Arhive etichetă: defecte

Iubirea:termen de valabilitate …

Dar până când durează iubirea?Până la primul rid ce îți răsare pe frunte?Până când alegi să te căsătorești ?Până la apariția primului copil?Până când alegi să faci o schimbare?Sau după 3 ani de relație ,după cum spun unii,când dispare acea iubire oarbă și te trezești la realitate?

Mi-e greu să cred că un sentiment care îți străfulgeră întreaga ființă ,dintr-odată ,poate avea un termen de valabilitate determinat.Nici  nu e vorba de cât ține iubirea,ci de cât de mult ținem noi la ea,astfel încât să o alimentăm iar și iar.Iubim atât timp cât oferim și primim.E un troc pe care partenerii și-l asumă la începutul relației ,iar evoluția iubirii depinde de cât de corect e fiecare în parte în îndeplinirea propriei „datorii”.

Privim în jur și vedem bătrâni care se țin de mână,mergând alene prin parc,împărțind o înghețată amândoi și tineri cărora le e jenă să-și împreuneze mâinile,iar dacă o fac,probabil ai să zărești că măcar unul dintre ei e cu privirea în altă parte … da e mai ușor să iei un lucru nou ,decât să îl repari pe cel vechi ,dar situația se va repeta la nesfârșit și într-un final nu vom mai avea nimic de oferit,pentru că am devenit goi,ne-am golit buzunarele inimii.La început totul e roz ,atât ea cât și el sunt dispuși să ofere ,să aibă inițiativa în a se cunoaște,totul vine de la sine,pentru că ambele inimi pompeaza pentru același scop: iubirea,dar cu timpul apar nemulțumirile – ea simte că oferă prea mult și el prea puțin,el vrea mai mult spațiu,simțindu-se agasat de multitudinea dorințelor ei și astfel certurile frecvente pavează drumul despărțirii.Ambii erau la fel când s-au cunoscut ,doar că la început au arătat doar cea mai bună variantă a lor ,dar imediat ce au scos la suprafață părțile din ei pe care și le-au suprimat ,s-a produs un dezechilibru greu de remediat.De fapt ,de cele mai multe ori iubim ceea ce oferă celălalt,nu persoana sa.Începuturile sunt așa dulci ,pentru că primim o avalanșă de lucruri materiale sau imateriale ,care alimentează ceea ce simțim și apoi suntem îndemnați să oferim cu ușurință ; când nu mai primim ceea ce ne flata egoul ,apar reproșurile și refuzăm să mai oferim la rândul nostru și uite așa fie începe Al III-lea Război Mondial,fie un alt Război Rece(în cel mai bun caz ) -cert e că ruptura se va produce mai devreme sau mai târziu dacă cei doi parteneri nu se vor hotărî să facă pace.

 

IMG_20170418_004624_418

Adevărul e că suntem niște ființe egoiste ,gândindu-ne mereu „și mie ce îmi iese?”.Oferim doar dacă primim.Vorba ceea „Ce e gratis pe lumea asta?”.Refuzăm să rămânem păgubași de pe urma altora ,mai bine înșelăm ,decât să fim înșelați ,mai bine mințim,decât să fim mințiți,mai bine îi determinăm pe ceilalți să eșueze decât să asistăm la propriul eșec …pentru că fiecare urmărește propriul bine ,dar realitatea e că în acest ritm nu vom fi niciodată fericiți .Putem să avem fericirea în palmă ,căci nu vom reuși să o vedem ,pentru că suntem orbi și surzi la nevoile celorlalți.

Dacă am arunca o privire în jurul nostru ,am observa că pe nimeni nu iubim fără să beneficiem de măcar o fărâmă de atenție de la ei, începând de la părinți până la cele mai îndepărtate cunoștințe.Și pe Dumnezeu îl iubim doar dacă ne aude rugile și ne îndeplinește cerințele ,în caz contrar ne vom lamenta și vom striga cât vom putea de tare că „Dumnezeu nu există!”,iar dacă există,cu siguranță noi suntem victimele Lui.Cert e că pentru om totul are un preț ,chiar și iubirea.Nimic nu oferim dezinteresat .Îl iubim pe cel de lângă noi pentru -frumusețe,bani,succes,plăcere-și pentru orice atenție care ne mângâie privirile sau chiar inima.De aceea vedem atâtea căsnicii distruse sau relații rupte după puțin timp,pentru că cel puțin unul dintre parteneri nu primește sau nu mai primește ceea ce dorește -soțul își părăsește soția pentru că nu mai arată ca un supermodel-displăcându-i pielea lăsată și kilogramele în plus sau eventual e prea bolnavă și el preferă să fugă de responsabilități,trăindu-și viața la maxim cu o tânără cu cel putin 20 de ani mai tânără ca el  ,fie soția alege să fugă cu noul iubit mai tânăr,pentru că nu primește destulă atenție sau își  părăsește soțul pentru că nu mai are suficienți bani…ei bine , cine ne va mulțumi vreodată?

Iar dacă cineva are curajul să iubească pe cineva în ciuda defectelor sale ,cu siguranță că se vor găsi cârcotași care să afirme„De ce stai cu ea/el ? Nici nu are ce îți oferi!Sunt persoane mult mai frumoase ,mai bogate etc ,care te-ar putea face fericit/ă!”.Ceea ce nu înțeleg unii e că iubirea adevărată nu are preț ,nu ține cont de aspect ,de poziție socială,religie ,rasă ,limbă ,cultură ,culoare -sau orice altă limitare.Iubirea se naște în inimă și țintește spre o altă inimă.O persoană poate iubi o altă persoană pentru totdeauna ,indiferent de câte alte  „oferte” ar primi din jur și nu pentru că nu e un om „cu capul pe umeri ”  sau pentru că e „prost”,ci pentru că iubește ,iar iubirea e singurul cel mai bun motiv pentru a fi cu persoana dorită ,contrar spuselor sau acțiunilor altor persoane.Iubirea e o unealtă cu ajutorul căreia dobândim fericirea ,dar ea dă roade doar în mâinile cele mai pricepute.

IMG_20170525_124035_031

 

Iubirea e nelimitată dacă Tu crezi asta .Limitarea îți va aduce repetate încercări ratate.Totul depinde de tine.Iubești persoana de lângă tine pentru ceea ce este ea sau pentru ceea ce îți oferă?Iubirea adevărată îmbrățișează doar prima variantă .Când iubești cu adevărat nu simți nevoia  să contorizezi dacă ceea ce primești compensează ceea ce oferi ,pentru că ai atâta iubire îngrămădită în inimă ,încât nu se va termina vreodată.Doar lasă-te purtat/ă de valul iubirii care îți inundă fiecare părticică din cămăruțele inimii tale .Nu-i așa că e minunat ce simți?Nici toată bogăția din lume nu se poate compară cu multitudinea nestematelor pline de iubire care se adună pe zi ce trece în cufărul inimii tale.E atât de multă iubire ,încât ai impresia că întregul tău trup se află în inimă și nu invers.

Iubește!Doar iubește!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Reclame

De-ale prieteniei (II)

Când eram mici apreciam prietenul ca fiind cel mai bun camarad ,care nu suflă o vorbă părinților despre peripețiile noastre ;dacă ne dădea de gol ,cu siguranță era nevoie de unul nou 😀 Ce simplu e să fii copil!

Și totuși,creștem și ne lovim de tot felul de piedici,pierdem așa zișii „prieteni”,legăm prietenii noi și viața curge ca un râu ,uneori lin,alterori învolburat și după multe încercări, ne învață să cântărim prietenia adevărată.

V-ați oprit un pic din goana voastră pentru a arunca o privire asupra vieții voastre,asupra oamenilor din jurul vostru,asupra a ceea ce aveți ,asupra a ceea ce vă lipsește,măcar o singură dată? Dacă DA,atunci faceți asta în continuare și acționați pentru a păstra un echilibru între aspectele importante din viața voastră ; dacă răspunsul este Nu,atunci acum e cazul să începeți să faceți curat în viața voastră.Nu mai păstrați nimic, în viața și în inimile voastre, care vă dăunează ,care vă aduce cu moralul la pământ și vă însămânțează neputința în suflet.Evitați persoanele nocive din jurul vostru.Lăsați-le în urmă și croiți-vă propriul drum spre reușită.Aveți suflare pentru a trăi viața așa cum se cuvine ,nu pentru a vă chinui,făcându-le pe plac celorlalți.Fiți voi înșivă.Zâmbiți!Fiți deschiși spre nou  și vă veți înconjura de oameni asemeni vouă!

IMG_20170324_135939

„Ce-ţi poţi dori mai mult decât să ai pe cineva cu care să poţi vorbi ca şi cu tine însuţi?” — Cicero

Prietenul e oglindirea sufletului tău într-o altă persoană.Nimic nu e întâmplător în viață,mai ales persoanele care ne apar în cale.„A fi prieten” e o calitate pe care ți-o însușești sau nu ,ține de liberul arbitru al fiecăruia.Odată legată prietenia ,aceasta ar trebui ghidată spre calea de mijloc.Probabil fiecare are un oarecare portret robot al prietenului ideal,dar aveți grijă să nu rămână la stadiul de „ideal”.

În viziunea mea ,prietenul este :

  • Un om real ,cu defecte și calități ,care trăiește propriile momente bune sau mai puțin bune ,iar faptul că este uman îi aribuie și slăbiciuni.Fiți realiști,nu judecați o persoană pentru o răbufnire a sa ,când pur și simplu ,a simțit să se elibereze de tot ce acumulase.Oamenii nu sunt la fel în orice situație ,nu pentru că sunt falși ,ci pentru că sunt umani și uneori eșuează în a se adapta în orice situație;
  • Acea persoană care e alături de tine în momentele tale de glorie,petrecând cu tine,dar mai ales în acele clipe când ești căzut la pământ-el e cel care-ți ascultă oful și-ți aduce zâmbetul pe buze;
  • Cel care ascultă ceea ce ai de zis,dar îți citește privirea;știe ce  simți doar privindu-te și cu siguranță,nu îl poți minți cu simple vorbe;
  • E omul care va spune ce crede cu adevărat despre acțiunile tale ,fie că vrei să accepți sau nu,doar pentru a te aduce cu picioarele pe pământ; nu te va agasa cu sfaturi ,dar te va aștepta undeva acolo, în spatele tău ,calm și liniștit ,să revii la el când vei da de greu ;nu va dori să audă „Aveai dreptate!,ci va fi acolo să-ți ofere o îmbrățișare atât de strânsă ,încât va alunga orice nor care-ți întunecă sufletul;
  • E persoana care te va ghida spre reușită și te va sprijini în alegerile pe care le iei,chiar dacă nu e întru totul de acord;se va bucura pentru fiecare împlinire a ta ca și cum ar fi a sa;
  • E persoana care ,în ciuda momentelor mai tensionate dintre voi ,va găsi mereu o cale de a depăși orice urmă de neînțelegere și de a păși împreună pe același drum;
  • Cel care îți oferă umărul pe care să plângi când simți că ai eșuat și te simți cel mai neputincios;
  • E omul care-ți face cinste cu mâncare ,pentru că știe că ești prea mândru să recunoști când nu ai nici un ban în buzunar;
  • Acea ființă care își petrece nopțile ascultându-ți plângerile de zi cu zi ,fără să obosească(ei bine ,uneori se enervează că nu mai apucă să doarmă ,dar îl faci să uite);
  •  Persoana care te va ajuta ori de câte ori va avea ocazia,pentru că știe că te bazezi pe ea; știe că prietenia nici nu se cumpără ,nici nu se vinde,ea vine din calitatea de a fi om și îți atinge sufletul;
  • Ființa care ,chiar dacă se află peste mări și țări va găsi o cale să se intereseze de starea ta și va fi prezent oricând la momentele importante din viața ta ,fără să se scuze,iar dacă nu va reuși ,se va revanșa cu prima ocazie;
  • Persoana,pe care chiar dacă o vezi rar,știi că o poți găsi oricând și va fi disponibilă să te asculte și să-ți ofere o vorbă caldă ,pentru că legătura se păstrează vie,independentă de spațiu și timp;
  • Omul care te va primi în viața lui cu brațele deschise,fără să țină cont de poziția socială,de etichete,religie,rasă,cultură,limbă sau oricare limitare pe care noi,oamenii, le setăm;
  • Ființa care-ți va lăsa mereu libertate de alegere ,pentru că știe că fiecare are drumul propriu.Nu va spune nici „Rămâi cu mine” ,nici „Pleacă” ,decizia îți aparține;poate te va contrazice de multe ori,dar nu te va judeca ,pentru că dreptul acesta nu-i aparține ,fiind pe deplin conștient de acest fapt ;
  • Omul care cunoaște mereu tâlcul tăcerii tale și respectă momentele tale de singurătate;
  • Persoana care îți cunoaște cele mai ascunse părți și neatinse secrete ,chiar și pe cele pe care le negi sau nu dorești să le accepți ,dar le va păstra doar pentru sine cu sfințenie,fără să se folosească de ele în detrimentul tău;
  • Omul care va recurge la orice mijloace pentru a-ți face un bine,chiar dacă asta înseamnă să se ascundă uneori de tine.Rezultatul e cel care contează;
  • Persoana în fața căruia nu vei fi niciodată mai prejos,pentru că dacă e să vă faceți de râs,o veți face împreună: „Prietenul la nevoie se cunoaște !”;
  • Persoana care nu va râvni niciodată la ce e al tău pentru că știe că ce-i al său e pus deoparte ,iar afecțiunea pe care ți-o poartă e încă un plus pentru a se bucura de tot ce deții;
  • Omul care va face tot ce-i stă în putință să păstreze legătura de prietenie ce vă leagă tot mai strânsă și mai puternică odată cu timpul.

„Ce este, în fond, prietenia, dacă nu acel minunat privilegiu al sufletului în care adevărul se poate odihni?” — Dan Puric

IMG_20161103_144214

Acum că am pătruns tainele prieteniei ,haideți să fim mai buni,să râvnim la o variantă mai bună a ființei noastre , pentru a primit tot ce e mai bun de la cei din jur și de la viață!

Pentru prietenie!Pentru umanitate!Pentru noi!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀