Arhive etichetă: iertare

Iertarea mai este pentru oameni?!

Iertare …Iertare din toată inima …

Cuvintele astea îmi răsună în minte …iar și iar…de ieri .Am adormit cu ele în gând ,m-am trezit cu ecoul lor …

Ieri am fost la biserică și am luat parte la Sfânta Liturghie,lucru cunoscut pentru unii,total nesemnificativ pentru alții ,dar ideea e că predica părintelui cu privire la„ Pilda datornicului nemilostiv” m-a captat și cred că aceste cuvinte „iertare din toată inimă” m-au îndrăgit atât de mult ,încât și-au făcut culcuș în mintea mea și aș putea spune că au coborât și mai jos ,provocând o clătinare a zbuciumului sufletesc.Poate că„iertare din toată inima” sunt doar simple cuvinte ,dar nu și pentru mine …pentru mine au încetat să fie doar atât din momentul în care mi-au atins auzul.Niște simple cuvinte nu îți pun inima în funcțiune,acestea doar sunt rostite și se irosesc în aer,fără să aibă o țintă anume.Cu siguranță acestea și-au atins ținta :inima mea!

Și întrebarea e :Când am iertat din toată inima? Făcând o retrospectivă a ceea ce m-a implicat în mod direct ,pot spune că doar de câteva ori ,iar dovada vie e că odată reamintite ,faptele ce odată m-au dezamăgit ,acum nu mai au ecou și le pot privi doar ca pe niște experiențe ,dar spre stupoarea mea ,au rămas atâtea lucruri care s-au solidificat înăuntrul meu și au format un munte de neclintit.De ce ?Pentru că am iertat doar cu vorba.Știți vorba ai :„iert ,dar nu uit”.Ei bine ,oricine mi-ar putea atrage atenția și mi-ar spune că iertarea nu e iertare dacă nu uiți ceea ce te-a rănit.Ușor de zis!Dar ce faci când simți că doare ?Cât poți ierta?Mai nimic ,pentru că durerea lasă urme ,iar odată prelungită ,fie provoacă cratere de neacoperit ,fie munți de neurnit.Am iertat ,dar nu cred că vreodată din toată inima ,poate doar cu jumătate din ea,pe mine și pe cei dragi mie ,dar jumătățile de măsură rămân doar jumătăți.De aceea m-am simțit lovită ca un trăsnet de aceste cuvinte,pentru că e un adevăr pe care nu l-am privit niciodată în față.

Câte lucruri nu ascundem sub preș?Dezamăgiri ,frustrări ,eșecuri ,ieșiri nervoase etc.Acest lucru nu înseamnă că ele nu există ,ci că nu vrem să le vedem .Ne mințim că „am trecut peste”,dar la prima confruntare cu celălalt,izbucnim.Aici intervine puterea iertării și nu orice fel de iertare măsluită de mintea noastră ,ci ,de preferat „din toată inima” /cu toată inima ,de a spulbera întreaga greutate a ceea ce s-a acumulat în interiorul nostru.Aici intervine dificultatea ,e nevoie de sinceritate și de cele mai multe ori ne mințim singuri pentru că nu vrem să acceptăm că și noi greșim și că alegerile noastre nu sunt prea inspirate de cele mai multe ori.Dar primul pas este să ne permitem să fim sinceri cu noi și să privim adevărul în față, așa cum este el.Al doilea pas este să îl acceptăm ca pe un fapt trecut ,ce nu mai poate fi schimbat ,dar care poate fi șters prin voința noastră.Odată ce s-a consumat ,trebuie să conștientizăm că nu ne mai poate face rău și să-i permitem să se evapore din interiorul nostru.Al treilea pas este îmbrățișarea iertării,pentru că odată ce ne-am eliberat de durere,iertarea își poate face loc în inimile noastre .Întâi trebuie să practicăm iertarea asupra noastră:

  • Să acceptăm că suntem oameni și „a greși” este un lucru firesc;
  • Să ne permitem să experimentăm lucruri noi fără a ne învinovăți la orice pas că nu suntem buni de nimic;
  • Să ne iubim așa cum suntem și să privim iertarea ca pe o încununare a iubirii.

Abia după ce ne-am putut ierta pe noi înșine și reușim să conștientizăm ce efect are aceasta asupra noastră ,vom putea să o transpunem și asupra celor din jur ,aplicând aceleași principii amintite mai sus.Odată ce îl vom percepe pe celălalt asemeni persoanei noastre,ne va fi mult mai ușor să-l iertăm și să ne eliberăm de orice resentiment care ne macină sufletul .„A greși ” e omenește.Zic să nu pretindem a fi mai sfinți decât Sfinții.E mai simplu să ne asumăm rolul de „A FI OM” și a ne ușura viața.A putea ierta „din toată inima” e un obiectiv la care toți ar trebui să tindem ,pentru că astfel întreaga ființă se va înălța ,totuși am putea începe a ierta prin felul nostru ,pentru a putea adăuga o cărămidă la menirea noastră pe acest pământ.

Exersați iertarea în fiecare zi cu voi înșivă și cu cei dragi vouă ,pentru că e mult mai ușor să ierți pe cine iubești și extindeți apoi acest exercițiu și asupra celor cu care intrați în contact zi de zi .Încercați să analizați ce efect are acesta asupra voastră și ce simțiți când vreți să iertați.Nu uitați că faptele care sunt cel mai greu de iertat sunt și cele care vă vor înălța inima și vă va elibera de orice presiune lăuntrică acumulată.Amintiți-vă că fiecare supărare acumulată vă aduce mai aproape de boală și durere.Oricât de greu vă este să-i iertați pe cei care v-au greșit, este recomandat să o faceți ,nu pentru că merită să iertați (pentru că la drept vorbind oricine are dreptul la o a doua șansă sau chiar la „n” șanse;limitele doar mintea omenească le impune) ,ci pentru că astfel vă veți elibera de tot ce este nociv în sufletul vostru,ușurându-vă viața și îmbunătățindu-vă relațiile cu cei din jur.

Cred că cea mai minunată superputere este să poți „ierta din toată inima”!Faceți un exercițiu de imaginație și vizualizați cum ar arăta viața voastră dacă ați putea ierta din toată inima…ce ați simți?cum ați arăta?ce fel de oameni ar fi în jurul vostru?unde ați locui?

Dar dacă toți oamenii și-ar ierta semenii ,cum ar arăta întreaga lume?Oare prețul iertătii ar fi prea mare pentru ca o lume întreagă să trăiască în deplină pace?

Fiecare are propriile răspunsuri la aceste întrebări.Reflectați asupra lor și păstrați ceea ce vă definește cu adevărat.Eu le am pe ale mele! 😉

Iertați și veți avea doar de câștigat! 😀

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

 

Reclame

Copii puternici↔ Adulți slabi

Noi ,oamenii,suntem dintotdeauna nemulțumiți de ceea ce  avem ,de ceea ce suntem,de ceea ce facem… când suntem copii,ne dorim să fim mari,când suntem adulți ,ne dorim să fim mici-cert e că întodeauna fugim de prezent și ne afundăm în trecut sau zburăm mereu spre timpuri viitoare.Oricât de multe reușite am obține sau oricâte obstacole am depăși,mereu va exista un eșec care ne va capta atenția mai mult decât orice am fi realizat până atunci.Suntem slabi ,dar nu de mici ,devenim slabi în drumul nostru de a fi adulți și căpătăm frici: frica de a greși, de a fi judecat, de a eșua,de a suferi ,de a fi înșelat ,de a fi considerat prost,de a te face de râs în fața celorlalți etc.

Când suntem copii nu deținem nimic ,dar avem lumea la picioarele noastre și  întreprindem tot ce avem în cap.Un puști va ști că orice năzbâtie va face ,va fi totul trecut cu vederea;orice întrebare care îl intrigă ,va avea răspunsul dorit oricând și de la oricine fără a fi etichetat într-un anumit fel.Un copil va gândi mereu liber și fără să se gândească la consecințe ,pentru că el simte că puterea e de partea lui.El râde ,plânge-oricând,oriunde ,în fața oricui ,trăiește totul cu cea mai mare bucurie .Energia nu-l părăsește niciodată și orice vis pe care-l are în gând ,îl va scoate la suprafață și îl va fructifica în orice fel ,pentru că știe că e tot ce are.Pentru un puști banii nu au valoare,prieteniile pe care le leagă în această perioadă sunt cele mai trainice și știe că loialitatea e o calitate de bază.În naivitatea sa ,copilul este cu adevărat sincer și nu are frică de nimic ,pentru că știe că ai săi părinți vor fi eroii săi în orice moment – el are încredere nesfârșită în cei de lângă el fără a pretinde dovezi.El doar simte și acționează imediat.Timpul e mereu de partea sa.Chiar dacă nu înțelege conceptele adulților ,el știe că va reuși pentru că unui copil îi este iertat totul.

 

 

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Copiii încetează să mai fie ei când li se repetă zilnic: „Ești prea mic ca să înțelegi aceste lucruri”, „Ești prea mic,nu poți face lucrurile oamenilor mari .” , „Când vei crește, lucrurile vor sta altfel și ne vei înțelege.” .Auzind aceste lucruri iar si iar ,copilul devine dezamăgit de faptul că este mic și dorința de a fi adult prinde rădăcini în inima sa ,iar postura de a fi „om mare” devine un ideal…și uite așa copilăria este ușor ușor nimicită, pentru ca mai apoi,în viitor , devenind adult, să fie acaparat de probleme și să tânjească după copilărie.

E vina noastră ,a adulților,pentru că îi facem pe copiii noștri să se simtă neputincioși pentru faptul că sunt mici și fără putere;le furăm copilăria ,cel mai frumos dar ,asemeni părinților noștri,pentru că tânjim după copilărie ,pentru că adulții ne-au făcut și pe noi să credem că „a fi mare” e un lucru magnific,o superputere care te face invincibil. De fapt,am avut o reală surpriză să dăm piept cu tot mai multe responsabilități,probleme,frici ,neputințe ,nevoi etc.. Am  uitat să fim copii pentru un ideal iluzoriu.Ne mințim crezând că ,repetându-le copiilor noștri că sunt prea mici,reușim să le prezentăm realitatea și să-i ocrotim de probleme,de fapt ,noi suntem cei care le plantăm sămânța „dorinței de a fi mare” în suflet și le omorâm copilăria.Suntem victime colaterale ale acestei tendințe și totodată,asupritorii copilăriei.Întâmpinăm probleme ,necazuri ,suferințe,trădări,dezamăgiri ,eșecuri … pentru că am uitat să fim copii.Am uitat –

  • să fim sinceri;
  • să fim loiali;
  • să iertăm ușor;
  • să credem în noi și în puterile noastre;
  • să iubim fără să cerem nimic în schimb;
  • să fim fericiți oricum,oricând,oriunde;
  • să luptăm pentru ce ne dorim în ciuda tuturor lucurilor și a oamenilor;
  • să zâmbim;
  • să fim buni;
  • să visăm;
  • să fim noi.

Puterea noastră a dispărut odată cu pierderea copilăriei ,sinele nostru este rătăcit  fără ea.Nu vă mințiți !„A fi adult ” e nimic în comparație cu „a fi copil” .Adevărata cunoaștere a sinelui și a lumii se naște din inocență și naivitate (au rămas doar cuvinte -nici la copii nu le mai întâlnim). Lăsați-vă copiii să se bucure de copilărie !Fiecare perioadă are meritul ei ,nu le amestecați ,nu săriți peste ele.Încetează să faci din copilul tău o operă într-un muzeu sau un manechin din lumea modei.Lasă copilul să se bucure de jocurile copilăriei,să simtă spiritul de echipă ,să alerge,să se lovească și să învețe să se ridice cu zâmbetul pe buze. A plânge e normal chiar și pentru voi ,mamă sau tată ,ce vă supranumiți adulți.Niciodată nu suntem prea mari pentru a plânge.Lăsați emoțiile și trăirile să iasă la suprafață ,nu le reprimați,pentru că se vor întoarce împotriva voastră.Trăiți copilăria alături de copiii voștri,nu-i obligați să devină maturi înainte de vreme.Nu vă transformați copiii în copii perfecte ale propriei persoane sau ale idolilor voștri,lăsați-i să se bucure la maxim de meritul de a fi copil!Atât!

12605535_910957215678161_4895987920888370525_o

Am devenit niște instrumente ale societății,frustrați de pe urma nevoilor vieții ,victime ale veșnicilor probleme… întrebarea e : „Când mai trăim ?”.Copilul din noi plânge,iar adultul îl ține ferecat într-o pivniță întunecată, din adâncurile inimii.Lăsați-l să iasă afară!Încetați să mai gândiți atât de mult ,încât vă pierdeți în propriile voastre idei ce vă străbat mintea.Tot ce aveți nevoie se află în voi.Eliberați copilul din interior ,lăsați-l să se împrietenească cu adultul de azi .Amintește-ți să fii copil!Amintește-ți cum ești de fapt!Copilul din tine va avea mereu rezolvare la orice și va ști mereu să profite de șansele pe care le primește ,pentru că este spontan.Lasă-l pe copilul din tine,un timp ,să își facă de cap;încarcă-te cu energie pozitivă și dă-i voie adultului doar să vizualizeze.Schimbă rolurile din când în când ,în așa fel încât ,să păstrezi un echilibru între aspectele vieții tale.

 

Viața este un adevărat leagăn al suprizelor!Lasă-te purtat de vânt spre tărâmul copilăriei ori de câte ori ai ocazia!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!☀😁