Arhive etichetă: lacrimi

Când uiți că nicio clipă nu va fi ca cea din urmă…

6 Iulie – ziua când,acum 3 ani,bunica a părăsit această lume,plecare urmată de lacrimi și dor… Îmi propusesem ca ziua de 6 iulie 2019 să fie dedicată amintirii bunicii…însă,se pare că această zi îmi rezerva și mie o surpriză,de care cu siguranță îmi voi aminti mereu…dar vom ajunge și în acel punct.                                                                                           Mă declar o împătimită a gătitului.Gătesc de la 11 ani (aș fi dorit să încep mai devreme,dar mama nu mă lăsa mă apropii de bucătărie,până când s-a lămurit că bucătăria nu va sări în aer,cât timp voi găti și că îmi cunosc foarte bine sarcinile).Azi pot spune că îi fac concurență mamei,pe care o consider cea mai bună bucătăreasă(bunica gătea divin,de aceea s-a moștenit și gustul pentru gătit în familie).Acum pare că voi dezvălui o rețetă incredibilă de mâncare…poate ar fi fost de preferat, însă nu e vorba despre acest subiect.

Acum 2 zile ,după aproape 11 ani de gătit ,în care am încercat felurite rețete,gusturi și combinații de ingediente…m-am fript…da știu ,când ești în bcătărie te mai frigi din neatenție,grabă sau neîndemânare(mulți ar spune :„Trece până te măriți.”…dar nu e doar atât …

Mă hotărâsem să-mi prepar niște frigănele,să simt gustul copilăriei,pe care aproape-l uitasem(nu am apucat să gust frigănele făcute de bunica,dar făcusem de atâtea ori că erau „floare la ureche” pentru mine.).Pusesem puțin ulei,așteptasem să se încingă și mă apucasem de treabă.Numai că, într-o fracțiune de secundă ,m-am trezit cu mare parte din ulei ,pe față,gât și mâna stângă.Pe moment,nu știam pe ce să pun mâna să înlătur uleiul. M-am șters cu prosopul,am pus sare și ulei pe ce porțiuni de piele am apucat și am dat fuga la oglindă,să văd cât de grav e…privindu-mă în oglindă ,am avut un șoc :eram toată roșie… deasupra buzei aveam o arsură semnificativă ce se extidea spre obraz,sub buza de jos și în barbă aveam alte arsuri,mi se dusese si pielea,iar pe gât în jos se puteau vedea vreo șase pete roșii, care ulterior se transformaseră în beșici destul de vizibile și inestetice;pe mână aveam alte două arsuri…mă priveam în oglindă .Nu realizam cum de a sărit atât de mult ulei pe mine ….și nu-mi venea să cred că eram aceeași persoană de acum câteva clipe…înainte radiam de voie bună,acum lacrimile îmi curgeau șiroaie…și mă gândeam cât de incertă e clipa ce va urma…Timp de câteva momente mi se înșiruiau în fața ochilor, oamenii care mă admirau pentru aspect,care poate se vor uita la mine acum cu milă sau mă vor compătimi sau pur și simplu se vor distanța…și mi-am zis că în aceste momente chiar poți vedea cine te apreciază pentru ceea ce ești ca persoană și nu doar pentru aspect…și în același timp ,realizam că totul putea fi mult mai rău…că probabil aceste arsuri vor trece în câteva luni,dar sunt oameni care trăiesc cu arsuri întreaga viață,purtând semnele durerii ce au trăit-o…și care se bucură de fiecare clipă și au învățat să se accepte și să se iubească așa cum sunt,realizând că nimic nu ni se cuvine.

Nu ni se cuvine nimic din ceea ce deținem,nimic din ceea ce Dumnezeu ne-a oferit.Tot ceea ce deținem : bani,faimă,frumusețe,sănătate …oricând pot dispărea și lăsa în urmă doar ruine…

Pentru mine,ziua de 6 iulie 2019 este despre conștientizare,despre prețuire și recunoștință.Dacă cu câteva zile înainte aveam tot ce-mi trebuia și nu înțelegeam de ce nu mă pot bucura de nimic,după această zi ,în ciuda pățaniei mele,care va fi destul de vizibilă ceva timp,am realizat că fericirea vine din interior și nu sunt limite care să o oprească,numai limitele proprii,pe care noi ne încăpățânăm să ni le așezăm în cale.Am ieșit la piscină,am râs ,m-am relaxat și am uitat de arsuri…eram tot eu ,dar mult mai conștientă că eu sunt mai mult decât aspect…și nu ,nu vedeam milă în ochii oamenilor,simțeam că mă privesc ca înainte,doar pentru că eu nu mă simțeam cu nimic diferită decât cea de dinainte,poate singura diferență era că cum chiar mă bucuram de ceea ce simțeam,vedeam și făceam.Poate doar oglinda îmi mai amintește ce demoralizată eram,dar cu siguranță voi fi mult mai atentă cu mine de-acum.

Și,deși pe moment mi-am promis că nu voi face frigănele prea curând,cert e că, nimeni și nimic nu mă poate ține departe de bucătărie.

Poate că ne confruntăm zilnic cu nenumărate piedici,pierdem lucruri ,oameni și părți din noi,dar cu siguranță devenim mai puternici și mai dispuși să trăim,nu doar să existăm.Priviți partea plină a paharului,dincolo de tot ce pare rău și ireparabil.Dumnezeu dă fiecaruia cât poate duce.Și,da …pot fi eu și cu arsuri!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Reclame

O doamnă cu ochii în lacrimi…

A venit toamna!M-am dezlipit de golul ce a rămas în urma verii și m-am decis să privesc înainte …și nu numai…am îmbrățișat toamna cu tot ce înseamnă ea!Toamna se numără bobocii ,elevii încep școala ,studenții facultatea(și aici mă includ și pe mine 😀 ) ,cad frunzele,formând un covor multicolor ce învelește pământul,păsările ne părăsesc,frigul ne bate la uși …dar mai ales,toamna culegem roadele muncii noastre.

În timpul școlii ,chiar și în timpul liceului discutam despre simbolistica toamnei și o asociam pe aceasta cu bătrânețea ,pentru că și aceasta din urmă este o încununare a muncii noastre depuse de-a lungul vieții.Toamna ești bogat pentru că dispui de o întreagă varietate de fructe și legume,întregul tablou ce-ți captează privirea abundă în culoare.Dacă am privi în jur ,am realiza cu adevărat că suntem mai bogați decât credem,iar în ceea ce privește bătrânețea… este momentul când abundența e de partea ta,fructele culese de pe urma muncii tale se află atât în minte ,în inimă ,cât și în jurul tău …poate că nu mai ai putere ,poate că sănătatea e șubredă ,dar puterea e dată de sufletul tău care a purtat războaie și le-a biruit ,moartea așteaptă încă ,viața te ține de mână,iar acum la bătrânețe poți trage linie și realiza bilanțul vieții tale.Bogăția ia naștere din amintirile create alături de oamenii dragi,experiențe ,călătorii ,fapte bune, încercări,cunoștințe dobândite,experința pe care o câștigi numai cu anii,iubirea primită și cea împărtășită cu ceilalți și ….înțelepciunea ,la care doar puțini ajung.Bătrânețea îți pune întreaga viață într-o valiză ,ți-o predă în mâini și te conduce încet ,ca o tovarășă de drum ,spre o nouă lume.De fiecare depinde ce adaugă sau scoate din valiza vieții sale,înainte de a păși spre necunoscut.

42716130_233935254148373_6451981764192632832_n

Vorbind despre toamnă și implicit despre bătrânețe …zilele trecute ,într-o dimineață,undeva în jurul orei 7:30,mă aflam într-un tramvai și spre surprinderea mea,găsisem un loc liber unde să mă așez(lucru total neobișnuit ,având în vedere că elevii vor să ajungă la școală,bătrânii la piață ,iar alte persoane la serviciu ,fapt pentru care te bucuri dacă reușești să intri în tramvai/autobuz) .În fața mea se așezaseră o doamnă și o fetiță cu un ghiozdan în spate,pe care doamna-l luase în propriile mâini. Bănuiam că era o bunică care-și conducea nepoata spre școală…și nu m-am înșelat.Fără să vreau am prins o parte din dialogul lor ,pe care-l voi reda imediat:

„Bunica: Ce vrei să-ți pregătească buni când te întorci de la școală?

Fetița:Poți face ce vrei ,nu contează.

Bunica :Sigur nu vrei nimic?

Fetița:Nu ,bunica!Nu vreau nimic în mod special.Mă mai gândesc și îți zic dacă îmi vine ceva în minte.(Mă gândeam că mi-aș fi dorit să am și eu o astfel de bunică,care să fie lângă mine și să vegheze asupra mea.Eu priveam pe geam melancolică…apoi mi-a atras atenția o altă parte din discuție…)

Bunica:-Mai aveți pisicile?

Fetița:-Știi că Rita a făcut mulți pui și aveau purici …și nu le mai avem.

Bunica:-Ce ați făcut cu ele?

Fetița :-Păi ,stii ,bunica , mama și tata nu voiau să le mai ținem ,pentru că aveau prea mulți purici toți și ne dădeau și nouă…

Bunica:-Dar nu-i țineați în casă,doar…

Fetița:-Mai veneau din când în când…dar mama și tata  le-au dus într-o seară în pădure,mai departe ca să nu se mai întoarcă acasă…

Bunica:Cum? Și le-au lăsat acolo pe toate?Așa mici?(Uimirea din vocea doamnei mi-a atras atenția și pentru căteva secunde am privit-o…avea ochii în lacrimi…mi s-a strâns inima …)

Fetița:Bunica ,dar trebuia să le ducă ,oricum le-a dus cu tot cu mama lor,ca să aibă grijă de ele…(Bunica tăcea,privind pe fereastră…îi curgeau lacrimile șiruri-șiruri…Ulterior a luat-o pe fetiță de mână și au coborât în aceeași stație ca și mine.Doamna privea în gol,așteptând culoarea verde a semaforului,iar fetița era contrariată.)

Fetița:Bunica ,de ce plângi?Nu te supăra pe mine!Nu e vina mea!

Bunica:Știu că nu e vina ta.Nu mă pot abține să nu plâng.

Fetița:Dar de ce plângi?Sunt doar niște pisici!În plus aveau purici ,trebuia să le ducă de acasă.Și o să aibă mama lor grijă de ele!A trebuit să fie așa.

Bunica:Plâng pentru că îmi este milă.Eu nu aș fi făcut asta…(semaforul arăta culoarea verde și ele s-au îndepărtat.)”

42895157_2183941061884250_9095448536182423552_n

Nu știu cum ar fi continuat dialogul,dar imaginea femeii m-a mișcat de-a dreptul.O femeie înaintată în vărstă,care a trăit și a văzut multe,dar a cărei suflet s-a păstrat intact.Probabil că cel mai mult o durea ușurința cu care fetița vorbea despre acele pisici,care aveau totuși viață și au fost abandonate.Lacrimile au scos la suprafață sensibilitatea femeii ,care în ciuda anilor s-a păstrat -acea sensibilitate pe care o fetiță de vreo 7-8 ani nu o înțelegea-„Erau doar niște pisici.”Cu toate că mi-aș fi dorit să mai am vârsta fetiței ,în acel moment invidiam atitudinea femeii cu ochii în lacrimi ,care-și privea nepoata și nu putea înțelege cum de îi era atât de ușor fetei să se lipsească de acele ființe vii,care tânjeau după afecțiune.Privirea ei trăda durerea și dezamăgirea deopotrivă.Știa că nu era vina fetiței ,era mică și credea că părinții erau îndreptățiți să facă acel lucru-ei erau mari și mereu știau ce e bine să facă- sau cel puțin ar fi trebuit să știe.Un simplu subiect a zdruncinat o inimă.Mergeam pe stradă cu pași mărunți,având în minte imaginea femeii …

De multe ori,în graba zilnică și din dorința de a pune totul la punct pentru a ne fi nouă bine,pierdem din vedere lucrurile mici,care fac diferența.Sunt sigură că dacă aș fi luat parte la o astfel de discuție într-o zi agitată,în care trebuia să ajung la facultate ,nici măcar nu le-aș fi observat pe cele două protagoniste ale dialogului surprins și cu siguranță nu aș fi auzit nimic din ce și-au spus ,pentru că,de multe ori ,tind să mă pierd în multe gânduri fără sens.Lacrimile doamnei mi-au ajuns în suflet și mi-am zis în sinea mea că aș vrea să îmbătrânesc asemeni ei ,pentru că mă regăseam în sensibilitatea ei și prin exmplul său,mi-a dat imboldul de a-mi accepta propria sensibilitate și de a o păstra cu sfințenie în inima mea,pentru că devine tot mai rară în rândul oamenilor,neputând da naștere la empatie.

Nu ne mai mișcă nimic.Ne pierdem identitatea umană și privim pasivi în jurul nostru.Nimic nu e rău dacă nu ni se întâmplă nouă.

Haideți să aruncăm o privire asupra celor ce ne înconjoară și să ne extragem energia din orice privim,simțim ,trăim: din natură ,animale ,oameni…propria persoană!Să nu lăsăm o zi să treacă fără a ne aminti ce înseamnă a fi uman!

„Cum ar fi să îţi imaginezi că fiecare om din jurul tău joacă un rol special ca să te servească cu toată forţa vieţii şi a sufletului… –> pe Tine. Oamenii răi – să te antreneze să te poţi apăra, să faci discernământ şi să devii puternic. Oamenii pe care îi dispreţuieşti – să te antreneze să ai compasiune, empatie şi înţelegere. Oamenii pe care îi iubeşti – să te antreneze să descoperi frumuseţea şi plăcerea vieţii, să intri în contact cu inima ta şi să îţi ofere un loc unde să te poţi odihni după toată munca de mai sus. Cum ai privi atunci oamenii din jur, mai ales când realizezi că toţi ştiau deja asta iar tu ai aflat doar acum?”-Pera Novacovici

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀