște frigănele,să simt gustul copilăriei,pe care aproape-l uitasem(nu am apucat să gust frigănele făcute de bunica,dar făcusem de atâtea ori că erau „floare la ureche” pentru mine.).Pusesem puțin ulei,așteptasem să se încingă și mă apucasem de treabă.Numai că, într-o fracțiune de secundă ,m-am trezit cu mare parte din ulei ,pe față,gât și mâna stângă.Pe moment,nu știam pe ce să pun mâna să înlătur uleiul. M-am șters cu prosopul,am pus sare și ulei pe ce porțiuni de piele am apucat și am dat fuga la oglindă,să văd cât de grav e…privindu-mă în oglindă ,am avut un șoc :eram toată roșie… deasupra buzei aveam o arsură semnificativă ce se extidea spre obraz,sub buza de jos și în barbă aveam alte arsuri,mi se dusese si pielea,iar pe gât în jos se puteau vedea vreo șase pete roșii, care ulterior se transformaseră în beșici destul de vizibile și inestetice;pe mână aveam alte două arsuri…mă priveam în oglindă .Nu realizam cum de a sărit atât de mult ulei pe mine ….și nu-mi venea să cred că eram aceeași persoană de acum câteva clipe…înainte radiam de voie bună,acum lacrimile îmi curgeau șiroaie…și mă gândeam cât de incertă e clipa ce va urma…Timp de câteva momente mi se înșiruiau în fața ochilor, oamenii care mă admirau pentru aspect,care poate se vor uita la mine acum cu milă sau mă vor compătimi sau pur și simplu se vor distanța…și mi-am zis că în aceste momente chiar poți vedea cine te apreciază pentru ceea ce ești ca persoană și nu doar pentru aspect…și în același timp ,realizam că totul putea fi mult mai rău…că probabil aceste arsuri vor trece în câteva luni,dar sunt oameni care trăiesc cu arsuri întreaga viață,purtând semnele durerii ce au trăit-o…și care se bucură de fiecare clipă și au învățat să se accepte și să se iubească așa cum sunt,realizând că nimic nu ni se cuvine.

Nu ni se cuvine nimic din ceea ce deținem,nimic din ceea ce Dumnezeu ne-a oferit.Tot ceea ce deținem : bani,faimă,frumusețe,sănătate …oricând pot dispărea și lăsa în urmă doar ruine…

Pentru mine,ziua de 6 iulie 2019 este despre conștientizare,despre prețuire și recunoștință.Dacă cu câteva zile înainte aveam tot ce-mi trebuia și nu înțelegeam de ce nu mă pot bucura de nimic,după această zi ,în ciuda pățaniei mele,care va fi destul de vizibilă ceva timp,am realizat că fericirea vine din interior și nu sunt limite care să o oprească,numai limitele proprii,pe care noi ne încăpățânăm să ni le așezăm în cale.Am ieșit la piscină,am râs ,m-am relaxat și am uitat de arsuri…eram tot eu ,dar mult mai conștientă că eu sunt mai mult decât aspect…și nu ,nu vedeam milă în ochii oamenilor,simțeam că mă privesc ca înainte,doar pentru că eu nu mă simțeam cu nimic diferită decât cea de dinainte,poate singura diferență era că cum chiar mă bucuram de ceea ce simțeam,vedeam și făceam.Poate doar oglinda îmi mai amintește ce demoralizată eram,dar cu siguranță voi fi mult mai atentă cu mine de-acum.

Și,deși pe moment mi-am promis că nu voi face frigănele prea curând,cert e că, nimeni și nimic nu mă poate ține departe de bucătărie.

Poate că ne confruntăm zilnic cu nenumărate piedici,pierdem lucruri ,oameni și părți din noi,dar cu siguranță devenim mai puternici și mai dispuși să trăim,nu doar să existăm.Priviți partea plină a paharului,dincolo de tot ce pare rău și ireparabil.Dumnezeu dă fiecaruia cât poate duce.Și,da …pot fi eu și cu arsuri!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

14/24 februarie-Iubire sau …caterincă?

Eu vreau să cred în iubire …vreau să cred că există iubiri ce țin o viață ,dacă nu chiar și dincolo de ea…vreau să cred că oamenii dăruiesc lucruri din iubire și nu pentru a nu rămâne în urmă față de ceilalți…

Da,de la începutul lunii tot văd postate glume,meme-uri,ironii cu privire la aceste zile.Tuturor ne plac glumele,dar 14/24 februarie a devenit mai „funny” decât 1 aprilie…totuși,nu realizăm că ne autoironizăm,pentru că tânjim după iubirea adevărată,care rămâne doar un mit pentru mulți dintre noi.Aceste zile au fost create spre a a dărui și mai multă iubire,spre a celebra iubirea de zi cu zi,nu pentru a mima iubirea cu o grămadă de cadouri doar în aceste zile.Adevărul e că suntem triști …mai ales femeile,care asteaptă aceste zile pentru a primi atenție,pentru că,măcar în aceste zile,de gura lumii,bărbații se gândesc să cumpere cel puțin o floare sau o ciocolată.Cine zice că aceste zile trebuie  să fie o povară și o pagubă pentru bărbați?Dacă în fiecare zi ați arăta cât vă iubiți aproapele,prin orice gest,aparent nesemnificativ,credeți că ar mai conta aceste zile?Ar fi doar o ocazie în plus de a savura iubirea.Știți,în spatele acestor glume,stă un mare adevăr„Nu mai știm să iubim,să oferim din suflet și ne pierdem în monotonia zilnică.”A dori să primești atenție și să te simți iubit,nu sunt simple mofturi,sunt nevoi interioare,care ne flămânzesc sufletul.Poate că,în loc să alergați după cadouri,ar trebui să vă luați partenerul în brațe și să-l sărutați cu foc…nici un cadou nu poate egala iubirea oferită din inimă,cu fiecare clipă.

Acum doi ani,oarecum intrigată de cum e „celebrată” iubirea ,m-am hotărât să scriu ,să-mi aștern propria părere despre semnificația acestor zile  „ale iubirii” ,nu cea mai aproape de adevăr,dar cu siguranță,născută din suflet :

„14 februarie- aparent ziua în care îndrăgostiții celebrează iubirea.❤️Totuși,dacă aruncăm o privire la cei de lângă noi👈 sau pe rețelele de socializare,se poate observa că această zi e cam problematică.Cuplurile,orbite în fericirea lor nu pierd nici o ocazie să-și arate superioritatea față de cei ”single” bătuți de soartă,iar cei singuri le plâng de milă celor care s-au legat la cap fără să-i doară,făcând caterincă de cuplurile ”fake”.
În linii mari cam așa stă treaba …și ne întrebăm:Buuun…și iubirea unde-i?
Ok, admitem faptul că există cupluri făcute la foc automat🔥,în ziua de 14 sau 24 februarie pentru a fi în trend,numite ”combinații de-o zi”,de asemenea se remarcă și cei care se complac într-o relație ,așteptând minunea de mâine…de altfel ,sunt și unii care își blesteamă ⚡️ soarta că nu au revenit la stadiul de ”single” mai demult- zic să nu generalizăm,căci există cupluri care se iubesc💑 cu adevărat,nu de azi,de mâine,pe care voi –cei ”single”- le invidiați și pentru care aceste 2 zile sunt doar motive în plus pentru a-și împărtăși plenitudinea🌞 ce se naște din iubirea adevărată(de necrezut,dar încă există în această lume🌕),pentru care fiecare zi alături de celalalt e ca un untdelemn aromat pentru suflet.Mda,poate e o formulare cam siropoasă🍶,dar aveți grijă să nu cumva iubirea să vă pună piedică și să ajungeți poate mai dulci🍭🍫 de atât 😀😋
Se observă o tendință tot mai evidentă a celor singuri de a-și testa limitele ironiei lor pe baza ” penibilei fericiri” a celor ce se iubesc,probabil acest fapt îi face să se înalțe în proprii lor ochi👀 ,dar cu siguranță îi coboară în inima lor❤️…de fapt,frustrarea singurătății strigă ,pentru că-de ce să nu recunoaștem?nouă ,oamenilor,ne este o teamă😱 groaznică de a rămâne singuri,ne roade pe dinăuntru acest lucru și în loc să ne încărcăm cu bucuria😊 celor din jur,o criticăm și o mur dărim în ultimul hal în ochii celorlalți.Destul de jalnic ,nu?!În această situație mai poți pretinde iubire? NU,primești ceea ce oferi și e mai mult decât suficient.

Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că ne negăm sinele,îl ascundem undeva în întuneric,pentru că nu suntem capabili să apreciem liniștea și fericirea ce se ascunde în fiecare din noi.😌Bârfa,invidia,aroganța,ipocrizia,falsitatea,chiar și frica,toate acestea sunt produsele negării de sine.Poate voi,cei din cuplu,credeți că vi se cuvine fericirea pe care o aveți și partenerul ideal pe care îl vedeți lângă voi,dar vă mințiți singuri.Bogăția💎 și sursa fericirii voastre este propria persoană.Voi aparțineți iubirii,nu ea vouă.Poate că persoanele singure sunt în acest stadiu pentru că alesul⛅️ nu a ajuns încă în viața lor,dar asta nu înseamnă că nu pot cunoaște iubirea și fericirea fară el,tot ce ne înconjoară e demn de iubit,ceea ce nu putem afirma tot timpul despre noi.Firul vieții are o culoare ❤️💛💚💙💜diferită pentru fiecare în parte.Părcă Cineva a spus cândva un lucru de care se pare ca nu dorim să ne amintim:Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.
Vrem iubire,apreciere,respect,mărire,etc…dar oare vrem să oferim toate aceste lucruri?!
Fie că sunteți singuri sau formați un cuplu,celebrați iubirea față de orice vedeți în fața ochilor .
Lăsați iubirea să își facă treaba.
Nimeni nu are de demonstrat nimănui nimic.
Ce contează ca e o sărbătoare românească sau nu?Fiecare zi ar trebui să fie plină de iubire…da ar trebui ,asta dacă nu vă încăpățânați să distrugeți fiecare zi în parte cu bună știință .
La mulți ani celor pentru care iubirea nu ține cont de ”unde”,”ce”,”cine” , ”cum”!💞👏👌🎁🎊🎉🎀😍😌🍸”.

• Noi toți ne-am născut pentru a iubi. Acesta este principiul existenței noastre și singurul său sfârșit. – Benjamin Disraeli

Iubiți.Simțiți.Dăruiți.Deschideți-vă inimile mai întâi ,nu buzunarele! 😉

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze! ☀😀

Când nu mai rămâne nimic…

Scriu pentru tine,femeie pierdută în războiul sentimentelor contradictorii, care te încearcă de fiecare dată când el te dezamăgește…De ce te mai chinui să arăți lumii întregi zâmbetul înghețat ce a rămas imprimat pe chipul tău,doar pentru a păstra aparențele,care sunt la fel de înșelătoare ca însăși realitatea…Te temi că lumea va vedea craterul din inima ta?Încă îl protejezi,așa-i?Ți-e frică să admiți că ai ales greșit,când toată lumea îți spunea să nu te grăbești…nici încercările tale deșarte de a-l ridica în slăvi în fața tuturor nu te mai mulțumește,din contra,te dor … pentru că te minți singură .El nu a fost vreodată ceea ce ți-ai fi dorit și nici ce ai fi meritat .Ai ales să privești imaginea ideală a lui,creionată de propria ta minte și … ai eșuat lamentabil.

Poți sta liniștită,nimeni nu-ți vede goliciunea sufletului,nimeni nu știe cauza tristeții din ochii tăi,motivul pentru care eviți să întâlnești privirea cuiva -fiecare e mult prea ocupat să se ocupe de sine.Numai tu ai uitat.Ai uitat că nu ai nevoie de nimeni,pentru a fi tu….Offf…am pierdut din vedere că nici nu mai știi cum erai înainte de El… Ai uitat că nu stăteai nicio secundă unde nu simțeai că nu îți este locul ;ai uitat că liniștea era cea mai importantă pentru tine și nu permiteai nimănui să o tulbure,ai uitat că nu ofereai șanse pe bandă rulantă,iar dacă erai dezamăgită,plecai fără a privi în urmă;ai uitat câtă încredere aveai în tine și cu câtă hotărâre îți apărai mereu părerea;ai uitat ce înseamnă să simți fericirea;ai uitat să faci lucrurile care îți plac,fără a da explicații ;ai uitat să zâmbești fără motiv ;ai uitat să ai grijă de tine; ai uitat să te simți frumoasă;ai uitat că totul era posibil pentru tine;ai uitat că nu vărsai o lacrimă pentru nici un bărbat și mai ales în văzul lumii…ai uitat de tine cu totul…

Ce ai ajuns acum? O frunză firavă în bătaia vântului.Îmi vei spune că la început era altfel…Bineînțeles că era alfel,era perioada de îndrăgostire,când totul e roz și ambii sunt topiți de iubire…dar chiar și la început au fost certuri,fii sinceră cu tine!Și certurile s-au repetat …și momentele când voiai să comunici cu el… și el pleca fără să privească în urmă.Pierdeai nopțile gândidndu-te cum să faci să fie bine pentru amândoi,cum să-l faci să te asculte…nici până azi nu ai reusit…Știu,îți zice că te iubește.„Te iubesc” a devenit cea mai bună scuză pentru a-ți unge sufletul,după ce te-a rănit…aceste cuvinte sunt tot mai dese după certuri sau despărțiri,apoi când vă împăcați ,totul o ia de la capăt.Câte șanse mai poți oferi fără să primești nimic? Nici lacrimile tale nu-l mai surprind.S-a obișnuit să te vadă plângând .Știe că-ți trece.Așa sunt femeile,nu?!Mama ta nu te-a vazut niciodată plângând până când ai început relația cu el.Ai devenit slabă ,nu-ți poți controla lacrimile ,nici sentimentele ,nici nervii ,nici frustrările…le aduni pe toate în inima ta ,până într- o zi când va face „BOOOM” și nu va mai rămâne nimic din tine.

Trezește-te!El nu se va schimba.Îi e prea frică să te piardă,pentru că aduci un plus imaginii sale,pentru că ești acolo pentru el în orice clipă ,îl cunoști și îl accepți indiferent de ce ar face și lumea îl invidiază pentru că e alături de tine.Ești un moft .Un trofeu,pe care-l dorește doar pentru el.Chiar vrei să-ți petreci întreaga viață în globul de sticlă din mâna lui?De câte ori te-a împăcat în momentele grele? De câte ori ți-a zis cât de mult contezi pentru el ,privindu-te în ochi?De câte ori a făcut eforturi să-ți alunge lacrimile?Niciodată.Aproape de fiecare dată a ales să plece și să te lase cu toate fricile și frustrările tale.„El nu se ceartă.”El fuge la prima piedică,lăsându-te în urmă și apoi a doua zi se comportă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. De fapt,nici nu cred că te iubește,iubește doar imaginea persoanei lui alături de tine.

Acum te gândești că se revanșa cu niște flori sau alte atenții ,din când în când…totuși nu e ciudat că numai în astfel de momente tu primeai atenție?Îți cunoaște slăbiciunile.Știe că orice ar face,tu îl vei ierta,pentru că îl iubești. Nu-i așa că nu pierdea nici un moment să-ți facă reproșuri pentru toate eforturile sale pe care „tu nu le apreciezi”?El făcea totul în relație,tu erai degeaba.De câte ori te suna,nu te întreba cum te simți ,ci unde ești.Trebuia să dai raportul pentru orice faci cu toate detaliile:oră,loc,durata etc.Și ,bineînțeles că reproșurile continuau să apară.Era vina ta pentru că băieții erau cu ochii pe tine,mereu îți zicea,deși tu nu îndrăzneai să întorci privirea.Ai început să te simți vinovată și pentru faptul că respiri,fără să fie el prin preajmă.

Mereu te-ai gândit să-l mulțumești pe El.Chiar și atunci când simțeai că nu mai poți ,tu erai cea care-l ridica .El era mai presus de tine.Ai fi trecut peste orice ,doar pentru fericirea lui(nu și a ta)…dar ai rămas fără nimic.Recunoaște că ai obosit să tragi de tine pentru a face să fie bine.Nu ai pic de energie să te trezești dimineața.Nicio zi nu mai are rost.Faci totul pentru că trebuie.Nici încercarea ta de a părea fericită nu dă roade.Te chinui !Ochii tăi cerșesc un moment de bucurie.Și e incredibil că El tot de la tine așteaptă bucuria.Dar ți-a luat tot:libertatea,pofta de viață,bucuria,energia ,iubirea,încrederea…tot…ai rămas goală .Ce mai poți oferi dacă nu mai ai nimic?În continuare el cere atenție…habar nu are că nici dacă ai vrea ,nu ai mai putea să oferi.A rămas doar praful…

Uită-te puțin în oglindă!Privește-ți marea nesfârșită de tristețe din ochi,cearcănele ce-i înconjoară,buzele amorțite și obrajii fără pic de culoare…când ai fost fericită ultima oară?Nu știi.A trecut atât de mult timp…Știu ,ți-e dor de vechea TU!Dar acea TU s-a pierdut de mult timp…pornește în căutarea ei și regăsește-te.Găsește curajul să fii singură.Pune punct și nu mai privi înapoi!Nu te complace într-o relație care nu-ți va oferi nicicând ceea ce meriți.Te-ai pierdut pe tine,ai plătit cel mai mare preț pentru NIMIC!Amintește-ți că poți orice !Mai bine singură ,decât singură în doi.Bucură-te de viață și vindecă-ți inima.Oferă-ți timp să fii singură.Ai nevoie să fii cu tine.Amintește-ți cum ești ,ce vrei și alături de cine ai vrea să pășești în viață .Amintește-ți ce meriți cu adevărat!Restul sunt doar vorbe.Nu lăsa pe nimeni să devină o prioritate în viața ta!

Singura persoană de care ai nevoie cu adevărat ,ești TU!

“Frumuseţea începe în momentul în care decizi să fii tu însăţi” – Coco Chanel

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Sărbătorile se nasc în fiecare inimă

Sărbătorile viiin…Sărbătorile tot vin de prin noiembrie.Da,probabil ne-am săturat cu toții de atâta propagandă pentru a cumpăra cât mai multe … traficul este de neocolit,magazinele goale,febra cumpărăturilor nu iartă pe nimeni ,cu atât mai puțin pe români .Românul se remarcă de Crăciun prin intermediul meselor îmbelșugate cu de toate, pentru orice musafir care  îi trece pragul.Toți se întrec în a-și aranja casele și brazii într-un mod cât mai unic ,ca mai apoi să posteze forografiile în mediul online.Ce rost are să faci poze dacă nu ai unde le afisa?!Știu că,mai ales azi,sunteți exasperați cu urările,sau mai bine spus ,cu aceleași urări an de an ,copiate de pe internet ,chiar de la persoane pe care nu le cunoașteți …dar oare chiar trebuie să vedem negrul în orice?

Gospodinele sunt în febra curățeniei și a gătitului ,timp de zile întregi.Poate părea o monotonie și o corvoadă să petreci timp în bucătărie gătind ,când se poate comanda mâncarea,nu?Și întrebarea e:Unde e farmecul?Sinceră să fiu,ador mâncărurile tradiționale,dar și mai mult ador să le gătesc:julfă,cozonac,sarmale,chișcă,cighir,bors,tobă,cârnați,etc-nu vor avea niciodată gustul așteptat dacă nu vor fi gătite în casă.De fapt ,dincolo de bucatele rezultate ,e vorba despre atmosfera caldă și antrenantă,plină de povești și râsete fără sfârșit ,în timp ce mâinile lucrează cu zor,pe fundalul creionat de colinde.În câteva zile ,reușești să reînvii întreaga copilărie ,stând în aceeași bucătărie în care ai crescut.Ce altă încăpere din casă mai e la fel de primitoare ca bucătăria?Niciuna.Nimic nu ne adună împreună mai mult ca mâncarea,gătită cu dragoste ,pe care o împarți cu cei dragi.

Poate că sunt românii mână largă de sărbători: în general,fac excese de mâncare,ca mai apoi să-și petreacă cele 3 zile de Crăciun(cel puțin) în spital,poate că risipesc mâncarea,golesc magazinele și fac băute pe-ntrecute cu prietenii ,dar un lucru e clar :de sărbători e puțin probabil să ieși din casa unui român cu burta goală și plictisit.Suntem cunoscuți ,mai ales ,pentru mesele îmbelșugate și gustoase ,de care nu ne putem desprinde nici dacă suntem la mări distanță de casă ,pentru tradițiile care încă se mai țin,mai ales în zonele Bucovinei și Maramureșului și mai ales,pentru distracția pe care o putem fructifica în orice context.

De când se întâmplă ca o urare în plus să strice(chiar și copiată)?Oare nu contează,totuși,că cineva se gândește la noi?Da,poate cheltuim extrem de mulți bani pe cadouri,dar oare dacă iubești ,te mai gândești la bani?Cine se poate abține să nu ia cadouri celor dragi,părinți,bunici,copii,frați,prieteni,când ei sunt tot ce ai mai scump?Oare nu toate încercările noastre de a face totul să arate cât mai bine și de a cheltui tot mai mult pentru a încărca mesele,sunt,de fapt,pentru ai avea mai aproape pe cei dragi?Ce rost ar avea banii,călătoriile,succesele dacă nu ai avea cu cine le împărți? Tot ceea ce facem,întreprindem pentru a primi atenția celor din jur.Orice poză postată pe rețelele de socializare e pentru a-ți confima că ești important și pentru a ști că măcar o persoană te admiră pentru ceea ce ești și pentru ceea ce realizezi.

Nu credeți că am ajuns prea triști tocmai pentru că găsim câte o chichiță în orice și la orice persoană?Poate că acum nu realizăm,dar în fiecare an ,persoanele pe care le aveai la masa de sărbători dispar ,din varii motive și nimeni nu ne garantează că îi vom mai vedea vreodată…oare se merită să irosim timpul căutând nod în papură?Faceți un exercițiu de imaginație și priviți-vă pe voi,în jurul vârstei de 80 de ani,singuri,stând pe fotoliu,cu telefonul în brațe ,așteptând ca cineva să-și aducă aminte de voi,să dea măcar un telefon,un sms,chiar dacă v-a lăsat vederea …și așteptați în zadar,pentru că toți au uitat de voi .Și pentru un moment vă amintiți ce frumos ar fi fost să primiți măcar o urare copiată de pe internet,măcar știați că existați pentru cineva.Oare dacă am privi astfel lucrurile,nu am aprecia mult mai mult totul?Orice cuvânt,orice gest ,orice faptă contează.Nu lăsați nimic nerăsplătit!

Această prezentare necesită JavaScript.

Acum ,în prag de sărbători,vă urez să aveți inimile deschise,să-i primiți pe toți ce-i dragi,care vă bat la ușă;să aveți ochii calzi și plini de lumină pentru a vedea în orice lucru bunătatea;să aveți urechile descoperite pentru a savura fiecare colindă și clinchetul clopoțeilor ce sunt ținuți strâns în mânuțele firave ale celor mici;să aveți buzele moi și catifelate pentru a-i sufoca cu pupici pe toți cei dragi și ,totodată,brațele deschise larg pentru a-i cuprinde cu iubire pe cei care v-au pășit în suflet .

Bucurați-vă de Nașterea Domnului cu fiecare clipă care trece!Nu lăsați nimic să vă întunece sărbătorile și înconjurați-vă de cei dragi.Arătați-le că vă pasă ,dar mai ales cât de mult îi apreciați.Chemați-i pe cei săraci la masă cu voi.Oferiți-le mâncare animalelor ce hoinăresc pe drumuri.Fiți buni ,mereu ,dar mai ales de sărbători.Fiți oameni și mai mult de atât.Dumnezeu ne-a creat fără limite,să nu ne limităm la nimicuri.Vedeți mereu partea plină a paharului!Dăruiți din inimă,orice!Nu sărbătoriți banii,ci persoanele dragi!Bucurați-vă de fiecare surâs de copil,de fiecare încrețitură de frunte a celor înaintați în vârstă și de fiecare  indiscreție e celor tineri.Timpul nu așteaptă.Gustați fiecare linguriță de viață până la ultima picătură de zeamă.Stoarceți tot ce are viața mai bun de oferit și nu veți regreta!Fiți cea mai bună variantă a voastră!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze! 😁☀

Ho ho ho!Moșul fie cu voi!🎁🎀🎅

O noapte atipică

Probabil ați simțit ,măcar o dată,nevoia de a evada din rutina zilnică,care vă împiedică să savurați bucuriile vieții.Eu,sinceră să fiu ,îmi doream să ies și să îmi clătesc ochii și cu alte priveliști decât nesfârșitele file ale cărților de drept.Zis și făcut.Așa se face că,împreună cu alte 3 fete dragi mie am mers la concertul artistului F. Charm de pe 10 noiembrie.La drept vorbind ,nu sunt nici o împătimită a distracțiilor sau a nopților pierdute prin club ,dar această ieșire mi-a adus mult mai multe emoții decât m-aș fi așteptat.

Nu știu câți dintre voi îl cunosc pe artistul și totodată compozitorul F.Charm sau câți îi agreează piesele ,dar în ultimul timp m-am lăsat cucerită de versurile sale,pentru că regăsesc în ele dorința ce zace în mine,de a dezvălui lumii adevărata bucurie a vieții,care ia naștere din lucruri mici și simple.Pentru mine întreaga noapte a fost o premieră,locația ,un club din Iași ,o vedeam tot cu această ocazie ,dar pot spune că a fost un cadru extrem de familiar ,care a fost creat nu de artistul F . Charm ,ci de omul din spatele hainelor,Bogdan.

De obicei ,se creează o barieră între artiști/vedete și „oamenii de rând”.Chiar ne surprindem și pe noi,privindu-i la TV sau auzindu-i la radio ,cum cădem în capcana etichetelor și le subestimăm calitățile prin prisma acestui fapt.De multe ori spunem :„Așa-s vedetele.” , „Au uitat de unde au plecat.” , „Se lăfăie în bani!”,când de fapt, noi îi așezăm pe un piedestal ,ca mai apoi să le găsim defecte și să le aducem critici.Noi îi creăm pe cei din jur.În ciuda tuturor aparențelor ,artiștii /vedetele ,în general,sunt,ca și noi,simpli oameni cu defecte și calități,cu succese și eșecuri,doar că ei își pun viața pe tava ce se află în fața ochilor noștri flămânzi și critici,asumându-și acest lucru.

Stând în fața scenei, am privit un om ”cu alte haine decât noi ,dar având același sânge”, care ne-a pus în mâini propriul său suflet ,iar în câteva minute și-a prezentat întreaga viață ,prin intermediul versurilor create de el, cu sinceritate ,căldură ,dar mai ales cu emoție. Nu mă așteptam , însă m-au încercat lacrimile auzind versurile melodiei „A fost odată”. Încă de la primul vers ,m-a copleșit emoția, amintindu-mi de copilărie, dar mai ales de bunica , care a plecat din această lume. Oricât de ciudat ar părea, fiind într-un club, în care distracția ar trebui să fie în toi, în timpul unui concert, înconjurată de alți tineri, eu am început să plâng, iar lacrimile îmi curgeau șiroaie. Acest lucru e dovada clară că emoțiile și sentimentele nu țin cont de timp și spațiu, ele există și ne surprind în orice moment.

Dar surprizele nu au încetat să apară …la un moment dat,un tânăr din fața scenei,s-a apropiat de F. Charm și i-a mărturisit că ar avea câteva versuri pe care să le împărtășească celorlalți,iar gestul lui Bogdan( pentru că încă o dată F. Charm a arătat că este om,mai întâi de toate) a fost fără ezitare ..i-a dat mâna sa și l-a poftit pe scenă,punându-i la dispoziție și unul din negativele sale pentru ca versurile tânărului să prindă contur .De altfel,pe tot parcursul momentului,F.Charm a trăit versurile alături de acel tânăr și a stat lângă el ,încurajându-l ca un tovarăș sau mai bine zis „ca un frate”,pentru că el ne-a făcut să ne simțim în familie.Eu nu cred că orice alt  artist ar permite oricărui fan să urce în locul său pe scenă,cât ar clipi.Dincolo de orice ,a fi om e mai presus decât a fi artist,iar F. Charm a dovedit asta de cum a pășit pe scenă.

Și ,da ,a fost o noapte de neuitat și cu siguranță merită a fi repetată!

Oricât de ocupați am fi ,să nu uităm că orice moment de relaxare e binevenit și meritat.Din momentul în care veți privi dincolo de aparențe ,veți înțelege totul …și mai mult de atât.

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Deschidere spre artă

Pe 5 octombrie 2018 a avut loc ediția a III-a a Nopții Albe a Galeriilor(NAG) la Iași și în alte 12 orașe din țară,organizat local de Asociația Culturală AltIași .Interesant la acest eveniment este că accesul la o serie de galerii,expoziții și ateliere ale artiștilor este gratuit,cei interesați având la dispoziție liste și hărți cu locațiile deschise pe care vor să le viziteze,ba chiar,la fel ca și în anii trecuți,s-au organizat tururi pietonale ghidate și tururi pentru bicicliști.Anul acesta s-au oferit și tricouri personalizate celor care reușeau să obțină stickerele cu cele 8 galerii principale din Iași,într-un final 4 echipe de participanți doreau să obțină ultimul tricou rămas.Probabil mulți dintre voi așteptați evenimentul în fiecare an sau sunteți la curent cu toate evenimentele din orașul vostru -cert e că informații se găsesc din plin pe Internet ;evenimentul NAG a fost prezentat prin tot orașul prin afișe,stickere,pliante,cu două săptămâni înainte de această seară.

Am ales să vorbesc despre acest eveniment,nu întâmplător,ci pentru că am fost implicată ca voluntar,atât anul trecut ,cât și anul acesta,făcând parte din echipa de promovare,reușind să privesc lucrurile îndeaproape și să surprind unele nuanțe ale firii omenești. Am împărțit pliante atât în licee,cât și în cadrul punctelor de atracție ale orașului,întâlnind varii tipologii de  persoane-destul de reticente în a accepta un pliant întins de o persoană zâmbitoare,persoane care erau contrariate de faptul că pretindem a fi voluntari,dar în schimb primim bani pentru a face acest lucru ,persoane care în graba cotidiană nu mai priveau pe nimeni,persoane care zâmbeau politicos,făcând semn cu mâna că nu au nevoie de hârtii pe care să le arunce în secunda 2 la coș,persoane care întrebau dacă trebuie să dea bani pentru acele pliante ,cât și persoane care apreciau atât evenimentul,cât și intenția noastră ,spunând că e nevoie de mai multe astfel de evenimente pentru a scoate orașul din amorțeala monotoniei.

M-a marcat faptul că oamenii au devenit paranoic de suspicioși în privința acceptării anumitor lucruri de la cei din jur,pentru că ceea ce se promovează sunt aspectele negative:furt,înșelătorie,minciuni,vise false …iar majoritatea oamenilor refuză să mai creadă și ceea ce se așterne în fața privirii lor.În mijloacele de transport,în intituțiile în care avem acces ,în complexe comerciale ,pe rețelele de socializare ,peste tot vedem fel de fel de afișe „Atenție la hoți”,astfel încât am început să vedem negru tot ce e alb de fapt.Oricât am încercat să-i explic unei tinere faptul că „a fi voluntar” presupune a întreprinde activități din pură voință în baza unui contract de voluntariat și nimic mai mult ,remunerația nu există ,fiind în dezacord cu postura de voluntar ,într-un final am primit același răspun :„E imposibil să faci astfel de lucruri fără a primi nimic.Mințiți lumea!”.Te gândești că persoanele mai în vârstă nu sunt la curent cu astfel de noțiuni și e normal să primești contraargumente din partea lor,însă când te confrunți cu persoane apropiate de vârstă cu tine,chiar nu știi cum să le combați și într-un final renunți,pentru că cine nu vrea să privească un alt punct de vedere ,nu o va face nici după alte mii de explicații.Oricât de facil ar părea să împarți pliante,adevărul fiind că e o activitate obositoare, nu atât fizic,cât psihic ,pentru că foarte puține persoane acceptă să primească pliante și e cu atât mai dezamăgitor cu cât,voluntar fiind,vrei să le faci ziua mai frumoasă celor din jur ,iar ceea ce primești în schimb sunt vorbe înțepătoare,indiferență și nepăsare.Dar cu singuranță nu poți uita nici momentele când unele persoane vin la tine și cer pliante în plus ,sunt curioase să afle cât mai multe detalii și te strâng cu drag de mână pentru că le-ai înseninat  ziua.Sunt oameni și oameni ,momente și momente-de aceea e important ca oricât de prinși de nevoi ,griji ,probleme am fi ,să nu plasăm greutățile noastre asupra celor din jur și să ne amintim să răspundem zâmbetului cu un alt zâmbet,pentru că astfel mereu avem de câștigat.

Această prezentare necesită JavaScript.

O altă parte a muncii de voluntar a presupus prezența noastră în interiorul unei galerii/atelier,unde eram repartizați ,pentru a pofti vizitatorii înăuntru ,a le arăta picturile/fotografiile artiștilor și a-i ghida mai departe spre alte puncte de vizitat.Eu am făcut parte din echipa care a poposit la Galeria Victoria ,ca și anul trecut ,o galerie nou descoperită ,care a găzduit creațiile unui pictor tânăr ,din Cluj -Mircea But ,înglobând o expoziție personală a acestuia.Aruncând o privire asupra creațiilor sale,poți observa un amestec de texturi și culori,cadre surprinse care îți pun imaginația în mișcare,fiind o invitație spre nou .Spre surprinderea mea ,artiști în vârstă și chiar pur împătimiți de artă,înaintați în vârstă s-au arătat foarte încântați de perspectiva și modul de lucru al pictorului.O doamnă s-a oprit lângă mine și mi-a șoptit „Nu e așa că e minunat?Te face să-ți imaginezi atâtea lucruri!Iar eu am o imaginație debordantă la vârsta mea!”. Nu am putut să o contrazic,iar bucuria de pe chipul ei era molipsitoare.Ce efect poate avea arta!

Erau multe persoane care nu doreau să intre, refuzând invitațiile noastre, dar care se îndepărtau fară a-și lua privirea de la galerie. Ceva dinăuntrul lor îi îndemna să intre, să guste din artă, dar grijile cotidiene erau mai puternice . Am văzut tineri, bătrâni, prieteni, iubiți, familii, copii, părinți, bunici, artiști, persoane elegante, sportivi, iubitori de modă …fel și fel de oameni, care nu păreau să aibă vreo tangență unii cu alții,dar pe care îi unea ceva: simțul frumosului, pofta de artă .Erau persoane care poposeau minute în șir în dreptul unui tablou și cu fiecare clipă descopereau ceva nou la o pictură aparent simplă.Unii au intrat din curiozitate, alții din plăcere, alții din plictiseală, alții din pasiune, alții pentru a face poze…cert e că fiecare a rămas cu ceva în acea seară. În ciuda faptului că am stat în picioare de la ora 19 la ora 1,salutându-i pe vizitatori și oferindu-le informații, mi-a plăcut să fiu acolo, în mijlocul valurilor de oameni, simțind ideea de unitate-arta ne poate aduce mai aproape.De fapt, la sfârșit nu mai contează nici oboseala, nici faptul că stomacul se revoltă sau somnul nu-ți dă pace.

La sfârșit ,rămâi cu bucuria că ai cunoscut oameni noi,care te-au inspirat și ți-au atins sufletul.

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Nu doar un vot!

Am evitat să devin vocală cu privire la efectele pro și contra referendumului,care se va desfășura pe 6 și 7 octombrie ,dar întreaga mea ființă mă îndeamnă să las tăcerea deoparte și să spun ceea ce simt.

M-am născut într-o familie tradițională sau mai bine spus tipică ,ca rod al iubirii dintre un tânăr și o tânără,respectiv bărbat și femeie,care au reușit să creioneze tabloul întreg:mamă+tată+copii=familie.Atât mama cât și tata provin din familii numeroase,crescând alături de încă șapte frați ,cunoscând atât greutățile vieții la țară cât și frumusețea  plaiului românesc. Am crescut ,fiindu-mi foarte clari termenii:mamă=femeie,tată=bărbat și am admirat frumusețea sentimentului de iubire dintre un bărbat și o femeie.Eu ,tu ,cel care citești și toți cei din jurul nostru ,chiar și homosexualii,au prins viață ,au căpătat suflare datorită legăturii dintre un bărbat și o femeie.E simplu să faci un exercițiu de imaginație și să realizezi că nici unul dintre noi nu ar fi existat pe Pământ dacă Dumnezeu ar fi lăsat 2 bărbați sau 2 femei să formeze o familie.Chiar văzusem o postare destul de sugestivă „Dumnezeu i-a făcut pe Adam și Eva,nu pe Adam și Steve”.

Pot înțelege că suntem diferiți ,că avem opinii diferite ,că avem nevoi diferite ,că suntem atrași de persoane diferite …ceea ce nu pot înțelege este de ce încercăm să schimbăm cursul firesc al lucrurilor?De ce normalul devine anormal și invers?Homosexualii au existat dintotdeauna ,printre aceștia remarcându-se și celebre personalități ale timpului(Nero,Platon ,Leonardo da Vinci,Goethe,Oscar ) ,care și-au asumat această înclinație ,dar nu au afirmat-o într-un mod atât de ostentativ.Fiecare alege pe cine iubește ,Dumnezeu ne îndeamnă să ne iubim aproapele ,dar acest lucru nu presupune a fi orbi și surzi la manifestațiile reprezentanților LGBT.Libertatea fiecăruia dintre noi se sfârșește în momentul în care lezează libertatea celuilalt.În momentul în care pilonul familiei tradiționale/tipice/normale,existent până în prezent,începe să se zdruncine ,cred că e datoria celor care au crescut într-o familie cu mamă și tată,să ia atitudine pentru viitorul familiilor ce vor urma.Da , „iubirea nu se votează” ,fiecare e liber să iubească pe cine dorește ,referendumul vizează solidificarea unei imagini clare și de necontestat „a căsătoriei consimțite între un bărbat și o femeie”.Unde sunt cei care spuneau că iubirea nu ține cont de acte?Iubirea e iubire și în afara căsătoriei.Mi se pare incredibil că multe cupluri :bărbat+femeie ,evită actul căsătoriei tocmai ca urmare a presiunii angajamentului ce ia naștere între soți ,în schimb cuplurile atipice :bărbat+ bărbat /femeie + femeie cer cu vehemență să se poată căsători…lumea e dată peste cap …și ce e mai rău e că ne pierdem în ițele țesute de noi înșine.

Dacă împătimiții LGBT s-ar rezuma doar la a cere dreptul de a se căsători civil ,nu ar întâlni prea multe impedimente din partea majorității ,însă doar aruncând o privire în rândul țărilor care au îngăduit producerea acestor legături ,constatăm că problemele se țin lanț ,în detrimentul majorității.Nu vreau să ajung ziua în care se va produce haosul,pentru a putea lua măsuri.Dumnezeu a îngăduit căsătoria dintre un bărbat și o femeie,fiind ridicată la rangul de Sfântă Taină,iar la fiecare căsătorie oficiată de către părinte ,auzim cum acesta spune „Se cunună robul lui Dumnezeu … cu roaba lui Dumnezeu…”. Totul este foarte clar și așa trebuie să fie.Nu știu câți dintre voi aveți în minte imaginea atâtor moși ,strămoși,bunici,străbunici care au luptat pentru această țară ,care au lăsat acasă copii și soții îndurerate ,dându-și viața pentru ca lumea de azi să trăiască în pace,să-și recapete libertatea .Cu siguranță nu au luptat pentru dobândirea drepturilor LGBT.Aceștia-și iubeau familia ,își iubeau soțiile,copiii ,pentru care se sacrificau ,dar totodată își iubeau țara ,iar Dumnezeu era Cel care le veghea viața pe câmpul de luptă.Amintiți-vă de bunici ,de copilărie,de educația primită și decideți ce contează cu adevărat.

Sumele investite în referendum ,nu ar fi fost niciodată investite în spitale,școli sau în varii scopuri umanitare ,din contră ar fi fost irosite ca orice altă sumă ,de care noi,oamenii de rând nu avem habar.Nu e cazul să ne mințim ,amestecând lucrurile.Incompetența celor care ne conduc nu va fi schimbată prin boicotarea referendumului ,ci se va perpetua cu sau fără această măsură.Priviți dincolo de aparențe.

Mai rău decât discriminarea ,este discriminarea pozitivă.Oricâte motive contra referendumului s-ar invoca , acesta este o necesitate ,de care au luat aminte alte 14 țări din Europa ,a căror cetățeni au votat cu inima și cu gândul la viitor.Noul nu e neapărat mai bun.Eu vreau ca în viitor să-mi pot întemeia o familie ,iar copiii mei să crească într-un mediu propice dezvoltării lor ,să știe că mamă poate fi doar o femeie ,iar tată doar un bărbat ,fiindu-le foarte clar în minte ce presupune ideea unei familii.Știu că cei mai mulți tineri agreează ideea de libertate și susțin noul ,în orice formă ,dar îi rog să se gândească că va veni o zi în care își vor ține propriul copil de mână și vor fi bombardați cu întrebări despre faptul că unii copii au 2 tați sau 2 mame,ba chiar realitatea pe care ați votat-o vă va șoca.Odată ce homosexualii vor primi drepturile cerute ,vor pretinde alte drepturi și  în alte sfere ,iar ulterior toate minoritățile se vor răscula ,profitând de naiva noastră îngăduință…și într-un final vom ajunge o minoritate,pentru că nu am dorit să fim o majoritate„ aprigă și închisă la minte”.Acționați,gândindu-vă la viitor!Aveți încredere în intuiție ,în propria experiență de viață.Priviți în trecut ,deschideți ochii în prezent și faceți demersuri pentru viitor!Cântăriți opțiunile!

Aceasta este opinia mea,propriul adevăr.Sunt o familistă convinsă ,pentru că am crescut cu acest spirit în suflet ,pentru că m-am dezvoltat armonios,având parte de iubire și de tot ce definește o familie .Am avut șansa la viață doar prin intermediul mamei și al tatălui meu-cred ca e cel mai bun motiv pentru a vota, sprijinind căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Poate că greșesc, dar a greși e omenește „Să arunce cu piatra cel care este fără de păcat!”.Timpul ne va arăta rezultatul alegerilor noastre. Dacă-mi stă în putință voi milita oricând pentru pacea familiei, a copiilor, pentru frumusețea iubirii dintre un bărbat și o femeie, pentru că nimic nu e mai emoționant și mai frumos decât să vezi iubirea ce se naște dintre un El și o Ea! Dumnezeu a lăsat fiecare lucru cu perechea sa, pentru a forma un tot armonios,înțelesul având înțeles prin opusul său: zi-noapte, soare-lună, bine-rău, frumos-urât, bărbat-femeie. Lucrurile firești au prins formă prin Dumnezeu ,cele nefirești au fost create de noi.Evoluția nu se formează prin depărtarea de origini și negarea trecutului.

Nu voi face propragandă pentru a vă convinge să vă prezentați la vot!Fiecare e liber să facă ce simte și cum simte!Fiecare are propriul adevăr.Ceea ce contează e interesul comun!Găsiți-l!

„Libertatea înseamna răspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea. ”George Bernard Shaw

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

O doamnă cu ochii în lacrimi…

A venit toamna!M-am dezlipit de golul ce a rămas în urma verii și m-am decis să privesc înainte …și nu numai…am îmbrățișat toamna cu tot ce înseamnă ea!Toamna se numără bobocii ,elevii încep școala ,studenții facultatea(și aici mă includ și pe mine 😀 ) ,cad frunzele, formând un covor multicolor ce învelește pământul, păsările ne părăsesc, frigul ne bate la uși …dar mai ales,toamna culegem roadele muncii noastre.

În timpul școlii , chiar și în timpul liceului discutam despre simbolistica toamnei și o asociam pe aceasta cu bătrânețea ,pentru că și aceasta din urmă este o încununare a muncii noastre depuse de-a lungul vieții.Toamna ești bogat pentru că dispui de o întreagă varietate de fructe și legume, întregul tablou care-ți captează privirea abundă în culoare.Dacă am privi în jur, am realiza cu adevărat că suntem mai bogați decât credem, iar în ceea ce privește bătrânețea… este momentul când abundența e de partea ta, fructele culese de pe urma muncii tale se află atât în minte ,în inimă ,cât și în jurul tău …poate că nu mai ai putere ,poate că sănătatea e șubredă ,dar puterea e dată de sufletul tău care a purtat războaie și le-a biruit ,moartea așteaptă încă ,viața te ține de mână,iar acum la bătrânețe poți trage linie și realiza bilanțul vieții tale.Bogăția ia naștere din amintirile create alături de oamenii dragi, experiențe ,călătorii ,fapte bune, încercări, cunoștințe dobândite, experința pe care o câștigi numai cu anii, iubirea primită și cea împărtășită cu ceilalți și ….înțelepciunea ,la care doar puțini ajung.Bătrânețea îți pune întreaga viață într-o valiză ,ți-o predă în mâini și te conduce încet ,ca o tovarășă de drum ,spre o nouă lume.De fiecare depinde ce adaugă sau scoate din valiza vieții sale, înainte de a păși spre necunoscut.

Vorbind despre toamnă și implicit despre bătrânețe …zilele trecute ,într-o dimineață,undeva în jurul orei 7:30,mă aflam într-un tramvai și spre surprinderea mea,găsisem un loc liber unde să mă așez(lucru total neobișnuit ,având în vedere că elevii vor să ajungă la școală, bătrânii la piață ,iar alte persoane la serviciu ,fapt pentru care te bucuri dacă reușești să intri în tramvai/autobuz) .În fața mea se așezaseră o doamnă și o fetiță cu un ghiozdan în spate,pe care doamna-l luase în propriile mâini. Bănuiam că era o bunică care-și conducea nepoata spre școală…și nu m-am înșelat.Fără să vreau am prins o parte din dialogul lor ,pe care-l voi reda imediat:

„Bunica: Ce vrei să-ți pregătească buni când te întorci de la școală?

Fetița:Poți face ce vrei ,nu contează.

Bunica :Sigur nu vrei nimic?

Fetița:Nu ,bunica!Nu vreau nimic în mod special.Mă mai gândesc și îți zic dacă îmi vine ceva în minte.(Mă gândeam că mi-aș fi dorit să am și eu o astfel de bunică,care să fie lângă mine și să vegheze asupra mea.Eu priveam pe geam melancolică…apoi mi-a atras atenția o altă parte din discuție…)

Bunica:-Mai aveți pisicile?

Fetița:-Știi că Rita a făcut mulți pui și aveau purici …și nu le mai avem.

Bunica:-Ce ați făcut cu ele?

Fetița :-Păi ,stii ,bunic , mama și tata nu voiau să le mai ținem ,pentru că aveau prea mulți purici toți și ne dădeau și nouă…

Bunica:-Dar nu-i țineați în casă,doar…

Fetița:-Mai veneau din când în când…dar mama și tata  le-au dus într-o seară în pădure,mai departe ca să nu se mai întoarcă acasă…

Bunica:Cum? Și le-au lăsat acolo pe toate?Așa mici?(Uimirea din vocea doamnei mi-a atras atenția și pentru căteva secunde am privit-o…avea ochii în lacrimi…mi s-a strâns inima …)

Fetița:Bunica ,dar trebuia să le ducă ,oricum le-a dus cu tot cu mama lor,ca să aibă grijă de ele…(Bunica tăcea,privind pe fereastră…îi curgeau lacrimile șiruri-șiruri…Ulterior a luat-o pe fetiță de mână și au coborât în aceeași stație ca și mine.Doamna privea în gol,așteptând culoarea verde a semaforului,iar fetița era contrariată.)

Fetița:Bunica ,de ce plângi?Nu te supăra pe mine!Nu e vina mea!

Bunica:Știu că nu e vina ta.Nu mă pot abține să nu plâng.

Fetița:Dar de ce plângi?Sunt doar niște pisici!În plus aveau purici ,trebuia să le ducă de acasă.Și o să aibă mama lor grijă de ele!A trebuit să fie așa.

Bunica:Plâng pentru că îmi este milă.Eu nu aș fi făcut asta…(semaforul arăta culoarea verde și ele s-au îndepărtat.)”

Nu știu cum ar fi continuat dialogul,dar imaginea femeii m-a mișcat de-a dreptul.O femeie înaintată în vărstă,care a trăit și a văzut multe,dar a cărei suflet s-a păstrat intact.Probabil că cel mai mult o durea ușurința cu care fetița vorbea despre acele pisici,care aveau totuși viață și au fost abandonate.Lacrimile au scos la suprafață sensibilitatea femeii ,care în ciuda anilor s-a păstrat -acea sensibilitate pe care o fetiță de vreo 7-8 ani nu o înțelegea-„Erau doar niște pisici.”Cu toate că mi-aș fi dorit să mai am vârsta fetiței ,în acel moment invidiam atitudinea femeii cu ochii în lacrimi ,care-și privea nepoata și nu putea înțelege cum de îi era atât de ușor fetei să se lipsească de acele ființe vii,care tânjeau după afecțiune.Privirea ei trăda durerea și dezamăgirea deopotrivă.Știa că nu era vina fetiței ,era mică și credea că părinții erau îndreptățiți să facă acel lucru-ei erau mari și mereu știau ce e bine să facă- sau cel puțin ar fi trebuit să știe.Un simplu subiect a zdruncinat o inimă.Mergeam pe stradă cu pași mărunți,având în minte imaginea femeii …

De multe ori,în graba zilnică și din dorința de a pune totul la punct pentru a ne fi nouă bine,pierdem din vedere lucrurile mici,care fac diferența.Sunt sigură că dacă aș fi luat parte la o astfel de discuție într-o zi agitată,în care trebuia să ajung la facultate ,nici măcar nu le-aș fi observat pe cele două protagoniste ale dialogului surprins și cu siguranță nu aș fi auzit nimic din ce și-au spus ,pentru că,de multe ori ,tind să mă pierd în multe gânduri fără sens.Lacrimile doamnei mi-au ajuns în suflet și mi-am zis în sinea mea că aș vrea să îmbătrânesc asemenea ei ,pentru că mă regăseam în sensibilitatea ei și prin exmplul său,mi-a dat imboldul de a-mi accepta propria sensibilitate și de a o păstra cu sfințenie în inima mea,pentru că devine tot mai rară în rândul oamenilor,neputând da naștere la empatie.

Nu ne mai mișcă nimic.Ne pierdem identitatea umană și privim pasivi în jurul nostru.Nimic nu e rău dacă nu ni se întâmplă nouă.

Haideți să aruncăm o privire asupra celor ce ne înconjoară și să ne extragem energia din orice privim,simțim ,trăim: din natură ,animale , oameni…propria persoană!Să nu lăsăm o zi să treacă fără a ne aminti ce înseamnă a fi uman!

„Cum ar fi să îţi imaginezi că fiecare om din jurul tău joacă un rol special ca să te servească cu toată forţa vieţii şi a sufletului… –> pe Tine. Oamenii răi – să te antreneze să te poţi apăra, să faci discernământ şi să devii puternic. Oamenii pe care îi dispreţuieşti – să te antreneze să ai compasiune, empatie şi înţelegere. Oamenii pe care îi iubeşti – să te antreneze să descoperi frumuseţea şi plăcerea vieţii, să intri în contact cu inima ta şi să îţi ofere un loc unde să te poţi odihni după toată munca de mai sus. Cum ai privi atunci oamenii din jur, mai ales când realizezi că toţi ştiau deja asta iar tu ai aflat doar acum?”-Pera Novacovici

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

O altă perspectivă

Simțeam chemarea mării ,iar privirea aruncată camerei de hotel a fost doar una trecătoare ,mi-am luat în grabă șlapii în picioare și am dat fuga spre plajă.Mirosul apei sărate îmi gâdila suflarea.Momentul reîntâlnirii cu marea l-am surprins într-un articol precedent;ceea ce m-a izbit a fost liniștea purtată de Septembrie ,care a absorbit stațiunea Costinești.În plină vară ,auzul abia putea face distincție între genurile de muzică ,fiind bombardat cu fel de fel de melodii ,care nu știi din ce direcție au erupt,mii de turiști care se deplasează asemeni unor pinguini de-a lungul plajei  ,în apă sau printre tarabe.Verile trecute mă pierdeam în mulțime ,dar vacanța asta am reușit să mă pierd în mine,iar acest lucru nu poate decât să mă umple de bucurie.

Era încă dimineață ,câteva persoane pierdute se plimbau pe plajă.Marea , în splendoarea sa nu se lăsa tulburată de lipsa vizitatorilor ,ea încă ținea vara strâns în valurile sale. Liniștea mă tulburase.Nu credeam că stațiunea tineretului va deveni atât de adormită când soarele încă se lupta să se arate de printre nori, pentru a-și arunca razele fierbinți care îmi mângăiau pielea. Și totuși ,liniștea mă cuprinsese cu totul, țintuindu-mă de nisipul moale. Pentru prima dată după mult timp îi strângeam mâna liniștii, pe care nu credeam că o voi regăsi la mare .Făcusem pace cu mine. Aveam nevoie de vindecarea renăscută din liniștea mării.

Trezindu-mă totuși din reveria profundă ,spre amiază observasem noi persoane care se avântau în valurile reci și spumoase.Plaja fusese invadată de valuri de turiști,ignorând liniștea ce domnea de câteva zile,parcă vara revenise și odată cu ea și murmurul celor care nu se încumetau să părăsească îmbrățișarea strânsă a mării.A doua zi,când am revenit pe plajă,nici nu-mi așezasem bine prosopul ,căci jocul pescărușilor deasupra apei îmi atrăsese atenția ,era propriul lor ritual de a atrage prada,ascunsă sub valuri.Tot mai multe persoane se apropiară de valuri ,cu grijă și nu înțelegeam de ce ,mutându-mi privirea dincolo de pescărușii poznași,am rămas fără glas,admirând incredibila scena ce se petrecea sub ochii mei..sub ochii tuturor care priveau …erau delfini ,care dansau cu valurile și se apropiară din ce în ce mai mult de mal ,era ceva magic,ca și cum jucau o piesă pentru noi.Era cadoul lor pentru noi,cei rătăciți pe plaja nisipoasă;marea nu sfărșise să arate totul odată cu plecarea verii.

Niciodată nu avusesem ocazia să pot privi delfinii înotând cu asemenea grandoare în plină mare ,nici o vără petrecută la mare nu-mi rezervase acest tablou ,uite că aveam să-l descopăr la începutul toamnei.Până să mă desprind de priveliște și să pot surprinde într-o poză ceea ce-mi era dat să vad ,bărcile ce se avântau pe mare,îi alungase,dar imaginea lor rămase vie în mintea mea.Îmi dorisem de mult timp să ajung la Delfinariul din Constanța …nu reușisem.În schimb,au venit delfinii sub ochii mei.De altfel ,ultima zi petrecută în compania mării îmi adusese un alt musafir ,mai blănos de această dată,un câine de talie medie ,negru cu alb,care a ținut cu orice preț să sape o groapă la picioare noastre și să se așeze în ea,comod,întinzându-și capul pe prosopul meu ,ca mai târziu să-mi prindă un deget de la picior,între dinți ,pentru a se juca cu el 😀 . Toate acestea s-au întămplat în timp ce stăteam pe plajă,lenevind sub soarele bătăios.Surprins asupra faptei,câinele se predase,cu lăbuțele ridicate ,cerând îndurare prin intermediul ochilor săi umezi,iar după ce și-a primit porția de alint a și adormit dus,ba chiar i se alăturase un nou tovarăș mai blănos.Partea bună era că acum chiar mă simțeam în siguranță! 😀

Totuși,dacă vă aventurați prin Costinești toamna ,trebuie să aveți în vedere că nu beneficiați de prea multe facilități.Instabilitatea vremii ar putea fi o problemă nesemnificativă.Cluburile se închiseseră toate ,terasele se aflau în plină ordine și curățenie ,cea mai mare parte dintre ele.Dacă aveți de gând să vă cumpărați suvenire pentru cei dragi,vă încurajez să amânați această dorință pentru o vizită la mare în plin sezon ,când tarabele nu vor fi închise cu lacăt.Din ceea ce am remarcat ,nu veți avea prea multe opțiuni în ceea ce privește locațiile care vă pot servi mâncarea dorită…o grijă va fi aceea să puteți găsi un restaurant acceptabil ,care să fie deschis și seara ,când după o plimbare lungă până la epavă,stomacul dumneavoastră se revoltă.De altfel ,în afara sezonului, nu veți mai găsi la orice pas :înghețată,gogoși,porumb fiert sau alte gustări,care în plin sezon vă inundă privirile.Prima și a doua zi am reușit să savurez o înghețată și o clătită cu gem ,ulterior dacă aș fi poftit ceva dulce ,supermarketul din colț ar fi fost singurul sprijin.În septembrie ,mai ales după data de 10,dacă nu sunteți genul care să vă adaptați situației, să nu vă mire faptul că toată lumea va strânge totul din stațiune ,întreaga priveliște îndemnându-vă să părăsiți curând zona de vacanță.Dacă nu aveți o problemă cu precaritatea serviciilor care vă vor sta la dispoziție în timpul vacanței ,fiind împătimiți ai mării ,cu siguranță în orice perioadă a anului veți păși spre mare ,vă veți simți ca acasă ,mult mai aproape de propriul vostru suflet.

Făcând abstracție de metamorfoza la care este supusă stațiunea în afara sezonului estival,orice vacanță petrecută la mare,poate fi de vis .Totul depinde de viziunea fiecăruia ,în parte.

Drumul spre casă a fost și mai obositor ca la venire,acum fiind nevoiți să schimbăm mai multe mijloace de transport.Am luat un microbuz din Costinești  până în Constanța,care circula din 20 în 20 de minute .Ulterior ne-am urcat în  trenul care pleca din gara Constanța către București Nord ,unde am poposit o oră în gară până la plecarea următorului tren către Iași.De la București până la Iași am amorțit,stând pe scaune timp de 7 ore.La ora 23 ,pășind iarăși în gara din Iași ,obosiți și totuși relaxați ,în urma vacanței buclucașe.

Oricâte planuri aveți în minte,luați totul ușor ,având în vedere și o marjă de eroare a calculelor făcute, fiind mereu deschiși spre schimbări.Când porniți la drum ,păstrați mereu în minte destinația pe care o doriți ,pentru ca nici o piedică să nu vă întoarcă din drum!Mergeți până la capăt!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

„Dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să râdă,fă-ți planuri!”

Ei bine , pare doar o vorbă , până când reușești să o resimți pe propria piele 😀 .Când vacanța ta cu destinația spre mare, plănuită pentru a doua jumătate a verii devine vacanța ta din a doua săptămână din toamnă , începi să te îndoiești de reușita planurilor tale…dar când vezi că piedicile apar la tot pasul, începi cu adevărat să ai emoții cu gândul la data plecării și ajungi în final să te întrebi dacă vacanța ta nu s-a terminat înainte de a începe?

Faptul că 25 august a devenit 10 septembrie ca prima zi de vacanță, a fost ușor de asimilat la gândul că ,mergând cu mașina spre mare ,unde eu și prietenul meu vom sta 3 nopți , vom recupera ulterior când  ne vom croi drum spre Brașov, pentru a petrece câteva zile respirând aerul proaspăt și revigorant de munte. Mașina avea unele defecțiuni ,drept pentru care ,cu mai bine de o săptămână înainte, am dus-o în service pentru a ne asigura că nu întâmpinăm surprize pe drum.Totuși ,oricât te-ai pegăti,surprizele apar fie că vrei, fie că nu.Astfel că,înainte de plecare cu vreo 4 zile ,am primit vestea că situația mașinii e mult mai defectuoasă ,motorul era grav afectat, reparație care necesita timp …și bani…Mda ,acesta a fost momentul când planurile noastre se zdruncinaseră din temelii.Prietenul meu a dorit să împrumute o mașină de la „un prieten” ,care deși fusese de acord inițial ,într-un final se răzgândise-motive proprii.

Rezervarea era făcută și achitată la un hotel din Costinești…întrebarea era:Cu ce ajungem? Bineînțeles că atunci ne-am hotărât că trenul ar fi soluția cea mai potrivită.Ne-am gândit că trebuia să plecăm pe 9 septembrie din Iași pentru ca pe 10 septembrie  să fim la mare și să ne putem caza .Problema era că ultimul tren spre Costinești Tabără pleca din Iași pe 8 septembrie ,ceea ce însemna că era singura posibilitate de a pleca atunci, dacă nu doream să facem alte schimbări pe drum…astfel,pe data de 9 rămâneam descoperiți în ceea ce privește cazarea.Am luat biletele pentru 8 septembrie și am început vânătoarea .Am reușit să mai rezervăm o cameră pentru o singură noapte la același hotel,ceea ce a însemnat o fărâmă de speranță că vacanța va prinde totuși contur,dar cu siguranță escapada la munte rămânea pentru o dată ulterioară.

Iată-n ,pe 8 septembrie ,cu valizele în mână ,în gara din Iași ,căutând trenul „Speranței”.Ajungând în compartimentul în care se regăseau locurile noastre avem surpriza de a vedea doi băieți ,întinși pe scaune ,plutind într-un somn adânc 😀 .Zgomotul sosirii noastre i-a adus pe cei doi în simțiri și ne-au oferit locurile imediat. Apariția controlorului și întrebările insistente ale acestuia , i-au făcut pe acei băieți  să paseze vina unul către celălalt pentru lipsa biletului ,însă domnul controlor nu s-a arătat prea convins de încercările lor de a ieși basma curată și i-a poftit afară. Nu după mult timp ,o bruscare a ușii compartimentului ,ne-a făcut să tresărim.Și-au făcut apariția un domn și o doamnă cu vreo 3 valize, nerăbdători să se așeze pe locurile căutate.Întâmplător sau nu, erau aceleași locuri pe care eram noi eram așezați.Celelalte locuri fiind libere,le-au ocupat,nu fără a-și arătă nemulțumirea cu privire la situația creată.O și aud pe doamnă spunând cu nonșalanță către soțul ei :„Așază mai repede valiza ,eu de aici nu mă mut,eu am plătit bilete.”Făcea aluzie la faptul că noi eram studenți și beneficiam de bilete gratuit.Ignorând spusele sale si încercările de a arătă că ei sunt deținătorii de drept a acelor locuri ,prietenul meu i-a ajutat cu aranjarea bagajelor și am așteptat sosirea domnului controlor ,care și-a făcut ulterior apariția.

Doamna cu pricina a fost cea care i-a semnalat acestuia „grava confuzie” cu privire la locurile identice.Răspunsul controlorului a fost :„Nu se poate așa ceva!”.Ei bine ,în acel moment doamna a și sărit ca arsă ,cerând să i se facă dreptate.Noi am întrebat dacă era o problemă cu biletele noastre,iar  domnul controlor ne-a confirmat faptul că nu era nimic în neregulă cu biletele noastre ,pe care le mai verificase o dată,ci că era o altă problemă – domnul și doamna din fața noastră trebuiau să plece cu o noapte înainte ,deci practic pentru noaptea de 8 spre 9 septembrie ei nu dețineau nici un loc în acel tren.În acel moment,acea doamnă s-a dezlănțuit cu totul și a început să arunce cu vorbe asupra domnului controlor ,care de altfel nu a avea nici o vină ,din contră ,el încerca să poarte un dialog adecvat ,în schimb nu reușea să se facă auzit din cauza lamentărilor neîntemeiate ale doamnei .Ba chiar soțul acesteia încerca să o facă să înțeleagă că a fost o confuzie și domnul controlor avea dreptate ,fără reușită însă, ochii ei aruncau flăcări.Domnul controlor păstrase biletele pentru a putea să explice prezența domnului și doamnei în acel compartiment ,permițându-le să rămână acolo ,iar în caz că vor veni alți călători,angajându-se să le găsească alte locuri.

În ciuda atitudinii mai mult decât amabile a controlorului cu privire la situația creată,doamna cu pricina nu reușise să se împace cu idee și tot striga:„Cum să mă dea afară? Dar eu am plătit? Cum se poate așa ceva?Femeia de la ghișeu dormea?”.Ba chiar afirma cu vehemență că îl poate suna oricând pe un anumit domn bine poziționat în ierarhie pentru a trage la răspundere personalul inapt al CFR-ului. Bineînțeles că nu deținea nici un număr ,iar injuriile aduse persoanelor de la ghișeu sau a întregului personal ,nu o disculpau în nici un fel. Atitudinea sa lăsa de dorit. Probabil că dacă situația era inversă și biletele buclucașe se dovedeau a fi ale noastre ,cu siguranță ar fi strigat să fim dați afară din compartiment, în schimb acum tot ce-i rămăsese pentru a se descărca de nervi era să critice capacitatea întregului personal -CFR. Norocul acestora a fost că nici un călător nu-și mai făcuse apariția și nu au fost deranjați deloc până la destinație,iar doamna a abordat tăcerea într-un final și nu a mai scos o vorbă până în gara Eforie Nord ,când întorcându-se cu spatele la noi a murmurat „La revedere!”,i-am răspuns amabil la salut și am răsuflat ușurați cu gândul că ne mai despărțea un timp relativ scurt de destinație.

În sfârșit ,după zece ore de mers și alte zile nesfărșite de încercări ,pășeam obosiți și amorțiți în gara din Costinești Tabără.Gândul că urmau 4 nopți și 4 zile pline de relaxare,mi-a îndemnat pasul cu repeziciune spre hotel.Marea mă aștepta!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Marea, iubirea mea!

A venit septembrie , mai răcoros , aducând cu el norii gri ce au înghițit soarele palid…iar eu privind spre cer ,jeleam plecarea verii.Renunțasem la ideea de a revedea marea, dar totuși simțeam un gol neatins de valurile mării.În ultimii 4 ani am fost nelipsită de la mare,parcă devenise o tradiție să o revăd iar și iar, în fiecare vară. Vara se sfârșise, dar în niciun caz nu mă părăsise gândul de a păși și anul acesta pe nisipul grunjos, care se lasă învelit de mătasea mării spumoase.Mă hotărâsem că indiferent de piedici, porneam spre mare. Voi povesti detaliile drumeției într-un alt articol.Marea e cea care ocupă un loc aparte în inima mea.

Am plecat sâmbătă seară din Iași și duminică dimineață pășeam în gara din Costinești Tabără. Imediat ce am lăsat bagajele la hotel ,am dat fuga spre mare .Drumul părea mai lung și parcă pașii mei deveneau tot mai înceți. După un sfert de oră ,am zărit-o…la fel de albastră și totuși mult mai agitată ca de obicei.Mi-aș fi dorit ,ca pentru o secundă,să-mi pot lungi brațele pentru a o cuprinde cât mai aproape de inima mea ,care tânjise după ea întreaga vară.

Am aruncat șlapii din picioare și am călcat pe nisipul ticsit de scoici.Având în vedere că era totuși dimineață, era rece la primul contact, păstrându-și totuși ,finețea la atingerea tălpilor.În sfârșit ,eram Eu și MAREA. Tăceam. Ea dădea glas valurilor care se revărsau la mal. O ascultam. Pentru un moment parcă îmi pierdusem identitatea. Eram în fața ei și în același timp mă simțeam ca făcând parte din conținutul ei, alături de fiecare turist care pășise în imensitatea ei .Diafanitatea ei se reflecta în transparența sufletului meu.Interiorul meu se deschise în fața mării fără ca eu să scot un cuvânt sau să mă mișc.Acum mă alăturam milioanelor de suflete pe care marea le pătrunsese.Mă simțeam atât de …Eu.Era un amalgam de stări: emoție, trăire, bucurie, nerăbdare, încredere, speranță…parcă totul era cuprins într-un singur cuvânt ,o singură entitate: MAREA! Ați remarcat ce sunet cristalin aduce cu sine rostirea acestui cuvânt?Atât de plin și deschis.Vis și realitate.Speranță, dar mai ales libertate!

Libertatea e suprema cheie deținută de mare.Stând în fața mării, cu sufletul răscolit și ușa inimii deschisă larg…mi-am dat seama că ceea ce m-a atras întotdeauna spre mare e pofta de libertate.În imensitatea și transparența ei, marea e mereu liberă. Ea nu are bariere. Oricât ar încerca omul să ridice stavile în calea ei ,ea mereu va triumfa, pentru că libertatea îi hrănește puterea.Când marea e agitată ,nu poți decât să o contempli .În clipa în care ai provocat-o, sperând să-i învingi valurile ,poți fi sigur că ai pierdut înainte de a începe.Privește marea de la mal și nu-i vei vedea capătul ,în schimb te va absorbi cu totul în imensitatea ei.La o primă vedere e cristalină,calmă,jucăușă,dar misterul se află în adânc,oricât ai încerca să-l pătrunzi ar fi în zadar.E atât de simplă ,atât de previzibilă uneori și totuși de nepătruns.E reflexia a tot ceea ce simți și trăiești.

M-am așezat pe nisipul neted ,cât mai aproape de valurile care-mi absorb picioarele.Mi-am dat seama că iubesc marea mai ales pentru faptul că pot vedea în ea tot ce se află ascuns în interiorul meu, departe de ochii lumii și chiar de ai mei.E oglinda care redă tot ce se petrece înăuntrul meu,cât mai veridic posibil:calități-defecte,reușite-eșecuri. Privind valurile care-mi mângâie pielea, am simțit cum apa s-a revărsat în sanctuarul meu lăuntric și a curățat fiecare rană adâncită de remușcări și regrete, luându-le cu ea cât mai adânc în mare. Ce ușurare! Ce efect miraculos poate avea marea doar privind-o!E magică. E harta către sufletul tău.Ohh, cât o ador!

Mai mult decât atât ,am înțeles că marea înseamnă unitate.Ea aparține tuturor și totodată fiecăruia în parte,dar în același timp ,noi suntem înglobați în imensitatea ei.Nu e întămplător faptul că cea mai mare parte din noi reprezintă apă.La naștere,corpul nostru este alcătuit 75 % apă , iar la bătrânețe ajunge la 50%.Ideea e că apa face parte din noi și tot aceasta este cea care ne menține în viață.Practic,îi datorăm existența fiecarei părticele din noi.Apa e viață, existență ,sănătate și bucurie! Marea ne cheamă spre ea pentru ca fiecare picătură de apă să se adauge consistenței sale ,să răspundem chemării întregii firi a naturii ,de care ne-am detașat cu totul și astfel să ne regăsim pe noi. Natura, cu tot ce cuprinde ea a fost creată înaintea noastră pentru că de ea depinde existența noastră , umană. Când vom răspunde strigătului naturii de a ne alătura acesteia,atunci vom fi cu adevărat noi, în comuniune cu tot ce ne înconjoară. Oricât am pretinde că ni se cuvine totul, de fapt nu deținem nimic. Suntem niște musafiri pe Pământ și nimic mai mult.

Am stat patru zile la mare ,insuficiente pentru a-mi ostoi dorul de mare.Cert este că pe cât de emoționantă și profundă a fost întâlnirea mea cu marea ,pe atât de melancolică a fost despărțirea de aceasta.Am dat să plec ,fără să mai privesc în urmă ,dar strigătul mării îmi zdruncina sufletul.M-am întors și am pășit cu pași repezi spre ea .Am zăbovit cu picioarele în apa spumată și relativ rece …și am închis ochii pentru a păstra în minte atingerea mării până anul viitor. Deși îmi era greu să plec, mi-am luat rămas bun de la mare cu un zâmbet și i-am promis în taină că voi reveni și anul următor.

De câte ori aveți ocazia să fiți în prezența mării ,nu ezitați să o contemplați în liniște. O să vă molipsiți de pacea cristalină pe care apa v-o prelinge în suflet. Priviți-o! Ascultați-o! Fiți siguri că vă cunoaște ofurile ,dar vă va ajuta să uitați de ele! Bucurați-vă de mare în orice moment al anului.Bucurați-vă de întreaga natură și iubiți-o!Astfel vă veți prelungi viața!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

!Problemele noastre cele de toate zilele!

Ai simțit vreodată ca și cum întreaga lume ți-ar fi căzut în cap? Că necazurile se înșiruie în fața ochilor tăi fără oprire? Că nu ai nicio cale de ieșire? Că oricine îți pune piedici și parcă nu mai ajungi să vezi „luminița de la capătul tunelului”? Că ai căzut în pragul disperării și nimeni nu te poate ajuta?Probabil că da.De multe ori întâlnim obstacole în viața noastră pe care le ocolim sau le învingem cu brio, dar și unele care ne pun capac. De fapt ,nu e vorba de câtă putere dai dovadă ,pentru că și puterea se epuizează la un moment dat și ceea ce rămâne în urmă e deznădejdea.E vorba despre credințele noastre , acele idei mărețe pe care le îmbrățișăm și nu dorim să le lăsăm să plece ,crezând că deținem adevărul absolut.Credințele proprii fac diferența între un om care alege să-și pună capăt zilelor și un om care luptă pentru a ieși la lumină, sub orice formă. Din păcate, multe dintre credințele pe care credem că le-am format noi înșine sunt idei și principii care ne-au fost inoculate de mici, de oamenii care au intrat în contact cu noi: părinți ,rude, prieteni, cunoștințe, idoli…și chiar de către societate ,plină de limitări și intrigi.

Aruncați o privire în jur, ascultați ce zic ceilalți și veți constata că cel puțin 80% din consistența conversațiilor noastre și a celor din jur se bazează pe „problemele” de zi cu zi. Am devenit atât de talentați în a ne plânge oful și a ne lamenta în fața celorlalți ,încât parcă nici nu dorim să scăpăm de ele ,din moment ce primim atenția celorlalți și ne identificăm cu aceștia prin intermediul problemelor. Boala „problemelor eterne” de care suferim, se pare că a devenit tot mai contagioasă și fără leac. Dacă ieșirile în oraș aveau cândva scopul de a ne ține departe de cotidian și a ne elibera de tot ce e negativ, ei bine ,mai nou este un mod de a ne împătăși problemele celorlalți și a ne întrece în lamentări fără de sfârșit. A devenit o necesitate să facem din probleme  subiectele de discuție cele mai aprinse.Nu ne mai lăudăm cu realizările noastre,ci cu lipsurile și necazurile ce ne încearcă de pe-o zi  pe alta,iar dacă nu le trăim ,facem noi cumva și le creăm.

Probabil ați auzit genul acela de afirmații : Ar trebui să te simți norocos că nu îți lipsește nimic,dar eu am atâtea probleme pe cap ,că nu știu dacă le mai pot face față!”.Întrebarea e:Oare vrem cu  adevărat să scăpăm de probleme ? Sau ne-am obișnuit să jucăm rolul„victimei eterne” cât mai bine în fața celorlalți? Cerșind compasiunea celor din jur, nu vom ajunge nicăieri ,din contră vom persista în marea problemelor creată de către noi. Nimeni nu ne poate ajuta în afară decât propria persoană. Totul ține de voință ,restul sunt povești.Sunt destule cazuri în care oameni ai străzii au devenit oameni de afaceri și totodată directori care au devenit cerșetori.Credințele alimentate de voință sunt cele care ne duc spre succes sau spre eșec.De altfel ,eșecul poate deveni succes dacă învățăm din el.

De câte ori nu v-ați surprins aruncând vina pe cei din jur și chiar pe divinitate pentru necazurile din viața voastră? De câte ori nu v-ați simțit singuri și neajutorați? De câte ori nu v-ați spus că norocul v-a părăsit? De câte ori nu v-ați lamentat spunând că nimeni nu vă iubește,că Dumnezeu nu vă iubește? De câte ori ,aflați într-o situație fără ieșire ,nu v-ați blestemat zilele? Acestea sunt credințe,pe care le îmbrățișăm atunci când eșuăm lamentabil. Inițial ,instinctul e să plasăm vina spre altcineva, pentru că ne e greu să recunoaștem că suntem oameni și greșim. Refuzăm să coborâm de pe piedestalul pe care ne-am așezat singuri cu atâta mândrie.E mai convenabil pentru noi să spunem că fatalitatea a fost de vină, iar orice efort al nostru ar fi fost în zadar. Ulterior, când realizăm că nici învinuirea pe care o aducem sorții sau altcuiva ,nu ne vindecă rănile și nici nu ne aduce eliberarea, începem să ne adâncim în deznădejde și să devenim victime eterne ale problemelor noastre reale sau iluzorii.Și odată ce ne-am depărtat de drumul de mijloc,refuzăm să mai privim înapoi pentru a găsi soluții,considerându-ne pierduți pe vecie.Ei bine,nimic nu e pierdut dacă nu credem acest lucru.Toate răspunsurile se află în noi ,trebuie doar să ne oferim șansa de a le putea vedea, fiind sinceri cu noi înșine.

„Va exista întotdeauna un mâine pentru a rezolva problemele care azi păreau să nu aibă soluţie.” — Jose Saramago

Opriți-vă pentru puțin timp din alergătura cotidiană și priviți-vă așa zisele „probleme”!Priviți-le din toate unghiurile. Întrebați-vă cum le vor percepe cei din jurul vostru? Apoi ,priviți înăuntrul vostru și întrebați-vă ce credeți voi înșivă despre ele? Sunt cu adevărat grave sau sunt doar proiecția credințelor care v-au fost inoculate?Care sunt credințele voastre proprii, independent de ale celor din jur? Încercați să aruncați o privire în trecutul vostru, la problemele cu care v-ați confruntat de-a lungul timpului și amintiți-vă care a fost abordarea celor apropiați cu privire la ele și în ce măsură v-au influențat perspectiva? Dacă v-ați putea întoarce în trecut ați mai urma aceleași căi de rezolvare? Încercați să vedeți de ce pe unele probleme le-ați putut depăși și pe altele nu? Ce pot avea în comun problemele cu care v-ați confruntat în trecut cu cele din prezent? Încercați să aflați care ar putea fi sursa creatoare a tuturor problemelor din viața voastră. Scrieți -vă toate răspunsurile la aceste întrebări pe hârtie și aruncați o privire asupra lor.Problemele voastre sunt doar simple cuvinte așezate pe hârtie acum.Le puteți păstra în viața voastră pentru a vă măcina sufletul sau le puteți pofti spre acea ușă din interiorul vostru pe care scrie :„Ieșire”. Conștientizați că gravitatea problemelor este doar o limitare pe care v-o impuneți voi înșivă!Asumați-vă alegerile și priviți dicolo de aparențe!

„Dacă ai puls, ai şi probleme. Asta înseamnă să trăieşti: să localizezi şi să rezolvi problemele.” — Burke Hedges

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Mereu aproape!

Vara a trecut atât de repede că abia am simțit-o cum mi s-a strecurat printre degete…și ca în fiecare an ,cum vine toamna, mă surprind încercată de melancolie și dor ….dor de căldură ,de soare ,de timp liber…și făcând o retrospectivă a ceea am făcut vara asta și verile trecute,îmi dau seama cât de minunat este să-ți petreci timpul liber cu cei dragi,să simți voioșia din miezul familiei zi după zi. Vara asta ,mai mult ca niciodată, am petrecut timp în compania fratelui meu, care este mai mic cu 4 ani jumătate decât mine și pot spune că a fost una dintre cele mai reușite veri.

Când aveam 2-3 ani o înnebuneam pe mama zi de zi,spunându-i să-mi facă o surioară.Nu știu cum au fost alți copii,dar eu nu-mi vedeam copilăria fără vreun frate.Până la urmă acceptasem și posibilitatea apariței unui frate în locul unei surori, doar să nu fiu singură. Imediat ce mama a rămas însărcinată a doua oara, nu știam cum să ajung acasă mai devreme de la grădiniță pentru a fi mai aproape de „bebe”. Fratele meu era încă în burtă când îi spuneam mamei :„Și azi mi-a fost dor de bebe.”. Deși nu-l văzusem, simțeam că viața mea va fi mult mai imteresantă 😀

Deși la început rolul de soră mai mare îmi dădea de furcă, pot spune că nu mi-aș vedea viața fără fratele meu,piperul familiei (eu sunt sarea).Mi-amintesc că atunci când veneam acasă de la școală se ruga să mă joc cu el,cu mașinuțele și mie nu-mi plăcea 😀 .Ținea la mașinutețele lui mai mult decât la orice,nicio rotiță nu trebuia să lipsească.Chiar și când mai crescuse,când veneau copii la noi,el le ascundea pentru ca cei mici să nu i le strice.Ține la tot ce este al lui ,iar dacă-i intră un lucru în cap face orice ca să-l obțină.Îmi lipsește de fiecare dată când nu sunt acasă.El e singurul care reușește să mă facă să râd în hohote instantaneu 😀 .De fapt ,cred că fata care va fi cu el va fi extrem de norocoasă!În ciuda diferenței de vârstă ,legătura dintre noi e destul de puternică. Orice lucru care îmi frământă inima și mintea,dacă nu îl știe mama (ea este pilonul de sprijin principal),cu siguranță îl știe fratele meu și viceversa. De fiecare dată când îi atrăgea atenția o fată, îl și vedeam apărând în fața mea și spunându-mi să-l ajut „să facă ceva”: bilețele, felicitări, buchete cu flori,bomboane…aproape că eram geloasă pe fata care le primea ,dar în același timp eram extrem de mândră că e fratele meu.

Știi momentul acela când ești extrem de obosit și vrei să te pui la somn ,dar fratele tău face orice ca să nu închizi un ochi? Eu da. De fiecare dată când voiam să dorm mai devreme ,se așeza în patul meu și îmi zicea :„Hai să vorbim!”.În ciuda împotrivirilor mele repetate ,el triumfa cu un zâmbet viclean pe față.Și stăteam ore în șir vorbind (chiar și acum facem asta)că și somnul pleca de la mine. Bineînțeles ,tot el este și împătimitul de dulciuri,care își însușește orice e dulce de prin casă, iar când mă încearcă o poftă: Mănâncă de unde nu-i! Face el ce face și pe toate le desface! De câteva ori m-am trezit zâmbind văzând că micul dejun mă aștepta lângă pat 😀 .De multe ori reușește să mă surprindă ,mai nou încearcă diferite rețete de mâncare.Acum vreo câteva săptămâni nu mi-a venit să-mi cred urechile când mi-a spus că vrea să frământe aluatul pentru gogoși.E un deliciu să vezi un băiat de 16 ani frământând de zor aluatul 😀 ,iar rezultatul a fost fără reproș.

Mersul la shopping e o relaxare și o plăcere în același timp când merg cu el .Văd atâția bărbați și băieți care evită cu orice preț să petreacă timp în urma unei femei /fete în căutare de noi piese vestimentare care le îmbogățesc garderoba ,iar dacă fac acest lucru cu siguranță au grijă să le aducă aminte chinul la care sunt supuși.Ei bine ,fratele meu are o răbdare infinită ,având în vedere că sunt o fire extrem de pretențioasă,când vine vorba de haine și îl plimb prin tot orașul pentru a lua un singur articol de îmbrăcăminte.Ca să nu zic că îmi dă și sfaturi cu privire la felul de a mă îmbrăca și de a-mi aranja părul… bineînțeles că apar dispute pe această temă ,dar ne împăcăm cât aș clipi 😀 .Totul devine o aventură când merg alături de el .Mă uimește pe zi ce trece (dar rămâne între noi).El e destul de practic ,fapt pentru care nu-mi înțelege prea bine pofta mea crescândă pentru scris ,dar o acceptă.Știe că ambiția e un punct comun 😉

Are încredere în mine și în ceea ce fac,iar în ciuda faptului că nu agreează tot timpul alegerile mele ,știu că va fi lângă mine de câte ori voi avea nevoie.De fapt,fratele meu e mai mult decât atât ,e prietenul meu de sânge,e râsul meu colorat ,e curajul meu când cedez ,e jumătate din inima mea …e darul de la Dumnezeu pe care l-am dorit cu ardoare.Poate cei care sunt singuri la părinți nu înțeleg dorința de a avea un frate ca fiind semnificativă ,pentru că s-au obișnuit crescând singuri ,primind afecțiunea părinților și ocupând principalul loc în viața lor – nici eu nu înțeleg refuzul de a mai avea un frate ,mai ales că am crescut alături de fratele meu și m-am simțit completă.Când eram mică eram puțin geloasă că bebe primea toată atenția și nu mai rămânea destulă pentru mine ,dar crescând ,am început să-i ofer eu mai multă atenție și afecțiune.

E minunat să ai cu cine împărți un biscuite ,să prinzi poftă de mâncare când mănânci alături de fratele tău ,să împărțiți aceeași pătură ,să te încălzești ținându-te de mână cu el ,să primești o îmbrățișare strânsă când simți că te înneacă plânsul ,să simți că ți-e dor când ești departe de casă,să știi că indiferent de orice nu ești singur .Mi-aș fi dorit să cresc alături de mai mulți frați,dar Dumnezeu mi l-a trimis pe singurul ,cel mai bun.

Prețuiți-vă frații!Iubiți-i azi mai mult ca ieri!Iertați-i din inimă și sprijiniți-vă unul pe altul.Fiecare dintre voi ține puterea celuilalt în mână !Nu o pierdeți pentru nimic în lume ,căci vă veți pierde însăși existența!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

„Ce nu am avut eu-să aibă copilul meu!”

De multe ori ,greutățile care ne încearcă de-a lungul vieții,ne încătușează și ne determină să ne punem speranța în copiii noștri ,crezând că oferindu-le tot ce e mai bun ,vom spăla trecutul propriu ,anevoios .Poate că ați trăit fără televizor ,telefon ,bani ,fără accesul la tehnologie ,la varietatea bunătăților ce îndestulează magazinele sau la multitudinea de haine care ne îmbie privirea și  buzunarele ,dar cu siguranță ați trăit bucuria clipei ,care nu va mai veni.Unii încă mai retrăiți efectele războaielor ,încă aveți coșmaruri cu oamenii care au pierit în mâinile voastre .Greutățile v-au făcut să deveniți oamenii de azi, să vă învingeți limitele , să luptați pentru o lume mai bună. Ați plătit deja prețul pentru ca alte generații să trăiască azi ,nu e nevoie să îmbrăcăm sacrificiul etern.

Privind societatea actuală ,remarc că aproape fiecare familie se ghidează pe principiul „Să muncesc să-i ofer copilului meu ce este mai bun!”. Fiecare părinte are o slăbiciune pentru copiii săi ,bucățele rupte din ei și e normal să le creioneze viitorul în culoarea roz,măcar în propria minte ,dar de cele mai multe ori ce e prea mult strică. Îmi povestea mama cum înainte, copiii de 4-5 ani aveau grijă de cei mai mici ca ei și de cele mai multe ori se creșteau unii pe alții ,împărțind hainele unul altuia, iar părinții munceau câmpul. Făcând o paralelă cu ce este acum ,copii de 4-5 ani au propriile bone ,dar dacă ar fi să-i întrebi ,ei consideră că nu au nevoie ,sunt destul de mari ca să aibă grijă singuri de ei. Niciunui copil nu-i lipsește tableta ,iphone-ul sau măcar vreun smartphone, eventual ultimul gadget apărut cu care să se laude în fața colegilor de gradiniță. De altfel,e și convenabil pentru părinții care petrec mult timp la birou și nu au timp să-l petreacă cu cei mici ,imediat cum ajung acasă le oferă copiilor câte un nou cadou pentru a compensa lipsa ,dar nu o vor putea compensa niciodată și în ciuda multitudinii de cadouri, copiii le vor reproșa fiecare lucru ce le-a lipsit când vor crește ,făcându-i vinovați de fiecare eșec avut.

Tot am tendința să spun „copii” ,când de fapt rar mai vezi familii cu mai mult de 2 copii, de preferabil unul singur căruia să-i poți oferi lumea la picioare. Părinții simt frica trecutului cum le suflă în ceafă .Nu vor să audă de lipsuri, muncesc peste program, eventual își iau mai multe joburi pentru ca propriul copil să aibă un viitor îndestulător .Ceea ce nu au în vedere aceștia e că într-o zi ei nu vor mai fi ,iar copilul lor crescut într-un cocon al avuției se va trezi singur și neajutorat ,neștiind să gestioneze ce au agonisit părinții săi , pierzând totul cât ar clipi. Cine îl va mai feri atunci de lipsuri? Nimic nu e veșnic ,oricât am dori să ne ocrotim copiii, nu vom reuși niciodată pe deplin, de fapt ar trebui să le prezentăm realitatea într-un mod veridic ,pentru a nu avea surprize mai apoi.

Fiecare generație are propriile lipsuri . Mereu va lipsi ceva. E inevitabil. Societatea de azi pare că deține totul ,dar cât de perfectă este? Îmi povestea o prietenă ,care era suplinitor la o școală privată, la clasa întâi, că fiecare copil se lăuda că are Iphone X ,ba chiar unii dintre ei îi criticau îmbrăcămintea ,pentru că evident domnișoara învățătoare nu avea haine de firmă precum ei și nici ultimele modele de mașini ,asemeni părinților lor. Copiii de azi sunt produsele societății și a criteriilor de selecție a oamenilor. Ai bani -ai totul .Nu ai bani-nu exiști. Ne mai întrebăm de ce discriminarea e la ea acasă? De ce fenomenul „bullying” este tot mai răspândit în școli? Eu cred că nu ar trebui să ne îmtrebăm ,ci să ne trezim. Tot ce e prea mult strică. Nu faceți din copiii voștri sclavii banilor! Se realizează o ruptură tot mai adâncă între cei potenți financiar și cei care trăiesc de azi pe mâine, pentru că banul ne dictează viața. Oferiți-le totul copiilor ,iar voi nu veți mai însemna nimic ,pentru că vor crește cu ideea că nimic nu le poate sta în cale.Vreți ca ai voștri copii să fie ființe umane sau roboți?

Poate că societatea se schimbă de-a lungul vremii ,dar nu și nevoile. Avem nevoie de afecțiune mai mult ca niciodată! Nimic nu poate înlocui iubirea ,nu vă mințiți! Faceți-vă timp pentru a vă juca cu fiii voștri, arătați-le că sunteți acolo pentru ei și că sunt importanți pentru voi.Nu le cumpărați iubirea și întreaga copilărie! Un copil nici nu trebuie să-și creioneze copilăria în jurul lucrurilor materiale ,nu-i implicați în lumea adulților înainte de vreme! Lăsați-i să guste inocența vârstei lor ,să se bucure din orice nimic. Înainte de a le oferi ceva ,gândiți-vă dacă au nevoie cu adevărat de acel lucru și dacă are o influență benefică asupra lor. Nu-i lăsați să se izoleze în lumea virtuală, vizitați-o împreună, dar nu poposiți în ea! Ieșiți în natură .Jucați-vă! Nu știu dacă ați observat, dar copiii nu mai știu să se joace decât în mediul virtual ,acolo-și găsesc prietenii. De ce să se obosească să iasă în fața blocului /a casei, să alerge, când pot face totul cu ajutorul degețelelor care se mișcă pe ecranul tactil, stând în pat? Să nu vă mirați dacă devin apatici ,fără poftă de viață, necomunicativi și izolați de ceialalți! Alimentați-le viața cu bucurie ,cu noi activități .Învățăți-i să creeze ,nu să obțină totul de-a gata. Răsplătiți-le meritele cu moderație ,pentru ca reușitele să nu devină simple mijloace de a obține ce-și doresc de la mama și de la tata ,ci să fie motivați să fructifice ceea ce le place să facă.

Banii sunt extrem de importanți în viața noastră ,dar ceea ce contează e ceea ce simțim ( în cazul în care nu am uitat ce presupune acest fapt ).E normal să vrei să-ți găsești un job care să-ți aducă satisfacții materiale , însă principiul de bază este să îți placă ceea ce faci.Știu că sunt multe persoane care câștigă bine ,dar nu le place ceea ce fac.Totul ține de alegere. Mai nou ,când întrebi un copil „Ce dorește să devină când va fi mare?”, fiecare zice:doctor,președinte,judecător etc. ,în schimb dacă-l întrebi și „De ce ?” ,va răspunde „Pentru că vreau să am mulți bani/mai mulți bani ca mami și tati.”Și mă întreb unde-i dorința de a face ce-ți place care ar trebuie să lumineze ca o scânteie în ochii fiecărui copil? Copilul preia ceea ce vede și aude.Se pare că vorbim atât de mult despre bani , încât am zice că doar ei contează .Unde rămân valorile adevărate? În trecut? De ce uităm de ele, când doar ele ne încălzesc inima și dau sens vieții noastre? Nu cred că doriți ca propriul copil să devină un frustrat cu bani. Nu-i inoculați ideea că trebuie să facă bani cu orice preț ,e ca și cum v-ați întemnița propriul copil. Dați-i libertatea de alegere! Dacă țineți la fericirea lui,lăsați-l să facă ce-i place sau îndrumați-l să-și găsească menirea. Nu-i construiți viața pe propriile voastre frustrări și lipsuri. Lăsați-l să pășească în viață ,fiind conștient de abilitățile și forțele sale pe care le poate fructifica ,făcând ceea ce-i place. Bucurați-vă pentru alegerile sale și susțineți-l !

Poate că în loc să-i oferiți copilului toate lucrurile materiale pe care nu le-ați avut ,ar trebui să-i oferiți tot ce ați avut sau nu parte, pe plan moral și spiritual. Puteți să-i oferiți toată iubirea și afecțiunea de care nu ați avut parte.Pentru aceste lucruri nu veți primi reproșuri niciodată ,din contră!Nu uitați că o inimă nu o poți cumpăra cu bani ,dar o poți răscumpăra oricând cu iubire!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Plecat-ai copilărie…

După ce tânjim adeseori? După copilărie ,după persoanele dragi care ne-au marcat copilăria ,după copiii care eram cândva…

Eu am locuit la bloc, în copilăria mea și abia așteptam să plec la țară. Mi-amintesc vacanțele și weekendurile pe care le petreceam la bunica, unde, și eu și fratele meu, ne petreceam timpul jucându-ne cu verii noștri: „De-a v-ați ascunselea” , „Baba oarba ” ,„Țară ,țară  vrem ostași!” ,„Rațele și vânătorii” – erau doar câteva dintre jocurile pe care le jucam de dimineață până seara ,vara sau iarna, iar noaptea somnul ne învingea. Întotdeauna asociam mirosul fumului de la sobă cu mirosul propriu al vieții de la țară , unde toți oamenii se salută , se cunosc și se opresc oricând în drum să schimbe o vorbă cu celălalt ,unde oamenii au îmbrățișat proprietățile mediului. Cum simțeam miros de fum ,îi ziceam mamei că miroase „a țară”, iar mama râdea. Adoram mirosul acela, care-mi pătrundea în suflet, care încă îmi zguduie ființa, amintindu-mi de bunica. Pe acea sobă de afară, vara, fierbeau și se prăjeau fel și fel de mâncăruri tradiționale, turte coapte, cartofi pe plită-scrijele (și acum îmi fac pe grătar, dar simt lipsa arsurii de pe plită),iar când erau gata, primeam semnul venirii la masă. Era minunat să ne așezăm toți la masă și să zăngănim din linguri și castroane până terminam tot de mâncat, parcă pofta era mult mai mare și mâncarea mult mai bună când erau atâția la masă.

Acum că îmi amintesc imaginea în care stăteam toți la masă ,în fața „părăvanului” bunicii, iar ea stătea în picioare, privindu-ne cu drag și căldură ,aș putea spune că în ochii ei întrezăream Raiul (sper că te afli acum acolo). Bunica mereu se așeza ultima la masă ,așa își crescuse și copiii, oferindu-le ce e mai bun ,iar dacă mai rămânea mai mânca și ea , dacă nu, nu .Zicea „Luați și mâncați voi ,eu am timp să mănânc”. Oare un bătrân are mai mult timp decât un tânăr? Cât timp avem noi azi pentru cei dragi? Bunica avea mereu timp pentru tot, dar mai ales pentru noi. Era felul ei de a-și păstra simțul matern în orice clipă. Dacă aș putea să asemăn ceva sau pe cineva cu veșnicia, bunica ar fi singura .Dacă ai fi privit-o ai fi zis că îi prisosește totul ,neavând nimic. În momentele când se afla în putere ,găseai mereu în „părăvanul” ei ceva de mâncare ,care nu se asemăna cu nimic din ce mai mâncasem până atunci .Sarea era ingredientul nelipsit din mâncarea ei și era mai mult decât suficient. Tot ce făcea ea era magic…magic de gustos ,dar eu știu care era ingredientul secret: dragostea. Când am început să remarc existența bunicii ,ea se făcuse micuță -mama îmi zisese că fusese cândva o femeie înaltă.Sunt sigură că tot ce a rămas, era doar dragoste.

Când era vorba de dormit ,fie dormeam cu verii ,care cum ne împărțeam ,povestind tot felul de lucruri ,fie dormeam cu bunica. Mereu doi dintre noi dormeam cu bunica ,pentru că îi era urât să doarmă singură ,cu siguranță ,nu mai mult decât nouă. Dar era o plăcere,mai ales pentru mine.Bunica îmi împrumuta una dintre cămășile ei în care mă împiedicam și mă urcam în pat ,nu înainte ca bunica să scoată din dulapul „fără fund”( îl numeam așa pentru că mereu găseai ceva bun de mâncat în el) vreun biscuite sau un fruct, care era oricum delicios numai din momentul în care bunica îl atingea.Cel mai mult îmi plăceau merele coapte scoase din rolă, cum numai la bunica găseam-atât de moi și aromate…mi-e dor …

Ceea ce m-a marcat la persoana bunicii a fost modul cum se pregătea de somn:înainte de a se schimba ,se așeza în genunchi la marginea patului și rostea rugăciuni ,unele după altele ,cu voce scăzută ,indiferent dacă noi vorbeam sau nu ,ea continua să se roage cu aceeași smerenie.De obicei, preferam să tac și să o privesc -mă uimea cum putea să se roage ceasuri întregi fără oprire.Nouă nu ne spunea să ne rugăm,dar deși obișnuiam să mă rog mereu înainte de culcare ,parcă mă simțeam rușinată pentru că eram destul de expediditivă. De multe ori mă întrebam ce zice ,dar nu îndrăzneam să o rog să-mi spună ,pentru că simțeam că era un moment al ei și voiam să rămână așa. Aproape că adormeam așteptând să vină în pat ,dar nu voiam să dorm pentru că bunica mereu vorbea ore în șir cu noi până adormeam, poate mai mult decât timpul petrecut în genunchi ,în fața icoanei….ceva îmi spunea că mereu era vorba despre noi -fiii ei,nepoții și strănepoții ei, în orice făcea ,mai ales când se ruga. Nu voiam să pierd momentul de a vorbi seară de seară cu ea ,pentru că asta ne lega,atât noi cât și ea aveam nevoie ca cineva care să ne vorbească ,să ne înțeleagă …de asta copiii și bătrănii se înțeleg mereu bine ,în timp ce primii trăiesc prima copilărie ,cei din urmă trăiesc copilăria a doua oară.

Mi-amintesc că într-o zi , în vacanța de vară , găsisem vreo trei cățeluși abandonați(sau cel puțin așa credeam noi)și împreună cu verii mei și fratele meu i-am adus la poarta bunicii.Inițial ne tot furișam prin curte să le aducem mâncare și apă ,până când bunica și-a dat seama și ne-am văzut nevoiți să-i povestim ce făcusem și să-i ducem înapoi,pentru că ei aveau o mamă care se îngrijorase pentru ei.Învățasem că nu ar mai trebui să luăm decizii de capul nostru.

Dacă nu ne udam toată ziua,din cap până-n picioare,stropindu-ne cu apă, în zilele de vară, cu siguranță ridicam tot praful în ograda bunicii, care săraca, nu ne zicea mai nimic, doar să ne vadă acolo.Era în grădină un măr care se cocea mai devreme decât celelalte ,care făcea mere micuțe, pe care le numeam „posmăgele”.Ei bine , noi nu ne mulțumeam doar să mâncăm din copac ,ci ne loveam cu ele ,de multe ori treceam pe sub pom și mă trezeam cu o ploaie de mere în cap, dar mă revanșam 😀 .Era amuzant cum stăteam la rând pentru a ne spăla pe față dimineața și întindeam cana cu apă dintr-o mână în alta…bineînțeles că la final eram uzi cu totul ,dar ce mai conta? Frumusețea copilăriei constă tocmai în faptul că atunci când ești mic totul e o bucurie.

Tata avea o Dacia 1310 ,care pe atunci era o bomboană de mașină 😀 ,dar atât eu cât și fratele meu tânjeam după o „tură” cu venerabila căruță cu doi cai a moșului, iar verii mei tânjeau după o plimbare cu mașina tatălui-mereu dorim ceea ce nu avem, chiar de mici. De când mă urcase moșul prima dată pe cal ,care ulterior s-a dovedit a fi și ultima până în prezent, simțeam că îmi iau zborul.Ni se părea destul de palpitant să ne zguduie căruța și să ne rostogolim unii în alții .Orice fir de iarbă ne atrăgea atenția, fiecare zi era dominată de joc și voie bună. Lumea era a noastră ,dar mereu visam la momentul când vom fi oameni mari și puternici.Nu am văzut ce am pierdut decât atunci când am crescut.De aceea e bine să savurăm clipa atunci când e în palma noastră ,pentru a nu pierde și ultima fărâmă de viață ,înainte de a fi prea târziu.

Copilăria e unul dintre cele mai de preț daruri oferite omului,fiind atât un prieten de joacă,cât și un învățător îngăduitor,care te introduce în marele labirint al vieții,cu inocență.Îți oferă cele mai dulci amintiri și totodată,cele mai profunde regrete atunci când pleacă.

Oferiți-le copiilor șanșa de a savura copilăria!Lăsați-i la țară ,să ia contact cu plantele ,cu animalele ,cu fiecare vietate care mișună pe pământ și nu numai.Oferiți-le șanșa unei copilării reale ,nu o multitudine de lumi virtuale.Învățați-i jocurile copilăriei voastre ,arătați-le locurile în care ați crescut ,povestiți-le toate peripețiile prin care ați trecut.Credeți-mă ,vă vor invidia copilăria și o vor pretinde pe a lor.Nu le furați amintirile, crezând că le oferiți ce e mai bun! Poate nu ați avut condițiile unui trai îndestulător, dar fiecare clipă trăită a fost veridică ,cu oameni reali ,cu care ați împărtășit și bune și rele.Nu-i lăsați să crească crezând că toate vacile au culoarea mov ,asemeni văcuței Milka 😀 .Lăsați-i să vadă realitatea cu proprii ochi și o să vă mulțumească mai târziu!

„Inocenţa seamănă din multe puncte de vedere cu paradisul pierdut. N-o descoperim decât prin nostalgie, după ce am pierdut-o, ca şi copilăria. Ce ştiu despre inocenţă inocenţii? Ce ştiam despre paradisurile candorilor când locuiam în ele? Mă tem că mai nimic. Copilăria şi inocenţa sunt descoperiri târzii, când amintirile şi greşelile îşi alungesc umbrele. Ni le apropiem prin regret. Nemaiavându-le, ştim ce am pierdut. Nu e tema copilăriei o obsesie a maturilor? Şi poate că anumite lucruri trebuie să le pierdem ca daruri pentru a le cuceri ca virtuţi. Trebuie să ieşim din copilărie pentru a o iubi.”

Octavian Paler

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

De ce scriu?

Întrebarea aceasta e pe buzele multora , chiar și a cunoscuților, a rudelor, nu și pe ale mele. Înainte să am un blog ,mă întrebam „de ce nu scriu?”. Aveam idei, aveam plăcerea și imboldul de a scrie, dar amânam momentul, găsindu-mi scuze…dar și întrebarea asta a luat sfârșit, odată ce mi-am luat inima în dinți și am început să scriu …Am primit remarci de genul „Nu ai ce face!” , „E o pierdere de vreme!” , „Probabil că te plictisești!” etc… și la fiecare am replicat : Scriu pentru că îmi place !. Poate părea bizar pentru unii , probabil mi-ar spune că într-o lume a vitezei ,a lipsei de timp, a haosului cotidian ,lumea abia mai citește câteva fraze, apăi să scrie …ei bine mai există și oameni care scriu din plăcere, pentru că simt să facă asta și își pun sufletul pe tavă în fața cititorului. Da, poate părea pueril, lipsit de sens, dar nu și pentru cel care scrie.

„De ce scriu?” Pentru că scrisul e libertatea mea. Scrisul e puntea dintre mână și inimă. Doar scrisul le-a adus împreună. Doar prin scris mă simt cea mai „Eu”. Cu fiecare cuvânt pătrund în interiorul meu. Nimeni nu mă poate condamna pentru ceea ce scriu, pentru că nu va simți niciodată cuvintele asemeni mie ,fiecare o va face în felul său și va oferi propriul înțeles cuvintelor sale. Scrisul mă ajută să fiu umană, să-mi amintesc că lucrurile mici fac diferența. Poate m-am făcut greșit înțeleasă ,scrisul nu e o formă prin care doresc să mă afirm în fața lumii ,ci un mod de a mă cunoaște mai bine pe mine însămi.Scriind, dau viață gândurilor mele, emoțiilor, trăirilor, sentimentelor a tot ce e ascuns de ochii celorlalți …și chiar de proprii ochi. Se poate spune că e o formă proprie de meditație. Poate e o coincidență sau poate nu faptul că, la un an, primul lucru pe care l-am ales a fost stiloul, poate acesta a fost darul meu primit de Sus.

De multe ori, înainte să adorm ,mintea îmi este străfulgerată de șiruri de cuvinte ,care nu se mai termină. Parcă fiecare cuvânt își alege locul unde va fi așezat ,venind singur la mine ,la momentul potrivit. Nu degeaba se spune că noaptea este cel mai bun sfetnic, cum îmi așez capul pe pernă ,gândurile curg șiroaie ,până când o idee poposește mai mult timp în mintea mea și în acel moment știu că despre asta voi scrie mâine. În timpul zilei, mi se întâmplă să găsesc mai multe subiecte pentru articole, dar știu că nu e momentul potrivit pentru a le aborda , până când nu primesc și acordul nopții. Nu îmi impun când ,cât și cum să scriu un articol ,atât timp cât nu simt că pot scrie. Mi se pare o tortură a minții să te forțezi să scrii doar de dragul de a fi la zi. Las ca inspirația să mă invite la scris, pentru că răbdarea e cheia marilor rezultate. Și ce plăcere să sorbi fiecare cuvânt care urcă din inimă spre minte ,pentru a prinde formă și poposește pe limbă pentru a prinde ecou, pe buzele mele și ale cititorilor. Fiecare cuvânt e o surpriză și pentru mine și îl rostesc de mai multe ori pentru a mă familiariza ,fixându-l în contextul potrivit. Fiecare cuvânt se așterne pe fondul alb în cea mai mare liniște, așteptând întregirea articolului, pentru a-și juca rolul la momentul oportun.

Nu am un ritual care să-mi inducă dorința de a scrie, pentru că ea există independent de mine. Când simt să scriu ,scriu ,nu-mi propun să fac asta dacă nu a încolțit ideea unui alt articol în mintea mea. Tot ceea ce am nevoie este liniște și prezența ideii în minte , chiar și un cuvânt poate produce o avalanșă în interiorul meu .Odată ce m-am așezat confortabil în fața laptopului și încep să tastez, totul vine de la sine și nu mă opresc decât la final, pentru a face modificările de rigoare.Intenția mea nu e să surprind ,ci să aduc o fărâmă de emoție în ochii cititorului ,să fiu împăcată cu mine ,că și în acea zi un om și-a păstrat calitatea de a fi uman.

Poate că nu sunt și nici nu voi fi vreo vedetă ori vreun geniu care ar putea  pune bazele unei noi teorii revoluționare și nici nu voi aborda domenii de interes ,care ar putea atrage atenția unor mase semnificative de oameni, dar nici nu mi-am propus acest fapt, sunt suficienți oameni specializați care pot scrie despre domeniul în care activează și o pot face foarte bine, chiar și eu îi urmăresc…intenția mea este să scriu despre cele mai nesemnificative lucruri ,pe care tot mai puțini oameni le privesc, pentru că ele ne aduc mai aproape de absolut. Eu ,în nimicnicia mea ,aleg să fiu un simplu om și să mă bucur de acest privilegiu, pentru că cel mai greu în această lume este să fii SIMPLU!

Poate unora le pot părea prea siropoasă sau plictisitoare sau neinteresantă …îmi pare rău că nu pot fi pe placul tuturor și nici nu am cum ,atât timp cât suntem atât de diferiți cu toții -acest lucru îmi place cel mai mult la viață, pentru că fiecare în parte e o sursă de inspirație pentru cei din jur. Fiecare articol prinde formă datorită unui exemplu din viața mea ,de zi cu zi. Poate că sunt o decepție în ochii multora, dar aș fi distrusă dacă aș fi în proprii mei ochi.Nu am pretenția ca cineva să îmbrățișeze percepțiile mele nesemnificative, eu mă simt câștigată dacă am putut aduce un zâmbet pe chipul unui cititor,o încrețitură în marginea ochilor și un semn de întrebare în minte. Pentru mine e suficient că soarele mi-a zâmbit și azi și un nou articol a îmbogățit blogul meu.

Da ,îmi place să scriu din tot sufletul! Iubesc să scriu! Scrisul mă face să vreau să fiu mai bună pe zi ce trece, să fiu împăcată cu mine și cu cei din jur! Aș putea scrie despre orice nimic ,ore în șir și aș putea face asta toată viața. De ce aș face asta? De ce nu ?!Este felul meu de a mă bucura de orice îmi oferă viața.Sunt articole pe care le scriu râzând ,altele plângând ,altele cu emoție …fiecare literă e trăire. Fiecare tastă pe care o ating răsună în mintea mea ,asemeni ecoului unei clape de pian. Totul se simte ,totul se trăiește! Ce poate fi mai veridic de atât ?

Pentru unii-totul e nimic ,pentru alții -nimicul e totul.Voi ce alegeți?

Eu aleg nimicul! Pentru că totul se naște din nimic…😌

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!

Trăire.Joc.Bucurie

Având în vedere că este perioada vacanțelor și a petrecerilor ,mi-am permis să fac o pauză de la a scrie noi articole timp de câteva zile, pentru a mă bucura de aceste clipe care nu vor mai reveni prea curând.

Sâmbăta care a trecut am luat parte la o nuntă …Ei bine,știu că fiecare cititor se bucură sau se lamentează că și anul ăsta s-a pricopsit cu nunți.Cred că intuiesc ce gândesc majoritatea :O risipă de bani! Da, poate însemna și asta ,dar această risipă de bani se transformă în amintiri de neuitat ,cele mai prețioase, de altfel.O nuntă înseamnă mai mult decât bani irosiți ,timp pierdut, stres, oboseală, cheltuieli peste măsură…aceasta presupune: unitate, răbdare, bucurie, organizare, trăire, emoție, un amalgam de stări care îți străbat ființa din cap până-n picioare în câteva clipe -e vorba despre ei ,două suflete care își unesc inimile pe vecie(de preferat), de priviri înlăcrimate ,de chiuieli …de dans.

Fiind una dintre domnișoarele de onoare,pot spune că am asistat la fiecare moment care a conturat realizarea nunții în acea zi. Clipe de stres, când totul era pregătit, iar mireasa nu mai ajungea acasă, emoții la îmbrăcarea rochiei de mireasă până la ultimul nasture încheiat, stângăcie în așezarea butonilor la cămașa mirelui, nerăbdare în așteptarea invitaților la asistarea gătitului miresei… iar când a început gătitul miresei, apăi acolo val de emoții și lacrimi ,cântec de rămas bun pentru părinți – priveam mireasa și vedeam cum ochii îi erau plini de lacrimi, uitând cu totul  de machiaj ,de camere, privindu-și mama cu subînțeles, parcă cerând acordul pentru ultima dată ,iar zâmbetul mamei era alinarea de care avea nevoie,pentru a-și împreuna mâinile pentru totdeauna cu „iubirea sa”.Am fost plăcut surprinsă să privesc și să aud că sentimentele încă prind glas ,dând ecou apelativului „Iubire”.

Am uitat să menționez că am o familie numeroasă ,care are rădăcini în mediul sătesc și care țin să respecte tradițiile întocmai:de la numirea vornicului, care îndrumă mirii și invitații în parcurgerea fiecărui pas așa cum se cuvine, gătitul miresei ,ținutul oglinzii de către cavalerii de onoare , ruperea turtei/colacului deasupra capului miresei și împărțirea ei invitaților ,hora în strada ,în fața casei miresei-se obișnuiește ca fata să plece de la casa ei cu alai spre biserică ,iar la ieșirea acestora din biserică, copiii se adună cu sticle și găleți ,pline cu apă, pentru a stropi dinaintea mirilor, pentru ca aceștia să aibă parte de noroc și belșug ,dar și alte obceiuri , care înfrumusețează nunta și păstrează legăturile strămoșești de-a lungul trecerii timpului.

Cred că cel mai sublim moment este atunci când mirii, aflați în fața Lui Dumnezeu poartă cununile Sfintei Taine a Căsătoriei ,iar acea clipă pare că durează o veșnicie ,ca un model pentru mirii aflați la începutul construirii unei familii. Acel moment când atât nașii, cât și finii mânuiesc verighetele cu mâinile tremurânde -nașii amintindu-și de ziua în care ei înșiși se aflau în fața altarului ,iar mirii abia pășind spre necunoscutul vieții de familie.Stăteam și-i priveam ,doar vorbele preotului se auzeau cu ecou ,iar mirii și nașii parcă nici nu mai respirau ,erau de neclintit …era pentru prima dată în acea zi când tăcerea spunea mai multe ca orice vorbă. Era o trăire pură, în acel moment, pe care voiau să nu o piardă, ci să o soarbă până la capăt. Erau ei și Dumnezeu. Cum nu era nevoie de  vorbe ,nu era nevoie nici de prezența vizibilă a Lui Dumnezeu, pentru că simțeai tot ,El era TOTUL. Păcat că în scris ,tăcerea nu se simte ca pe viu. Momentul din biserică a fost și va fi de neuitat datorită tăcerii mirilor. Parcă aud încă îndemnul preotul :„Faceți cât mai multe poze azi ,pentru a vă ajunge o viață întreagă.E momentul vostru !Un moment unic!Nu-l irosiți.”.Despre asta e vorba de fapt la o nuntă,despre iubirea ce-i leagă pe miri prin legământul pecetluit în fața Lui Dumnezeu.E ca o a doua naștere.Dumnezeu îmbrățișează doleanța ta de a-ți întemeia propria familie, de a-ți forma propria casă, căreia să-i poți spune „acasă”.E vorba despre două suflete care devin Unul.Ce poate fi mai minunat?

Ce a urmat? Ședința foto ,care s-a dovedit a fi destul de antrenantă și amuzantă.Poate pentru miri a fost puțin cam obositoare ,dar sunt sigură că produsul final va ieși mai mult decât reușit.Apoi un alt stres a apărut la orizont când am ajuns la sală, aranjamentele nu erau finisate ,se anunțaseră invitați în plus, era criză de spațiu, trebuiau aranjate plicurile cu numele invitaților la fiecare masă în parte …bineînțeles că totul a fost remediat .Ulterior, invitații și-au făcut apariția și fiecare a fost condus la locul său ,iar petrecerea a început cu dansul mirilor. Alt moment plin de emoție. Au pregătit singuri mișcările pentru acest dans ,iar sub privirile curioase ale invitaților au pășit emoționați spre ringul de dans ,făcând câte o plecăciune în fața invitaților .Privirile și pașii lor erau singurii care vorbeau, coordonându-se reciproc .Era momentul de care se temeau cel mai tare, dar se descurcaseră minunat.

Acum petrecerea putea începe!Muzica populară a dominat.Nimic nu aduce oamenii mai aproape asemeni unei hore, împărțită în cercuri, cerculețe -membri de familie ,prieteni ,cunoscuți sau necunoscuți ,toți se prind de mână pentru a se bucura de acel moment ,fiecare inimă pompează pentru același dans, pentru aceeași clipă. Mi-am dat seama că muzica și dansul fac minuni, pentru că odată intrat în horă nu mai contează nimic ,în afară de dans,de a trăi ritmul muzicii.Totul e trăire, totul e bucurie , nicio urmă de resentiment, de supărare, de regret.Prin dans toți suntem la fel , inidiferent de haine, de poziție socială, vârstă etc., tot ce contează e să-ți miști picioarele cum știi mai bine. Nu contează dacă ești as la dans sau mai neîndemânatic ,ceea ce primează e unitatea oamenilor, care iau parte la nuntă, atât pentru a-i sprijini pe miri, cât și pentru a-i aduce mai aproape de familie ,de prieteni ,de cunoștințe vechi și noi. E vorba despre oameni ,de comuniunea dintre aceștia. O nuntă îi reunește pe oameni și pentru o zi,pentru câteva ore,câteva momente, îi ține departe de intrigile și resentimentele,pe care le nutresc unii față de ceilalți. Dansul e medicament pentru inimi .

Au continuat melodii după melodii ,s-a furat mireasa ,a fost revendicată de către mire, hoții și-au primit pedeapsa,dar și momentul de neatenție al mirelui a fost taxat, astfel că a trebuit să se revanșeze față de miseasa sa iubită, creând o declarație de dragoste. Cert e că s-a descurcat cu brio. Privindu-l cum îi tremurau mâinile pe microfon, aflându-se în genunchi în fața miresei ,iar cuvintele se molipseau de emoția acestuia, ceea ce vedeam era iubire -iubire pură. Nu ai cum să nu te înmoi și să te lași pradă trăirilor care te încearcă , când tot ceea ce vezi și simți cum plutește în toată încăperea e iubire. Pentru o iubire adevărată merită să fii puțin gelos, pentru că e un sentiment tot mai rar…

Mâncarea a fost extrem de gustoasă , muzica minunată ,iar atmosfera de vis. Ce mai contează banii ,timpul pierdut, oboseala etc… când, într-o singură zi ți-a fost dat să vezi și să simți atâtea lucruri! Îmi pare rău că nu am avut timp să surprind tot ceea ce am simțit pe moment atunci, probabil ar fi fost totul mult mai intens,dar sper că am putut reda o altă imagine a unei nunți ,care de cele mai multe ori e o ocazie de a-ți goli buzunarul și cam atât.Indiferent cât ați cheltui luând parte la o nuntă, savurați clipa de a fi alături de oameni, pentru că rar ne mai este dat să ne adunăm împreună cu ceilalți pentru a ne împărtăși bune și (mai puțin) rele și  a depăna amintiri sau construi altele noi.Lăsați lucrurile materiale deoparte și fructificați ceea ce vedeți, auziți și simțiți.

Dacă realitatea ar fi asemeni unui dans ,am vedea doar o mare de ființe cu fețe vesele și mâinile mereu întinse spre cei din jurul lor. Ce frumos ar fi!

Încercați să priviți dincolo de aparențe, acolo se află esența!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Iertarea mai este pentru oameni?!

Iertare …Iertare din toată inima …

Cuvintele astea îmi răsună în minte …iar și iar…de ieri .Am adormit cu ele în gând ,m-am trezit cu ecoul lor …

Ieri am fost la biserică și am luat parte la Sfânta Liturghie,lucru cunoscut pentru unii,total nesemnificativ pentru alții ,dar ideea e că predica părintelui cu privire la„ Pilda datornicului nemilostiv” m-a captat și cred că aceste cuvinte „iertare din toată inimă” m-au îndrăgit atât de mult ,încât și-au făcut culcuș în mintea mea și aș putea spune că au coborât și mai jos ,provocând o clătinare a zbuciumului sufletesc.Poate că„iertare din toată inima” sunt doar simple cuvinte ,dar nu și pentru mine …pentru mine au încetat să fie doar atât din momentul în care mi-au atins auzul.Niște simple cuvinte nu îți pun inima în funcțiune,acestea doar sunt rostite și se irosesc în aer,fără să aibă o țintă anume.Cu siguranță acestea și-au atins ținta :inima mea!

Și întrebarea e :Când am iertat din toată inima? Făcând o retrospectivă a ceea ce m-a implicat în mod direct ,pot spune că doar de câteva ori ,iar dovada vie e că odată reamintite ,faptele ce odată m-au dezamăgit ,acum nu mai au ecou și le pot privi doar ca pe niște experiențe ,dar spre stupoarea mea ,au rămas atâtea lucruri care s-au solidificat înăuntrul meu și au format un munte de neclintit.De ce ?Pentru că am iertat doar cu vorba.Știți vorba ai :„iert ,dar nu uit”.Ei bine ,oricine mi-ar putea atrage atenția și mi-ar spune că iertarea nu e iertare dacă nu uiți ceea ce te-a rănit.Ușor de zis!Dar ce faci când simți că doare ?Cât poți ierta?Mai nimic ,pentru că durerea lasă urme ,iar odată prelungită ,fie provoacă cratere de neacoperit ,fie munți de neurnit.Am iertat ,dar nu cred că vreodată din toată inima ,poate doar cu jumătate din ea,pe mine și pe cei dragi mie ,dar jumătățile de măsură rămân doar jumătăți.De aceea m-am simțit lovită ca un trăsnet de aceste cuvinte,pentru că e un adevăr pe care nu l-am privit niciodată în față.

Câte lucruri nu ascundem sub preș? Dezamăgiri ,frustrări ,eșecuri ,ieșiri nervoase etc. Acest lucru nu înseamnă că ele nu există, ci că nu vrem să le vedem .Ne mințim că „am trecut peste”,dar la prima confruntare cu celălalt,izbucnim.Aici intervine puterea iertării și nu orice fel de iertare măsluită de mintea noastră ,ci ,de preferat „din toată inima” /cu toată inima ,de a spulbera întreaga greutate a ceea ce s-a acumulat în interiorul nostru.Aici intervine dificultatea ,e nevoie de sinceritate și de cele mai multe ori ne mințim singuri pentru că nu vrem să acceptăm că și noi greșim și că alegerile noastre nu sunt prea inspirate de cele mai multe ori.Dar primul pas este să ne permitem să fim sinceri cu noi și să privim adevărul în față, așa cum este el.Al doilea pas este să îl acceptăm ca pe un fapt trecut ,care nu mai poate fi schimbat ,dar care poate fi șters prin voința noastră. Odată ce s-a consumat ,trebuie să conștientizăm că nu ne mai poate face rău și să-i permitem să se evapore din interiorul nostru.Al treilea pas este îmbrățișarea iertării, pentru că odată ce ne-am eliberat de durere, iertarea își poate face loc în inimile noastre .Întâi trebuie să practicăm iertarea asupra noastră:

• Să acceptăm că suntem oameni și „a greși” este un lucru firesc;
• Să ne permitem să experimentăm lucruri noi fără a ne învinovăți la orice pas că nu suntem buni de nimic;
• Să ne iubim așa cum suntem și să privim iertarea ca pe o încununare a iubirii.

Abia după ce ne-am putut ierta pe noi înșine și reușim să conștientizăm ce efect are aceasta asupra noastră ,vom putea să o transpunem și asupra celor din jur ,aplicând aceleași principii amintite mai sus.Odată ce îl vom percepe pe celălalt asemeni persoanei noastre,ne va fi mult mai ușor să-l iertăm și să ne eliberăm de orice resentiment care ne macină sufletul .„A greși ” e omenește.Zic să nu pretindem a fi mai sfinți decât Sfinții. E mai simplu să ne asumăm rolul de „A FI OM” și a ne ușura viața.A putea ierta „din toată inima” e un obiectiv la care toți ar trebui să tindem ,pentru că astfel întreaga ființă se va înălța ,totuși am putea începe a ierta prin felul nostru ,pentru a putea adăuga o cărămidă la menirea noastră pe acest pământ.

Exersați iertarea în fiecare zi cu voi înșivă și cu cei dragi vouă , pentru că e mult mai ușor să ierți pe cine iubești și extindeți apoi acest exercițiu și asupra celor cu care intrați în contact zi de zi .Încercați să analizați ce efect are acesta asupra voastră și ce simțiți când vreți să iertați. Nu uitați că faptele care sunt cel mai greu de iertat sunt și cele care vă vor înălța inima și vă va elibera de orice presiune lăuntrică acumulată. Amintiți-vă că fiecare supărare acumulată vă aduce mai aproape de boală și durere.Oricât de greu vă este să-i iertați pe cei care v-au greșit, este recomandat să o faceți ,nu pentru că merită să iertați (pentru că la drept vorbind oricine are dreptul la o a doua șansă sau chiar la „n” șanse ;  doar mintea omenească  impune limite ) ,ci pentru că astfel vă veți elibera de tot ce este nociv în sufletul vostru, ușurându-vă viața și îmbunătățindu-vă relațiile cu cei din jur.

Cred că cea mai minunată superputere este să poți „ierta din toată inima”!Faceți un exercițiu de imaginație și vizualizați cum ar arăta viața voastră dacă ați putea ierta din toată inima…ce ați simți? cum ați arăta? ce fel de oameni ar fi în jurul vostru? unde ați locui ?

Dar dacă toți oamenii și-ar ierta semenii , cum ar arăta întreaga lume?Oare prețul iertătii ar fi prea mare pentru ca o lume întreagă să trăiască în deplină pace?

Fiecare are propriile răspunsuri la aceste întrebări.Reflectați asupra lor și păstrați ceea ce vă definește cu adevărat.Eu le am pe ale mele! 😉

Iertați și veți avea doar de câștigat! 😀

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Iubirea:termen de valabilitate …

Dar până când durează iubirea? Până la primul rid ce îți răsare pe frunte?Până când alegi să te căsătorești ?Până la apariția primului copil? Până când alegi să faci o schimbare? Sau după 3 ani de relație ,după cum spun unii, când dispare acea iubire oarbă și te trezești la realitate?

Mi-e greu să cred că un sentiment care îți străfulgeră întreaga ființă, dintr-odată, poate avea un termen de valabilitate determinat. Nici  nu e vorba de cât ține iubirea, ci de cât de mult ținem noi la ea, astfel încât să o alimentăm iar și iar. Iubim atât timp cât oferim și primim. E un troc pe care partenerii și-l asumă la începutul relației, iar evoluția iubirii depinde de cât de corect e fiecare în parte în îndeplinirea propriei „datorii”.

Privim în jur și vedem bătrâni care se țin de mână, mergând alene prin parc, împărțind o înghețată amândoi și tineri cărora le e jenă să-și împreuneze mâinile, iar dacă o fac,probabil ai să zărești că măcar unul dintre ei e cu privirea în altă parte … da, e mai ușor să iei un lucru nou, decât să îl repari pe cel vechi ,dar situația se va repeta la nesfârșit și într-un final nu vom mai avea nimic de oferit, pentru că am devenit goi, ne-am golit buzunarele inimii. La început totul e roz ,atât ea cât și el sunt dispuși să ofere ,să aibă inițiativa în a se cunoaște,totul vine de la sine,pentru că ambele inimi pompeaza pentru același scop: iubirea, dar cu timpul apar nemulțumirile – ea simte că oferă prea mult și el prea puțin,el vrea mai mult spațiu, simțindu-se agasat de multitudinea dorințelor ei și astfel certurile frecvente pavează drumul despărțirii. Ambii erau la fel când s-au cunoscut ,doar că la început au arătat doar cea mai bună variantă a lor ,dar imediat ce au scos la suprafață părțile din ei pe care și le-au suprimat ,s-a produs un dezechilibru greu de remediat.De fapt ,de cele mai multe ori iubim ceea ce oferă celălalt,nu persoana sa.Începuturile sunt atât de  dulci ,pentru că primim o avalanșă de lucruri materiale sau imateriale, care alimentează ceea ce simțim și apoi suntem îndemnați să oferim cu ușurință ; când nu mai primim ceea ce ne flata egoul ,apar reproșurile și refuzăm să mai oferim la rândul nostru și uite așa fie începe Al III-lea Război Mondial, fie un alt Război Rece ( în cel mai bun caz ) -cert e că ruptura se va produce mai devreme sau mai târziu dacă cei doi parteneri nu se vor hotărî să facă pace.

Adevărul e că suntem niște ființe egoiste, gândindu-ne mereu „și mie ce îmi iese?”. Oferim doar dacă primim.Vorba ceea „Ce e gratis pe lumea asta?”. Refuzăm să rămânem păgubași de pe urma altora ,mai bine înșelăm ,decât să fim înșelați ,mai bine mințim, decât să fim mințiți, mai bine îi determinăm pe ceilalți să eșueze decât să asistăm la propriul eșec …pentru că fiecare urmărește propriul bine ,dar realitatea e că în acest ritm nu vom fi niciodată fericiți .Putem să avem fericirea în palmă ,căci nu vom reuși să o vedem ,pentru că suntem orbi și surzi la nevoile celorlalți.

Dacă am arunca o privire în jurul nostru ,am observa că pe nimeni nu iubim fără să beneficiem de măcar o fărâmă de atenție de la ei, începând de la părinți până la cele mai îndepărtate cunoștințe.Și pe Dumnezeu îl iubim doar dacă ne aude rugile și ne îndeplinește cerințele ,în caz contrar ne vom lamenta și vom striga cât vom putea de tare că „Dumnezeu nu există!”,iar dacă există, cu siguranță noi suntem victimele încercărilor Lui. Cert e că pentru om totul are un preț, chiar și iubirea.Nimic nu oferim dezinteresat .Îl iubim pe cel de lângă noi pentru -frumusețe,bani, succes, plăcere-și pentru orice atenție care ne mângâie privirile sau chiar inima.De aceea vedem atâtea căsnicii distruse sau relații rupte după puțin timp, pentru că cel puțin unul dintre parteneri nu primește sau nu mai primește ceea ce dorește -soțul își părăsește soția pentru că nu mai arată ca un supermodel-displăcându-i pielea lăsată și kilogramele în plus sau eventual e prea bolnavă și el preferă să fugă de responsabilități,trăindu-și viața la maxim cu o tânără cu cel putin 20 de ani mai tânără ca el  ,fie soția alege să fugă cu noul iubit mai tânăr, pentru că nu primește destulă atenție sau își  părăsește soțul pentru că nu mai are suficienți bani…ei bine , cine ne va mulțumi vreodată?

Iar dacă cineva are curajul să iubească pe cineva în ciuda defectelor sale ,cu siguranță că se vor găsi cârcotași care să afirme„De ce stai cu ea/el ? Nici nu are ce îți oferi!Sunt persoane mult mai frumoase ,mai bogate etc ,care te-ar putea face fericit/ă!”.Ceea ce nu înțeleg unii e că iubirea adevărată nu are preț ,nu ține cont de aspect ,de poziție socială, religie, rasă ,limbă ,cultură ,culoare -sau orice altă limitare.Iubirea se naște în inimă și țintește spre o altă inimă.O persoană poate iubi o altă persoană pentru totdeauna ,indiferent de câte alte  „oferte” ar primi din jur și nu pentru că nu e un om „cu capul pe umeri ”  sau pentru că e „prost”, ci pentru că iubește , iar iubirea e singurul cel mai bun motiv pentru a fi cu persoana dorită ,contrar spuselor sau acțiunilor altor persoane. Iubirea e o unealtă cu ajutorul căreia dobândim fericirea, dar ea dă roade doar în mâinile cele mai pricepute.

Iubirea e nelimitată dacă Tu crezi asta .Limitarea îți va aduce repetate încercări ratate. Totul depinde de tine. Iubești persoana de lângă tine pentru ceea ce este ea sau pentru ceea ce îți oferă? Iubirea adevărată îmbrățișează doar prima variantă .Când iubești cu adevărat nu simți nevoia  să contorizezi dacă ceea ce primești compensează ceea ce oferi, pentru că ai atâta iubire îngrămădită în inimă ,încât nu se va termina vreodată. Doar lasă-te purtat/ă de valul iubirii care îți inundă fiecare părticică din cămăruțele inimii tale .Nu-i așa că e minunat ce simți? Nici toată bogăția din lume nu se poate compara cu multitudinea nestematelor pline de iubire care se adună pe zi ce trece în cufărul inimii tale.E atât de multă iubire ,încât ai impresia că întregul tău trup se află în inimă și nu invers.

Iubește!Doar iubește!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Te iub…esc!

„Te iubesc”-aparent două simple cuvinte …dar în fapt ,de câte ori nu ai ezitat să le împărtășești unei persoane dragi ție ,chiar și când simțeai că inima o să-ți explodeze de fericire? Sau ,odată rostite ,s-au transformat în pietre de moară pentru tine ,pentru că le-ai „irosit” pentru o persoană care ți-a călcat inima în picioare? Sau ,ieșite de pe buzele tale ,pierzându-se în văzduh ,nu ai regretat că nu le-ai spus la timp?

Mulți spun că „a iubi” ,„a fi romantic” , „a oferi atenție persoanei iubite” -toate acestea sunt pentru cei slabi, pentru femeile care se dau în vânt pentru telenovelele siropoase …ei bine, dacă e așa, de ce nu puteți rosti atât de simplu, cele două cuvinte atât de nesemnificative? De ce e atât de greu să le aruncați în fața cuiva asemeni unor înjurături sau cuvinte de ocară? De ce nu le rostiți la ordinea zilei, oricărei persoane pe care o întâlniți? Acum că am ridicat un semn de întrebare, nu-i așa că ,fiind rostite chiar și  la voia întâmplării, lumea ar putea deveni mai bună? Nu-i așa că oricine ar ceda în fața acestor cuvinte? Cum ar fi ca în toiul unei dispute cu o persoană la care ții, în loc să auzi cuvinte care îți murdăresc auzul,auzi un „Te iubesc” chiar și murmurat ,ai mai continua în acel ritm sau ai lua-o în brațe? Mie mi-ar plăcea să mi „se închidă gura” cu un „Te iubesc” și nu cred că sunt singura 😉 Ce plăcut e să auzi aceste două cuvinte scurte ! 😀

Poate că sunt atât de greu de rostit :

• Pentru că le acordăm o mai mare importanță decât credem;
• Pentru că le auzim tot mai rar…pentru că tânjim ,la rândul nostru să le auzim,fără șanse de izbândă;
• Pentru că aceste cuvinte ne fac slabi în ochii celorlalți,iar noi râvnim mereu la putere .Refuzăm să ne privim slăbiciunile ,dar le vânăm pe ale altora;
• Pentru că ne e frică să dăm frâu liber sentimentelor,mizând doar pe rațiune, care ucide orice fărâmă de trăire;
• Pentru că fugim mereu de iubire ,dorind doar să primim din partea celorlalți, nu și să oferim;
• Pentru că suntem lași – preferăm să (ne) mințim,să ne îngropăm sinele,decât să recunoaștem ceea ce simțim și să ne lăsăm pradă celor mai intense trăiri;
• Pentru că ținem cu dinții de mândria și orgoliul care ne determină să ne umflăm în pene ,dar  totodată ne provoacă și cele mai crunte căderi;
• Pentru că suntem oameni și ne place să ne complicăm singuri;
• Pentru că alegem mereu drumul scurt-plăcere,bani,succes ,deși suntem conștienți că cel lung ne-ar fi adus totul și mai mult de atât,fără nici un fel de regret;
• Pentru că pretindem minimum minimorum de la propria persoană, pentru a-l oferi celorlalți,dar așteptăm în schimb maximum maximorum;
• Pentru că preferăm să ne hrănim egoul, decât să ne alimentăm inima cu iubire;
• Pentru că „Te iubesc” își are locașul doar în inimă, în profunzimea trupului fiecăruia dintre noi;
• Pentru că atunci când rostim aceste două cuvinte ,e ca și cum trupul nostru se întoarce  pe dos ,cu pielea pe dinăuntru și carnea -cu toate organele în afară,iar exteriorul se închircește în interior ;
• Pentru că iubirea este profunzime, tot ce ține de iubire, fierbe în profunzime – e inevitabil. De aceea e atât de greu să le rostim- devenim slabi ,vulnerabili ,expuși rănilor. Odată ce rostim „Te iubesc”e ca și cum ne-am preda iubirii , cu tot ce presupune ea. Renunțăm la arme, renunțăm la obișnuința de a ne așeza pe un piedestal propria persoană, pentru că realizăm că o altă persoană ne ține inima în propriile mâini. E greu să accepți că inima ta poate fi la mâna altei persoane ,nu? Dar ce contează, atât timp cât iubirea te poartă pe cele mai înalte culmi?Câtă importanță are această conștientizare, atât timp cât persoana care are posibilitatea de a-ți nărui întreaga viață ,în schimb, te readuce la viață ,făcându-te să simți că trăiești Raiul pe Pământ?

Nu am realizat ce importanță are să rostești „Te iubesc!” la timp ,până când nu am fost pusă în fața faptului împlinit. Astfel ,o zi ce părea a nu aduce nicio schimbare s-a transformat într-un haos pentru mine.Cum e să afli că persoana la care ții a avut un accident? Pentru mine timpul s-a oprit când am primit un astfel de mesaj ,îl citeam și mi se părea ireal .Da,am avut un șoc. Cei din jur vorbeau cu mine ,dar eu eram perfect absentă .Nu auzeam ,nu spuneam nimic.În mintea mea se derula mesajul iar și iar ,fără să îi descifrez înțelesul.Nu știam ce să fac ,dar în momentul acela am simțit că iubesc,pentru prima oară .M-a lovit ca un trăsnet .Nu mă mai gândeam la mine.Mă bântuia gândul că ar exista posibilitatea să nu apuc să rostesc „Te iubesc !” la timp…dar a fost doar un gând care s-a spulberat .Imediat ce l-am întâlnit pe el ,i-am împărtășit ceea ce simțeam ,el îmi spusese cu mult înainte .Mie mi-a luat ceva timp să conștientizez.Poate dacă nu ar fi fost acel incident , aș fi evitat să rostesc aceste două cuvinte buclucașe mult timp ,dar totul se întâmplă cu un rost .Ideea e că nu ar trebui să așteptați ocazia perfectă pentru a le rosti ,pentru că nu știți ce vă va aduce clipa următoare.Priviți ceea ce se petrece în interior!Simțiți!Trăiți!

Când ajungi să spui „TE IUBESC! ” poți fi sigur că tu nu vei mai fi ca înainte ,pentru că vei renaște ca Pasărea PHOENIX din cenușă ,prin suflarea iubirii.Iubirea e TOTUL. Lipsa iubirii e pieire ,prezența ei e salvare .Dacă am conștientiza câtă putere există în aceste două cuvinte,am reuși să salvăm întreaga omenire, dar…întâi trebuie să ne salvăm pe noi înșine. Când iubirea va dispărea din lume, va dispărea totul ,pentru că ea e baza a ceea ce a fost,este și va fi.Nu o lăsați să se piardă. Predați-vă iubirii și veți răscumpăra tot ce ați putea pierde!Spuneți „Te iubesc!” în fiecare clipă ,vouă înșivă și celor din jur.Faceți din ea propria rugăciune.Iubiți-vă-până când nimeni și nimic nu vă va despărți.

Nu uitați!Cea mai mare fericire a vieții este : să iubești și să fii iubit!Restul sunt povești croite de propria minte!Răscumpărați-vă fiecare greșeală prin intermediul celor două cuvinte magice „Te iubesc!”.

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

De-ale prieteniei (II)

Când eram mici apreciam prietenul ca fiind cel mai bun camarad ,care nu suflă o vorbă părinților despre peripețiile noastre ;dacă ne dădea de gol ,cu siguranță era nevoie de unul nou 😀 Ce simplu e să fii copil!

Și totuși,creștem și ne lovim de tot felul de piedici,pierdem așa zișii „prieteni”,legăm prietenii noi și viața curge ca un râu ,uneori lin,alterori învolburat și după multe încercări, ne învață să cântărim prietenia adevărată.

V-ați oprit un pic din goana voastră pentru a arunca o privire asupra vieții voastre,asupra oamenilor din jurul vostru,asupra a ceea ce aveți ,asupra a ceea ce vă lipsește,măcar o singură dată? Dacă DA,atunci faceți asta în continuare și acționați pentru a păstra un echilibru între aspectele importante din viața voastră ; dacă răspunsul este Nu,atunci acum e cazul să începeți să faceți curat în viața voastră.Nu mai păstrați nimic, în viața și în inimile voastre, care vă dăunează ,care vă aduce cu moralul la pământ și vă însămânțează neputința în suflet.Evitați persoanele nocive din jurul vostru.Lăsați-le în urmă și croiți-vă propriul drum spre reușită.Aveți suflare pentru a trăi viața așa cum se cuvine ,nu pentru a vă chinui,făcându-le pe plac celorlalți.Fiți voi înșivă.Zâmbiți!Fiți deschiși spre nou  și vă veți înconjura de oameni asemeni vouă!

„Ce-ţi poţi dori mai mult decât să ai pe cineva cu care să poţi vorbi ca şi cu tine însuţi?” — Cicero

Prietenul e oglindirea sufletului tău într-o altă persoană.Nimic nu e întâmplător în viață,mai ales persoanele care ne apar în cale.„A fi prieten” e o calitate pe care ți-o însușești sau nu ,ține de liberul arbitru al fiecăruia.Odată legată prietenia ,aceasta ar trebui ghidată spre calea de mijloc.Probabil fiecare are un oarecare portret robot al prietenului ideal,dar aveți grijă să nu rămână la stadiul de „ideal”.

În viziunea mea ,prietenul este :

• Un om real ,cu defecte și calități ,care trăiește propriile momente bune sau mai puțin bune ,iar faptul că este uman îi aribuie și slăbiciuni.Fiți realiști,nu judecați o persoană pentru o răbufnire a sa ,când pur și simplu ,a simțit să se elibereze de tot ce acumulase.Oamenii nu sunt la fel în orice situație ,nu pentru că sunt falși ,ci pentru că sunt umani și uneori eșuează în a se adapta în orice situație;
• Acea persoană care e alături de tine în momentele tale de glorie,petrecând cu tine,dar mai ales în acele clipe când ești căzut la pământ-el e cel care-ți ascultă oful și-ți aduce zâmbetul pe buze;
• Cel care ascultă ceea ce ai de zis,dar îți citește privirea;știe ce  simți doar privindu-te și cu siguranță,nu îl poți minți cu simple vorbe;
• E omul care va spune ce crede cu adevărat despre acțiunile tale ,fie că vrei să accepți sau nu,doar pentru a te aduce cu picioarele pe pământ; nu te va agasa cu sfaturi ,dar te va aștepta undeva acolo, în spatele tău ,calm și liniștit ,să revii la el când vei da de greu ;nu va dori să audă „Aveai dreptate!,ci va fi acolo să-ți ofere o îmbrățișare atât de strânsă ,încât va alunga orice nor care-ți întunecă sufletul;
• E persoana care te va ghida spre reușită și te va sprijini în alegerile pe care le iei,chiar dacă nu e întru totul de acord;se va bucura pentru fiecare împlinire a ta ca și cum ar fi a sa;
• E persoana care ,în ciuda momentelor mai tensionate dintre voi ,va găsi mereu o cale de a depăși orice urmă de neînțelegere și de a păși împreună pe același drum;
• Cel care îți oferă umărul pe care să plângi când simți că ai eșuat și te simți cel mai neputincios;
• E omul care-ți face cinste cu mâncare ,pentru că știe că ești prea mândru să recunoști când nu ai nici un ban în buzunar;
• Acea ființă care își petrece nopțile ascultându-ți plângerile de zi cu zi ,fără să obosească(ei bine ,uneori se enervează că nu mai apucă să doarmă ,dar îl faci să uite);
•  Persoana care te va ajuta ori de câte ori va avea ocazia,pentru că știe că te bazezi pe ea; știe că prietenia nici nu se cumpără ,nici nu se vinde,ea vine din calitatea de a fi om și îți atinge sufletul;
• Ființa care ,chiar dacă se află peste mări și țări va găsi o cale să se intereseze de starea ta și va fi prezent oricând la momentele importante din viața ta ,fără să se scuze,iar dacă nu va reuși ,se va revanșa cu prima ocazie;
• Persoana,pe care chiar dacă o vezi rar,știi că o poți găsi oricând și va fi disponibilă să te asculte și să-ți ofere o vorbă caldă ,pentru că legătura se păstrează vie,independentă de spațiu și timp;
• Omul care te va primi în viața lui cu brațele deschise,fără să țină cont de poziția socială,de etichete,religie,rasă,cultură,limbă sau oricare limitare pe care noi,oamenii, le setăm;
• Ființa care-ți va lăsa mereu libertate de alegere ,pentru că știe că fiecare are drumul propriu.Nu va spune nici „Rămâi cu mine” ,nici „Pleacă” ,decizia îți aparține;poate te va contrazice de multe ori,dar nu te va judeca ,pentru că dreptul acesta nu-i aparține ,fiind pe deplin conștient de acest fapt ;
• Omul care cunoaște mereu tâlcul tăcerii tale și respectă momentele tale de singurătate;
• Persoana care îți cunoaște cele mai ascunse părți și neatinse secrete ,chiar și pe cele pe care le negi sau nu dorești să le accepți ,dar le va păstra doar pentru sine cu sfințenie,fără să se folosească de ele în detrimentul tău;
• Omul care va recurge la orice mijloace pentru a-ți face un bine,chiar dacă asta înseamnă să se ascundă uneori de tine.Rezultatul e cel care contează;
• Persoana în fața căruia nu vei fi niciodată mai prejos,pentru că dacă e să vă faceți de râs,o veți face împreună: „Prietenul la nevoie se cunoaște !”;
• Persoana care nu va râvni niciodată la ce e al tău pentru că știe că ce-i al său e pus deoparte ,iar afecțiunea pe care ți-o poartă e încă un plus pentru a se bucura de tot ce deții;
• Omul care va face tot ce-i stă în putință să păstreze legătura de prietenie ce vă leagă tot mai strânsă și mai puternică odată cu timpul.

„Ce este, în fond, prietenia, dacă nu acel minunat privilegiu al sufletului în care adevărul se poate odihni?” — Dan Puric

Acum că am pătruns tainele prieteniei ,haideți să fim mai buni,să râvnim la o variantă mai bună a ființei noastre , pentru a primit tot ce e mai bun de la cei din jur și de la viață!

Pentru prietenie!Pentru umanitate!Pentru noi!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

De-ale prieteniei (I)

„Unde e prietenul când ai nevoie de el?” -Cine ar fi zis că într-o lume a tehnologiei ,în care avem atâtea căi de comunicare cu ceilalți -oricând, oriunde ,oricum și cu oricine, când nici distanța, nici vremea, nu sunt obstacole în calea comunicării ,suspinăm după oameni ,tânjim după prieteni și așteptăm neconsolați, în spatele unui ecran ,să ne facem văzuți în ochii celorlalți. Plătim prețul dezumanizării, pe care ni l-am asumat ,fără să-l conștientizăm.

„Este îngrozitor să nu ai un prieten căruia să-i spui cât ești de fericit sau de trist.” — Panait Istrati

Toți avem mii de prieteni pe Facebook ,pe care-i cunoaștem sau nu ,tot ce contează e să fii în trend.E „cool” să ai o tonă  de prieteni pe rețelele de socializare,care să-ți aprecieze postările și să-ți dea senzația că „Exiști”. Ghici ce? Exiști oricum ,pentru că Dumnezeu ți-a dat viață. El nu ți-a limitat viața în funcție de like-urile pe care le vei primi. Întrebarea e:Pe lângă faptul de a exista în ochii oamenilor, mai și trăiești ?

Tehnologia are însemnătatea ei și e destul de benefică pentru fiecare dintre noi dacă știm să o adaptăm la propriile nevoi. Să zicem că din 2000 de prieteni de pe Facebook/Instagram etc. cunoști, în mod direct sau măcar din vedere puțin peste jumătate dintre ei ,pe care dacă-i întâlnești pe stradă ,te gândești dacă-i saluți ori nu,pentru că ai dubii că o să te recunoască .Cel mult cu  200 dintre ei ai avut din când în când tangențe. Dintre aceștia cu aproximativ 20 ieși în oraș uneori ,la club/cafenea sau organizezi excursii. Dar prietenii adevărați ? Câți sunt?În cel mai fericit caz te poți lăuda că ai 3-4 prieteni pe care te poți baza ,dar ești cel mai câștigat dacă ai măcar un prieten,care știi că e acolo pentru tine. Prietenii de pe rețelele de socializare sunt prieteni de like-uri ,aprecieri etc. Ok,e minunat să ai mii de like-uri la o singură postare,te simți apreciat, important …dar când ai ieșit din lumea virtuală, constați că acele like-uri nu îți alungă singurătatea și nici nu te consolează în cele mai grele momente .În acel moment realitatea te izbește -realizezi că ești doar tu ,cu propriile dureri și probleme – prietenii sunt la fel de virtuali ca și imaginea pe care ți-ai creionat-o pe propriile tale conturi de pe Internet.

Suntem flămânzi după aprecieri , după recunoaștere,după posibilitatea de a ne face remarcați ,ascultați și iubiți. Devenim niște frustrați, pentru că un munte de like-uri nu acoperă golurile lăuntrice .Fiind beți de goliciune sufletească ,căutăm atenție prin orice mod ,doar pentru a simți că existăm acolo pentru cineva.Suntem dependenți de oameni,noi toți ne învârtim lumea în jurul celor mai puternici, mai frumoși ,mai de succes ca noi… și ne pierdem identitatea.Cum să știm ce înseamnă cu adevărat „a fi ” sau „a avea” un prieten, dacă suntem atât de orbi în a ne găși propria identitate?

Pentru că noțiunea de „prieten” și-a pierdut semnificația azi ,fiind recunoscută prin prisma cererilor de prietenie pe Facebook ,mă gândesc că ar fi cazul de o definiție , astfel că am apelat la bătrănul Dex 😀 .

PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic.

Nu degeaba spunea cineva că „Prietenii sunt familia pe care ți-i alegi singur!”.Într- o prietenie este vorba de sentimente ,de trăiri împărtășite ,de încurajări ,de obstacole depășite împreună cu cel pe care-l numești prieten și nu de puține ori, prietenul adevărat  se dovedește a fi mai presus de familie,când realizezi că doar el ți-a fost alături și la bine și la rău.

Amicii sunt cei în compania cărora petreci,cu diferite ocazii și cărora le împărtășești opinii despre viață -despre ceilalți ,cei alături de care intri în club si bei până dimineață,dar pe care nu știi dacă poți conta la plecare -aceștia sunt aproape de tine  atât timp cât simt să facă asta și nu au lucruri mai importante de făcut.Prietenul ,în schimb poata fi și  amic ,dar cu siguranță vei putea conta pe ajutorul și sprijinul său la orice oră din zi și din noapte și în orice circumstanță.Prietenia adevărată nu are termen de valabilitate ,ea dăinuie atât timp cât e întreținută .Nu contează că îl cunoști pe cel de lângă tine din copilărie sau l-ai cunoscut azi.Fiecare persoană care intră în viața ta sub o formă sau alta ,are potențialul de a-ți fi prieten ,dacă nu ,cel mai bun prieten.Ceea ce contează e să fructifici abilitatea de a întreține o prietenie și de a găsi rețeta durabilității împreună cu celălalt,indiferent de situațiile și schimbările din viețile voastre de zi cu zi.E nevoie de:cunoaștere,răbdare,înțelegere,afecțiune,susținere,empatie,sinceritate,loialitate ,respect- toate ingredientele care pot menține o astfel de relație.

Aud des ,în jur, că prietenii sunt aceia care-ți suportă orice,cărora le poți vorbim oricum,oriunde ,față de care poți greși oricând pentru că te va ierta.Total eronat. Prietenul e un om ,la fel ca noi,ceilalți,cu sentimente și trăiri.Nu te poți comporta cu  celălalt ca și cum ar fi o cârpă și să pretinzi să-ți arate prietenia lui sub orice formă.Ca o relație de prietenie să funcționeze și să dea roade ,totul sau cea mai mare parte a eforturilor depuse trebuie să fie din ambele părți.Dacă îți vei bate joc de bunătatea celuilalt ,să nu uiți că roata se întoarce și s-ar putea ca într-o zi tu să fii într- o situație similară și să constați că ai pierdut un prieten adevărat.Totodată ,nu aștepta ca celălalt să ia locul lui Dumnezeu și să ierte tot ce-i greșești ,atât timp cât tu nu reușești să-ți asumi rolul de simplu om.

„Singura cale să ai un prieten este să fii unul.” — Ralph Waldo Emerson

Prietenia nu se construiește cu bârfe, băute ,seri pierdute .Nu confundați prietenii cu partenerii de vicii.Prietenia se clădește pe simțăminte pure ,nu pe necazul sau fericirea celorlalți.Prietenii se găsesc oricât de departe ar locui sau chiar dacă provin din lumi diferite.De obicei, prietenul apare când nu te aștepți ,din rândul persoanelor pe care nu le-ai fi văzut să-ți fie aproape, precum este valabil și reversul ,când cel pe care-l considerai prieten, s-a pierdut pe drum și a uitat de tine.Nu vă căutați prieteni ,pentru că cei care vor fi prietenii voștri ,vă vor găsi oricând. Eforturile nu trebuie depuse în căutarea prietenilor perfecți ,ci în primirea și păstrarea acestora în viața voastră.

Vă spun cu mâna pe inimă ,căci e suficient să-l privești pe cel de lângă tine în ochi și să îți dai seama că el/ea este persoana de care aveai nevoie să îți fie alături.Simți în cine poți avea încredere și în cine nu.Totul vine de la sine în prezența persoanei potrivite ,simți că poți fi tu însuți și că sunteți pe aceeași lungime de undă .Fiți atenți la semnalele din interiorul vostru!Dacă o prietenie nu mai e aceeași și simțiți că v-ați îndepărtat de presupusul prieten,nu mai trageți de voi pentru a menține o legătura care oricum se va rupe ,cu sau fără voia voastră . Oferiți libertate și așteptați să primiți noi oameni în viața voastră. Nu-i jigniți și nici nu le purtați ranchiună.Dar nici nu vă învinovățiți. Trebuie să înțelegem că oamenii se schimbă. Este inevitabil!Totul este trecător. Dacă simțiți că o persoană vă este mereu aproape ,faceți orice efort să o păstrați în viața voastră,pentru că prieteniile adevărate sunt rare,dacă nu ,pe cale de dispariție.

Aveți încredere în intuiție.Nu dă greș!

„Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima.” — Gabriel Garcia Marquez

Va urma …

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Singur(ătate)…

Ne naștem și plecăm singuri de pe  această lume ,dar o viață întreagă trăim cu frica de a nu rămâne singuri.Singurătatea e ,de fapt ,cea mai mare frică a omului, nu moartea.

Încă de mici simțim mereu nevoia  ca ceilalți să stea lângă noi ,să ne îngrijească ,să ne vegheze fiecare pas.De fapt,așa suntem învățați cu toții.Cred că părinții știu cel mai bine acel moment când copilul ,chiar dacă are camera sa proprie ,vrea mereu să doarmă cu „mami și tati” sau când acesta cere să-i fie citită  o poveste înainte de a adormi,în fiecare seară.E o obișnuință pe care o dezvoltăm încă de mici și care se transformă într-o oarecare dependență.Se creează un cadru protector care ne insuflă siguranță și sentimentul de plenitudine ,faptul că apaținem cuiva ne umple inima.Suntem mândri că avem părinți ,că apaținem unei familii ,spre deosebire de alți copii care nu și-au cunoscut părinții niciodată.În perioada adolescenței, „copilul” vrea să se afirme și să scape de sub aripa protectoare a părinților,căutându-și independența,însă această independeță pe care crede că o capătă ,se transformă în dependența față de grupul din care face parte,de gașca de prieteni de care nu se desparte decât mai târziu când intră în alte cercuri sau capătă un anumit job.

Chiar și prima escapadă de acasă ai plănuit-o cu prietenul tău cel mai bun și tot amândoi ați și suportat pedeapsa.Sau momentul când ați fugit la mare cu gașca de prieteni și v-ați îmbătat pentru prima oară ,iar părinții vă căutau disperați cu poliția.Ei bine,cele mai inspirate sau neinspirate idei le-ați pus în practică în echipă, niciodată singuri. Când e seara de ieșit în club, inviți toată agenda, pentru a te asigura că măcar unul va merge împreună cu tine. Nici mersul la școală/facultate nu are farmec dacă nu ești acompaniat măcar de un coleg.În excursiile planificate ,cu grupurile, nu mergi la toaletă dacă nu merge măcar o persoană cu tine ,ca să nu te simți prost că autocarul a oprit pe linie continuă, doar pentru tine ,măcar să împarți vina cu cineva 😀 . Nici prima ta cucerire nu e memorabilă dacă nu a asistat și gașca ta de prieteni.De fapt, fiecare pas pe care îl facem în viață are sens,doar dacă suntem acompaniați de cineva apropiat,pentru că nu locurile,ci persoanele creează amintirile. Corect !Totuși ,nimic nu va avea sens dacă noi nu suntem împăcați cu ceea se suntem, independent de ceilalți. Fiecare are propriul drum, pe care suntem nevoiți să-l parcurgem singuri. Pentru a reuși să ajungem la destinația dorită, trebuie să cunoaștem întreaga hartă a propriei ființe.

Ne formăm credința că norocul vine prin intermediul oamenilor din viața noastră. Orice întreprindem este merituos în funcție de ce zic sau fac ceilalți.Avem nevoie mereu de aprobarea că ceea ce facem e corect/bun/ingenios etc. Lăsăm societatea să ne creeze (când am putea noi să o schimbăm) și apoi remarcăm cu amar că viața noastră e un haos. De câte ori nu am tăcut sau am preferat să acceptăm ce fac cei din jur,pentru că nu am vrut să fim altfel ,de teamă să nu rămânem singuri, fără job, să fim văzuți asemeni unor „paria” ai noii societăți? Micromediul familiei în care am trăit ,cu toate valorile sale este înghițit de macromediul „Societate”, fapt care ne obligă ,fie să alegem mulțimea ,să ne complacem în aceași situație iar și iar ,să ne înnăbușim abilitățile și tendința de afirmare,fie să ne asumăm riscul de a rămâne singuri și a ne  accepta așa cum suntem, fără a avea nevoie de părerea sau aprobarea celor din jur și a realiza tot ce am visat vreodată.

Frica de singurătate se naște ,tocmai din pricina necunoașterii sinelui. Ne e frică să rămânem singuri cu noi, ne e frică să descoperim ce sălășluiește în interiorul nostru, ascuns de ochii lumii. Vrem să primim ceea ce ne dorim ,pretindem încredere, acceptare și iertare din partea celorlalți, dar cum  am putea pretinde lucruri pe care nici noi nu le cunoaștem cu adevărat? De câte ori nu ați avut impresia că ceea ce faceți nu e chiar ce v-ați dori, dar totuși ați continuat să vă mințiți? Probabil de multe ori … și eventual ați găsit imediat un țap ispășitor asupra căruia să aruncați vina.

Refuzăm să ne asumăm întreaga responsabilitate pentru situațiile neplăcute pe care le creăm și astfel căutăm presupuși vinovați la problemele proprii. De ce să fim singuri când am putea să avem pe cineva alături,pe care să aruncăm vina ,nu? Nu cred că asta e soluția ,din contră, oricâți țapi ispășitori am găsi, nu vom scăpa niciodată de frustrări, regrete și probleme, ba chiar le vom alimenta.Și ca un bonus, îi vom pierde și pe cei apropiați, iar ceea ce va rămâne, va fi o singurătate amară. Dacă ne-am accepta sinele și am privi singurătatea doar ca un mod de a ne cunoaște străfundurile ființei noastre,nici nu am mai încerca să aruncăm vina asupra celor din jur, pentru că vom avea mereu răspunsurile la frământările lăuntrice. Singurătatea se poate dovedi a fi un adevărat mentor în parcurgerea călătoriei de cunoaștere a sinelui ,în cazul în care o vom accepta ca făcând parte din viața noastră,definindu-ne.Haideți să încetăm să mai ridicăm baraje în calea singurătății,pentru că aceasta este inevitabilă.Atât timp cât avem un sine propriu,singurătatea e esențială pentru a ne aduce mai aproape de el.Sunt atâtea lucruri pe care nu le cunoaștem despre noi ,încât să ne avântăm în călătoria redescoperirii sinelui ,ar putea fi revelația vieții noastre.

Încercați să aveți o zi doar pentru voi ,să o dedicați propriei persoane.Relaxați-vă!Răsfățați-vă cu cele mai alese gustări și cele mai înmiresmate loțiuni.Recurgeți la introspecție pentru autocunoaștere.Puneți-vă întrebări cu privire la ceea ce vă frământă. Lăsați-le să curgă lin și să se prelingă în conștiința fiecăruia .În tăcere, așteptați să primiți răspunsurile mult dorite.Aveți răbdare să cântăriți propriile dorințe și alegeri.Faceți pași spre ușa sinelui propriu, înceți ,dar siguri.Croiți-vă drumul mult visat spre dobândirea autocunoașterii.Înainte de a pretinde celorlalți să vă cunoască așa cum sunteți,asigurați-vă că ați descoperit tot la  voi înșivă și că nu veți avea surprize ,care vă vor da lumea  peste cap. Cine știe ,poate chiar trăsăturile care vă deranjează la persoanele din jurul vostru, sunt chiar părțile ascunse ale propriei persoane, pe care nu doriți să le acceptați.

Binecuvântați singurătatea! Faceți pace cu ea și redobândiți-vă prietenia cu sinele !

Nu uitați !Decât cu o companie rău intenționată, mai bine singuri!

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Vis de nemurire

Fiecare dintre noi are o slăbiciune pentru frumos,indiferent sub ce formă prinde contur.Frumosul atrage și ne îmbată mințile.În prezența frumosului devenim naivi,slabi și viciați.De fapt,tot ce ne place nouă ,fiecăruia în parte,etichetăm a fi „frumos” și pentru a ne flata gusturile personale ,atragem și divinitatea în povestea noastră „Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place”.Ei bine ,Dumnezeu ne place pe toți ,așa cum suntem ,pentru că suntem creațiile Sale ,El nu are nevoie de dovezi și compromisuri din partea noastră pentru a fi mereu lângă noi .El e păpușarul ,iar noi jucăm propriul rol în ritmul ațelor mânuite de El.

Odată cu evoluția tehnologiei ,tindem să credem că vom reuși să păstrăm frumusețea ce o iubim,sub forma tinereții ,într-o formă intactă ,spulberând orice urmă a bătrâneții.Creme /tratamente/medicamente/ore petrecute în sala de sport/intervenții chirurgicale /invenții de oprire a timpului /criogenizarea etc.- totul pentru a împiedica îmbătrânirea să își facă loc în viața noastră. Tinerețea își poartă aura în ochii noștri;asociem tinerețea cu frumusețea și puterea ,un pachet „all inclusive”.Tinerețea înglobează tot ce ne satisface dorințele și ne așază deasupra întregii lumi,aparent.Semnele bătrâneții ne sperie ,pentru că ne aduce mai aproape de neputință,de singurătate…de moarte.Oricât am încerca să luptăm contra timpului ,valul sfârșitului ne va ajunge din urmă ,mai devreme sau mai târziu.Mereu vor fi persoane mai tinere care ne vor porni pe urme,dar fiecare își are locul lui.Nu mai alergați după tinerețe imediat după ce ea v-a părăsit,orice ați face nu se va mai întoarce.Poate îi veți pune piedică ,dar tot se va ridica la un moment dat și vă va părăsi,pentru a întâmpina noile generații.Nu mai tânjiți după tinerețe ,pentru că și ea are minusurile pe care le-ați resimțit și voi: imaturitate,iresponsabilitate,naivitate,lipsa resurselor,prejudecăți,inimi frânte,vise spulberate,critică etc.Da ,pare frumos să ai mintea unei persoane de 60 de ani și să arăți de 20,dar ce farmec ar avea viața ,atât timp cât ați face totul corect și bine planificat?Ați arde etape,amintiri,învățături,oameni dragi …tot  ce vă condimentează viața și v-a condus până în punctul care sunteți acum.Doar făcând un exercițiu de imaginație,vizualizându-vă propria viață perfectă în minte,fiind mereu tineri și deținând puterea la degetul mic,sunteți siguri că v-ați dori să trăiți acele clipe iar și iar și iar…la nesfârșit?Nu v-ați plictisi să fiți perfecți la nesfârșit?Cunosc persoane care nu pot sta un minut fără să facă nimic,pentru că„se plictisesc” ,cu siguranță nu ar rezista să trăiască o viață veșnică.

Sophia Loren

Tot ce ne creionăm în minte pare un paradis,pentru că noi l-am conceput și astfel ne hrănim ego-ul.Ne amăgim crezând  că asta ne va face fericiți.Devenim niște mici zei, care programează fiecare aspect al vieții ,ca și cum: am trăi veșnic, vom avea mereu bani, vom fi mereu tineri și frumoși ,iar lumea va fi la picioarele noastre la orice pas.Stiți că „Dacă doriți să-L faceți pe Dumnezeu să râdă, faceți-vă planuri”.Uităm care ne e locul.Uităm că suntem simpli oameni ,care au doar o viață pe care să o fructifice la maxim. Ce facem noi? Fugim de ea.Refuzăm să acceptăm că într-o zi se va sfărși, fie că ne dorim ,fie că nu. Într-o zi, toți vom ajunge doar o amintire a ceea ce am fost cândva: plini de riduri, km de piele lăsată, trei fire de păr alb în cap, spate îndoit, pocnituri de oase, boli cu nemiluita… în ciuda tuturor încercărilor de a ne agăța de picioarele tinereții, bătrânețea ne va aștepta pe scaunul său, liniștită și iertătoare, pentru a ne oferi îmbrățișarea ei. Privește-o, ia-o de mână și accept-o!

Viața noastră este o alergătură continuă și uităm motivul pentru care suntem aici :Să trăim fiecare clipă a vieții ca și cum ar fi ultima!Fugim de prezent ,ne afundăm în trecut sau ne îmbătăm cu imaginea viitorului creionat de noi. Zic să nu luăm locul lui Dumnezeu !Noi trebuie doar să ne bucurăm de darul pe care l-am primit : Viața !Restul lucrurilor lăsați-le în „mâinile divinității” sau în orice altă putere în care vă puneți nădejdea. Visați ,dar lăsați ușa deschisă fiecărei oportunități care apare.Tinerețea e argint,dar bătrânețea e de aur! Binecuvântați fiecare perioadă a vieții, pentru că nu toți au această ocazie.

De multe ori ne dorim să avem puterea de a opri timpul pentru a duce la bun sfârșit tot ceea ce ne propunem, eventual să putem să ne întoarcem în timp pentru a repara greșelile pe care le-am făcut și pentru a crea contextul favorabil oportunităților pe care ne dorim să le atingem.Întotdeauna sperăm să găsim o portiță de scăpare care să ne pună într-o lumină cât mai bună.De ce să căutăm alternative,când putem să învățăm din greșeli și să încercăm să ne gestionăm timpul cu precizie? Dacă nu suntem capabili să ne planificăm programul unei zile, cu siguranță vom eșua în a ne controla întreaga viața prin intermediul timpului. Să lăsăm timpul să ne uimească! Ce minunat e să primești surprize în fiecare zi! Iar lucrul cel mai interesant e că vom descoperi o altă variantă a propriei persoane, în fiecare zi!

„Şi după toţi aceşti ani, eu sunt încă implicată în procesul de auto-descoperire. Este mai bine să explorezi viaţa şi să faci greşeli decât să cauţi siguranţa în viaţă. Greşelile sunt o parte a ceea ce plătim pentru o viaţă deplină.” S.L.

Pot spune că la baza acestui articol stă inspirația ce a  luat naștere în urma vizionării filmului :Strania poveste a lui Benjamin Button (2008)(The Curious Case of Benjamin Button)  https://www.youtube.com/watch?v=lqijVXvw7_E .

Vă invit să-l vizionați și să-l revizionați , savurându-l cu inima și mintea. Imaginați-vă cum ar fi ca viața voastră să pornească în sens invers? Cât de mult ați mai râvni la tinerețe ?

Trăiește viața atât de intens, încât să nu mai râvnești o alta!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea sa te celebreze!

Radiografia dorului

Ce plăcut e să auzi din partea cuiva :„Mi-a fost dor de tine!” ,nu?Simțim cum inima ni se înalță și ne încărcăm cu o bucurie imensă.Ce motivant e să simți că prezența ta contează.

Dar ce înseamnă „dor” mai exact?Aruncând o privire în DEX,observăm că acest cuvânt provine din latinescul „dolus(-dolere)” care semnifică „a durea” .Așadar,dorul are la bază o durere ce prinde contur ca urmare a lipsei unei persoane dragi , a neputinței de a urma  o anumită pasiune care-ți umplea inima de încântare,cândva, a suferinței ce ia naștere în urma unei dezamăgiri în dragoste și nu numai.„Dor” poate  reprezintă un simplu cuvânt pentru fiecare înțeles căruia îi este atribuit,indiferent de context .Pentru fiecare dintre noi,dorul rămâne dor.Dar oare dorul este resimțit la fel de fiecare persoană în parte?Mă îndoiesc!Faptul că suntem diferiți ,ne determină să percepem tot ce se întâmplă în viața noastră sub o altă formă.Dorul nu e doar iubire ,odată ce acesta persistă în al tău suflet ,devine durere și chiar boală.

Când două persoane, care se iubesc ,ajung să fie despărțite de mări și țări ,dorul se dilată pe măsură ce distanța se mărește și timpul trece.Sentimentele puternice ,care s-au născut între cei doi, se amplifică cu fiecare minut ce se scurge lent ,iar dorul atinge cote maxime.Ambii vizualizează momentul revederii iar și iar .În această situație ,iubirea e cea care pompează dor în inimile lor pentru a-i menține pe linia de plutire .Fiecare cuvânt scris,fiecare vorbă șoptită la telefon ,fiecare gând care-i străfulgeră mintea cu privire la persoana iubită ,ia forma unei bule de oxigen,pe care o inhalează pentru a-și veni în fire atunci când simte că celălalt ar vrea să spună:„STOP ! ”.Contactul cu cealaltă persoană,oricare ar fi el,întreține focul dorului și intensifică puterea sentimentelor.Dorul devine un burete ce absoarbe schimbul de vorbe,gânduri,acțiuni,trăiri și vise ,ce îi au protagoniști pe cei doi îndrăgostiți ,iar momentul sublim al revederii este redat de revărsarea a tot ce dorul a absorbit,realizându-se o reală descărcare de energie.Dorul funcționează ca un stabilizator al repunerii în situația inițială ,ce prinde contur în timpul revederii.În acest punct ,iubirea ,primind resurse noi pe care să le fructifice , îl încununează pe dor cu distinse  laude până la următoarea întâlnire.

Totul bine și frumos în cazul îndrăgostiților care se revăd după o lungă perioadă de timp,dorul ,fiind îngerul păzitor al iubirii dintre cei doi, în această situație.Dar cum se manifestă dorul când ai pierdut pe cineva drag?

Am fost și sunt încercată de acest dor din momentul în care bunica a decis să se retragă din această lume.Articolul „Axis mundi” divulgă trăirile ce m-au acaparat  https://geogeorgette.wordpress.com/2018/07/06/axis-mundi/ .În ceea ce privește dorul ,eu l-am resimțit ca pe un aspirator de energie ,care lasă în urmă un mare gol,care se adâncește cu timpul și se solidifică ,lăsând loc în sufletul tău, unui adevărat canion.Acest dor nu trece,tocmai pentru că nu va fi o revedere,poate doar pe cealaltă lume.Revederea e punctul final unde dorul își raportează întreaga misiune și apoi se retrage.În lipsa ei,dorul își face culcuș în sufletul tău și te străfulgeră din când în când,amintindu-ți că e prezent și că nu va pleca nicicând.E ca o umbră care îți urmărește fiecare pas,pentru a-și face apariția ,măcinându-te puțin câte puțin.

În acest punct,iubirea se transformă în durere.Durerea, alimentată de singurătate și de tendința de izolare ,se preschimbă în boală.Cunosc cazuri în care unul dintre soți moare,iar celălalt se condamnă la o viață de singurătate și izolare de restul lumii,fiind acaparat de depresie și de un dor crud.Cu timpul ,cel rămas în viață ,ajunge fie să-și pună capăt zilelor ,fie se îmbolnăvește și refuză să lupte pentru viață,considerând că nu mai are nici un motiv pentru a trăi.Intensitatea trăirilor și a sentimentelor  alimentează dorul ,conducând victima spre un drum fără întoarcere.Dorul ,în acest caz predispune la slăbiciune și disperare,fiind un îndrumător spre pieire.

Cum resimți dorul când îți înnăbuși o mare pasiune a ta?Hai să privim un exemplu și în acest sens:

Urmezi cursuri de dans modern încă de mic ,iar cu fiecare pas pe care-l faci spre evoluția ta ca dansator ,simți că ești făcut pentru a dansa toată viața.Participi la concursuri,mereu situându-te printre primele locuri în clasament.Faci o echipă minunată cu partenera ta de dans.Totul decurge minunat.Te pregătești conștiincios și pentru școală,dar nu-ți neglijezi nici cursurile de dans.Într-o zi ,însă ,părinții îți spun că e posibil să rămână șomeri ,pentru că fabrica se va demola și ,în consecință,va trebui să renunți la dansuri.Te încăpățânezi și ,folosindu-ți economiile tale ,continui să frecventezi clubul de dans…până într-o zi când afli că tatăl tău nu se mai poate mișca,fiind paralizat de la jumătate și că are nevoie de îngrijiri medicale costisitoare.

Aici ,drumul visului tău se închide și faci orice ca să te poți întreține și să-i ajuți pe ai tăi.Astfel că,timp de câțiva ani lași în urmă pasiunea ta,dar nu uiți niciodată de ea.Dansezi pe oriunde mergi și resimți dorul de a fi iar complet,făcând ce ți-ai propus de mic.În această situație,dorul devine un alimentator de energie și dorință, de a fi iar pe ringul de dans,de a simți cum fiecare celulă a ta se miscă după ritmul muzicii.Oricât de mult timp ar trece,dorul ține pasiunea trează și te impulsionează să întreprinzi orice e nevoie pentru a o readuce la suprafață.Nu te poți împotrivi ,mai devreme sau mai târziu,pasiunea te va regăsi și nu vei avea liniște până când visul tău nu devine realitate.Da ,dorul e un drog care crește înăuntrul tău ,care te ține în priză.Fă pași mici pentru a fi mai aproape de ce ți-ai propus.Dorul nu ține  cont de nimic, va fi acolo mereu!Te va pândi de după colț.Redă-ți libertatea și lasă-l să-și ia o vacanță departe de tine!

Dor de mamă ,

Dor de tată ,

Dor de frate -soră ,

De familia întreagă,

De iubit ,de dulcea casă,

De cânt și de-o ciorbă dreasă

Făcută ca la mam-acasă!

De livezi,de mere dulci

Cum ne cățăram prin nuci.

De copilăria noastră,

De poveștile bunicii,

De nopțile lungi, când fugeam să prindem licuricii,

De fumul gri de prin hogeag

Acum merg singur ,pribeag.

Ce dor mare!

Mai bine …tac.

Și că tot vorbeam de dor,mi-e dor să mănânc o piersică aromată și zemoasă pentru a-mi alinta papilele gustative…nu înainte de a-ți ura ca dorul să fie doar un trecător prin viața ta,pentru a o condimenta și să îți ostoiești dorul de tot ce îți este drag ,cât mai repede cu putință.

Încearcă să trăiești viața ,nu să suspini după ea!

Zâmbește-i  zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze !😁☀

Lumina din spatele perdelei

Momentul acela când îți sună alarma și nu știi cum să o oprești mai repede ,pentru a te pune înapoi la somn…Ei bine ,alarma va continua să sune iar și iar ,până îți va pieri tot somnul  și astfel te vei ridica din pat și o vei închide pentru ultima dată pe ziua de azi și nu numai ,vei arunca telefonul de pereți pentru că și azi ești obligat să-ți părăsești patul …Fir-ar el serviciu!Fir-ar ea școală ,facultate etc…Fir-ar ce o fi !Mergi la baie ,bâjbâi periuța de dinți ,abia îți atingi fața de apa rece și nu te mai uiți în oglindă pentru că știi că arăți groaznic !Nu-ți mai faci cafeaua ,pentru că o vei bea în fugă pe drum.Arunci două haine pe tine ,care-or fi ,pentru că și azi trebuie să alergi spre chinul tău zilnic(serviciu,școală,afacere etc).

În cazul în care ai familie ,lucurile se complică pentru că în cazul în care oprești alarma și nu te mai trezești ,ești sigur că ai tăi copii te vor da jos din pat, fără să clipești.Iar trebuie să le calci hainele și  pe cele ale soțului,să le pregătești pachețelele cu mancare ,în cutiile lor preferate ,să te asiguri că au tot ce le trebuie în ghiozdan…aa și asta e doar încălzirea pentru că ….trebuie să ajungi și la job…la timp,pentru că iar va trebui să-ți țină patronul predică ,pentru că ai întârziat.Eventual ,constați că ți s-a stricat mașina sau că traficul îți activează toți nervii  și abia poți arunca un ac printre automobile,apăi să faci vreo altă manevră ,să scapi de acolo sau,eventual, îți fracturezi un picior în timp ce alegi varianta simplă: mersul pe jos…. și uite așa ajungi să-ți blestemi zilelele iar și iar și iar,pentru că fiecare dimineață presupune un start ratat .Probabil că ai început să te aștepți ca lucrurile să meargă ,pe zi ce trece ,tot mai rău.Lipsa somnului ,stresul ,copiii ,job-ul,partenerul de viață,lipsa banilor,facturi,rate -totul devine un chin zilnic și așa ajungi să te pierzi în gaura neagră a problemelor și să uiți de tine,de tot ce este important.Uiți să trăiești.Ajungi să exiști doar pentru așa zisele„sacrificii” de zi cu zi.

Ce-ar fi să iei o pauză?

Hai să privim fiecare dimineață dintr-un alt unghi.Sună alarma!O oprești și deschizi ochii.Lasa-te mângâiat de razele calde ale soarelui.Dacă partenerul de viață e lângă tine,sărută-l suav pe buze și șoptește-i un „Bună dimineața!” cu zâmbetul pe buze.Mulțumește-i că e mereu lângă tine când te trezești și spune-i cât de mult îl apreciezi.Dacă ești singur ,ridică-te din pat ,mergi la geam ,dă la o parte perdelele și fii deschis pentru a primi întrega abundență a luminii, în suflet!Așa-i că te simți în formă azi?! Mergi la baie,răcorește-ți fața cu apă din abundență și simte răcoarea cum îți inundă corpul de energie.Privește-te în oglindă!Nu-i așa că arăți minunat? Spune-ți cu voce tare că ești extraordinar!Iubește ceea ce vezi!Iubește-ți corpul ,indiferent de cum arăți-e corpul tău care te susține zi de zi- și mulțumește-i pentru tot ce îți oferă!Iubește fiecare părticică a ta și spune ce simți cu voce tare ,pentru fiecare bucățică din tine, în parte!Câteva fraze spuse zilnic, te vor încărca cu energie pozitivă și vei fi mult mai încrezător în forțele tale!Ia micul dejun în liniște și savurează fiecare înghițitură!Simte fiecare ingredient care îi dă savoare preparatului din fața ta.Mulțumește-i lui Dumnezeu/Universului /altei divinități în care crezi ,pentru această de zi minunată,pentru că și azi ți-a binecuvantat trupul cu suflare!Sărută-i pe cei dragi de câte ori ai ocazia și spune-le ce înseamnă pentru tine.Asigură-te că le-ai înseninat fiecare dimineață cu un zâmbet!Spune „Te iubesc!” mai des , persoanelor din viața ta.Bucură-te de prezența lor clipă de clipă ,chiar și atunci când te supără!Râdeți pe seama momentelor neplăcute și fructificați timpul petrecut împreună!

Bucură-te că ai un job ,pe care alții și l-ar dori!Mulțumește divinității în care crezi,că poți merge zi de zi la serviciu și că poți munci,poate unii oameni nu au ocazia asta sau nu au avut-o niciodată.Apreciază o vorbă bună pe care o primești din partea colegilor sau șefului tău și întoarce aprecierile de câte ori ai ocazia,dar niciodată în momentul când le primești,pentru a-ți da voie să primești vorbe bune, gratis și să oferi în același ton.Permite ca bucuria lăuntrică să iasă prin toți porii trupului tău și să-i contaminezi și pe cei din jur cu emoții pozitive.Oricât ai fi de obosit seara când ajungi acasă,amintește-ți să-i saluți cu zâmbetul pe buze pe ce dragi,strânge-i strâns în brațe pe cei dragi,spune-le povești  și împărtășește-le cât de mult îi apreciezi pentru ceea ce sunt.Vorba ceea :„O picătură de miere face mai mult decât un litru de fiere”.Nu trata fiecare zi ca fiind o greutate în plus la chinul tău.Schimbă-ți perspectiva din care privești lucrurile ,persistă în lumină și încarcă-te cu energie.Fii conștient de aportul tău în propria viață și a celorlalți.Totul ține de ceea ce gândești,de ceea ce emani și de credințele pe care le îmbrățișezi.Dacă vei susține că fiecare zi e un calvar pentru tine ,că ești depășit de probleme și că situația ta  financiară este dezastruoasă, fii sigur că nu te va contrazice nimeni,dar nici nu te va ajuta să scapi de această situație.Faptul că îți însușești postura de victimă nu te ajută în niciun fel,din contră ,lucrurile vor decurge tot mai rău.Poți să te  complaci în această situație sau să alegi să îți privești viața într-o lumină pozitivă și să iei măsuri ,fără a te lamenta.

Citind cartea -Zero limite – de Joe Vitale și dr.Ihaleakala Hew Len ,am găsit un pasaj redat de dr. Hew Len,care mi s-a părut destul de interesant și sugestiv pentru esența articolului: „a fi total responsabil pentru viața mea înseamnă că totul în viață-pentru că face parte din viața mea-este responsabilitatea mea.”.Greu de digerat ,dar fiecare problemă care apare în viața noastră sau a celor din jur ne privește în mod direct pe noi.Ar trebui să acceptăm că noi suntem sursa tuturor lucurilor din viața noastră și să încetăm să căutăm vinovați în ceilalți.Răspunsul se află în noi.

Iubește viața cu tot ce îți oferă!

• Iubește persoanele pe care le întâlnești zi de zi ,atât pentru părțile lor bune ,cât și pentru cele mai puțin bune!
• Iubește fiecare vietate care-ți apare în cale ,pentru că acestea sunt lăsate tot spre bucuria ta zilnică!
• Admiră cerul,în fiecare zi ,pentru a putea tinde spre înalt!
• Îndreaptă-ți privirea spre pământ  când te pierzi cu firea,pentru a-ți aminti care-ți este locul!
• Iubește florile și respiră parfumul lor îmbietor!
• Iubește apa și lasă-te purtat de valul vieții!
• Iubește focul ,pentru a putea înțelege intensitatea iubirii!
• Iubește natura,penru a-ți aminti cu fiecare clipă care trece ,că fiecare om este conectat la tot ce-l înconjoară ,iar fiecare acțiune a sa ,înreptată contra naturii,îl va costa viața!
• Iubește clipa în care te afli,pentru că ea nu va mai reveni nicicând!
• Iubește ceea ce ai ,pentru că va fi mereu mai bun decât lucrurile pe care nu le vei avea niciodată!
• Iubește să fii tu,pentru a-ți celebra unicitatea!
• Iubește să fii om ,cu tot ce presupune existența umană!
• Iubește totul și nimicul în același timp,pentru că sunt două fețe diferite ale aceeași monede!
• Doar iubește și nu vei pierde nimic!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Risipă de curaj

Probabil că îți amintești momentele când erai mic și umblai prin lucrurile părinților pentru a găsi acele lucruri magice„de oameni mari” ,pentru a înțelege cu ce se ocupă mai exact 😀 și să poți pătrunde în lumea lor de la serviciu.Nu de alta ,dar tu voiai să te asiguri că nu vei îmbrățișa profesiile lor . 😀

Eu îmi amintesc că ,atunci când eram mică ,aveam un rol nou în fiecare zi.Dacă azi eram contabil ,mâine eram în trafic și dădeam amenzi,iar după două zile zburam cu avionul,jucând rolul unei stewardese amabile… ei bine,camera mea se transforma în fiecare zi.Mă gândeam că e așa minunat să joci rolul unui om ocupat și în același timp să călătorești.La un moment dat îi spuneam mamei că voi deveni doctoriță,iar mama îmi zâmbea mereu ,pentru că știa că eu eram îngrozită de doctori-numai când vedeam oameni în halat alb,pentru mine era indiciul cel mai grăitor -ERA DOCTOR!Într-o zi,ieșisem în fugă dintr-un magazin pentru că doamna vânzătoare avea…bineînțeles… UN HALAT ALB!Și ca un paradox ,îmi ziceam că voi deveni doctoriță cândva ,tocmai pentru că voiam să îmi tai din rădăcini această frică și totodată, realizam că este un mod prin care îi pot ajuta pe oameni.De altfel,voiam să devin și polițistă,o dansatoare de succes,o cântăreață apreciată ,o scriitoare inspirată,o avocată hotărâtă…. în concluzie ,atunci când ești mic totul este posibil.Și nu numai ….

Ceea ce pot spune acum, e un singur lucru cert:nu voi deveni doctoriță! Cu siguranță,pentru că ,văzând neputința omului din fața mea,cred că aș leșina înainte să apuc să îl vă prea bine.Așadar,medicina este salvată!

Oare de ce nu e atât de simplu să alegi ce-ți place și când ești adult?

Văd zi de zi oameni care se complac în a urma o facultate sau  să țintească un anumit nivel ,doar pentru că mai mulți cunoscuți fac asta,pentru că părinții le-au recomandat pe ce drum să meargă ,pentru că ar câștiga mai mulți bani sau pentru că vor avea multe beneficii…iar la simpla întrebare :„ Îți place ceea ce faci?” vei primi varii răspunsuri printre care : „Atât timp cât câștig bani,ce mai contează?” , „Cine mai face ce-i place în ziua de azi,contează să ai succes!” , „În ce lume trăiești?Muncești pentru că trebuie”…și ceea ce se află în spatele acestor răspunsuri sunt: frustrări ,frici,slăbiciuni,tristețe ,singurătate.

Nu prea am văzut persoane care să-și fi consumat toate resursele și să fi făcut orice pentru a obține un anumit loc sau rang ,și totodată ,să fie fericit. Admit că sunt și cazuri când ți-ai găsit un job împins de nevoi și apoi poți să realizezi că este ceea ce ți-ai fi dorit de fapt sau că fiind nehotărât ,ai urmat sugestia părinților pentru a alege facultatea și ai descoperit că era cea mai bună alegere pe care ai fi putut-o face.Sunt astfel de cazuri ,dar destul de rare. Majoritatea persoanelor ajung să termine o facultate și să regrete că nu au renunțat la timp ,alegând altceva sau alții visează la jobul mult dorit ,dar refuză să iasă din zona de confort ,ignorând fiecare șansă care le iese în cale.Toți facem alegeri greșite,mai devreme sau mai târziu în viața personală sau în carieră, diferența este dată de alegerea noastră de a persista într-o situație sau a alege să schimbăm macazul ,cu toate riscurile pe care le implică această cale.Doar că, de multe ori ,noi suntem cei care îi judecăm cu nonșalanță pe cei care au curajul să facă schimbări în viața lor,renunțând la ce aveau înainte.

Cunosc un caz îndeaproape – o persoană apropiată mie și-a dorit foarte mult să intre la Facultatea de Medicină .A învățat mai bine de un an singură pentru a prinde loc la buget.Totul a decurs cum și-a dorit ,a intrat la facultate,la buget ,cu o medie destul de mare și chiar era sigură că e făcută pentru asta.Toată lumea o felicita pentru acest merit ,iar familia se mândrea cu ea.Totuși,începând cu a doua jumătate a primului an ,nopțile pierdute ,stresul ,oboseala și izolarea de oameni și-au pus amprenta asupra ei și a simțit că nu mai poate continua așa.Sănătatea ei avea de suferit ,iar satisfacția dispăruse.Simțea că era copleșită de toate examenele ,nu reușea să învețe și își dorea să fugă ,să scape de tot.Astfel că ,a hotărât să renunțe la această facultate și să aleagă altceva.Nu a fost simplu deloc,mai ales pentru că toți s-au întors împotriva ei și au judecat- o pentru că „dădea cu piciorul la o carieră de succes” ,a intrat și în depresie din cauza presiunii exterioare ,pentru că din ,,fata inteligentă ce intrase la medicină” ,acum devenise „o ratată care nu a fost în stare să continue ceea ce  avea de făcut”.Cert e că ,a fost puternică și i-a înfruntat pe toți care o criticau .Acum e fericită la altă facultate ,are și un job care o ambiționeză ,iar depresia e o poveste de mult uitată.În timp ce alții au văzut doar eșecul ei ,eu am văzut întreg parcursul ei ,am văzut cu ce s-a confruntat și i-am apreciat curajul de a face ce-și dorește cu adevărat ,gândindu-se că are o viață de care se poate bucura la maxim,îngrijindu-și sănătatea și făcând ceea ce-i place.Sinceră să fiu ,nu știu dacă aș fi avut curajul să fac o asemenea alegere și nu știu câți dintre noi ar face-o,deși , de multe ori ne-am dori „altceva”.

Aparențele înșală ,iar noi suntem tentați să apreciem nonvalori și să criticăm persoanele care au curajul să facă schimbări importante în viața lor.Ne îndreptăm frustrările și neputințele asupra celor care au ales alt drum ,numai pentru faptul că s-au îndepărtat de turmă.Poate ar fi cazul să realizăm că ,ceea ce mă face fericit pe mine , ție ar putea să-ți dăuneze ,să-ți încale principiile de viață  ; ceea ce mă ajută pe mine să evoluez ,pe tine te poate ține departe de adevăratul țel.Încetați să mai priviți în ograda celuilalt!Fiecare își urmează propriul drum și își asumă propriile alegeri.Dacă ne-ar păsa de ceilalți când se află în nevoi, atât de mult cum ne pasă cât de bine sau rău își gestionează viața, nu ne-ar mai lipsi nimic ,pentru că inima noastră ar fi plină.

Ascultați-vă inima și acționați! Nu așteptați minuni,pentru că ele nu vor veni dacă vă complaceți în situația în care sunteți!Și ,da ,poți munci și ,totodată ,să îți placă ceea ce faci.Poate la început nu vei avea prea multe reușite sau câștiguri bănești ,dar visul tău îți va alimenta încrederea în propriile forțe și mai devreme sau mai târziu vei dobândi efectul scontat.Riscă și ai curajul să înfrunți eșecul!Fă ceea ce-ți place!Viața e prea scurtă să o irosești imitându-i pe alții.Ceilalți sunt diferiți de noi ,oamenii, în parte, sunt diferiți,ceea ce înseamnă că tot ce va îndreprinde fiecare va fi mereu altceva.

E bine să țineți cont de ponturile celor experimentați ,dar nu le transformați în idealuri,pentru că fiecare lucru trebuie adaptat la propria persoană.Lăsați imaginația să curgă asemeni unui rău cristalin,umplându-vă mintea cu idei sclipitoare de reușită.Nu vă atașați de ceea ce aveți în prezent , pentru a nu vă îngreuna deciziile de schimbare.Fiți asemeni unui fluid care curge prin cele mai nepătrunse locuri.Încercați mereu altceva, care să vă țină mintea trează și să vă hrănească pofta de evoluție.Fi-ți voi înșivă!Trăiți propriile voastre vieți, nu pe ale altora.Îmbrățișați schimbarea și vedeți dincolo de aparențe.Priviți prin oameni!Apreciați-le reușitele și urmați-le exemplul.Păstrați mereu esența proprie!Viața are suficiente cadouri pentru fiecare în parte!

Vorba ceea „Ce-i al tău ,e pus deoparte!”.Economisiți-vă timpul cu răbdare!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!

Copii puternici↔ Adulți slabi

Noi ,oamenii,suntem dintotdeauna nemulțumiți de ceea ce  avem ,de ceea ce suntem,de ceea ce facem… când suntem copii,ne dorim să fim mari,când suntem adulți ,ne dorim să fim mici-cert e că întodeauna fugim de prezent și ne afundăm în trecut sau zburăm mereu spre timpuri viitoare.Oricât de multe reușite am obține sau oricâte obstacole am depăși,mereu va exista un eșec care ne va capta atenția mai mult decât orice am fi realizat până atunci.Suntem slabi ,dar nu de mici ,devenim slabi în drumul nostru de a fi adulți și căpătăm frici: frica de a greși, de a fi judecat, de a eșua,de a suferi ,de a fi înșelat ,de a fi considerat prost,de a te face de râs în fața celorlalți etc.

Când suntem copii nu deținem nimic ,dar avem lumea la picioarele noastre și  întreprindem tot ce avem în cap.Un puști va ști că orice năzbâtie va face ,va fi totul trecut cu vederea;orice întrebare care îl intrigă ,va avea răspunsul dorit oricând și de la oricine fără a fi etichetat într-un anumit fel.Un copil va gândi mereu liber și fără să se gândească la consecințe ,pentru că el simte că puterea e de partea lui.El râde ,plânge-oricând,oriunde ,în fața oricui ,trăiește totul cu cea mai mare bucurie .Energia nu-l părăsește niciodată și orice vis pe care-l are în gând ,îl va scoate la suprafață și îl va fructifica în orice fel ,pentru că știe că e tot ce are.Pentru un puști banii nu au valoare,prieteniile pe care le leagă în această perioadă sunt cele mai trainice și știe că loialitatea e o calitate de bază.În naivitatea sa ,copilul este cu adevărat sincer și nu are frică de nimic ,pentru că știe că ai săi părinți vor fi eroii săi în orice moment – el are încredere nesfârșită în cei de lângă el fără a pretinde dovezi.El doar simte și acționează imediat.Timpul e mereu de partea sa.Chiar dacă nu înțelege conceptele adulților ,el știe că va reuși pentru că unui copil îi este iertat totul.

 

 

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Copiii încetează să mai fie ei când li se repetă zilnic: „Ești prea mic ca să înțelegi aceste lucruri”, „Ești prea mic,nu poți face lucrurile oamenilor mari .” , „Când vei crește, lucrurile vor sta altfel și ne vei înțelege.” .Auzind aceste lucruri iar si iar ,copilul devine dezamăgit de faptul că este mic și dorința de a fi adult prinde rădăcini în inima sa ,iar postura de a fi „om mare” devine un ideal…și uite așa copilăria este ușor ușor nimicită, pentru ca mai apoi,în viitor , devenind adult, să fie acaparat de probleme și să tânjească după copilărie.

E vina noastră ,a adulților,pentru că îi facem pe copiii noștri să se simtă neputincioși pentru faptul că sunt mici și fără putere;le furăm copilăria ,cel mai frumos dar ,asemeni părinților noștri,pentru că tânjim după copilărie ,pentru că adulții ne-au făcut și pe noi să credem că „a fi mare” e un lucru magnific,o superputere care te face invincibil. De fapt,am avut o reală surpriză să dăm piept cu tot mai multe responsabilități,probleme,frici ,neputințe ,nevoi etc.. Am  uitat să fim copii pentru un ideal iluzoriu.Ne mințim crezând că ,repetându-le copiilor noștri că sunt prea mici,reușim să le prezentăm realitatea și să-i ocrotim de probleme,de fapt ,noi suntem cei care le plantăm sămânța „dorinței de a fi mare” în suflet și le omorâm copilăria.Suntem victime colaterale ale acestei tendințe și totodată,asupritorii copilăriei.Întâmpinăm probleme ,necazuri ,suferințe,trădări,dezamăgiri ,eșecuri … pentru că am uitat să fim copii.Am uitat –

• să fim sinceri;
• să fim loiali;
• să iertăm ușor;
• să credem în noi și în puterile noastre;
• să iubim fără să cerem nimic în schimb;
• să fim fericiți oricum,oricând,oriunde;
• să luptăm pentru ce ne dorim în ciuda tuturor lucurilor și a oamenilor;
• să zâmbim;
• să fim buni;
• să visăm;
• să fim noi.

Puterea noastră a dispărut odată cu pierderea copilăriei ,sinele nostru este rătăcit  fără ea.Nu vă mințiți !„A fi adult ” e nimic în comparație cu „a fi copil” .Adevărata cunoaștere a sinelui și a lumii se naște din inocență și naivitate (au rămas doar cuvinte -nici la copii nu le mai întâlnim). Lăsați-vă copiii să se bucure de copilărie !Fiecare perioadă are meritul ei ,nu le amestecați ,nu săriți peste ele.Încetează să faci din copilul tău o operă într-un muzeu sau un manechin din lumea modei.Lasă copilul să se bucure de jocurile copilăriei,să simtă spiritul de echipă ,să alerge,să se lovească și să învețe să se ridice cu zâmbetul pe buze. A plânge e normal chiar și pentru voi ,mamă sau tată ,ce vă supranumiți adulți.Niciodată nu suntem prea mari pentru a plânge.Lăsați emoțiile și trăirile să iasă la suprafață ,nu le reprimați,pentru că se vor întoarce împotriva voastră.Trăiți copilăria alături de copiii voștri,nu-i obligați să devină maturi înainte de vreme.Nu vă transformați copiii în copii perfecte ale propriei persoane sau ale idolilor voștri,lăsați-i să se bucure la maxim de meritul de a fi copil!Atât!

Am devenit niște instrumente ale societății,frustrați de pe urma nevoilor vieții ,victime ale veșnicilor probleme… întrebarea e : „Când mai trăim ?”.Copilul din noi plânge,iar adultul îl ține ferecat într-o pivniță întunecată, din adâncurile inimii.Lăsați-l să iasă afară!Încetați să mai gândiți atât de mult ,încât vă pierdeți în propriile voastre idei ce vă străbat mintea.Tot ce aveți nevoie se află în voi.Eliberați copilul din interior ,lăsați-l să se împrietenească cu adultul de azi .Amintește-ți să fii copil!Amintește-ți cum ești de fapt!Copilul din tine va avea mereu rezolvare la orice și va ști mereu să profite de șansele pe care le primește ,pentru că este spontan.Lasă-l pe copilul din tine,un timp ,să își facă de cap;încarcă-te cu energie pozitivă și dă-i voie adultului doar să vizualizeze.Schimbă rolurile din când în când ,în așa fel încât ,să păstrezi un echilibru între aspectele vieții tale.

 

Viața este un adevărat leagăn al suprizelor!Lasă-te purtat de vânt spre tărâmul copilăriei ori de câte ori ai ocazia!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Ai vrea…

• Ai vrea să crezi că totul are-un rost,că nimic din ce a fost sau ce va fi ,nu e în zadar…
• Ai vrea să-l privești pe cel de lângă tine ,iar ochii tăi să-i îmbrățișeze pe ai lui…
• Ai vrea să odihnești în palma ta orice fărâmă de viața care ți se-așterne-n cale…
• Ai vrea s-atingi cerul ,să guști din măreție…
• Ai vrea să netezești încrețiturile copacilor,care-au ținut în spate atâtea generații…
• Ai vrea s-apropii Soarele de Lună,să-i împletești în a Cerului cunună…
• Ai vrea să răcorești pământul uscat,bătătorit de-atâția pași ce l-au călcat fără de milă…
• Ai vrea să zbori,prinzându-ți aripile tale de-ale suratelor înaripate ,avântându-te într-o nesfârșită călătorie…
• Ai vrea să pătrunzi străfundurile Pământului ,s-aduci și Răului încă puțin Bine…
• Ai vrea să respiri viața în mii de parfumuri florale,care să-ți fie impregnate în a ta ființă…
• Ai vrea să pășești pe-un nor pufos,desculț și cu mintea goală…
• Ai vrea să păstrezi câte o crâmpeie de bucurie pentru fiecare suflet ce-ți apare-n cale…
• Ai vrea să mângâi capetele plecate,care cer alinare,sădindu-le speranța-n suflete…
• Ai vrea să  răsplătești orice trudă cu iubire…
• Ai vrea să vindeci adâncurile trupurilor bolnave, ostenite de vremuri…
• Ai vrea să limpezești apele învolburate ce agită legăturile de sânge…
• Ai vrea s-auzi că nimeni nu a dat uitării-rădădina ființei sale și gustul plaiului natal…
•  Ai vrea să fii trezit de gălăgia jocurilor copilăriei ce dădeau viață drumurilor de țară…
•   Ai vrea să te întâmpine în drumul tău numai chipuri vesele,luminându-ți privirea…
•   Ai vrea să simți că fiecare clipă e o bogăție infinită,învelită-n timp…
• Ai vrea să reconstruiești istoria izbândirilor,fără victime pierdute-n sfârșire…
• Ai vrea să oferi viață sufletelor aflate la granița neantului…și simțire,celor rătăcite sub mantia morții…
• Ai vrea să faci din real o scenă a tuturor posibilităților…
• Ai vrea ca imposibilul să poarte masca posibilului în piesa vieții tale…
• Ai vrea să trăiești doar cu aer… și să fie suficient…
• Ai vrea să existe un final fericit pentru fiecare filă din cartea anilor tăi…
• Ai vrea să răscumperi tot ce ți-a fost luat cu știre sau cu neștire…
• Ai vrea să dai uitării vorbele ce ți-au atins auzul,dar și pe cele care s-au aruncat de pe buzele tale,ajungând ca un glonț în inima celuilalt…
• Ai vrea să recâștigi timpul secat de-atâtea supărări ce ți-au înveninat sufletul…
• Ai vrea să fii Tu -oricum,oriunde,oricând ,cu oricine…
• Ai vrea să redai tot ce îți apasă sufletul asemeni unei pietre de moară…
• Ai vrea ca oamenii să fie umani și să cunoască limitele privilegiului de a fi „om”…
• Ai vrea să vezi cupluri care-și țin mâinile lipite și împreunate din mult prea multă iubire…
• Ai vrea să admiri părinți,care-și fac timp pentru ai lor copii ,oricât de ocupați ar fi…
• Ai vrea să apreciezi că iubirea cântărește infinit de mult în fața orgoliului,faimei și a banilor…
• Ai vrea să lași ca fiecare lacrimă ce-ți inundă ochii să-ți curgă șiroaie pe față atunci când simți că nu mai poți…
• Ai vrea să conteze adevărul spus din inimă și nu miciuna învelită-n laude…
• Ai vrea să se pună accent pe esență ,nu pe ambalaj…
• Ai vrea să faci din libertate-poezia ta…
• Ai vrea să visezi cu ochii deschiși realitatea ce va urma…
• Ai vrea să cucerești inimi și să alini suflete rănite de dor…
• Ai vrea să iubești și să fii iubit,măcar într-o viață…
• Ai vrea să trăiești ca și cum azi e unica zi,în care poți gusta tot ce îți dorești…                                                                               Ai vrea…

 

Și câte nu ai vrea ?Așa-i?

Fiecare e liber să viseze,să tindă spre absolut.Poate că,uneori,nimic nu e așa cum ne-am dori,dar un licăr de speranță va ghida spre noi luminița de la capătul tunelului.

Visați!E gratis!Faceți ca visurile voastre să devină realitate.Schimbarea începe cu fiecare în parte,din interior spre exterior.

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀