Arhive etichetă: femeie

Când nu mai rămâne nimic…

Scriu pentru tine,femeie pierdută în războiul sentimentelor contradictorii, ce te încearcă de fiecare dată când el te dezamăgește…De ce te mai chinui să arăți lumii întregi zâmbetul înghețat ce a rămas imprimat pe chipul tău,doar pentru a păstra aparențele,care sunt la fel de înșelătoare ca însăși realitatea…Te temi că lumea va vedea craterul din inima ta?Încă îl protejezi,așa-i?Ți-e frică să admiți că ai ales greșit,când toată lumea îți spunea să nu te grăbești…nici încercările tale deșarte de a-l ridica în slăvi în fața tuturor nu te mai mulțumește,din contra,te dor … pentru că te minți singură .El nu a fost vreodată ceea ce ți-ai fi dorit și nici ce ai fi meritat .Ai ales să privești imaginea ideală a lui,creionată de propria ta minte și … ai eșuat lamentabil.

Poți sta liniștită,nimeni nu-ți vede goliciunea sufletului,nimeni nu știe cauza tristeții din ochii tăi,motivul pentru care eviți să întâlnești privirea cuiva -fiecare e mult prea ocupat să se ocupe de sine.Numai tu ai uitat.Ai uitat că nu ai nevoie de nimeni,pentru a fi tu….Offf…am pierdut din vedere că nici nu mai știi cum erai înainte de El… Ai uitat că nu stăteai nici o secundă unde nu simțeai că nu îți este locul ;ai uitat că liniștea era cea mai importantă pentru tine și nu permiteai nimănui să o tulbure,ai uitat că nu ofereai șanse pe bandă rulantă,iar dacă erai dezamăgită,plecai fără a privi în urmă;ai uitat câtă încredere aveai în tine și cu câtă hotărâre îți apărai mereu părerea;ai uitat ce înseamnă să simți fericirea;ai uitat să faci lucrurile care îți plac,fără a da explicații ;ai uitat să zâmbești fără motiv ;ai uitat să ai grijă de tine; ai uitat să te simți frumoasă;ai uitat că totul era posibil pentru tine;ai uitat că nu vărsai o lacrimă pentru nici un bărbat și mai ales în văzul lumii…ai uitat de tine cu totul…

Ce ai ajuns acum? O frunză firavă în bătaia vântului.Îmi vei spune că la început era altfel…Bineînțeles că era alfel,era perioada de îndrăgostire,când totul e roz și ambii sunt topiți de iubire…dar chiar și la început au fost certuri,fii sinceră cu tine!Și certurile s-au repetat …și momentele când voiai să comunici cu el… și el pleca fără să privească în urmă.Pierdeai nopțile gândidndu-te cum să faci să fie bine pentru amândoi,cum să-l faci să te asculte…nici până azi nu ai reusit…Știu,îți zice că te iubește.„Te iubesc” a devenit cea mai bună scuză pentru a-ți unge sufletul,după ce te-a rănit…aceste cuvinte sunt tot mai dese după certuri s-au despărțiri,apoi când vă împăcați ,totul o ia de la capăt.Câte șanse mai poți oferi fără să primești nimic? Nici lacrimile tale nu-l mai surprind.S-a obișnuit să te vadă plângând .Știe că-ți trece.Așa sunt femeile,nu?!Mama ta nu te-a vazut niciodată plângând până când ai început relația cu el.Ai devenit slabă ,nu-ți poți controla lacrimile ,nici sentimentele ,nici nervii ,nici frustrările…le aduni pe toate în inima ta ,până într- o zi când va face „BOOOM” și nu va mai rămâne nimic din tine.

Trezește-te!El nu se va schimba.Îi e prea frică să te piardă,pentru că aduci un plus imaginii sale,pentru că ești acolo pentru el în orice clipă ,îl cunoști și îl accepți indiferent de ce ar face și lumea îl invidiază pentru că e alături de tine.Ești un moft .Un trofeu,pe care-l dorește doar pentru el.Chiar vrei să-ți petreci întreaga viață în globul de sticlă din mâna lui?De câte ori te-a împăcat în momentele grele? De câte ori ți-a zis cât de mult contezi pentru el ,privindu-te în ochi?De câte ori a făcut eforturi să-ți alunge lacrimile?Niciodată.Aproape de fiecare dată a ales să plece și să te lase cu toate fricile și frustrările tale.„El nu se ceartă.”El fuge la prima piedică,lăsându-te în urmă și apoi a doua zi se comportă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. De fapt,nici nu cred că te iubește,iubește doar imaginea persoanei lui alături de tine.

Acum te gândești că se revanșa cu niște flori sau alte atenții ,din când în când…totuși nu e ciudat că numai în astfel de momente tu primeai atenție?Îți cunoaște slăbiciunile.Știe că orice ar face,tu îl vei ierta,pentru că îl iubești. Nu-i așa că nu pierdea nici un moment să-ți facă reproșuri pentru toate eforturile sale pe care „tu nu le apreciezi”?El făcea totul în relație,tu erai degeaba.De câte ori te suna,nu te întreba cum te simți ,ci unde ești.Trebuia să dai raportul pentru orice faci cu toate detaliile:oră,loc,durata etc.Și ,bineînțeles că reproșurile continuau să apară.Era vina ta pentru că băieții erau cu ochii pe tine,mereu îți zicea,deși tu nu îndrăzneai să întorci privirea.Ai început să te simți vinovată și pentru faptul că respiri,fără să fie el prin preajmă.

Mereu te-ai gândit să-l mulțumești pe El.Chiar și atunci când simțeai că nu mai poți ,tu erai cea care-l ridica .El era mai presus de tine.Ai fi trecut peste orice ,doar pentru fericirea lui(nu și a ta)…dar ai rămas fără nimic.Recunoaște că ai obosit să tragi de tine pentru a face să fie bine.Nu ai pic de energie să te trezești dimineața.Nicio zi nu mai are rost.Faci totul pentru că trebuie.Nici încercarea ta de a părea fericită nu dă roade.Te chinui !Ochii tăi cerșesc un moment de bucurie.Și e incredibil că El tot de la tine așteaptă bucuria.Dar ți-a luat tot:libertatea,pofta de viață,bucuria,energia ,iubirea,încrederea…tot…ai rămas goală .Ce mai poți oferi dacă nu mai ai nimic?În continuare el cere atenție…habar nu are că nici dacă ai vrea ,nu ai mai putea să oferi.A rămas doar praful…

Uită-te puțin în oglindă!Privește-ți marea nesfârșită de tristețe din ochi,cearcănele ce-i înconjoară,buzele amorțite și obrajii fără pic de culoare…când ai fost fericită ultima oară?Nu știi.A trecut atât de mult timp…Știu ,ți-e dor de vechea TU!Dar acea TU s-a pierdut de mult timp…pornește îm căutarea ei și regăsește-te.Găsește curajul să fii singură.Pune punct și nu mai privi înapoi!Nu te complace într-o relație care nu-ți va oferi nicicând ceea ce meriți.Te-ai pierdut pe tine,ai plătit cel mai mare preț pentru NIMIC!Amintește-ți că poți orice !Mai bine singură ,decât singură în doi.Bucură-te de viață și vindecă-ți inima.Oferă-ți timp să fii singură.Ai nevoie să fii cu tine.Amintește-ți cum ești ,ce vrei și alături de cine ai vrea să pășești în viață .Amintește-ți ce meriți cu adevărat!Restul sunt doar vorbe.Nu lăsa pe nimeni să devină o prioritate în viața ta!

Singura persoană de care ai nevoie cu adevărat ,ești TU!


“Frumuseţea începe în momentul în care decizi să fii tu însăţi” – Coco Chanel

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Reclame

Nu doar un vot!

Am evitat să devin vocală cu privire la efectele pro și contra referendumului,care se va desfășura pe 6 și 7 octombrie ,dar întreaga mea ființă mă îndeamnă să las tăcerea deoparte și să spun ceea ce simt.

M-am născut într-o familie tradițională sau mai bine spus tipică ,ca rod al iubirii dintre un tânăr și o tânără,respectiv bărbat și femeie,care au reușit să creioneze tabloul întreg:mamă+tată+copii=familie.Atât mama cât și tata provin din familii numeroase,crescând alături de încă șapte frați ,cunoscând atât greutățile vieții la țară cât și frumusețea  plaiului românesc. Am crescut ,fiindu-mi foarte clari termenii:mamă=femeie,tată=bărbat și am admirat frumusețea sentimentului de iubire dintre un bărbat și o femeie.Eu ,tu ,cel care citești și toți cei din jurul nostru ,chiar și homosexualii,au prins viață ,au căpătat suflare datorită legăturii dintre un bărbat și o femeie.E simplu să faci un exercițiu de imaginație și să realizezi că nici unul dintre noi nu ar fi existat pe Pământ dacă Dumnezeu ar fi lăsat 2 bărbați sau 2 femei să formeze o familie.Chiar văzusem o postare destul de sugestivă „Dumnezeu i-a făcut pe Adam și Eva,nu pe Adam și Steve”.

Pot înțelege că suntem diferiți ,că avem opinii diferite ,că avem nevoi diferite ,că suntem atrași de persoane diferite …ceea ce nu pot înțelege este de ce încercăm să schimbăm cursul firesc al lucrurilor?De ce normalul devine anormal și invers?Homosexualii au existat dintotdeauna ,printre aceștia remarcându-se și celebre personalități ale timpului(Nero,Platon ,Leonardo da Vinci,Goethe,Oscar ) ,care și-au asumat această înclinație ,dar nu au afirmat-o într-un mod atât de ostentativ.Fiecare alege pe cine iubește ,Dumnezeu ne îndeamnă să ne iubim aproapele ,dar acest lucru nu presupune a fi orbi și surzi la manifestațiile reprezentanților LGBT.Libertatea fiecăruia dintre noi se sfârșește în momentul în care lezează libertatea celuilalt.În momentul în care pilonul familiei tradiționale/tipice/normale,existent până în prezent,începe să se zdruncine ,cred că e datoria celor care au crescut într-o familie cu mamă și tată,să ia atitudine pentru viitorul familiilor ce vor urma.Da , „iubirea nu se votează” ,fiecare e liber să iubească pe cine dorește ,referendumul vizează solidificarea unei imagini clare și de necontestat „a căsătoriei consimțite între un bărbat și o femeie”.Unde sunt cei care spuneau că iubirea nu ține cont de acte?Iubirea e iubire și în afara căsătoriei.Mi se pare incredibil că multe cupluri :bărbat+femeie ,evită actul căsătoriei tocmai ca urmare a presiunii angajamentului ce ia naștere între soți ,în schimb cuplurile atipice :bărbat+ bărbat /femeie + femeie cer cu vehemență să se poată căsători…lumea e dată peste cap …și ce e mai rău e că ne pierdem în ițele țesute de noi înșine.

Dacă împătimiții LGBT s-ar rezuma doar la a cere dreptul de a se căsători civil ,nu ar întâlni prea multe impedimente din partea majorității ,însă doar aruncând o privire în rândul țărilor care au îngăduit producerea acestor legături ,constatăm că problemele se țin lanț ,în detrimentul majorității.Nu vreau să ajung ziua în care se va produce haosul,pentru a putea lua măsuri.Dumnezeu a îngăduit căsătoria dintre un bărbat și o femeie,fiind ridicată la rangul de Sfântă Taină,iar la fiecare căsătorie oficiată de către părinte ,auzim cum acesta spune „Se cunună robul lui Dumnezeu … cu roaba lui Dumnezeu…”. Totul este foarte clar și așa trebuie să fie.Nu știu câți dintre voi aveți în minte imaginea atâtor moși ,strămoși,bunici,străbunici care au luptat pentru această țară ,care au lăsat acasă copii și soții îndurerate ,dându-și viața pentru ca lumea de azi să trăiască în pace,să-și recapete libertatea .Cu siguranță nu au luptat pentru dobândirea drepturilor LGBT.Aceștia-și iubeau familia ,își iubeau soțiile,copiii ,pentru care se sacrificau ,dar totodată își iubeau țara ,iar Dumnezeu era Cel care le veghea viața pe câmpul de luptă.Amintiți-vă de bunici ,de copilărie,de educația primită și decideți ce contează cu adevărat.

Sumele investite în referendum ,nu ar fi fost niciodată investite în spitale,școli sau în varii scopuri umanitare ,din contră ar fi fost irosite ca orice altă sumă ,de care noi,oamenii de rând nu avem habar.Nu e cazul să ne mințim ,amestecând lucrurile.Incompetența celor care ne conduc nu va fi schimbată prin boicotarea referendumului ,ci se va perpetua cu sau fără această măsură.Priviți dincolo de aparențe.

Mai rău decât discriminarea ,este discriminarea pozitivă.Oricâte motive contra referendumului s-ar invoca , acesta este o necesitate ,de care au luat aminte alte 14 țări din Europa ,a căror cetățeni au votat cu inima și cu gândul la viitor.Noul nu e neapărat mai bun.Eu vreau ca în viitor să-mi pot întemeia o familie ,iar copiii mei să crească într-un mediu propice dezvoltării lor ,să știe că mamă poate fi doar o femeie ,iar tată doar un bărbat ,fiindu-le foarte clar în minte ce presupune ideea unei familii.Știu că cei mai mulți tineri agreează ideea de libertate și susțin noul ,în orice formă ,dar îi rog să se gândească că va veni o zi în care își vor ține propriul copil de mână și vor fi bombardați cu întrebări despre faptul că unii copii au 2 tați sau 2 mame,ba chiar realitatea pe care ați votat-o vă va șoca.Odată ce homosexualii vor primi drepturile cerute ,vor pretinde alte drepturi și  în alte sfere ,iar ulterior toate minoritățile se vor răscula ,profitând de naiva noastră îngăduință…și într-un final vom ajunge o minoritate,pentru că nu am dorit să fim o majoritate„ aprigă și închisă la minte”.Acționați,gândindu-vă la viitor!Aveți încredere în intuiție ,în propria experiență de viață.Priviți în trecut ,deschideți ochii în prezent și faceți demersuri pentru viitor!Cântăriți opțiunile!

Aceasta este opinia mea,propriul adevăr.Sunt o familistă convinsă ,pentru că am crescut cu acest spirit în suflet ,pentru că m-am dezvoltat armonios,având parte de iubire și de tot ce definește o familie .Am avut șansa la viață doar prin intermediul mamei și al tatălui meu-cred ca e cel mai bun motiv pentru a vota,sprijinind căsătoria dintre un bărbat și o femeie.Poate că greșesc ,dar a greși e omenește „Să arunce cu piatra cel care este fără de păcat!”.Timpul ne va arăta rezultatul alegerilor noastre.Dacă-mi stă în putință voi milita oricând pentru pacea familiei ,a copiilor ,pentru frumusețea iubirii dintre un bărbat și o femeie ,pentru că nimic nu e mai emoționant și mai frumos decât să vezi iubirea ce se naște dintre un El și o Ea!Dumnezeu a lăsat fiecare lucru cu perechea sa,pentru a forma un tot armonios,înțelesul având înțeles prin opusul său: zi-noapte,soare-lună,bine-rău,frumos-urât, bărbat-femeie.Lucrurile firești au prins formă prin Dumnezeu ,cele nefirești au fost create de noi.Evoluția nu se formează prin depărtarea de origini și negarea trecutului.

Nu voi face propragandă pentru a vă convinge să vă prezentați la vot!Fiecare e liber să facă ce simte și cum simte!Fiecare are propriul adevăr.Ceea ce contează e interesul comun!Găsiți-l!

„Libertatea înseamna răspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea. ”George Bernard Shaw

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀