Arhive etichetă: moarte

AXIS MUNDI

Nu întâmplător am ales să abordez subiectul „moarte ”în articolul precedent,ideea de moarte și-a făcut simțită prezența în întreaga mea ființă abia când bunica, din partea mamei, a plecat de lângă noi.Pe bunicul nu-l cunoscusem niciodată.

Mică fiind,mi-era frică să stau în aceeași încăpere cu o persoană moartă,nici nu îndrăzneam să mă apropii,acel fior rece al morții mă speria teribil.În cazul bunicii,văzând-o fără suflare ,nu realizam că a murit(nici acum nu conștientizez),așteptam să se trezească,să mă privească în ochi.Răceala mâinii ei m-a trezit și a urmat un râu de lacrimi.Îmi conduceam bunca pe ultimul drum.Era un coșmar.Priveam în jur și așteptam să mă trezească cineva,dar toți erau triști ,cu capul plecat,pășind pierduți ,la fel ca mine…Am ajuns mult prea repede la groapă( groapă?!aici jungem toți ,bogați /săraci -ne facem una cu pământul).Nu mai aveam lacrimi …și lacrimile erau mult prea puține pentru lipsa ei.După câteva minute am văzut un morman de pământ.M-am uitat la mama,abia se ținea pe picioare.Era secătuită de puteri.M-am dus la ea,am luat-o de mână și m-a privit în ochi.Nu a zis nimic…dar am știut ce zice privirea ei plină de durere „Nu mai am mamă”.Am strâns-o tare de mână.Eu aveam mama lângă mine ,iar lumea era a mea.Singura și cea mai de preț comoară pe care mi-o puteai lăsa,bunico -MAMA MEA!

Acum 2 ani ,scriam ,în lacrimi (ca și acum) câteva rânduri cu vârful inimii mele :

Acum trei zile ți-am mângâiat mâna ta cea calda împovărată de muncă și de boală…nu mai priveai pe nimeni ,nu mai vorbeai-nu pentru că nu voiai ,ci pentru că nu puteai.Știam ,însă ,că ne auzi. Îți simțeam suflarea grea cum îmi atingea sufletul.Durerea te copleșea ,era mai mult decât vizibil.Am plecat fără să-mi iau rămas bun ,crezând că mă voi reîntoarce curând și vei fi acolo.Azi m-am întors .Mă așteptai dormind.Erai la fel ,dar totuși lipsea ceva.Era o liniște prea mare și mi-am dat seama… te-a părăsit suflarea.Un aer rece m-a strâns în spate.
Nici acum nu mi-am luat rămas bun și nici nu o voi face,pentru că ți-am păstrat un loc în inima mea.Să știi că e cald și bine acolo și mă voi strădui să nu-ți dorești niciodată să pleci .Spiritul tău se află în mama și în mine.Nu pot concepe acest cuvânt ”murit” ,pentru că nu vei muri niciodată pentru mine.Eu te voi pastra în amintirile mele mereu zâmbitoare sau cum spuneai tu ”grasă și frumoasă”.Îți voi păstra mângâierea ta caldă imprimată pe chipul meu.Tu nu ai murit ,bunică…tu ai plecat să-ți odihnești bătrânețile într-o lume plină de lumină și de liniște.
Aș fi vrut ca acum ,înainte de plecarea ta să pot să redau umorul tău bătrânesc ,care s-a ținut dârz în fața durerii,dar nu pot…nu pot bunică ,pentru că îmi plânge inima.Îți mulțumesc că mi-ai arătat ce înseamnă bunătatea,demnitatea ,iubirea în toate formele ei…m-ai învățat tot ce înseamnă să fii om , doar prin modelul propriu.Te iubesc ,bunico!Te iubesc femeie ,mamă eroină ,străbunică!Te voi iubi mereu!Dumnezeu să te aibă în pază!

Off ,ce gol a rămas în sufletul meu ,al mamei ,al întregii familii(sunt sigură).Plecarea ta,bunico,a zguduit familia din temelii.Tu erai stâlpul după care ne ghidam,soarele care ne aducea lumină prin rugile tale,tu erai centrul a tot ce înseamnă„noi”.Erai seva din care ne hrăneam toți.Pentru mine ai fost,ești și vei rămâne –axis mundi.Nimic nu compensează lipsa ta.Acum ca și înainte ,mă desparte un drum lung de tine.Tu erai motivul pentru care îmi doream să merg „la țară”, iar acum că tu nu mai ești,casa ta nu mai este,nimic nu mai e la fel.Am rămas cu poza chipului tău în ramă și cu un dor nespus…

36669918_1737075026399705_729327528950366208_n

  • Cine va mai sta ore în șir să se roage pentru noi?
  • Cine ne va mai ține uniți?
  • Cine ne va mai aștepta în prag cu cu privirea plină de lumină și cu o mângâiere caldă?
  • Cine ne va mai îmbia cu mâncăruri atât de minunate,pe care doar tu le făceai?
  • Cine ne va mai îmbuna cu dulciuri scoase din dulapul magic?
  • Cine ne va mai spune o vorbă bună când vom avea nevoie?
  • Cine îmi va mai cere să- i citesc rugăciuni și povești?
  • Cine ne va mai întreba dacă ne este bine?

Câte întrebări aș mai avea …dar știu că nimeni nu te va putea înlocui vreodată și nici noi nu vom mai fi la fel.Niciodată.

Adesea văd bunici cu nepoți de mână,cum îi hrănesc pe copii ,îi îmbracă și le oferă toată grija de care au nevoie… și îmi pare atât de rău că nu am trâit și eu astfel de momente.Bunica crescuse atâția nepoți ,era bătrână și fără puteri când eu eram încă micuță,veneam în vizite ,dar niciodată nu mă puteam sătura de prezența ei.Bunicii reprezintă rădăcinile generațiilor ce vor veni,bucurați-vă de prezența lor cât aveți ocazia.Știu că, de cele mai multe ori ,există o prăpastie între tineri și bătrâni-încercați să o acoperiți cu iubire,cu timp petrecut împreună,cu povești împărtășite,lecții de viață și vorbe calde.Luați ce e mai bun de la bunicii și părinții voștri -nu vă supărați pe ei pentru nimic și nu fiți înverșunați împotriva lor,voi trăiți datorită lor și a eforturilor depuse de ei ,respirați cu ei și prin ei.Ei sunt comoara cea mai de preț pe care o dețineți!Nu o pierdeți pentru nimic în lume,căci singurii care vor avea de pierdut, sunteți voi!

Binecuvântați-vă bunicii și părinții!Iubiți-i!Respectați-i!Oferiți-le ce aveți mai bun!

Reclame

A fi sau a nu mai fi …

Cine nu s-a gândit ,măcar o dată, la moarte?La imprevizibilitatea ei?La ce simți când mori?La ce va fi după… Moartea rămâne un mister,o umbră care-ți suflă în ceafă la fiecare pas.Nu o vezi,nu știi ce e ,cum arată…dar știi că va veni-poate azi ,poate mâine,peste câțiva ani …nu avem certitudinea nici a secundei ce urmează,dar noi îndrăznim să o sfidăm,mințindu-ne că vom trăi veșnic,crezând că nouă nu ni se va întâmpla,ne va ocoli.Până când?

Îmi vei spune că ești conștient că vei muri cândva.Faptul că ești tânăr,sănătos,plin de energie ,iar adrenalina îți curge prin vene ,te determină să plasezi moartea într-un timp îndepărtat ,undeva pe la 100 de ani ,poate,când te vei fi săturat de viață ,când singur fiind, îți vei dori să mori ,privind moartea ca pe o scăpare de la neputința bâtrâneții.Nu te minți.Moartea nu ține cont de vârstă ,de timp,de spațiu,de putere,de sănătate ,de nimic.

Suntem atât de vanitoși să credem că fiecare lucru ne aparține .Cât suntem tineri,avem putere,nimic nu ne oprește să visăm,să credem că oricând am putea schimba lumea.Și odată cu timpul devenim slabi ,bolnavi ,neputincioși expuși în fața morții.De fapt ,trăim cu frica morții în interiorul nostru de la naștere și cu cât înaintăm în viață ,devenim conștienți de iminența ei(aparent).Spui moarte,iar pielea ți se face de găină și rămâi mut la auzul ei.Ocolim să vorbim despre acest subiect,până când ne lovim de incidente care ne trezesc la realitate,cineva drag nouă pleacă din această lume și parcă și lumea noastră se dârâmă.

Zi de zi auzim la TV ,în presă ,pe Internet cum oamenii mor în fiecare secundă,minut ,oră ,zi,însă parcă e ceva normal ca ceilalți să moară,e firesc-oamenii trebuie să moară.Totuși , lucrurile iau o altă turnură când moartea își face loc în mijlocul celor dragi ție.Toată conștientizarea despre iminența morții,normalitatea venirii ei se spulberă.Devenim slabi ,fără vlagă și ne blestemăm zilele când pierdem pe cineva drag,pentru că uităm că fiecare om vine și pleacă de pe această lume, singur.Noi ,în egoismul nostru infinit,am dori să păstrăm ființele dragi din viața noastră lăngă noi , pentru a ne fi nouă bine,pentru a fi liniștiți că îi avem lângă noi ,că ne sprijină ,au grijă de noi,de fapt suntem dependenți de ceilalți și refuzăm să acceptăm cursul firesc al vieții.Nimic nu ne aparține pe această lume,nici măcar viața ,aceasta e un cadou cu termen de valabilitate nedeterminat.E un curs ciclic între viață și moarte.

31117805_1650272865079922_2066328973926727680_n

Conștientizează fiecare clipă!Simte-o!Respir-o!Fii recunoscător că ești în acest loc aici și acum!Întărește-ți încrederea în tine și amintește-ți iar și iar că Tu ești singurul de care ai nevoie pentru a reuși.Realizează tot ce îți propui,bucură-te la maxim de tot ce deții în acest moment,iubește-i pe cei de lângă de tine și acceptă-i așa cum sunt.Nu lăsa nimic nespus sau nefăcut din ce ți-ai propus pentru fiecare zi în parte.Cere iertare celor față de care ai greșit, când ai ocazia.Nimeni nu îți garantează că vei mai apuca clipa ce va urma sau că cel de lângă tine va fi și în secunda următoare în această lume.Nu fi egoist!Joacă-te,dar nu trata viața în joacă.Nu e meritul tău,dar ceea ce lași în urmă poate fi ceva semnificativ.Tu decizi.Acceptă moartea și fii pregătit să o întâmpini oricând!Nu știi ce va urma…dar știi ce este și asta contează!Fiecare moment îl creează pe următorul.

Primiți fiecare lucru din viața voastră așa cum vine și tratați-l ca atare!Poate că nimic nu va fi atât de măreț,precum vă așteptați să fie ,dar fiecare experiență e necesară pentru a evolua și a crea o mai bună variantă a voastră!Moartea nu poate fi  sfârșitul decât dacă îmbrățișăm această credință.Gândiți-vă la fătul care a stat în pântecele mamei timp de nouă luni și pentru care acel loc strâmt ,dar ocrotitor și alimentat cu iubire a fost singura viață pe care o cunoștea,până să zărească cu adevărat lumina zilei.Poate pentru el ,ziua în care s-a născut a însemnat moartea vieții pe care el o trăise și o cunoscuse deja,dar s-a dovedit a fi primit o altă viață mai primitoare ,într-un loc spațios,cunoscându-și mama și tatăl ,pe care doar îi auzise cum îi citiseră povești.Poate că și noi vom fi pe cealaltă lume asemeni nou-născutului.Nu vă fie frică de necunoscut,ghidați-vă mereu după lumină!

IMG_20170515_171824_406

 

„Nu-i nici o suferință

Pe care timpul să n-o vindece ;

Nici o pierdere ,nici o trădare

Nu duce lipsă de alinare,

Balsam pentru suflete,

Deși moartea va despărți

Iubita de iubit

Și tot ce au împărțit.

Privește soarele cum strălucește.

Ploaia a încetat.

Florile se-ngrijesc de frumusețe,

Cât de frumoasă este această zi!

Nu-ți apleca prea mult gândul

Către dragoste,către datorie;

Prieteni de mult uitați

Te-așteaptă acolo unde

Viața și moartea ,

Se împletesc.

Nimeni nu te va plânge-ndelungat

Nu se va ruga,nu-ți va duce dorul ,

Locul tău rămas gol,

Tu, absent.”

(„Prea multă feiricire”-Alice Munro)

Bucură-te de ziua de azi și mulțumește pentru acest dar!