Arhive etichetă: timp

Când a plecat vara?

Toamna a apărut pe nepusă masă la mine la ușă,s-a instalat în viața mea,fără să-mi dea  vreo explicație…și mă întreb:Când a dispărut vara mea?!Apreciez ,totuși,că a lăsat mare parte din căldura ei în urmă,pentru a putea digera plecarea ei.Parcă am clipit o dată și vara a dispărut,fără urmă…poate reușesc ,totuși,să o fac pe toamnă să vorbească,cred că încă nu și-a intrat în rol prea bine.Orice început e greu,așa-i?

Pănă reușesc să aflu vești despre vară…ce-ar fi să vorbim despre ea?

Recunosc că vara aceasta a fost una atipică pentru mine…a fost o vară a regăsirii de sine,a sufletului,a întregii ființe.Mi-am propus să-mi dedic mai mult timp mie,să stau departe de telefon,laptop,de ceea ce presupune mediul online,măcar câteva zile bune,întorcându-mă în trecut când nu știam când începe ziua și când se termină noaptea,pentru că viața era o veselie și o joacă.Dealurile și văile erau ale noastre.Strânsul porumbului,culesul viei,erau un alt prilej de a ne juca,de a umple văile cu râsetele noastre.Totul era de partea noastră.Nu știam ce e rău,binele ne urmărea pretutindeni.

Cred că în încercarea de a deveni mai bună,de a oferi mai mult celor din jur,m-am blocat undeva …și am uitat de sinele meu.Vara asta am făcut curățenie în sertarele ființei mele și am încercat să păstrez ceea ce-mi face bine – am descoperit că am rămas cu puțin,prea puțin din ceea ce credeam că-mi aduce fericirea și am ales să las persoane dragi mie,să plece,deși a durut și doare destul de mult.Ne atașăm mult prea mult de persoane,de lucruri și avem impresia că vor exista mereu în viața noastră,atât timp cât vom face să fie bine,dar ne mințim,iar din cauza acestei orbiri ajungem să suferim la nesfârșit și să facem din suferință propria religie.Venim goi de lucruri,goi de persoane,pe această lume și plecăm la fel de goi,fizic,dar depinde de noi să umplem sufletul nostru cu ce e mai sublim.Am învățat că lucurile vin de la sine,își urmează cursul ,oamenii apar în viața noastră pentru o perioadă și apoi fiecare își vede de drum.Nimeni nu are nicio vină,face parte din cursul vieții.Ne încăpățânăm să fim rigizi ca pietrele,crezând că vom împiedica curgerea lină a râului,dar el se strecoară printre pietre și-și vede de drum,luându-și rămas bun de la fiecare piatră-n parte.Haideți să fim una cu râul și să luăm ce e mai bun din viață!

69033229_967716416896840_1524399900417064960_n.jpg

Vara asta am ales să rămân în zonă,să descopăr noi lucruri aproape de mine,să-mi amintesc importanța lucurilor mici.Am străbătut livada-n lung și-n lat,seri la rând,am mers prin pădure până la lac,să-mi adun gândurile.Am privit fiecare apus din fața porții,fără să mă plictisesc .Să vă spun un secret?Sunt îndrăgostită …de Cer.Nu mă pot abține să nu-l privesc și să nu observ cum mereu oferă privirii o altă imagine a sa.Aș putea să mă uit la el zile-n șir fără să mă satur vreodată.Am reușit să-mi găsesc liniștea pe care o pierdusem,undeva în drumul meu.Rămăsesem cu o lumină difuză în fața mea și vederea-mi slăbise,dar acum am reușit să reaprind lumina ce mă urma înainte și am de gând să o păstrez.Mi-am dat seama că nici nu am simțit nevoia să părăsesc împrejurimile.Pentru prima dată,după mult timp,am simțit că am tot ce-mi este necesar pentru a zâmbi,pentru a fi iarăși „eu!”.

70558587_810919289355383_647854645045100544_n.jpg

Știu că este o modă în a etala vacanțele de prin locuri exotice, în mediul online,este o întreagă întrecere a oamenilor,de a arăta cine călătorește mai mult,cine cheltuiește mai mult,cine vizitează mai multe locuri,cine mănâncă mai bine,cine primește cadouri mai scumpe…și mă întreb:De ce nimeni nu se întrece în a fi mai fericit pe zi ce trece?Am văzut poate mii de poze postate pe rețelele de socializare,locuri minunate,dar oameni interesați mult prea mult de a arăta cum trăiesc ei,decât de găsirea fericirii.Avem impresia că fericirea e mereu în altă parte,când de fapt e în spatele nostru,dar nu vrem să o privim,pentru că suntem prea mândri și mult prea ocupați  „să părem fericiți” decât „să fim cu adevărat fericiți”.Zâmbetele chinuite surprinse de aparatele foto,vorbesc de la sine.Și eu făceam greșeala de a mă pregăti pentru o anumită vacanță de câteva zile,făceam cumpărături,liste să nu uit nimic,lăsam zilele să treacă,gândindu-mă că acea vacanță mă va face fericită,dar mă întorceam mai obosită,mai lipsită de energie decât plecasem și parcă reveneam la starea de monotonie.Fericirea nu înseamnă vacanțe,petreceri,poze,mâncare scumpă ,băuturi alese…fericirea e ceea ce porți cu tine zi de zi,doar că suntem prea orbi să vedem.

Când am devenit atât de superficiali?Nu mai păstrăm nimic pentru noi,orice facem postăm în mediul online…și de trăit,când?

V-amintiți cum începea fiecare compunere pe care o pregăteați în clasele primare?„Era o zi frumoasă de vară.Soarele strălucea pe cerul senin.”.Era începutul clasic,cu unele modificări,poate schimbam anotimpul,elementele din peisaj,dar ziua rămânea „frumoasă”.Tocmai,orice zi e frumoasă!Nu trebuie să vă amintiți de o anume zi care vi s-a părut plăcută,pentru că orice zi poate fi în acest fel.Vreți să vă amintiți de o zi frumoasă din viața voastră,căutând-o printre mormanele de nimicuri sau vreți să faceți ca  fiecare zi a voastră să fie frumoasă?Să povestiți nepoților despre miile de zile frumoase pe care le-ați trăit?Să oferiți propriul exemplu de „trăit cu adevărat” pentru generațiile care vin?

Nu știu ce gândiți acum,dar eu chiar îmi doresc ca fiecare zi să prindă viață și culoare.Poate greșim,dar învățăm din greșeli.Poate cădem,dar ne ridicăm imediat.Poate uităm lucruri,dar creăm altele.Poate suferim,dar o luăm mereu de la capăt.Fericirea nu ține cont de vreme,de loc,de anotimp…de nimic,fericirea există în orice moment.

Haideți să facem din toamnă o a doua vară!Faceți ce vă trece prin minte că vă aduce fericirea.Călătoriți,vizitați locuri nemaivăzute ,gustați mâncăruri alese,cunoașteți noi oameni,noi culturi,dar nu o faceți pentru reclamă.Viața voastră nu are nevoie de subtitrare pentru cei care nu doresc  să o înțeleagă,atât timp cât e limpede pentru voi că sunteți fericiți.Încercați să surprindeți cât mai veridic fericirea.Nu o forțați ,nu-i exagerați valoarea,pentru că îi diluați esența.

Fiți fericiți!Nu pentru că spun sau vor alții,ci pentru că vă doriți să trăiți ,nu doar să existați.Fiți fericiți că sunteți aici și acum și că vi s-a dat șansa unei vieți,pe care o puteți face fără de preț,atât pentru voi,cât și pentru întreaga lume.

69030342_1195514867302946_2052324283870347264_n

P.S. Eu plec pe urmele verii,poate o conving să mai poposească câteva zile,până se mai acomodează toamna.😁😉

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

 

Reclame

Plecat-ai copilărie…

După ce tânjim adeseori?După copilărie ,după persoanele dragi care ne-au marcat copilăria ,după copiii care eram cândva…

40178242_293509864760422_249068164267114496_n

Eu am locuit la bloc, în copilăria mea și abia așteptam să plec la țară. Mi-amintesc vacanțele și weekendurile pe care le petreceam la bunica ,unde ,și eu și fratele meu ,ne petreceam timpul jucându-ne cu verii noștri: „De-a v-ați ascunselea” , „Baba oarba ” ,„Țară ,țară  vrem ostași!” ,„Rațele și vânătorii” – erau doar câteva dintre jocurile pe care le jucam de dimineață până seara ,vara sau iarna,iar noaptea somnul ne învingea.Întotdeauna asociam mirosul fumului de la sobă cu mirosul propriu al vieții de la țară ,unde toți oamenii se salută ,se cunosc și se opresc oricând în drum să schimbe o vorbă cu celălalt ,unde oamenii au îmbrățișat proprietățile mediului.Cum simțeam miros de fum ,îi ziceam mamei că miroase „a țară”,iar mama râdea.Adoram mirosul acela,care-mi pătrundea în suflet,care încă îmi zguduie ființa,amintindu-mi de bunica.Pe acea sobă de afară,vara,fierbeau și se prăjeau fel și fel de mâncăruri tradiționale,turte coapte,cartofi pe plită-scrijele (și acum îmi fac pe grătar,dar simt lipsa arsurii de pe plită),iar când erau gata,primeam semnul venirii la masă.Era minunat să ne așezăm toți la masă și să zăngănim din linguri și castroane până terminam tot de mâncat,parcă pofta era mult mai mare și mâncarea mult mai bună când erau atâția la masă.

Acum că îmi amintesc imaginea cu toți la masă ,în fața „părăvanului”bunicii ,iar ea stând în picioare ,privindu-ne cu drag și căldură ,aș putea spune că în ochii ei întrezăream Raiul(sper că te afli acum acolo).Bunica mereu se așeza ultima la masă ,așa își crescuse și copiii,oferindu-le ce e mai bun ,iar dacă mai rămânea mai mânca și ea ,dacă nu ,nu .Zicea „Luați și mâncați voi ,eu am timp să mănânc”.Oare un bătrân are mai mult timp decât un tânăr?Cât timp avem noi azi pentru cei dragi?Bunica avea mereu timp pentru tot,dar mai ales pentru noi.Era felul ei de a-și păstra simțul matern în orice clipă.Dacă aș putea să asemăn ceva sau pe cineva cu veșnicia ,bunica ar fi singura.Dacă ai fi privit-o ai fi zis că îi prisosește totul ,neavând nimic.În momentele când se afla în putere ,găseai mereu în părăvanul ei ceva de mâncare ,care nu se asemăna cu nimic din ce mai mâncasem până atunci .Sarea era ingredientul nelipsit din mâncarea ei și era mai mult decât suficient.Tot ce făcea ea era magic…magic de gustos ,dar eu știu care era ingredientul secret:dragostea.Când am început să remarc existența bunicii ,ea se făcuse micuță -mama îmi zisese că fusese cândva o femeie înaltă.Sunt sigură că tot ce a rămas ,era doar dragoste.

40141399_289426945202051_7217845845490663424_n

Când era vorba de dormit ,fie dormeam cu verii ,care cum ne împărțeam ,povestind tot felul de lucruri ,fie dormeam cu bunica.Mereu doi dintre noi dormeam cu bunica ,pentru că îi era urât să doarmă singură ,cu siguranță ,nu mai mult decât nouă.Dar era o plăcere,mai ales pentru mine.Bunica îmi împrumuta una dintre cămășile ei în care mă împiedicam și mă urcam în pat ,nu înainte ca bunica să scoată din dulapul „fără fund”( îl numeam așa pentru că mereu găseai ceva bun de mâncat în el)vreun biscuite sau un fruct ,care era oricum delicios numai din momentul în care bunica îl atingea.Cel mai mult îmi plăceau merele coapte scoase din rolă,cum numai la bunica găseam-atât de moi și aromate…mi-e dor …

Ceea ce m-a marcat la persoana bunicii a fost modul cum se pregătea de somn:înainte de a se schimba ,se așeza în genunchi la marginea patului și rostea rugăciuni ,unele după altele ,cu voce scăzută ,indiferent dacă noi vorbeam sau nu ,ea continua să se roage cu aceeași smerenie.De obicei ,preferam să tac și să o privesc -mă uimea cum putea să se roage ceasuri întregi fără oprire.Nouă nu ne spunea să ne rugăm,dar deși obișnuiam să mă rog mereu înainte de culcare ,parcă mă simțeam rușinată pentru că eram destul de expediditivă. De multe ori mă întrebam ce zice ,dar nu îndrăzneam să o rog să-mi spună ,pentru că simțeam că era un moment al ei și voiam să rămână așa.Aproape că adormeam așteptând să vină în pat ,dar nu voiam să dorm pentru că bunica mereu vorbea ore în șir cu noi până adormeam,poate mai mult decât timpul petrecut în genunchi ,în fața icoanei….ceva îmi spunea că mereu era vorba despre noi -fiii ei ,nepoții și strănepoții ei,în orice făcea ,mai ales când se ruga.Nu voiam să pierd momentul de a vorbi seară de seară cu ea ,pentru că asta ne lega ,atât noi cât și ea aveam nevoie ca cineva care să ne vorbească ,să ne înțeleagă …de asta copiii și bătrănii se înțeleg mereu bine ,în timp ce primii trăiesc prima copilărie ,cei din urmă trăiesc copilăria a doua oară.

Mi-amintesc că într-o zi ,în vacanța de vară ,găsisem vreo trei cățeluși abandonați(sau cel puțin așa credeam noi)și împreună cu verii mei și fratele meu i-am adus la poarta bunicii.Inițial ne tot furișam prin curte să le aducem mâncare și apă ,până când bunica și-a dat seama și ne-am văzut nevoiți să-i povestim ce făcusem și să-i ducem înapoi,pentru că ei aveau o mamă care se îngrijorase pentru ei.Învățasem că nu ar mai trebui să luăm decizii de capul nostru.

40215280_2211731025781898_479192267173658624_n

Dacă nu ne udam toată ziua,din cap până-n picioare,stropindu-ne cu apă,în zilele de vară,cu siguranță ridicam tot praful în ograda bunicii,care ,săraca, nu ne zicea mai nimic,doar să ne vadă acolo.Era în grădină un măr care se cocea mai devreme decât celelalte ,care făcea mere micuțe,pe care le numeam „posmăgele”.Ei bine ,noi nu ne mulțumeam doar să mâncăm din copac ,ci ne loveam cu ele ,de multe ori treceam pe sub pom și mă trezeam cu o ploaie de mere în cap,dar mă revanșam 😀 .Era amuzant cum stăteam la rând pentru a ne spăla pe față dimineața și întindeam cana cu apă dintr-o mână în alta…bineînțeles că la final eram uzi cu totul ,dar ce mai conta?Frumusețea copilăriei constă tocmai în faptul că atunci când ești mic totul e o bucurie.

Tata avea o Dacia 1310 ,care pe atunci era o bomboană de mașină 😀 ,dar atât eu cât și fratele meu tânjeam după o „tură” cu venerabila căruță cu doi cai a moșului ,iar verii mei tânjeau după o plimbare cu mașina tatălui-mereu dorim ceea ce nu avem,chiar de mici.De când mă urcase moșul prima dată pe cal ,care ulterior s-a dovedit a fi și ultima până în prezent,simțeam că îmi iau zborul.Ni se părea destul de palpitant să ne zguduie căruța și să ne rostogolim unii în alții .Orice fir de iarbă ne atrăgea atenția ,fiecare zi era dominată de joc și voie bună.Lumea era a noastră ,dar mereu visam la momentul când vom fi oameni mari și puternici.Nu am văzut ce am pierdut decât atunci când am crescut.De aceea e bine să savurăm clipa atunci când e în palma noastră ,pentru a nu pierde și ultima fărâmă de viață ,înainte de a fi prea târziu.

Copilăria e unul dintre cele mai de preț daruri oferite omului,fiind atât un prieten de joacă,cât și un învățător îngăduitor,care te introduce în marele labirint al vieții,cu inocență.Îți oferă cele mai dulci amintiri și totodată,cele mai profunde regrete atunci când pleacă.

Oferiți-le copiilor șanșa de a savura copilăria!Lăsați-i la țară ,să ia contact cu plantele ,cu animalele ,cu fiecare vietate care mișună pe pământ și nu numai.Oferiți-le șanșa unei copilării reale ,nu o multitudine de lumi virtuale.Învățați-i jocurile copilăriei voastre ,arătați-le locurile în care ați crescut ,povestiți-le toate peripețiile prin care ați trecut.Credeți-mă ,vă vor invidia copilăria și o vor pretinde pe a lor.Nu le furați amintirile,crezând că le oferiți ce e mai bun!Poate nu ați avut condițiile unui trai îndestulător,dar fiecare clipă trăită a fost veridică ,cu oameni reali ,cu care ați împărtășit și bune și rele.Nu-i lăsați să crească crezând că toate vacile au culoarea mov ,asemeni văcuței Milka 😀 .Lăsați-i să vadă realitatea cu proprii ochi și o să vă mulțumească mai târziu!

„Inocenţa seamănă din multe puncte de vedere cu paradisul pierdut. N-o descoperim decât prin nostalgie, după ce am pierdut-o, ca şi copilăria. Ce ştiu despre inocenţă inocenţii? Ce ştiam despre paradisurile candorilor când locuiam în ele? Mă tem că mai nimic. Copilăria şi inocenţa sunt descoperiri târzii, când amintirile şi greşelile îşi alungesc umbrele. Ni le apropiem prin regret. Nemaiavându-le, ştim ce am pierdut. Nu e tema copilăriei o obsesie a maturilor? Şi poate că anumite lucruri trebuie să le pierdem ca daruri pentru a le cuceri ca virtuţi. Trebuie să ieşim din copilărie pentru a o iubi.”

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

De-ale prieteniei (I)

„Unde e prietenul când ai nevoie de el?” -Cine ar fi zis că într-o lume a tehnologiei ,în care avem atâtea căi de comunicare cu ceilalți -oricând ,oriunde ,oricum și cu oricine,când nici distanța ,nici vremea,nu sunt obstacole în calea comunicării ,suspinăm după oameni ,tânjim după prieteni și așteptăm neconsolați, în spatele unui ecran ,să ne facem văzuți în ochii celorlalți.Plătim prețul dezumanizării ,pe care ni l-am asumat ,fără să-l conștientizăm.

„Este îngrozitor să nu ai un prieten căruia să-i spui cât ești de fericit sau de trist.” — Panait Istrati

Toți avem mii de prieteni pe Facebook ,pe care-i cunoaștem sau nu ,tot ce contează e să fii în trend.E „cool” să ai o tonă  de prieteni pe rețelele de socializare,care să-ți aprecieze postările și să-ți dea senzația că „Exiști”.Ghici ce?Exiști oricum ,pentru că Dumnezeu ți-a dat viață.El nu ți-a limitat viața în funcție de like-urile pe care le vei primi.Întrebarea e:Pe lângă faptul de a exista în ochii oamenilor,mai și trăiești ?

Tehnologia are însemnătatea ei și e destul de benefică pentru fiecare dintre noi dacă știm să o adaptăm la propriile nevoi.Să zicem că din 2000 de prieteni de pe Facebook/Instagram etc. cunoști, în mod direct sau măcar din vedere puțin peste jumătate dintre ei ,pe care dacă-i întâlnești pe stradă ,te gândești dacă-i saluți ori nu,pentru că ai dubii că o să te recunoască .Cel mult cu  200 dintre ei ai avut din când în când tangențe.Dintre aceștia cu aproximativ 20 ieși în oraș uneori ,la club/cafenea sau organizezi excursii.Dar prietenii adevărați ?Câți sunt?În cel mai fericit caz te poți lăuda că ai 3-4 prieteni pe care te poți baza ,dar ești cel mai câștigat dacă ai măcar un prieten,care știi că e acolo pentru tine.Prietenii de pe rețelele de socializare sunt prieteni de like-uri ,aprecieri etc.Ok,e minunat să ai mii de like-uri la o singură postare,te simți apreciat,important …dar când ai ieșit din lumea virtuală, constați că acele like-uri nu îți alungă singurătatea și nici nu te consolează în cele mai grele momente .În acel moment realitatea te izbește -realizezi că ești doar tu ,cu propriile dureri și probleme – prietenii sunt la fel de virtuali ca și imaginea pe care ți-ai creionat-o pe propriile tale conturi de pe Internet.

Suntem flămânzi după aprecieri ,după recunoaștere,după posibilitatea de a ne face remarcați ,ascultați și iubiți.Devenim niște frustrați,pentru că un munte de like-uri nu acoperă golurile lăuntrice .Fiind beți de goliciune sufletească ,căutăm atenție prin orice mod ,doar pentru a simți că existăm acolo pentru cineva.Suntem dependenți de oameni,noi toți ne învârtim lumea în jurul celor mai puternici,mai frumoși ,mai de succes ca noi… și ne pierdem identitatea.Cum să știm ce înseamnă cu adevărat „a fi ” sau „a avea” un prieten, dacă suntem atât de orbi în a ne găși propria identitate?

IMG_20170424_204756_754

Pentru că noțiunea de „prieten” și-a pierdut semnificația azi ,fiind recunoscută prin prisma cererilor de prietenie pe Facebook ,mă gândesc că ar fi cazul de o definiție ,astfel că am apelat la bătrănul Dex 😀

PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic.

Nu degeaba spunea cineva că „Prietenii sunt familia pe care ți-i alegi singur!”.Într- o prietenie este vorba de sentimente ,de trăiri împărtășite ,de încurajări ,de obstacole depășite împreună cu cel pe care-l numești prieten și nu de puține ori, prietenul adevărat  se dovedește a fi mai presus de familie,când realizezi că doar el ți-a fost alături și la bine și la rău.

Amicii sunt cei în compania cărora petreci,cu diferite ocazii și cărora le împărtășești opinii despre viață -despre ceilalți ,cei alături de care intri în club si bei până dimineață,dar pe care nu știi dacă poți conta la plecare -aceștia sunt aproape de tine  atât timp cât simt să facă asta și nu au lucruri mai importante de făcut.Prietenul ,în schimb poata fi și  amic ,dar cu siguranță vei putea conta pe ajutorul și sprijinul său la orice oră din zi și din noapte și în orice circumstanță.Prietenia adevărată nu are termen de valabilitate ,ea dăinuie atât timp cât e întreținută .Nu contează că îl cunoști pe cel de lângă tine din copilărie sau l-ai cunoscut azi.Fiecare persoană care intră în viața ta sub o formă sau alta ,are potențialul de a-ți fi prieten ,dacă nu ,cel mai bun prieten.Ceea ce contează e să fructifici abilitatea de a întreține o prietenie și de a găsi rețeta durabilității împreună cu celălalt,indiferent de situațiile și schimbările din viețile voastre de zi cu zi.E nevoie de:cunoaștere,răbdare,înțelegere,afecțiune,susținere,empatie,sinceritate,loialitate ,respect- toate ingredientele care pot menține o astfel de relație.

IMG_20170505_213702_016.jpg

Aud des ,în jur, că prietenii sunt aceia care-ți suportă orice,cărora le poți vorbim oricum,oriunde ,față de care poți greși oricând pentru că te va ierta.Total eronat. Prietenul e un om ,la fel ca noi,ceilalți,cu sentimente și trăiri.Nu te poți comporta cu  celălalt ca și cum ar fi o cârpă și să pretinzi să-ți arate prietenia lui sub orice formă.Ca o relație de prietenie să funcționeze și să dea roade ,totul sau cea mai mare parte a eforturilor depuse trebuie să fie din ambele părți.Dacă îți vei bate joc de bunătatea celuilalt ,să nu uiți că roata se întoarce și s-ar putea ca într-o zi tu să fii într- o situație similară și să constați că ai pierdut un prieten adevărat.Totodată ,nu aștepta ca celălalt să ia locul lui Dumnezeu și să ierte tot ce-i greșești ,atât timp cât tu nu reușești să-ți asumi rolul de simplu om.

„Singura cale să ai un prieten este să fii unul.” — Ralph Waldo Emerson

Prietenia nu se formează prin bârfe,băute ,seri pierdute .Nu confundați prietenii cu partenerii de vicii.Prietenia se clădește pe simțăminte pure ,nu pe necazul sau fericirea celorlalți.Prietenii se găsesc oricât de departe ar locui sau chiar dacă provin din lumi diferite.De obicei,prietenul apare când nu te aștepți ,din rândul persoanelor pe care nu le-ai fi văzut să-ți fie aproape, precum este valabil și reversul ,când cel pe care-l considerai prieten, s-a pierdut pe drum și a uitat de tine.Nu vă căutați prieteni ,pentru că cei care vor fi prietenii voștri ,vă vor găsi oricând.Eforturile nu trebuie depuse în căutarea prietenilor perfecți ,ci în primirea și păstrarea acestora în viața voastră.

Vă spun cu mâna pe inimă ,căci e suficient să-l privești pe cel de lângă tine în ochi și să îți dai seama că el/ea este persoana de care aveai nevoie să îți fie alături.Simți în cine poți avea încredere și în cine nu.Totul vine de la sine în prezența persoanei potrivite ,simți că poți fi tu însuți și că sunteți pe aceeași lungime de undă .Fiți atenți la semnalele din interiorul vostru!Dacă o prietenie nu mai e aceeași și simțiți că v-ați îndepărtat de presupusul prieten,nu mai trageți de voi pentru a menține o legătura care oricum se va rupe ,cu sau fără voia voastră .Oferiți libertate și așteptați să primiți noi oameni în viața voastră.Nu-i jigniți și nici nu le purtați ranchiună.Dar nici nu vă învinovățiți.Trebuie să înțelegem că oamenii se schimbă.Este inevitabil!Totul este trecător.Dacă simțiți că o persoană vă este mereu aproape ,faceți orice efort să o păstrați în viața voastră,pentru că prieteniile adevărate sunt rare,dacă nu ,pe cale de dispariție.

Aveți încredere în intuiție.Nu dă greș!

„Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima.” — Gabriel Garcia Marquez

Va urma …

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀