Arhive etichetă: traire

Când uiți că nicio clipă nu va fi ca cea din urmă…

6 Iulie – ziua când,acum 3 ani,bunica a părăsit această lume,plecare urmată de lacrimi și dor… Îmi propusesem ca ziua de 6 iulie 2019 să fie dedicată amintirii bunicii…însă,se pare că această zi îmi rezerva și mie o surpriză,de care cu siguranță îmi voi aminti mereu…dar vom ajunge și în acel punct.                                                                                           Mă declar o împătimită a gătitului.Gătesc de la 11 ani (aș fi dorit să încep mai devreme,dar mama nu mă lăsa mă apropii de bucătărie,până când s-a lămurit că bucătăria nu va sări în aer,cât timp voi găti și că îmi cunosc foarte bine sarcinile).Azi pot spune că îi fac concurență mamei,pe care o consider cea mai bună bucătăreasă(bunica gătea divin,de aceea s-a moștenit și gustul pentru gătit în familie).Acum pare că voi dezvălui o rețetă incredibilă de mâncare…poate ar fi fost de preferat, însă nu e vorba despre acest subiect.

Acum 2 zile ,după aproape 11 ani de gătit ,în care am încercat felurite rețete,gusturi și combinații de ingediente…m-am fript…da știu ,când ești în bcătărie te mai frigi din neatenție,grabă sau neîndemânare(mulți ar spune :„Trece până te măriți.”…dar nu e doar atât …

Mă hotărâsem să-mi prepar niște frigănele,să simt gustul copilăriei,pe care aproape-l uitasem(nu am apucat să gust frigănele făcute de bunica,dar făcusem de atâtea ori că erau „floare la ureche” pentru mine.).Pusesem puțin ulei,așteptasem să se încingă și mă apucasem de treabă.Numai că, într-o fracțiune de secundă ,m-am trezit cu mare parte din ulei ,pe față,gât și mâna stângă.Pe moment,nu știam pe ce să pun mâna să înlătur uleiul. M-am șters cu prosopul,am pus sare și ulei pe ce porțiuni de piele am apucat și am dat fuga la oglindă,să văd cât de grav e…privindu-mă în oglindă ,am avut un șoc :eram toată roșie… deasupra buzei aveam o arsură semnificativă ce se extidea spre obraz,sub buza de jos și în barbă aveam alte arsuri,mi se dusese si pielea,iar pe gât în jos se puteau vedea vreo șase pete roșii, care ulterior se transformaseră în beșici destul de vizibile și inestetice;pe mână aveam alte două arsuri…mă priveam în oglindă .Nu realizam cum de a sărit atât de mult ulei pe mine ….și nu-mi venea să cred că eram aceeași persoană de acum câteva clipe…înainte radiam de voie bună,acum lacrimile îmi curgeau șiroaie…și mă gândeam cât de incertă e clipa ce va urma…Timp de câteva momente mi se înșiruiau în fața ochilor, oamenii care mă admirau pentru aspect,care poate se vor uita la mine acum cu milă sau mă vor compătimi sau pur și simplu se vor distanța…și mi-am zis că în aceste momente chiar poți vedea cine te apreciază pentru ceea ce ești ca persoană și nu doar pentru aspect…și în același timp ,realizam că totul putea fi mult mai rău…că probabil aceste arsuri vor trece în câteva luni,dar sunt oameni care trăiesc cu arsuri întreaga viață,purtând semnele durerii ce au trăit-o…și care se bucură de fiecare clipă și au învățat să se accepte și să se iubească așa cum sunt,realizând că nimic nu ni se cuvine.

Nu ni se cuvine nimic din ceea ce deținem,nimic din ceea ce Dumnezeu ne-a oferit.Tot ceea ce deținem : bani,faimă,frumusețe,sănătate …oricând pot dispărea și lăsa în urmă doar ruine…

Pentru mine,ziua de 6 iulie 2019 este despre conștientizare,despre prețuire și recunoștință.Dacă cu câteva zile înainte aveam tot ce-mi trebuia și nu înțelegeam de ce nu mă pot bucura de nimic,după această zi ,în ciuda pățaniei mele,care va fi destul de vizibilă ceva timp,am realizat că fericirea vine din interior și nu sunt limite care să o oprească,numai limitele proprii,pe care noi ne încăpățânăm să ni le așezăm în cale.Am ieșit la piscină,am râs ,m-am relaxat și am uitat de arsuri…eram tot eu ,dar mult mai conștientă că eu sunt mai mult decât aspect…și nu ,nu vedeam milă în ochii oamenilor,simțeam că mă privesc ca înainte,doar pentru că eu nu mă simțeam cu nimic diferită decât cea de dinainte,poate singura diferență era că cum chiar mă bucuram de ceea ce simțeam,vedeam și făceam.Poate doar oglinda îmi mai amintește ce demoralizată eram,dar cu siguranță voi fi mult mai atentă cu mine de-acum.

Și,deși pe moment mi-am promis că nu voi face frigănele prea curând,cert e că, nimeni și nimic nu mă poate ține departe de bucătărie.

Poate că ne confruntăm zilnic cu nenumărate piedici,pierdem lucruri ,oameni și părți din noi,dar cu siguranță devenim mai puternici și mai dispuși să trăim,nu doar să existăm.Priviți partea plină a paharului,dincolo de tot ce pare rău și ireparabil.Dumnezeu dă fiecaruia cât poate duce.Și,da …pot fi eu și cu arsuri!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Reclame

O noapte atipică

Probabil ați simțit ,măcar o dată,nevoia de a evada din rutina zilnică,care vă împiedică să savurați bucuriile vieții.Eu,sinceră să fiu ,îmi doream să ies și să îmi clătesc ochii și cu alte priveliști decât nesfârșitele file ale cărților de drept.Zis și făcut.Așa se face că,împreună cu alte 3 fete dragi mie am mers la concertul artistului F. Charm de pe 10 noiembrie.La drept vorbind ,nu sunt nici o împătimită a distracțiilor sau a nopților pierdute prin club ,dar această ieșire mi-a adus mult mai multe emoții decât m-aș fi așteptat.

Nu știu câți dintre voi îl cunosc pe artistul și totodată compozitorul F.Charm sau câți îi agreează piesele ,dar în ultimul timp m-am lăsat cucerită de versurile sale,pentru că regăsesc în ele dorința ce zace în mine,de a dezvălui lumii adevărata bucurie a vieții,care ia naștere din lucruri mici și simple.Pentru mine întreaga noapte a fost o premieră,locația ,un club din Iași ,o vedeam tot cu această ocazie ,dar pot spune că a fost un cadru extrem de familiar ,care a fost creat nu de artistul F . Charm ,ci de omul din spatele hainelor,Bogdan.

47398333_1969546603121547_5075195457332838400_n

De obicei ,se creează o barieră între artiști/vedete și „oamenii de rând”.Chiar ne surprindem și pe noi,privindu-i la TV sau auzindu-i la radio ,cum cădem în capcana etichetelor și le subestimăm calitățile prin prisma acestui fapt.De multe ori spunem :„Așa-s vedetele.” , „Au uitat de unde au plecat.” , „Se lăfăie în bani!”,când de fapt, noi îi așezăm pe un piedestal ,ca mai apoi să le găsim defecte și să le aducem critici.Noi îi creăm pe cei din jur.În ciuda tuturor aparențelor ,artiștii /vedetele ,în general,sunt,ca și noi,simpli oameni cu defecte și calități,cu succese și eșecuri,doar că ei își pun viața pe tava ce se află în fața ochilor noștri flămânzi și critici,asumându-și acest lucru.

Stând în fața scenei,am privit un om ,”cu alte haine decât noi ,dar având același sânge”,care ne-a pus în mâini propriul său suflet ,iar în câteva minute și-a prezentat întreaga viață ,prin intermediul versurilor create de el ,cu sinceritate ,căldură ,dar mai ales cu emoție.Nu mă așteptam ,însă m-au încercat lacrimile ,auzind versurile melodiei „A fost odată”.Încă de la primul vers ,m-a copleșit emoția ,amintindu-mi de copilărie ,dar mai ales de bunica ,care a plecat din această lume.Oricât de ciudat ar părea,fiind într-un club,în care distracția ar trebui să fie în toi,în timpul unui concert,înconjurată de alți tineri,eu am început să plâng,iar lacrimile îmi curgeau șiroaie.Acest lucru e dovada clară că emoțiile și sentimentele nu țin cont de timp și spațiu,ele există și ne surprind în orice moment.

47373533_1969472456472432_451147359091425280_n

Dar surprizele nu au încetat să apară …la un moment dat,un tânăr din fața scenei,s-a apropiat de F. Charm și i-a mărturisit că ar avea câteva versuri pe care să le împărtășească celorlalți,iar gestul lui Bogdan( pentru că încă o dată F. Charm a arătat că este om,mai întâi de toate) a fost fără ezitare ..i-a dat mâna sa și l-a poftit pe scenă,punându-i la dispoziție și unul din negativele sale pentru ca versurile tânărului să prindă contur .De altfel,pe tot parcursul momentului,F.Charm a trăit versurile alături de acel tânăr și a stat lângă el ,încurajându-l ca un tovarăș sau mai bine zis „ca un frate”,pentru că el ne-a făcut să ne simțim în familie.Eu nu cred că orice alt  artist ar permite oricărui fan să urce în locul său pe scenă,cât ar clipi.Dincolo de orice ,a fi om e mai presus decât a fi artist,iar F. Charm a dovedit asta de cum a pășit pe scenă.

Și ,da ,a fost o noapte de neuitat și cu siguranță merită a fi repetată!

Oricât de ocupați am fi ,să nu uităm că orice moment de relaxare e binevenit și meritat.Din momentul în care veți privi dincolo de aparențe ,veți înțelege totul …și mai mult de atât.

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

 

O doamnă cu ochii în lacrimi…

A venit toamna!M-am dezlipit de golul ce a rămas în urma verii și m-am decis să privesc înainte …și nu numai…am îmbrățișat toamna cu tot ce înseamnă ea!Toamna se numără bobocii ,elevii încep școala ,studenții facultatea(și aici mă includ și pe mine 😀 ) ,cad frunzele,formând un covor multicolor ce învelește pământul,păsările ne părăsesc,frigul ne bate la uși …dar mai ales,toamna culegem roadele muncii noastre.

În timpul școlii ,chiar și în timpul liceului discutam despre simbolistica toamnei și o asociam pe aceasta cu bătrânețea ,pentru că și aceasta din urmă este o încununare a muncii noastre depuse de-a lungul vieții.Toamna ești bogat pentru că dispui de o întreagă varietate de fructe și legume,întregul tablou ce-ți captează privirea abundă în culoare.Dacă am privi în jur ,am realiza cu adevărat că suntem mai bogați decât credem,iar în ceea ce privește bătrânețea… este momentul când abundența e de partea ta,fructele culese de pe urma muncii tale se află atât în minte ,în inimă ,cât și în jurul tău …poate că nu mai ai putere ,poate că sănătatea e șubredă ,dar puterea e dată de sufletul tău care a purtat războaie și le-a biruit ,moartea așteaptă încă ,viața te ține de mână,iar acum la bătrânețe poți trage linie și realiza bilanțul vieții tale.Bogăția ia naștere din amintirile create alături de oamenii dragi,experiențe ,călătorii ,fapte bune, încercări,cunoștințe dobândite,experința pe care o câștigi numai cu anii,iubirea primită și cea împărtășită cu ceilalți și ….înțelepciunea ,la care doar puțini ajung.Bătrânețea îți pune întreaga viață într-o valiză ,ți-o predă în mâini și te conduce încet ,ca o tovarășă de drum ,spre o nouă lume.De fiecare depinde ce adaugă sau scoate din valiza vieții sale,înainte de a păși spre necunoscut.

42716130_233935254148373_6451981764192632832_n

Vorbind despre toamnă și implicit despre bătrânețe …zilele trecute ,într-o dimineață,undeva în jurul orei 7:30,mă aflam într-un tramvai și spre surprinderea mea,găsisem un loc liber unde să mă așez(lucru total neobișnuit ,având în vedere că elevii vor să ajungă la școală,bătrânii la piață ,iar alte persoane la serviciu ,fapt pentru care te bucuri dacă reușești să intri în tramvai/autobuz) .În fața mea se așezaseră o doamnă și o fetiță cu un ghiozdan în spate,pe care doamna-l luase în propriile mâini. Bănuiam că era o bunică care-și conducea nepoata spre școală…și nu m-am înșelat.Fără să vreau am prins o parte din dialogul lor ,pe care-l voi reda imediat:

„Bunica: Ce vrei să-ți pregătească buni când te întorci de la școală?

Fetița:Poți face ce vrei ,nu contează.

Bunica :Sigur nu vrei nimic?

Fetița:Nu ,bunica!Nu vreau nimic în mod special.Mă mai gândesc și îți zic dacă îmi vine ceva în minte.(Mă gândeam că mi-aș fi dorit să am și eu o astfel de bunică,care să fie lângă mine și să vegheze asupra mea.Eu priveam pe geam melancolică…apoi mi-a atras atenția o altă parte din discuție…)

Bunica:-Mai aveți pisicile?

Fetița:-Știi că Rita a făcut mulți pui și aveau purici …și nu le mai avem.

Bunica:-Ce ați făcut cu ele?

Fetița :-Păi ,stii ,bunica , mama și tata nu voiau să le mai ținem ,pentru că aveau prea mulți purici toți și ne dădeau și nouă…

Bunica:-Dar nu-i țineați în casă,doar…

Fetița:-Mai veneau din când în când…dar mama și tata  le-au dus într-o seară în pădure,mai departe ca să nu se mai întoarcă acasă…

Bunica:Cum? Și le-au lăsat acolo pe toate?Așa mici?(Uimirea din vocea doamnei mi-a atras atenția și pentru căteva secunde am privit-o…avea ochii în lacrimi…mi s-a strâns inima …)

Fetița:Bunica ,dar trebuia să le ducă ,oricum le-a dus cu tot cu mama lor,ca să aibă grijă de ele…(Bunica tăcea,privind pe fereastră…îi curgeau lacrimile șiruri-șiruri…Ulterior a luat-o pe fetiță de mână și au coborât în aceeași stație ca și mine.Doamna privea în gol,așteptând culoarea verde a semaforului,iar fetița era contrariată.)

Fetița:Bunica ,de ce plângi?Nu te supăra pe mine!Nu e vina mea!

Bunica:Știu că nu e vina ta.Nu mă pot abține să nu plâng.

Fetița:Dar de ce plângi?Sunt doar niște pisici!În plus aveau purici ,trebuia să le ducă de acasă.Și o să aibă mama lor grijă de ele!A trebuit să fie așa.

Bunica:Plâng pentru că îmi este milă.Eu nu aș fi făcut asta…(semaforul arăta culoarea verde și ele s-au îndepărtat.)”

42895157_2183941061884250_9095448536182423552_n

Nu știu cum ar fi continuat dialogul,dar imaginea femeii m-a mișcat de-a dreptul.O femeie înaintată în vărstă,care a trăit și a văzut multe,dar a cărei suflet s-a păstrat intact.Probabil că cel mai mult o durea ușurința cu care fetița vorbea despre acele pisici,care aveau totuși viață și au fost abandonate.Lacrimile au scos la suprafață sensibilitatea femeii ,care în ciuda anilor s-a păstrat -acea sensibilitate pe care o fetiță de vreo 7-8 ani nu o înțelegea-„Erau doar niște pisici.”Cu toate că mi-aș fi dorit să mai am vârsta fetiței ,în acel moment invidiam atitudinea femeii cu ochii în lacrimi ,care-și privea nepoata și nu putea înțelege cum de îi era atât de ușor fetei să se lipsească de acele ființe vii,care tânjeau după afecțiune.Privirea ei trăda durerea și dezamăgirea deopotrivă.Știa că nu era vina fetiței ,era mică și credea că părinții erau îndreptățiți să facă acel lucru-ei erau mari și mereu știau ce e bine să facă- sau cel puțin ar fi trebuit să știe.Un simplu subiect a zdruncinat o inimă.Mergeam pe stradă cu pași mărunți,având în minte imaginea femeii …

De multe ori,în graba zilnică și din dorința de a pune totul la punct pentru a ne fi nouă bine,pierdem din vedere lucrurile mici,care fac diferența.Sunt sigură că dacă aș fi luat parte la o astfel de discuție într-o zi agitată,în care trebuia să ajung la facultate ,nici măcar nu le-aș fi observat pe cele două protagoniste ale dialogului surprins și cu siguranță nu aș fi auzit nimic din ce și-au spus ,pentru că,de multe ori ,tind să mă pierd în multe gânduri fără sens.Lacrimile doamnei mi-au ajuns în suflet și mi-am zis în sinea mea că aș vrea să îmbătrânesc asemeni ei ,pentru că mă regăseam în sensibilitatea ei și prin exmplul său,mi-a dat imboldul de a-mi accepta propria sensibilitate și de a o păstra cu sfințenie în inima mea,pentru că devine tot mai rară în rândul oamenilor,neputând da naștere la empatie.

Nu ne mai mișcă nimic.Ne pierdem identitatea umană și privim pasivi în jurul nostru.Nimic nu e rău dacă nu ni se întâmplă nouă.

Haideți să aruncăm o privire asupra celor ce ne înconjoară și să ne extragem energia din orice privim,simțim ,trăim: din natură ,animale ,oameni…propria persoană!Să nu lăsăm o zi să treacă fără a ne aminti ce înseamnă a fi uman!

„Cum ar fi să îţi imaginezi că fiecare om din jurul tău joacă un rol special ca să te servească cu toată forţa vieţii şi a sufletului… –> pe Tine. Oamenii răi – să te antreneze să te poţi apăra, să faci discernământ şi să devii puternic. Oamenii pe care îi dispreţuieşti – să te antreneze să ai compasiune, empatie şi înţelegere. Oamenii pe care îi iubeşti – să te antreneze să descoperi frumuseţea şi plăcerea vieţii, să intri în contact cu inima ta şi să îţi ofere un loc unde să te poţi odihni după toată munca de mai sus. Cum ai privi atunci oamenii din jur, mai ales când realizezi că toţi ştiau deja asta iar tu ai aflat doar acum?”-Pera Novacovici

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

O altă perspectivă

Simțeam chemarea mării ,iar privirea aruncată camerei de hotel a fost doar una trecătoare ,mi-am luat în grabă șlapii în picioare și am dat fuga spre plajă.Mirosul apei sărate îmi gâdila suflarea.Momentul reîntâlnirii cu marea l-am surprins într-un articol precedent;ceea ce m-a izbit a fost liniștea purtată de Septembrie ,care a absorbit stațiunea Costinești.În plină vară ,auzul abia putea face distincție între genurile de muzică ,fiind bombardat cu fel de fel de melodii ,care nu știi din ce direcție au erupt,mii de turiști care se deplasează asemeni unor pinguini de-a lungul plajei  ,în apă sau printre tarabe.Verile trecute mă pierdeam în mulțime ,dar vacanța asta am reușit să mă pierd în mine,iar acest lucru nu poate decât să mă umple de bucurie.

41688090_1892591307494245_2908319306141925376_n

Era încă dimineață ,câteva persoane pierdute se plimbau pe plajă.Marea ,în splendoarea sa nu se lăsa tulburată de lipsa vizitatorilor ,ea încă ținea vara strâns în valurile sale.Liniștea mă tulburase.Nu credeam că stațiunea tineretului va deveni atât de adormită când soarele încă se lupta să se arate de printre nori,pentru a-și arunca razele fierbinți care îmi mângăiau pielea.Și totuși ,liniștea mă cuprinsese cu totul,țintuindu-mă de nisipul moale.Pentru prima dată după mult timp îi strângeam mâna liniștii ,pe care nu credeam că o voi regăsi la mare .Făcusem pace cu mine.Aveam nevoie de vindecarea renăscută din liniștea mării.

41801815_316011722465532_6018386205568139264_n

Trezindu-mă totuși din reveria profundă ,spre amiază observasem noi persoane care se avântau în valurile reci și spumoase.Plaja fusese invadată de valuri de turiști,ignorând liniștea ce domnea de câteva zile,parcă vara revenise și odată cu ea și murmurul celor care nu se încumetau să părăsească îmbrățișarea strânsă a mării.A doua zi,când am revenit pe plajă,nici nu-mi așezasem bine prosopul ,căci jocul pescărușilor deasupra apei îmi atrăsese atenția ,era propriul lor ritual de a atrage prada,ascunsă sub valuri.Tot mai multe persoane se apropiară de valuri ,cu grijă și nu înțelegeam de ce ,mutându-mi privirea dincolo de pescărușii poznași,am rămas fără glas,admirând incredibila scena ce se petrecea sub ochii mei..sub ochii tuturor care priveau …erau delfini ,care dansau cu valurile și se apropiară din ce în ce mai mult de mal ,era ceva magic,ca și cum jucau o piesă pentru noi.Era cadoul lor pentru noi,cei rătăciți pe plaja nisipoasă;marea nu sfărșise să arate totul odată cu plecarea verii.

Niciodată nu avusesem ocazia să pot privi delfinii înotând cu asemenea grandoare în plină mare ,nici o vără petrecută la mare nu-mi rezervase acest tablou ,uite că aveam să-l descopăr la începutul toamnei.Până să mă desprind de priveliște și să pot surprinde într-o poză ceea ce-mi era dat să vad ,bărcile ce se avântau pe mare,îi alungase,dar imaginea lor rămase vie în mintea mea.Îmi dorisem de mult timp să ajung la Delfinariul din Constanța …nu reușisem.În schimb,au venit delfinii sub ochii mei.De altfel ,ultima zi petrecută în compania mării îmi adusese un alt musafir ,mai blănos de această dată,un câine de talie medie ,negru cu alb,care a ținut cu orice preț să sape o groapă la picioare noastre și să se așeze în ea,comod,întinzându-și capul pe prosopul meu ,ca mai târziu să-mi prindă un deget de la picior,între dinți ,pentru a se juca cu el 😀 . Toate acestea s-au întămplat în timp ce stăteam pe plajă,lenevind sub soarele bătăios.Surprins asupra faptei,câinele se predase,cu lăbuțele ridicate ,cerând îndurare prin intermediul ochilor săi umezi,iar după ce și-a primit porția de alint a și adormit dus,ba chiar i se alăturase un nou tovarăș mai blănos.Partea bună era că acum chiar mă simțeam în siguranță! 😀

41708025_287199095201775_8759358699501256704_n.jpg

Totuși,dacă vă aventurați prin Costinești toamna ,trebuie să aveți în vedere că nu beneficiați de prea multe facilități.Instabilitatea vremii ar putea fi o problemă nesemnificativă.Cluburile se închiseseră toate ,terasele se aflau în plină ordine și curățenie ,cea mai mare parte dintre ele.Dacă aveți de gând să vă cumpărați suvenire pentru cei dragi,vă încurajez să amânați această dorință pentru o vizită la mare în plin sezon ,când tarabele nu vor fi închise cu lacăt.Din ceea ce am remarcat ,nu veți avea prea multe opțiuni în ceea ce privește locațiile care vă pot servi mâncarea dorită…o grijă va fi aceea să puteți găsi un restaurant acceptabil ,care să fie deschis și seara ,când după o plimbare lungă până la epavă,stomacul dumneavoastră se revoltă.De altfel ,în afara sezonului, nu veți mai găsi la orice pas :înghețată,gogoși,porumb fiert sau alte gustări,care în plin sezon vă inundă privirile.Prima și a doua zi am reușit să savurez o înghețată și o clătită cu gem ,ulterior dacă aș fi poftit ceva dulce ,supermarketul din colț ar fi fost singurul sprijin.În septembrie ,mai ales după data de 10,dacă nu sunteți genul care să vă adaptați situației, să nu vă mire faptul că toată lumea va strânge totul din stațiune ,întreaga priveliște îndemnându-vă să părăsiți curând zona de vacanță.Dacă nu aveți o problemă cu precaritatea serviciilor care vă vor sta la dispoziție în timpul vacanței ,fiind împătimiți ai mării ,cu siguranță în orice perioadă a anului veți păși spre mare ,vă veți simți ca acasă ,mult mai aproape de propriul vostru suflet.

41669964_1996969387033453_4420885003995447296_n.jpg

Făcând abstracție de metamorfoza la care este supusă stațiunea în afara sezonului estival,orice vacanță petrecută la mare,poate fi de vis .Totul depinde de viziunea fiecăruia ,în parte.

Drumul spre casă a fost și mai obositor ca la venire,acum fiind nevoiți să schimbăm mai multe mijloace de transport.Am luat un microbuz din Costinești  până în Constanța,care circula din 20 în 20 de minute .Ulterior ne-am urcat în  trenul care pleca din gara Constanța către București Nord ,unde am poposit o oră în gară până la plecarea următorului tren către Iași.De la București până la Iași am amorțit,stând pe scaune timp de 7 ore.La ora 23 ,pășind iarăși în gara din Iași ,obosiți și totuși relaxați ,în urma vacanței buclucașe.

41746987_235787743757382_2521728238972043264_n.jpg

Oricâte planuri aveți în minte,luați totul ușor ,având în vedere și o marjă de eroare a calculelor făcute,fiind mereu deschiși spre schimbări.Când porniți la drum ,păstrați mereu în minte destinația pe care o doriți ,pentru ca nici o piedică să nu vă întoarcă din drum!Mergeți până la capăt!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

 

 

Marea,iubirea mea!

A venit septembrie ,mai răcoros ,aducând cu el norii gri ce au înghițit soarele palid…iar eu privind spre cer ,jeleam plecarea verii.Renunțasem la ideea de a revedea marea,dar totuși simțeam un gol neatins de valurile mării.În ultimii 4 ani am fost nelipsită de la mare,parcă devenise o tradiție să o revăd iar și iar ,în fiecare vară.Vara se sfârșise,dar în niciun caz nu mă părăsise gândul de a păși și anul acesta pe nisipul grunjos ,care se lasă învelit de mătasea mării spumoase.Mă hotărâsem că indiferent de piedici,porneam spre mare. Voi povesti detaliile drumeției într-un alt articol.Marea e cea care ocupă un loc aparte în inima mea.

Am plecat sâmbătă seară din Iași și duminică dimineață pășeam în gara din Costinești Tabără.Imediat ce am lăsat bagajele la hotel ,am dat fuga spre mare.Drumul părea mai lung și parcă pașii mei deveneau tot mai înceți.După un sfert de oră ,am zărit-o…la fel de albastră și totuși mult mai agitată ca de obicei.Mi-aș fi dorit ,ca pentru o secundă,să-mi pot lungi brațele pentru a o cuprinde cât mai aproape de inima mea ,care tânjise după ea întreaga vară.

41677508_2165099490394303_8528447238895042560_n

Am aruncat șlapii din picioare și am călcat pe nisipul ticsit de scoici.Având în vedere că era totuși dimineață,era rece la atingere ,păstrându-și totuși ,finețea la atingerea tălpilor.În sfârșit ,eram Eu și MAREA.Tăceam.Ea dădea glas valurilor ce se revărsau la mal.O ascultam.Pentru un moment parcă îmi pierdusem identitatea.Eram în fața ei și în același timp mă simțeam ca făcând parte din conținutul ei,alături de fiecare turist care pășise în imensitatea ei .Diafanitatea ei se reflecta în transparența sufletului meu.Interiorul meu se deschise în fața mării fără ca eu să scot un cuvânt sau să mă mișc.Acum mă alăturam milioanelor de suflete pe care marea le pătrunsese.Mă simțeam atât de …Eu.Era un amalgam de stări:emoție,trăire,bucurie,nerăbdare,încredere,speranță…parcă totul era cuprins într-un singur cuvânt ,o singură entitate:MAREA!Ați remarcat ce sunet cristalin aduce cu sine rostirea acestui cuvânt?Atât de plin și deschis.Vis și realitate.Speranță ,dar mai ales libertate!

41798929_720164481679184_408475836803448832_n

Libertatea e suprema cheie deținută de mare.Stând în fața mării,cu sufletul răscolit și ușa inimii deschisă larg…mi-am dat seama că ceea ce m-a atras întotdeauna spre mare e pofta de libertate.În imensitatea și transparența ei,marea e mereu liberă.Ea nu are bariere.Oricât ar încerca omul să ridice stavile în calea ei ,ea mereu va triumfa,pentru că libertatea îi hrănește puterea.Când marea e agitată ,nu poți decât să o contempli .În clipa în care ai provocat-o,sperând să-i învingi valurile ,poți fi sigur că ai pierdut înainte de a începe.Privește marea de la mal și nu-i vei vedea capătul ,în schimb te va absorbi cu totul în imensitatea ei.La o primă vedere e cristalină,calmă,jucăușă,dar misterul se află în adânc,oricât ai încerca să-l pătrunzi ar fi în zadar.E atât de simplă ,atât de previzibilă uneori și totuși de nepătruns.E reflexia a tot ceea ce simți și trăiești.

M-am așezat pe nisipul neted ,cât mai aproape de valurile care-mi absorb picioarele.Mi-am dat seama că iubesc marea mai ales pentru faptul că pot vedea în ea tot ce se află ascuns în interiorul meu,departe de ochii lumii și chiar de ai mei.E oglinda care redă tot ce se petrece înăuntrul meu,cât mai veridic posibil:calități-defecte,reușite-eșecuri.Privind valurile care-mi mângâie pielea,am simțit cum apa s-a revărsat în sanctuarul meu lăuntric și a curățat fiecare rană adâncită de remușcări și regrete,luându-le cu ea cât mai adânc în mare.Ce ușurare!Ce efect miraculos poate avea marea doar privind-o!E magică.E harta către sufletul tău.Ohh,cât o ador!

41663792_274596720046628_957397318934462464_n

Mai mult decât atât ,am înțeles că marea înseamnă unitate.Ea aparține tuturor și totodată fiecăruia în parte,dar în același timp ,noi suntem înglobați în imensitatea ei.Nu e întămplător faptul că cea mai mare parte din noi reprezintă apă.La naștere,corpul nostru este alcătuit 75 % apă ,iar la bătrânețe ajunge la 50%.Ideea e că apa face parte din noi și tot aceasta este cea care ne menține în viață.Practic,îi datorăm existența fiecarei părticele din noi.Apa e viață,existență ,sănătate și bucurie!Marea ne cheamă spre ea pentru ca fiecare picătură de apă să se adauge consistenței sale ,să răspundem chemării întregii firi a naturii ,de care ne-am detașat cu totul și astfel să ne regăsim pe noi.Natura,cu tot ce cuprinde ea a fost creată înaintea noastră pentru că de ea depinde existența noastră ,umană.Când vom răspunde strigătului naturii de a ne alătura acesteia,atunci vom fi cu adevărat noi,în comuniune cu tot ce ne înconjoară.Oricât am pretinde că ni se cuvine totul,de fapt nu deținem nimic.Suntem niște musafiri pe Pământ și nimic mai mult.

Am stat patru zile la mare ,insuficiente pentru a-mi ostoi dorul de mare.Cert este că pe cât de emoționantă și profundă a fost întâlnirea mea cu marea ,pe atât de melancolică a fost despărțirea de aceasta.Am dat să plec ,fără să mai privesc în urmă ,dar strigătul mării îmi zdruncina sufletul.M-am întors și am pășit cu pași repezi spre ea .Am zăbovit cu picioarele în apa spumată și relativ rece …și am închis ochii pentru a păstra în minte atingerea mării până anul viitor.Deși îmi era greu să plec,mi-am luat rămas bun de la mare cu un zâmbet și i-am promis în taină că voi reveni și anul următor.

41754866_458850937958910_5844516291519447040_n

De câte ori aveți ocazia să fiți în prezența mării ,nu ezitați să o contemplați în liniște.O să vă molipsiți de pacea cristalină pe care apa v-o prelinge în suflet.Priviți-o!Ascultați-o!Fiți siguri că vă cunoaște ofurile ,dar vă va ajuta să uitați de ele!Bucurați-vă de mare în orice moment al anului.Bucurați-vă de întreaga natură și iubiți-o!Astfel vă veți prelungi viața!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Trăire.Joc.Bucurie

Având în vedere că este perioada vacanțelor și a petrecerilor ,mi-am permis să fac o pauză de la a scris noi articole timp de câteva zile ,pentru a mă bucura de aceste clipe care nu vor mai reveni prea curând.

Sâmbăta care a trecut am luat parte la o nuntă …Ei bine,știu că fiecare cititor se bucură sau se lamentează că și anul ăsta s-a pricopsit cu nunți .Cred că intuiesc ce gândesc majoritatea :O risipă de bani! Da ,poate însemna și asta ,dar această risipă de bani se transformă în amintiri de neuitat ,cele mai prețioase de altfel.O nuntă înseamnă mai mult decât bani irosiți ,timp pierdut,stres,oboseală,cheltuieli peste măsură…aceasta presupune: unitate,răbdare,bucurie,organizare,trăire,emoție,un amalgam de stări care îți străbat ființa din cap până-n picioare în câteva clipe -e vorba despre ei ,două suflete care își unesc inimile pe vecie(de preferat),de priviri înlăcrimate ,de chiuieli …de dans.

Fiind una dintre domnișoarele de onoare,pot spune că am asistat la fiecare moment care a conturat realizarea nunții în acea zi.Clipe de stres,când totul era pregătit,iar mireasa nu mai ajungea acasă, emoții la îmbrăcarea rochiei de mireasă până la ultimul nasture încheiat,stângăcie în așezarea butonilor la cămașa mirelui,nerăbdare în așteptarea invitaților la asistarea gătitului miresei… iar când a început gătitul miresei,apăi acolo val de emoții și lacrimi ,cântec de rămas bun pentru părinți – priveam mireasa și vedeam cum ochii îi erau plini de lacrimi,uitând cu totul  de machiaj ,de camere,privindu-și mama cu subînțeles,parcă cerând acordul pentru ultima dată ,iar zâmbetul mamei era alinarea de care avea nevoie,pentru a-și împreuna mâinile pentru totdeauna cu „iubirea sa”.Am fost plăcut surprinsă să privesc și să aud că sentimentele încă prind glas ,dând ecou apelativului „Iubire”.

39453531_382863615578988_1789343719804108800_n

Am uitat să menționez că am o familie numeroasă ,care are rădăcini în mediul sătesc și care țin să respecte tradițiile întocmai:de la numirea vornicului,care îndrumă mirii și invitații în parcurgerea fiecărui pas așa cum se cuvine, gătitul miresei ,ținutul oglinzii de către cavalrii de onoare , ruperea turtei/colacului deasupra capului miresei și împărțirea ei invitaților ,hora în strada ,în fața casei miresei-se obișnuiește ca fata să plece de la casa ei cu alai spre biserică ,iar la ieșirea acestora din biserică,copiii se adună cu sticle și găleți de apă pentru a stropi dinaintea mirilor,pentru ca aceștia să aibă parte de noroc și belșug ,dar și alte obceiuri ,care înfrumusețează nunta și păstrează legăturile strămoșești de-a lungul trecerii timpului.

Cred că cel mai sublim moment este atunci când mirii,aflați în fața Lui Dumnezeu poartă cununile Sfintei Taine a Căsătoriei ,iar acea clipă pare că durează o veșnicie ,ca un model pentru mirii aflați la începutul construirii unei familii.Acel moment când atât nașii cât și finii mânuiesc verighetele cu mâinile tremurânde -nașii amintindu-și de ziua în care ei înșiși se aflau în fața altarului ,iar mirii abia pășind spre necunoscutul vieții de familie.Stăteam și-i priveam ,doar vorbele preotului se auzeau cu ecou ,iar mirii și nașii parcă nici nu mai respirau ,erau de neclintit …era pentru prima dată în acea zi când tăcerea spunea mai multe ca orice vorbă.Era o trăire pură ,în acel moment ,pe care voiau să nu o piardă,ci să o soarbă până la capăt.Erau ei și Dumnezeu.Cum nu era nevoie de  vorbe ,nu era nevoie nici de prezența vizibilă a Lui Dumnezeu ,pentru că simțeai tot ,El era TOTUL.Păcat că în scris ,tăcerea nu se simte ca pe viu.Momentul din biserică a fost și va fi de neuitat datorită tăcerii mirilor.Parcă aud încă îndemnul preotul :„Faceți cât mai multe poze azi ,pentru a vă ajunge o viață întreagă.E momentul vostru !Un moment unic!Nu-l irosiți.”.Despre asta e vorba de fapt la o nuntă,despre iubirea ce-i leagă pe miri prin legământul pecetluit în fața Lui Dumnezeu.E ca o a doua naștere.Dumnezeu îmbrățișează doleanța ta de a-ți întemeia propria familie,de a-ți forma propria casă,căreia să-i poți spune „acasă”.E vorba despre două suflete care devin Unul.Ce poate fi mai minunat?

39526053_292164041370059_1536932941404307456_n.jpg

Ce a urmat? Ședința foto ,care s-a dovedit a fi destul de antrenantă și amuzantă.Poate pentru miri a fost puțin cam obositoare ,dar sunt sigură că produsul final va ieși mai mult decât reușit.Apoi un alt stres a apărut la orizont când am ajuns la sală,aranjamentele nu erau finisate ,se anunțaseră invitați în plus, era criză de spațiu,trebuiau aranjate plicurile cu numele invitaților la fiecare masă în parte …bineînțeles că totul a fost remediat .Ulterior invitații și-au făcut apariția și fiecare a fost condus la locul său ,iar petrecerea a început cu dansul mirilor.Alt moment plin de emoție.Au pregătit singuri mișcările pentru acest dans ,iar sub privirile curioase ale invitaților au pășit emoționați spre ringul de dans ,făcând câte o plecăciune în fața invitaților .Privirile și pașii lor erau singurii care vorbeau,coordonându-se reciproc .Era momentul de care se temeau cel mai tare,dar se descurcaseră minunat.

Acum petrecerea putea începe!Muzica populară a dominat.Nimic nu aduce oamenii mai aproape asemeni unei hore,împărțită în cercuri ,cerculețe -membri de familie ,prieteni ,cunoscuți sau necunoscuți ,toți se prind de mână pentru a se bucura de acel moment ,fiecare inimă pompează pentru același dans,pentru aceeași clipă.Mi-am dat seama că muzica și dansul fac minuni,pentru că odată intrat în horă nu mai contează nimic ,în afară de dans,de a trăi ritmul muzicii.Totul e trăire ,totul e bucurie ,nicio urmă de resentiment ,de supărare,de regret.Prin dans toți suntem la fel ,inidiferent de haine ,de poziție socială,vârstă etc ,tot ce contează e să-ți miști picioarele cum știi mai bine.Nu contează dacă ești as la dans sau mai neîndemânatic ,ceea ce primează e unitatea oamenilor,care iau parte la nuntă,atât pentru a-i sprijini pe miri,cât și pentru a-i aduce mai aproape de familie ,de prieteni ,de cunoștințe vechi și noi.E vorba despre oameni ,de comuniunea dintre aceștia.O nuntă îi reunește pe oameni și pentru o zi,pentru câteva ore,câteva momente, îi ține departe de intrigile și resentimentele,pe care le nutresc unii față de ceilalți.Dansul e medicament pentru inimi .

39442970_2189102934691227_3962693731034857472_n.jpg

Au continuat melodii după melodii ,s-a furat mireasa ,a fost revendicată de către mire,hoții și-au primit pedeapsa,dar și momentul de neatenție al mirelui a fost taxat,astfel că a trebuit să se revanșeze față de miseasa sa iubită,creând o declarație de dragoste.Cert e că s-a descurcat cu brio .Privindu-l cum îi tremurau mâinile pe microfon,aflându-se în genunchi în fața miresei ,iar cuvintele se molipseau de emoția acestuia,ceea ce vedeam era iubire -iubire pură.Nu ai cum să nu te înmoi și să te lași pradă trăirilor ce te încearcă ,când tot ceea ce vezi și simți cum plutește în toată încăperea e iubire.Pentru o iubire adevărată merită să fii puțin gelos,pentru că e un sentiment tot mai rar…

Mâncarea a fost extrem de gustoasă ,muzica minunată ,iar atmosfera de vis.Ce mai contează banii ,timpul pierdut,oboseala etc… când,într-o singură zi ți-a fost dat să vezi și să simți atâtea lucruri!Îmi pare rău că nu am avut timp să surprind tot ceea ce am simțit pe moment atunci,probabil ar fi fost totul mult mai intens,dar sper că am putut reda o altă imagine a unei nunți ,care de cele mai multe ori e o ocazie de a-ți goli buzunarul și cam atât.Indiferent cât ați cheltui luând parte la o nuntă ,savurați clipa de a fi alături de oameni,pentru că rar ne mai este dat să ne adunăm împreună cu ceilalți pentru a ne împărtăși bune și (mai puțin) rele și  a depăna amintiri sau construi altele noi.Lăsați lucrurile materiale deoparte și fructificați ceea ce vedeți,auziți și simțiți.

Dacă realitatea ar fi asemeni unui dans ,am vedea doar o mare de ființe cu fețe vesele și mâinile mereu întinse spre cei din jurul lor.Ce frumos ar fi!

Încercați să priviți dincolo de aparențe,acolo se află esența!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Iertarea mai este pentru oameni?!

Iertare …Iertare din toată inima …

Cuvintele astea îmi răsună în minte …iar și iar…de ieri .Am adormit cu ele în gând ,m-am trezit cu ecoul lor …

Ieri am fost la biserică și am luat parte la Sfânta Liturghie,lucru cunoscut pentru unii,total nesemnificativ pentru alții ,dar ideea e că predica părintelui cu privire la„ Pilda datornicului nemilostiv” m-a captat și cred că aceste cuvinte „iertare din toată inimă” m-au îndrăgit atât de mult ,încât și-au făcut culcuș în mintea mea și aș putea spune că au coborât și mai jos ,provocând o clătinare a zbuciumului sufletesc.Poate că„iertare din toată inima” sunt doar simple cuvinte ,dar nu și pentru mine …pentru mine au încetat să fie doar atât din momentul în care mi-au atins auzul.Niște simple cuvinte nu îți pun inima în funcțiune,acestea doar sunt rostite și se irosesc în aer,fără să aibă o țintă anume.Cu siguranță acestea și-au atins ținta :inima mea!

Și întrebarea e :Când am iertat din toată inima? Făcând o retrospectivă a ceea ce m-a implicat în mod direct ,pot spune că doar de câteva ori ,iar dovada vie e că odată reamintite ,faptele ce odată m-au dezamăgit ,acum nu mai au ecou și le pot privi doar ca pe niște experiențe ,dar spre stupoarea mea ,au rămas atâtea lucruri care s-au solidificat înăuntrul meu și au format un munte de neclintit.De ce ?Pentru că am iertat doar cu vorba.Știți vorba ai :„iert ,dar nu uit”.Ei bine ,oricine mi-ar putea atrage atenția și mi-ar spune că iertarea nu e iertare dacă nu uiți ceea ce te-a rănit.Ușor de zis!Dar ce faci când simți că doare ?Cât poți ierta?Mai nimic ,pentru că durerea lasă urme ,iar odată prelungită ,fie provoacă cratere de neacoperit ,fie munți de neurnit.Am iertat ,dar nu cred că vreodată din toată inima ,poate doar cu jumătate din ea,pe mine și pe cei dragi mie ,dar jumătățile de măsură rămân doar jumătăți.De aceea m-am simțit lovită ca un trăsnet de aceste cuvinte,pentru că e un adevăr pe care nu l-am privit niciodată în față.

Câte lucruri nu ascundem sub preș?Dezamăgiri ,frustrări ,eșecuri ,ieșiri nervoase etc.Acest lucru nu înseamnă că ele nu există ,ci că nu vrem să le vedem .Ne mințim că „am trecut peste”,dar la prima confruntare cu celălalt,izbucnim.Aici intervine puterea iertării și nu orice fel de iertare măsluită de mintea noastră ,ci ,de preferat „din toată inima” /cu toată inima ,de a spulbera întreaga greutate a ceea ce s-a acumulat în interiorul nostru.Aici intervine dificultatea ,e nevoie de sinceritate și de cele mai multe ori ne mințim singuri pentru că nu vrem să acceptăm că și noi greșim și că alegerile noastre nu sunt prea inspirate de cele mai multe ori.Dar primul pas este să ne permitem să fim sinceri cu noi și să privim adevărul în față, așa cum este el.Al doilea pas este să îl acceptăm ca pe un fapt trecut ,ce nu mai poate fi schimbat ,dar care poate fi șters prin voința noastră.Odată ce s-a consumat ,trebuie să conștientizăm că nu ne mai poate face rău și să-i permitem să se evapore din interiorul nostru.Al treilea pas este îmbrățișarea iertării,pentru că odată ce ne-am eliberat de durere,iertarea își poate face loc în inimile noastre .Întâi trebuie să practicăm iertarea asupra noastră:

  • Să acceptăm că suntem oameni și „a greși” este un lucru firesc;
  • Să ne permitem să experimentăm lucruri noi fără a ne învinovăți la orice pas că nu suntem buni de nimic;
  • Să ne iubim așa cum suntem și să privim iertarea ca pe o încununare a iubirii.

Abia după ce ne-am putut ierta pe noi înșine și reușim să conștientizăm ce efect are aceasta asupra noastră ,vom putea să o transpunem și asupra celor din jur ,aplicând aceleași principii amintite mai sus.Odată ce îl vom percepe pe celălalt asemeni persoanei noastre,ne va fi mult mai ușor să-l iertăm și să ne eliberăm de orice resentiment care ne macină sufletul .„A greși ” e omenește.Zic să nu pretindem a fi mai sfinți decât Sfinții.E mai simplu să ne asumăm rolul de „A FI OM” și a ne ușura viața.A putea ierta „din toată inima” e un obiectiv la care toți ar trebui să tindem ,pentru că astfel întreaga ființă se va înălța ,totuși am putea începe a ierta prin felul nostru ,pentru a putea adăuga o cărămidă la menirea noastră pe acest pământ.

Exersați iertarea în fiecare zi cu voi înșivă și cu cei dragi vouă ,pentru că e mult mai ușor să ierți pe cine iubești și extindeți apoi acest exercițiu și asupra celor cu care intrați în contact zi de zi .Încercați să analizați ce efect are acesta asupra voastră și ce simțiți când vreți să iertați.Nu uitați că faptele care sunt cel mai greu de iertat sunt și cele care vă vor înălța inima și vă va elibera de orice presiune lăuntrică acumulată.Amintiți-vă că fiecare supărare acumulată vă aduce mai aproape de boală și durere.Oricât de greu vă este să-i iertați pe cei care v-au greșit, este recomandat să o faceți ,nu pentru că merită să iertați (pentru că la drept vorbind oricine are dreptul la o a doua șansă sau chiar la „n” șanse;limitele doar mintea omenească le impune) ,ci pentru că astfel vă veți elibera de tot ce este nociv în sufletul vostru,ușurându-vă viața și îmbunătățindu-vă relațiile cu cei din jur.

Cred că cea mai minunată superputere este să poți „ierta din toată inima”!Faceți un exercițiu de imaginație și vizualizați cum ar arăta viața voastră dacă ați putea ierta din toată inima…ce ați simți?cum ați arăta?ce fel de oameni ar fi în jurul vostru?unde ați locui?

Dar dacă toți oamenii și-ar ierta semenii ,cum ar arăta întreaga lume?Oare prețul iertătii ar fi prea mare pentru ca o lume întreagă să trăiască în deplină pace?

Fiecare are propriile răspunsuri la aceste întrebări.Reflectați asupra lor și păstrați ceea ce vă definește cu adevărat.Eu le am pe ale mele! 😉

Iertați și veți avea doar de câștigat! 😀

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

 

Iubirea:termen de valabilitate …

Dar până când durează iubirea?Până la primul rid ce îți răsare pe frunte?Până când alegi să te căsătorești ?Până la apariția primului copil?Până când alegi să faci o schimbare?Sau după 3 ani de relație ,după cum spun unii,când dispare acea iubire oarbă și te trezești la realitate?

Mi-e greu să cred că un sentiment care îți străfulgeră întreaga ființă ,dintr-odată ,poate avea un termen de valabilitate determinat.Nici  nu e vorba de cât ține iubirea,ci de cât de mult ținem noi la ea,astfel încât să o alimentăm iar și iar.Iubim atât timp cât oferim și primim.E un troc pe care partenerii și-l asumă la începutul relației ,iar evoluția iubirii depinde de cât de corect e fiecare în parte în îndeplinirea propriei „datorii”.

Privim în jur și vedem bătrâni care se țin de mână,mergând alene prin parc,împărțind o înghețată amândoi și tineri cărora le e jenă să-și împreuneze mâinile,iar dacă o fac,probabil ai să zărești că măcar unul dintre ei e cu privirea în altă parte … da e mai ușor să iei un lucru nou ,decât să îl repari pe cel vechi ,dar situația se va repeta la nesfârșit și într-un final nu vom mai avea nimic de oferit,pentru că am devenit goi,ne-am golit buzunarele inimii.La început totul e roz ,atât ea cât și el sunt dispuși să ofere ,să aibă inițiativa în a se cunoaște,totul vine de la sine,pentru că ambele inimi pompeaza pentru același scop: iubirea,dar cu timpul apar nemulțumirile – ea simte că oferă prea mult și el prea puțin,el vrea mai mult spațiu,simțindu-se agasat de multitudinea dorințelor ei și astfel certurile frecvente pavează drumul despărțirii.Ambii erau la fel când s-au cunoscut ,doar că la început au arătat doar cea mai bună variantă a lor ,dar imediat ce au scos la suprafață părțile din ei pe care și le-au suprimat ,s-a produs un dezechilibru greu de remediat.De fapt ,de cele mai multe ori iubim ceea ce oferă celălalt,nu persoana sa.Începuturile sunt așa dulci ,pentru că primim o avalanșă de lucruri materiale sau imateriale ,care alimentează ceea ce simțim și apoi suntem îndemnați să oferim cu ușurință ; când nu mai primim ceea ce ne flata egoul ,apar reproșurile și refuzăm să mai oferim la rândul nostru și uite așa fie începe Al III-lea Război Mondial,fie un alt Război Rece(în cel mai bun caz ) -cert e că ruptura se va produce mai devreme sau mai târziu dacă cei doi parteneri nu se vor hotărî să facă pace.

 

IMG_20170418_004624_418

Adevărul e că suntem niște ființe egoiste ,gândindu-ne mereu „și mie ce îmi iese?”.Oferim doar dacă primim.Vorba ceea „Ce e gratis pe lumea asta?”.Refuzăm să rămânem păgubași de pe urma altora ,mai bine înșelăm ,decât să fim înșelați ,mai bine mințim,decât să fim mințiți,mai bine îi determinăm pe ceilalți să eșueze decât să asistăm la propriul eșec …pentru că fiecare urmărește propriul bine ,dar realitatea e că în acest ritm nu vom fi niciodată fericiți .Putem să avem fericirea în palmă ,căci nu vom reuși să o vedem ,pentru că suntem orbi și surzi la nevoile celorlalți.

Dacă am arunca o privire în jurul nostru ,am observa că pe nimeni nu iubim fără să beneficiem de măcar o fărâmă de atenție de la ei, începând de la părinți până la cele mai îndepărtate cunoștințe.Și pe Dumnezeu îl iubim doar dacă ne aude rugile și ne îndeplinește cerințele ,în caz contrar ne vom lamenta și vom striga cât vom putea de tare că „Dumnezeu nu există!”,iar dacă există,cu siguranță noi suntem victimele Lui.Cert e că pentru om totul are un preț ,chiar și iubirea.Nimic nu oferim dezinteresat .Îl iubim pe cel de lângă noi pentru -frumusețe,bani,succes,plăcere-și pentru orice atenție care ne mângâie privirile sau chiar inima.De aceea vedem atâtea căsnicii distruse sau relații rupte după puțin timp,pentru că cel puțin unul dintre parteneri nu primește sau nu mai primește ceea ce dorește -soțul își părăsește soția pentru că nu mai arată ca un supermodel-displăcându-i pielea lăsată și kilogramele în plus sau eventual e prea bolnavă și el preferă să fugă de responsabilități,trăindu-și viața la maxim cu o tânără cu cel putin 20 de ani mai tânără ca el  ,fie soția alege să fugă cu noul iubit mai tânăr,pentru că nu primește destulă atenție sau își  părăsește soțul pentru că nu mai are suficienți bani…ei bine , cine ne va mulțumi vreodată?

Iar dacă cineva are curajul să iubească pe cineva în ciuda defectelor sale ,cu siguranță că se vor găsi cârcotași care să afirme„De ce stai cu ea/el ? Nici nu are ce îți oferi!Sunt persoane mult mai frumoase ,mai bogate etc ,care te-ar putea face fericit/ă!”.Ceea ce nu înțeleg unii e că iubirea adevărată nu are preț ,nu ține cont de aspect ,de poziție socială,religie ,rasă ,limbă ,cultură ,culoare -sau orice altă limitare.Iubirea se naște în inimă și țintește spre o altă inimă.O persoană poate iubi o altă persoană pentru totdeauna ,indiferent de câte alte  „oferte” ar primi din jur și nu pentru că nu e un om „cu capul pe umeri ”  sau pentru că e „prost”,ci pentru că iubește ,iar iubirea e singurul cel mai bun motiv pentru a fi cu persoana dorită ,contrar spuselor sau acțiunilor altor persoane.Iubirea e o unealtă cu ajutorul căreia dobândim fericirea ,dar ea dă roade doar în mâinile cele mai pricepute.

IMG_20170525_124035_031

 

Iubirea e nelimitată dacă Tu crezi asta .Limitarea îți va aduce repetate încercări ratate.Totul depinde de tine.Iubești persoana de lângă tine pentru ceea ce este ea sau pentru ceea ce îți oferă?Iubirea adevărată îmbrățișează doar prima variantă .Când iubești cu adevărat nu simți nevoia  să contorizezi dacă ceea ce primești compensează ceea ce oferi ,pentru că ai atâta iubire îngrămădită în inimă ,încât nu se va termina vreodată.Doar lasă-te purtat/ă de valul iubirii care îți inundă fiecare părticică din cămăruțele inimii tale .Nu-i așa că e minunat ce simți?Nici toată bogăția din lume nu se poate compară cu multitudinea nestematelor pline de iubire care se adună pe zi ce trece în cufărul inimii tale.E atât de multă iubire ,încât ai impresia că întregul tău trup se află în inimă și nu invers.

Iubește!Doar iubește!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Te iub…esc!

„Te iubesc”-aparent două simple cuvinte …dar în fapt ,de câte ori nu ai ezitat să le împărtășești unei persoane dragi ție ,chiar și când simțeai că inima o să-ți explodeze de fericire?Sau ,odată rostite ,s-au transformat în pietre de moară pentru tine ,pentru că le-ai „irosit” pentru o persoană care ți-a călcat inima în picioare? Sau ,ieșite de pe buzele tale ,pierzându-se în văzduh ,nu ai regretat că nu le-ai spus la timp?

Mulți spun că „a iubi” ,„a fi romantic” , „a oferi atenție persoanei iubite” -toate acestea sunt pentru cei slabi,pentru femeile care se dau în vânt pentru telenovelele siropoase …ei bine,dacă e așa de ce nu puteți rosti atât de simplu,cele două cuvinte atât de nesemnificative?De ce e atât de greu să le aruncați în fața cuiva asemeni unor înjurături sau cuvinte de ocară?De ce nu le rostiți la ordinea zilei oricărei persoane pe care o întâlniți?Acum că am ridicat un semn de întrebare,nu-i așa că ,fiind rostite chiar și  la voia întâmplării,lumea ar putea deveni mai bună?Nu-i așa că oricine ar ceda în fața acestor cuvinte?Cum ar fi ca în toiul unei dispute cu o persoană la care ții,în loc să auzi cuvinte care îți murdăresc auzul,auzi un „Te iubesc” chiar și murmurat ,ai mai continua în acel ritm sau ai lua-o în brațe?Mie mi-ar plăcea să mi „se închidă gura” cu un „Te iubesc” și nu cred că îs singura 😉 Ce plăcut e să auzi aceste două cuvinte scurte ! 😀

IMG_3954

Poate că sunt atât de greu de rostit :

  • Pentru că le acordăm o mai mare importanță decât credem;
  • Pentru că le auzim tot mai rar…pentru că tânjim ,la rândul nostru să le auzim,fără șanse de izbândă;
  • Pentru că aceste cuvinte ne fac slabi în ochii celorlalți,iar noi râvnim mereu la putere .Refuzăm să ne privim slăbiciunile ,dar le vânăm pe ale altora;
  • Pentru că ne e frică să dăm frâu liber sentimentelor,mizând doar pe rațiune,care ucide orice fărâmă de trăire;
  • Pentru că fugim mereu de iubire ,dorind doar să primim din partea celorlalți,nu și să oferim;
  • Pentru că suntem lași – preferăm să (ne) mințim,să ne îngropăm sinele,decât să recunoaștem ceea ce simțim și să ne lăsăm pradă celor mai intense trăiri;
  • Pentru că ținem cu dinții de mândria și orgoliul care ne determină să ne umflăm în pene ,dar  totodată ne provoacă și cele mai crunte căderi;
  • Pentru că suntem oameni și ne place să ne complicăm singuri;
  • Pentru că alegem mereu drumul scurt-plăcere,bani,succes ,deși suntem conștienți că cel lung ne-ar fi adus totul și mai mult de atât,fără nici un fel de regret;
  • Pentru că pretindem minimum minimorum de la propria persoană,pentru a-l oferi celorlalți,dar așteptăm în schimb maximum maximorum;
  • Pentru că preferăm să ne hrănim egoul,decât să ne alimentăm inima cu iubire;
  • Pentru că „Te iubesc” își are locașul doar în inimă ,în profunzimea trupului fiecăruia dintre noi;
  • Pentru că atunci când rostim aceste două cuvinte ,e ca și cum trupul nostru se întoarce  pe dos ,cu pielea pe dinăuntru și carnea -cu toate organele în afară,iar exteriorul se închircește în interior ;
  • Pentru că iubirea este profunzime,tot ce ține de iubire,fierbe în profunzime – e inevitabil.De aceea e atât de greu să le rostim- devenim slabi ,vulnerabili ,expuși rănilor.Odată ce rostim „Te iubesc”e ca și cum ne-am preda iubirii ,cu tot ce presupune ea.Renunțăm la arme,renunțăm la obișnuița de a ne așeza pe un piedestal propria persoană,pentru că realizăm că o altă persoană ne ține inima în propriile mâini.E greu să accepți că inima ta poate fi la mâna altei persoane ,nu?Dar ce contează,atât timp cât iubirea te poartă pe cele mai înalte culmi?Câtă importanță are această conștientizare, atât timp cât persoana care are posibilitatea de a-ți nărui întreaga viață ,în schimb, te readuce la viață ,făcându-te să simți că trăiești Raiul pe Pământ?

Nu am realizat ce importanță are să rostești „Te iubesc!” la timp ,până când nu am fost pusă în fața faptului împlinit.Astfel ,o zi ce părea a nu aduce nicio schimbare s-a transformat într-un haos pentru mine.Cum e să afli că persoana la care ții a avut un accident?Pentru mine timpul s-a oprit când am primit un astfel de mesaj ,îl citeam și mi se părea ireal .Da ,am avut un șoc.Cei din jur vorbeau cu mine ,dar eu eram perfect absentă .Nu auzeam ,nu spuneam nimic.În mintea mea se derula mesajul iar și iar ,fără să îi descifrez înțelesul.Nu știam ce să fac ,dar în momentul acela am simțit că iubesc,pentru prima oară .M-a lovit ca un trăsnet .Nu mă mai gândeam la mine.Mă bântuia gândul că ar exista posibilitatea să nu apuc să rostesc „Te iubesc !” la timp…dar a fost doar un gând care s-a spulberat .Imediat ce l-am întâlnit pe el ,i-am împărtășit ceea ce simțeam ,el îmi spusese cu mult înainte .Mie mi-a luat ceva timp să conștientizez.Poate dacă nu ar fi fost acel incident , aș fi evitat să rostesc aceste două cuvinte buclucașe mult timp ,dar totul se întâmplă cu un rost .Ideea e că nu ar trebui să așteptați ocazia perfectă pentru a le rosti ,pentru că nu știți ce vă va aduce clipa următoare.Priviți ceea ce se petrece în interior!Simțiți!Trăiți!

IMG_20170817_191849_366.jpg

Când ajungi să spui „TE IUBESC! ” poți fi sigur că tu nu vei mai fi ca înainte ,pentru că vei renaște ca Pasărea PHOENIX din cenușă ,prin suflarea iubirii.Iubirea e TOTUL.Lipsa iubirii e pieire ,prezența ei e salvare .Dacă am conștientiza câtă putere există în aceste două cuvinte,am reuși să salvăm întreaga omenire,dar…întâi trebuie să ne salvăm pe noi înșine.Când iubirea va dispărea din lume,va dispărea totul ,pentru că ea e baza a ceea ce a fost,este și va fi.Nu o lăsați să se piardă.Predați-vă iubirii și veți răscumpăra tot ce ați putea pierde!Spuneți „Te iubesc!” în fiecare clipă ,vouă înșivă și celor din jur.Faceți din ea propria rugăciune.Iubiți-vă-până când nimeni și nimic nu vă va despărți.

Nu uitați!Cea mai mare fericire a vieții este : să iubești și să fii iubit!Restul sunt povești croite de propria minte!Răscumpărați-vă fiecare greșeală prin intermediul celor două cuvinte magice „Te iubesc!”.

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Radiografia dorului

Ce plăcut e să auzi din partea cuiva :„Mi-a fost dor de tine!” ,nu?Simțim cum inima ni se înalță și ne încărcăm cu o bucurie imensă.Ce motivant e să simți că prezența ta contează.

Dar ce înseamnă „dor” mai exact?Aruncând o privire în DEX,observăm că acest cuvânt provine din latinescul „dolus(-dolere)” care semnifică „a durea” .Așadar,dorul are la bază o durere ce prinde contur ca urmare a lipsei unei persoane dragi , a neputinței de a urma  o anumită pasiune care-ți umplea inima de încântare,cândva, a suferinței ce ia naștere în urma unei dezamăgiri în dragoste și nu numai.„Dor” poate  reprezintă un simplu cuvânt pentru fiecare înțeles căruia îi este atribuit,indiferent de context .Pentru fiecare dintre noi,dorul rămâne dor.Dar oare dorul este resimțit la fel de fiecare persoană în parte?Mă îndoiesc!Faptul că suntem diferiți ,ne determină să percepem tot ce se întâmplă în viața noastră sub o altă formă.Dorul nu e doar iubire ,odată ce acesta persistă în al tău suflet ,devine durere și chiar boală.

Când două persoane, care se iubesc ,ajung să fie despărțite de mări și țări ,dorul se dilată pe măsură ce distanța se mărește și timpul trece.Sentimentele puternice ,care s-au născut între cei doi, se amplifică cu fiecare minut ce se scurge lent ,iar dorul atinge cote maxime.Ambii vizualizează momentul revederii iar și iar .În această situație ,iubirea e cea care pompează dor în inimile lor pentru a-i menține pe linia de plutire .Fiecare cuvânt scris,fiecare vorbă șoptită la telefon ,fiecare gând care-i străfulgeră mintea cu privire la persoana iubită ,ia forma unei bule de oxigen,pe care o inhalează pentru a-și veni în fire atunci când simte că celălalt ar vrea să spună:„STOP ! ”.Contactul cu cealaltă persoană,oricare ar fi el,întreține focul dorului și intensifică puterea sentimentelor.Dorul devine un burete ce absoarbe schimbul de vorbe,gânduri,acțiuni,trăiri și vise ,ce îi au protagoniști pe cei doi îndrăgostiți ,iar momentul sublim al revederii este redat de revărsarea a tot ce dorul a absorbit,realizându-se o reală descărcare de energie.Dorul funcționează ca un stabilizator al repunerii în situația inițială ,ce prinde contur în timpul revederii.În acest punct ,iubirea ,primind resurse noi pe care să le fructifice , îl încununează pe dor cu distinse  laude până la următoarea întâlnire.

36711061_1737075736399634_4225501014645538816_n

Totul bine și frumos în cazul îndrăgostiților care se revăd după o lungă perioadă de timp,dorul ,fiind îngerul păzitor al iubirii dintre cei doi, în această situație.Dar cum se manifestă dorul când ai pierdut pe cineva drag?

Am fost și sunt încercată de acest dor din momentul în care bunica a decis să se retragă din această lume.Articolul „Axis mundi” divulgă trăirile ce m-au acaparat  https://geogeorgette.wordpress.com/2018/07/06/axis-mundi/ .În ceea ce privește dorul ,eu l-am resimțit ca pe un aspirator de energie ,care lasă în urmă un mare gol,care se adâncește cu timpul și se solidifică ,lăsând loc în sufletul tău, unui adevărat canion.Acest dor nu trece,tocmai pentru că nu va fi o revedere,poate doar pe cealaltă lume.Revederea e punctul final unde dorul își raportează întreaga misiune și apoi se retrage.În lipsa ei,dorul își face culcuș în sufletul tău și te străfulgeră din când în când,amintindu-ți că e prezent și că nu va pleca nicicând.E ca o umbră care îți urmărește fiecare pas,pentru a-și face apariția ,măcinându-te puțin câte puțin.

În acest punct,iubirea se transformă în durere.Durerea, alimentată de singurătate și de tendința de izolare ,se preschimbă în boală.Cunosc cazuri în care unul dintre soți moare,iar celălalt se condamnă la o viață de singurătate și izolare de restul lumii,fiind acaparat de depresie și de un dor crud.Cu timpul ,cel rămas în viață ,ajunge fie să-și pună capăt zilelor ,fie se îmbolnăvește și refuză să lupte pentru viață,considerând că nu mai are nici un motiv pentru a trăi.Intensitatea trăirilor și a sentimentelor  alimentează dorul ,conducând victima spre un drum fără întoarcere.Dorul ,în acest caz predispune la slăbiciune și disperare,fiind un îndrumător spre pieire.

36669895_1737075646399643_4986843247000158208_n

Cum resimți dorul când îți înnăbuși o mare pasiune a ta?Hai să privim un exemplu și în acest sens:

Urmezi cursuri de dans modern încă de mic ,iar cu fiecare pas pe care-l faci spre evoluția ta ca dansator ,simți că ești făcut pentru a dansa toată viața.Participi la concursuri,mereu situându-te printre primele locuri în clasament.Faci o echipă minunată cu partenera ta de dans.Totul decurge minunat.Te pregătești conștiincios și pentru școală,dar nu-ți neglijezi nici cursurile de dans.Într-o zi ,însă ,părinții îți spun că e posibil să rămână șomeri ,pentru că fabrica se va demola și ,în consecință,va trebui să renunți la dansuri.Te încăpățânezi și ,folosindu-ți economiile tale ,continui să frecventezi clubul de dans…până într-o zi când afli că tatăl tău nu se mai poate mișca,fiind paralizat de la jumătate și că are nevoie de îngrijiri medicale costisitoare.

Aici ,drumul visului tău se închide și faci orice ca să te poți întreține și să-i ajuți pe ai tăi.Astfel că,timp de câțiva ani lași în urmă pasiunea ta,dar nu uiți niciodată de ea.Dansezi pe oriunde mergi și resimți dorul de a fi iar complet,făcând ce ți-ai propus de mic.În această situație,dorul devine un alimentator de energie și dorință, de a fi iar pe ringul de dans,de a simți cum fiecare celulă a ta se miscă după ritmul muzicii.Oricât de mult timp ar trece,dorul ține pasiunea trează și te impulsionează să întreprinzi orice e nevoie pentru a o readuce la suprafață.Nu te poți împotrivi ,mai devreme sau mai târziu,pasiunea te va regăsi și nu vei avea liniște până când visul tău nu devine realitate.Da ,dorul e un drog care crește înăuntrul tău ,care te ține în priză.Fă pași mici pentru a fi mai aproape de ce ți-ai propus.Dorul nu ține  cont de nimic, va fi acolo mereu!Te va pândi de după colț.Redă-ți libertatea și lasă-l să-și ia o vacanță departe de tine!

Dor de mamă ,

Dor de tată ,

Dor de frate -soră ,

De familia întreagă,

De iubit ,de dulcea casă,

De cânt și de-o ciorbă dreasă

Făcută ca la mam-acasă!

De livezi,de mere dulci

Cum ne cățăram prin nuci.

De copilăria noastră,

De poveștile bunicii,

De nopțile lungi, când fugeam să prindem licuricii,

De fumul gri de prin hogeag

Acum merg singur ,pribeag.

Ce dor mare!

Mai bine …tac.

Și că tot vorbeam de dor,mi-e dor să mănânc o piersică aromată și zemoasă pentru a-mi alinta papilele gustative…nu înainte de a-ți ura ca dorul să fie doar un trecător prin viața ta,pentru a o condimenta și să îți ostoiești dorul de tot ce îți este drag ,cât mai repede cu putință.

Încearcă să trăiești viața ,nu să suspini după ea!

Zâmbește-i  zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze !😁☀