Arhive etichetă: dezamăgire

Când nu mai rămâne nimic…

Scriu pentru tine,femeie pierdută în războiul sentimentelor contradictorii, ce te încearcă de fiecare dată când el te dezamăgește…De ce te mai chinui să arăți lumii întregi zâmbetul înghețat ce a rămas imprimat pe chipul tău,doar pentru a păstra aparențele,care sunt la fel de înșelătoare ca însăși realitatea…Te temi că lumea va vedea craterul din inima ta?Încă îl protejezi,așa-i?Ți-e frică să admiți că ai ales greșit,când toată lumea îți spunea să nu te grăbești…nici încercările tale deșarte de a-l ridica în slăvi în fața tuturor nu te mai mulțumește,din contra,te dor … pentru că te minți singură .El nu a fost vreodată ceea ce ți-ai fi dorit și nici ce ai fi meritat .Ai ales să privești imaginea ideală a lui,creionată de propria ta minte și … ai eșuat lamentabil.

Poți sta liniștită,nimeni nu-ți vede goliciunea sufletului,nimeni nu știe cauza tristeții din ochii tăi,motivul pentru care eviți să întâlnești privirea cuiva -fiecare e mult prea ocupat să se ocupe de sine.Numai tu ai uitat.Ai uitat că nu ai nevoie de nimeni,pentru a fi tu….Offf…am pierdut din vedere că nici nu mai știi cum erai înainte de El… Ai uitat că nu stăteai nici o secundă unde nu simțeai că nu îți este locul ;ai uitat că liniștea era cea mai importantă pentru tine și nu permiteai nimănui să o tulbure,ai uitat că nu ofereai șanse pe bandă rulantă,iar dacă erai dezamăgită,plecai fără a privi în urmă;ai uitat câtă încredere aveai în tine și cu câtă hotărâre îți apărai mereu părerea;ai uitat ce înseamnă să simți fericirea;ai uitat să faci lucrurile care îți plac,fără a da explicații ;ai uitat să zâmbești fără motiv ;ai uitat să ai grijă de tine; ai uitat să te simți frumoasă;ai uitat că totul era posibil pentru tine;ai uitat că nu vărsai o lacrimă pentru nici un bărbat și mai ales în văzul lumii…ai uitat de tine cu totul…

Ce ai ajuns acum? O frunză firavă în bătaia vântului.Îmi vei spune că la început era altfel…Bineînțeles că era alfel,era perioada de îndrăgostire,când totul e roz și ambii sunt topiți de iubire…dar chiar și la început au fost certuri,fii sinceră cu tine!Și certurile s-au repetat …și momentele când voiai să comunici cu el… și el pleca fără să privească în urmă.Pierdeai nopțile gândidndu-te cum să faci să fie bine pentru amândoi,cum să-l faci să te asculte…nici până azi nu ai reusit…Știu,îți zice că te iubește.„Te iubesc” a devenit cea mai bună scuză pentru a-ți unge sufletul,după ce te-a rănit…aceste cuvinte sunt tot mai dese după certuri s-au despărțiri,apoi când vă împăcați ,totul o ia de la capăt.Câte șanse mai poți oferi fără să primești nimic? Nici lacrimile tale nu-l mai surprind.S-a obișnuit să te vadă plângând .Știe că-ți trece.Așa sunt femeile,nu?!Mama ta nu te-a vazut niciodată plângând până când ai început relația cu el.Ai devenit slabă ,nu-ți poți controla lacrimile ,nici sentimentele ,nici nervii ,nici frustrările…le aduni pe toate în inima ta ,până într- o zi când va face „BOOOM” și nu va mai rămâne nimic din tine.

Trezește-te!El nu se va schimba.Îi e prea frică să te piardă,pentru că aduci un plus imaginii sale,pentru că ești acolo pentru el în orice clipă ,îl cunoști și îl accepți indiferent de ce ar face și lumea îl invidiază pentru că e alături de tine.Ești un moft .Un trofeu,pe care-l dorește doar pentru el.Chiar vrei să-ți petreci întreaga viață în globul de sticlă din mâna lui?De câte ori te-a împăcat în momentele grele? De câte ori ți-a zis cât de mult contezi pentru el ,privindu-te în ochi?De câte ori a făcut eforturi să-ți alunge lacrimile?Niciodată.Aproape de fiecare dată a ales să plece și să te lase cu toate fricile și frustrările tale.„El nu se ceartă.”El fuge la prima piedică,lăsându-te în urmă și apoi a doua zi se comportă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. De fapt,nici nu cred că te iubește,iubește doar imaginea persoanei lui alături de tine.

Acum te gândești că se revanșa cu niște flori sau alte atenții ,din când în când…totuși nu e ciudat că numai în astfel de momente tu primeai atenție?Îți cunoaște slăbiciunile.Știe că orice ar face,tu îl vei ierta,pentru că îl iubești. Nu-i așa că nu pierdea nici un moment să-ți facă reproșuri pentru toate eforturile sale pe care „tu nu le apreciezi”?El făcea totul în relație,tu erai degeaba.De câte ori te suna,nu te întreba cum te simți ,ci unde ești.Trebuia să dai raportul pentru orice faci cu toate detaliile:oră,loc,durata etc.Și ,bineînțeles că reproșurile continuau să apară.Era vina ta pentru că băieții erau cu ochii pe tine,mereu îți zicea,deși tu nu îndrăzneai să întorci privirea.Ai început să te simți vinovată și pentru faptul că respiri,fără să fie el prin preajmă.

Mereu te-ai gândit să-l mulțumești pe El.Chiar și atunci când simțeai că nu mai poți ,tu erai cea care-l ridica .El era mai presus de tine.Ai fi trecut peste orice ,doar pentru fericirea lui(nu și a ta)…dar ai rămas fără nimic.Recunoaște că ai obosit să tragi de tine pentru a face să fie bine.Nu ai pic de energie să te trezești dimineața.Nicio zi nu mai are rost.Faci totul pentru că trebuie.Nici încercarea ta de a părea fericită nu dă roade.Te chinui !Ochii tăi cerșesc un moment de bucurie.Și e incredibil că El tot de la tine așteaptă bucuria.Dar ți-a luat tot:libertatea,pofta de viață,bucuria,energia ,iubirea,încrederea…tot…ai rămas goală .Ce mai poți oferi dacă nu mai ai nimic?În continuare el cere atenție…habar nu are că nici dacă ai vrea ,nu ai mai putea să oferi.A rămas doar praful…

Uită-te puțin în oglindă!Privește-ți marea nesfârșită de tristețe din ochi,cearcănele ce-i înconjoară,buzele amorțite și obrajii fără pic de culoare…când ai fost fericită ultima oară?Nu știi.A trecut atât de mult timp…Știu ,ți-e dor de vechea TU!Dar acea TU s-a pierdut de mult timp…pornește îm căutarea ei și regăsește-te.Găsește curajul să fii singură.Pune punct și nu mai privi înapoi!Nu te complace într-o relație care nu-ți va oferi nicicând ceea ce meriți.Te-ai pierdut pe tine,ai plătit cel mai mare preț pentru NIMIC!Amintește-ți că poți orice !Mai bine singură ,decât singură în doi.Bucură-te de viață și vindecă-ți inima.Oferă-ți timp să fii singură.Ai nevoie să fii cu tine.Amintește-ți cum ești ,ce vrei și alături de cine ai vrea să pășești în viață .Amintește-ți ce meriți cu adevărat!Restul sunt doar vorbe.Nu lăsa pe nimeni să devină o prioritate în viața ta!

Singura persoană de care ai nevoie cu adevărat ,ești TU!


“Frumuseţea începe în momentul în care decizi să fii tu însăţi” – Coco Chanel

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Reclame

O doamnă cu ochii în lacrimi…

A venit toamna!M-am dezlipit de golul ce a rămas în urma verii și m-am decis să privesc înainte …și nu numai…am îmbrățișat toamna cu tot ce înseamnă ea!Toamna se numără bobocii ,elevii încep școala ,studenții facultatea(și aici mă includ și pe mine 😀 ) ,cad frunzele,formând un covor multicolor ce învelește pământul,păsările ne părăsesc,frigul ne bate la uși …dar mai ales,toamna culegem roadele muncii noastre.

În timpul școlii ,chiar și în timpul liceului discutam despre simbolistica toamnei și o asociam pe aceasta cu bătrânețea ,pentru că și aceasta din urmă este o încununare a muncii noastre depuse de-a lungul vieții.Toamna ești bogat pentru că dispui de o întreagă varietate de fructe și legume,întregul tablou ce-ți captează privirea abundă în culoare.Dacă am privi în jur ,am realiza cu adevărat că suntem mai bogați decât credem,iar în ceea ce privește bătrânețea… este momentul când abundența e de partea ta,fructele culese de pe urma muncii tale se află atât în minte ,în inimă ,cât și în jurul tău …poate că nu mai ai putere ,poate că sănătatea e șubredă ,dar puterea e dată de sufletul tău care a purtat războaie și le-a biruit ,moartea așteaptă încă ,viața te ține de mână,iar acum la bătrânețe poți trage linie și realiza bilanțul vieții tale.Bogăția ia naștere din amintirile create alături de oamenii dragi,experiențe ,călătorii ,fapte bune, încercări,cunoștințe dobândite,experința pe care o câștigi numai cu anii,iubirea primită și cea împărtășită cu ceilalți și ….înțelepciunea ,la care doar puțini ajung.Bătrânețea îți pune întreaga viață într-o valiză ,ți-o predă în mâini și te conduce încet ,ca o tovarășă de drum ,spre o nouă lume.De fiecare depinde ce adaugă sau scoate din valiza vieții sale,înainte de a păși spre necunoscut.

42716130_233935254148373_6451981764192632832_n

Vorbind despre toamnă și implicit despre bătrânețe …zilele trecute ,într-o dimineață,undeva în jurul orei 7:30,mă aflam într-un tramvai și spre surprinderea mea,găsisem un loc liber unde să mă așez(lucru total neobișnuit ,având în vedere că elevii vor să ajungă la școală,bătrânii la piață ,iar alte persoane la serviciu ,fapt pentru care te bucuri dacă reușești să intri în tramvai/autobuz) .În fața mea se așezaseră o doamnă și o fetiță cu un ghiozdan în spate,pe care doamna-l luase în propriile mâini. Bănuiam că era o bunică care-și conducea nepoata spre școală…și nu m-am înșelat.Fără să vreau am prins o parte din dialogul lor ,pe care-l voi reda imediat:

„Bunica: Ce vrei să-ți pregătească buni când te întorci de la școală?

Fetița:Poți face ce vrei ,nu contează.

Bunica :Sigur nu vrei nimic?

Fetița:Nu ,bunica!Nu vreau nimic în mod special.Mă mai gândesc și îți zic dacă îmi vine ceva în minte.(Mă gândeam că mi-aș fi dorit să am și eu o astfel de bunică,care să fie lângă mine și să vegheze asupra mea.Eu priveam pe geam melancolică…apoi mi-a atras atenția o altă parte din discuție…)

Bunica:-Mai aveți pisicile?

Fetița:-Știi că Rita a făcut mulți pui și aveau purici …și nu le mai avem.

Bunica:-Ce ați făcut cu ele?

Fetița :-Păi ,stii ,bunica , mama și tata nu voiau să le mai ținem ,pentru că aveau prea mulți purici toți și ne dădeau și nouă…

Bunica:-Dar nu-i țineați în casă,doar…

Fetița:-Mai veneau din când în când…dar mama și tata  le-au dus într-o seară în pădure,mai departe ca să nu se mai întoarcă acasă…

Bunica:Cum? Și le-au lăsat acolo pe toate?Așa mici?(Uimirea din vocea doamnei mi-a atras atenția și pentru căteva secunde am privit-o…avea ochii în lacrimi…mi s-a strâns inima …)

Fetița:Bunica ,dar trebuia să le ducă ,oricum le-a dus cu tot cu mama lor,ca să aibă grijă de ele…(Bunica tăcea,privind pe fereastră…îi curgeau lacrimile șiruri-șiruri…Ulterior a luat-o pe fetiță de mână și au coborât în aceeași stație ca și mine.Doamna privea în gol,așteptând culoarea verde a semaforului,iar fetița era contrariată.)

Fetița:Bunica ,de ce plângi?Nu te supăra pe mine!Nu e vina mea!

Bunica:Știu că nu e vina ta.Nu mă pot abține să nu plâng.

Fetița:Dar de ce plângi?Sunt doar niște pisici!În plus aveau purici ,trebuia să le ducă de acasă.Și o să aibă mama lor grijă de ele!A trebuit să fie așa.

Bunica:Plâng pentru că îmi este milă.Eu nu aș fi făcut asta…(semaforul arăta culoarea verde și ele s-au îndepărtat.)”

42895157_2183941061884250_9095448536182423552_n

Nu știu cum ar fi continuat dialogul,dar imaginea femeii m-a mișcat de-a dreptul.O femeie înaintată în vărstă,care a trăit și a văzut multe,dar a cărei suflet s-a păstrat intact.Probabil că cel mai mult o durea ușurința cu care fetița vorbea despre acele pisici,care aveau totuși viață și au fost abandonate.Lacrimile au scos la suprafață sensibilitatea femeii ,care în ciuda anilor s-a păstrat -acea sensibilitate pe care o fetiță de vreo 7-8 ani nu o înțelegea-„Erau doar niște pisici.”Cu toate că mi-aș fi dorit să mai am vârsta fetiței ,în acel moment invidiam atitudinea femeii cu ochii în lacrimi ,care-și privea nepoata și nu putea înțelege cum de îi era atât de ușor fetei să se lipsească de acele ființe vii,care tânjeau după afecțiune.Privirea ei trăda durerea și dezamăgirea deopotrivă.Știa că nu era vina fetiței ,era mică și credea că părinții erau îndreptățiți să facă acel lucru-ei erau mari și mereu știau ce e bine să facă- sau cel puțin ar fi trebuit să știe.Un simplu subiect a zdruncinat o inimă.Mergeam pe stradă cu pași mărunți,având în minte imaginea femeii …

De multe ori,în graba zilnică și din dorința de a pune totul la punct pentru a ne fi nouă bine,pierdem din vedere lucrurile mici,care fac diferența.Sunt sigură că dacă aș fi luat parte la o astfel de discuție într-o zi agitată,în care trebuia să ajung la facultate ,nici măcar nu le-aș fi observat pe cele două protagoniste ale dialogului surprins și cu siguranță nu aș fi auzit nimic din ce și-au spus ,pentru că,de multe ori ,tind să mă pierd în multe gânduri fără sens.Lacrimile doamnei mi-au ajuns în suflet și mi-am zis în sinea mea că aș vrea să îmbătrânesc asemeni ei ,pentru că mă regăseam în sensibilitatea ei și prin exmplul său,mi-a dat imboldul de a-mi accepta propria sensibilitate și de a o păstra cu sfințenie în inima mea,pentru că devine tot mai rară în rândul oamenilor,neputând da naștere la empatie.

Nu ne mai mișcă nimic.Ne pierdem identitatea umană și privim pasivi în jurul nostru.Nimic nu e rău dacă nu ni se întâmplă nouă.

Haideți să aruncăm o privire asupra celor ce ne înconjoară și să ne extragem energia din orice privim,simțim ,trăim: din natură ,animale ,oameni…propria persoană!Să nu lăsăm o zi să treacă fără a ne aminti ce înseamnă a fi uman!

„Cum ar fi să îţi imaginezi că fiecare om din jurul tău joacă un rol special ca să te servească cu toată forţa vieţii şi a sufletului… –> pe Tine. Oamenii răi – să te antreneze să te poţi apăra, să faci discernământ şi să devii puternic. Oamenii pe care îi dispreţuieşti – să te antreneze să ai compasiune, empatie şi înţelegere. Oamenii pe care îi iubeşti – să te antreneze să descoperi frumuseţea şi plăcerea vieţii, să intri în contact cu inima ta şi să îţi ofere un loc unde să te poţi odihni după toată munca de mai sus. Cum ai privi atunci oamenii din jur, mai ales când realizezi că toţi ştiau deja asta iar tu ai aflat doar acum?”-Pera Novacovici

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀