Arhive etichetă: copilarie

Sărbătorile se nasc în fiecare inimă

Sărbătorile viiin…Sărbătorile tot vin de prin noiembrie.Da,probabil ne-am săturat cu toții de atâta propagandă pentru a cumpăra cât mai multe … traficul este de neocolit,magazinele goale,febra cumpărăturilor nu iartă pe nimeni ,cu atât mai puțin pe români .Românul se remarcă de Crăciun prin intermediul meselor îmbelșugate cu de toate, pentru orice musafir care  îi trece pragul.Toți se întrec în a-și aranja casele și brazii într-un mod cât mai unic ,ca mai apoi să posteze forografiile în mediul online.Ce rost are să faci poze dacă nu ai unde le afisa?!Știu că,mai ales azi,sunteți exasperați cu urările,sau mai bine spus ,cu aceleași urări an de an ,copiate de pe internet ,chiar de la persoane pe care nu le cunoașteți …dar oare chiar trebuie să vedem negrul în orice?

Gospodinele sunt în febra curățeniei și a gătitului ,timp de zile întregi.Poate părea o monotonie și o corvoadă să petreci timp în bucătărie gătind ,când se poate comanda mâncarea,nu?Și întrebarea e:Unde e farmecul?Sinceră să fiu,ador mâncărurile tradiționale,dar și mai mult ador să le gătesc:julfă,cozonac,sarmale,chișcă,cighir,bors,tobă,cârnați,etc-nu vor avea niciodată gustul așteptat dacă nu vor fi gătite în casă.De fapt ,dincolo de bucatele rezultate ,e vorba despre atmosfera caldă și antrenantă,plină de povești și râsete fără sfârșit ,în timp ce mâinile lucrează cu zor,pe fundalul creionat de colinde.În câteva zile ,reușești să reînvii întreaga copilărie ,stând în aceeași bucătărie în care ai crescut.Ce altă încăpere din casă mai e la fel de primitoare ca bucătăria?Niciuna.Nimic nu ne adună împreună mai mult ca mâncarea,gătită cu dragoste ,pe care o împarți cu cei dragi.

Poate că sunt românii mână largă de sărbători: în general,fac excese de mâncare,ca mai apoi să-și petreacă cele 3 zile de Crăciun(cel puțin) în spital,poate că risipesc mâncarea,golesc magazinele și fac băute pe-ntrecute cu prietenii ,dar un lucru e clar :de sărbători e puțin probabil să ieși din casa unui român cu burta goală și plictisit.Suntem cunoscuți ,mai ales ,pentru mesele îmbelșugate și gustoase ,de care nu ne putem desprinde nici dacă suntem la mări distanță de casă ,pentru tradițiile care încă se mai țin,mai ales în zonele Bucovinei și Maramureșului și mai ales,pentru distracția pe care o putem fructifica în orice context.

De când se întâmplă ca o urare în plus să strice(chiar și copiată)?Oare nu contează,totuși,că cineva se gândește la noi?Da,poate cheltuim extrem de mulți bani pe cadouri,dar oare dacă iubești ,te mai gândești la bani?Cine se poate abține să nu ia cadouri celor dragi,părinți,bunici,copii,frați,prieteni,când ei sunt tot ce ai mai scump?Oare nu toate încercările noastre de a face totul să arate cât mai bine și de a cheltui tot mai mult pentru a încărca mesele,sunt,de fapt,pentru ai avea mai aproape pe cei dragi?Ce rost ar avea banii,călătoriile,succesele dacă nu ai avea cu cine le împărți? Tot ceea ce facem,întreprindem pentru a primi atenția celor din jur.Orice poză postată pe rețelele de socializare e pentru a-ți confima că ești important și pentru a ști că măcar o persoană te admiră pentru ceea ce ești și pentru ceea ce realizezi.

Nu credeți că am ajuns prea triști tocmai pentru că găsim câte o chichiță în orice și la orice persoană?Poate că acum nu realizăm,dar în fiecare an ,persoanele pe care le aveai la masa de sărbători dispar ,din varii motive și nimeni nu ne garantează că îi vom mai vedea vreodată…oare se merită să irosim timpul căutând nod în papură?Faceți un exercițiu de imaginație și priviți-vă pe voi,în jurul vârstei de 80 de ani,singuri,stând pe fotoliu,cu telefonul în brațe ,așteptând ca cineva să-și aducă aminte de voi,să dea măcar un telefon,un sms,chiar dacă v-a lăsat vederea …și așteptați în zadar,pentru că toți au uitat de voi .Și pentru un moment vă amintiți ce frumos ar fi fost să primiți măcar o urare copiată de pe internet,măcar știați că existați pentru cineva.Oare dacă am privi astfel lucrurile,nu am aprecia mult mai mult totul?Orice cuvânt,orice gest ,orice faptă contează.Nu lăsați nimic nerăsplătit!

Această prezentare necesită JavaScript.

Acum ,în prag de sărbători,vă urez să aveți inimile deschise,să-i primiți pe toți ce-i dragi,care vă bat la ușă;să aveți ochii calzi și plini de lumină pentru a vedea în orice lucru bunătatea;să aveți urechile descoperite pentru a savura fiecare colindă și clinchetul clopoțeilor ce sunt ținuți strâns în mânuțele firave ale celor mici;să aveți buzele moi și catifelate pentru a-i sufoca cu pupici pe toți cei dragi și ,totodată,brațele deschise larg pentru a-i cuprinde cu iubire pe cei care v-au pășit în suflet .

Bucurați-vă de Nașterea Domnului cu fiecare clipă care trece!Nu lăsați nimic să vă întunece sărbătorile și înconjurați-vă de cei dragi.Arătați-le că vă pasă ,dar mai ales cât de mult îi apreciați.Chemați-i pe cei săraci la masă cu voi.Oferiți-le mâncare animalelor ce hoinăresc pe drumuri.Fiți buni ,mereu ,dar mai ales de sărbători.Fiți oameni și mai mult de atât.Dumnezeu ne-a creat fără limite,să nu ne limităm la nimicuri.Vedeți mereu partea plină a paharului!Dăruiți din inimă,orice!Nu sărbătoriți banii,ci persoanele dragi!Bucurați-vă de fiecare surâs de copil,de fiecare încrețitură de frunte a celor înaintați în vârstă și de fiecare  indiscreție e celor tineri.Timpul nu așteaptă.Gustați fiecare linguriță de viață până la ultima picătură de zeamă.Stoarceți tot ce are viața mai bun de oferit și nu veți regreta!Fiți cea mai bună variantă a voastră!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze! 😁☀

Ho ho ho!Moșul fie cu voi!🎁🎀🎅

Reclame

Plecat-ai copilărie…

După ce tânjim adeseori?După copilărie ,după persoanele dragi care ne-au marcat copilăria ,după copiii care eram cândva…

40178242_293509864760422_249068164267114496_n

Eu am locuit la bloc, în copilăria mea și abia așteptam să plec la țară. Mi-amintesc vacanțele și weekendurile pe care le petreceam la bunica ,unde ,și eu și fratele meu ,ne petreceam timpul jucându-ne cu verii noștri: „De-a v-ați ascunselea” , „Baba oarba ” ,„Țară ,țară  vrem ostași!” ,„Rațele și vânătorii” – erau doar câteva dintre jocurile pe care le jucam de dimineață până seara ,vara sau iarna,iar noaptea somnul ne învingea.Întotdeauna asociam mirosul fumului de la sobă cu mirosul propriu al vieții de la țară ,unde toți oamenii se salută ,se cunosc și se opresc oricând în drum să schimbe o vorbă cu celălalt ,unde oamenii au îmbrățișat proprietățile mediului.Cum simțeam miros de fum ,îi ziceam mamei că miroase „a țară”,iar mama râdea.Adoram mirosul acela,care-mi pătrundea în suflet,care încă îmi zguduie ființa,amintindu-mi de bunica.Pe acea sobă de afară,vara,fierbeau și se prăjeau fel și fel de mâncăruri tradiționale,turte coapte,cartofi pe plită-scrijele (și acum îmi fac pe grătar,dar simt lipsa arsurii de pe plită),iar când erau gata,primeam semnul venirii la masă.Era minunat să ne așezăm toți la masă și să zăngănim din linguri și castroane până terminam tot de mâncat,parcă pofta era mult mai mare și mâncarea mult mai bună când erau atâția la masă.

Acum că îmi amintesc imaginea cu toți la masă ,în fața „părăvanului”bunicii ,iar ea stând în picioare ,privindu-ne cu drag și căldură ,aș putea spune că în ochii ei întrezăream Raiul(sper că te afli acum acolo).Bunica mereu se așeza ultima la masă ,așa își crescuse și copiii,oferindu-le ce e mai bun ,iar dacă mai rămânea mai mânca și ea ,dacă nu ,nu .Zicea „Luați și mâncați voi ,eu am timp să mănânc”.Oare un bătrân are mai mult timp decât un tânăr?Cât timp avem noi azi pentru cei dragi?Bunica avea mereu timp pentru tot,dar mai ales pentru noi.Era felul ei de a-și păstra simțul matern în orice clipă.Dacă aș putea să asemăn ceva sau pe cineva cu veșnicia ,bunica ar fi singura.Dacă ai fi privit-o ai fi zis că îi prisosește totul ,neavând nimic.În momentele când se afla în putere ,găseai mereu în părăvanul ei ceva de mâncare ,care nu se asemăna cu nimic din ce mai mâncasem până atunci .Sarea era ingredientul nelipsit din mâncarea ei și era mai mult decât suficient.Tot ce făcea ea era magic…magic de gustos ,dar eu știu care era ingredientul secret:dragostea.Când am început să remarc existența bunicii ,ea se făcuse micuță -mama îmi zisese că fusese cândva o femeie înaltă.Sunt sigură că tot ce a rămas ,era doar dragoste.

40141399_289426945202051_7217845845490663424_n

Când era vorba de dormit ,fie dormeam cu verii ,care cum ne împărțeam ,povestind tot felul de lucruri ,fie dormeam cu bunica.Mereu doi dintre noi dormeam cu bunica ,pentru că îi era urât să doarmă singură ,cu siguranță ,nu mai mult decât nouă.Dar era o plăcere,mai ales pentru mine.Bunica îmi împrumuta una dintre cămășile ei în care mă împiedicam și mă urcam în pat ,nu înainte ca bunica să scoată din dulapul „fără fund”( îl numeam așa pentru că mereu găseai ceva bun de mâncat în el)vreun biscuite sau un fruct ,care era oricum delicios numai din momentul în care bunica îl atingea.Cel mai mult îmi plăceau merele coapte scoase din rolă,cum numai la bunica găseam-atât de moi și aromate…mi-e dor …

Ceea ce m-a marcat la persoana bunicii a fost modul cum se pregătea de somn:înainte de a se schimba ,se așeza în genunchi la marginea patului și rostea rugăciuni ,unele după altele ,cu voce scăzută ,indiferent dacă noi vorbeam sau nu ,ea continua să se roage cu aceeași smerenie.De obicei ,preferam să tac și să o privesc -mă uimea cum putea să se roage ceasuri întregi fără oprire.Nouă nu ne spunea să ne rugăm,dar deși obișnuiam să mă rog mereu înainte de culcare ,parcă mă simțeam rușinată pentru că eram destul de expediditivă. De multe ori mă întrebam ce zice ,dar nu îndrăzneam să o rog să-mi spună ,pentru că simțeam că era un moment al ei și voiam să rămână așa.Aproape că adormeam așteptând să vină în pat ,dar nu voiam să dorm pentru că bunica mereu vorbea ore în șir cu noi până adormeam,poate mai mult decât timpul petrecut în genunchi ,în fața icoanei….ceva îmi spunea că mereu era vorba despre noi -fiii ei ,nepoții și strănepoții ei,în orice făcea ,mai ales când se ruga.Nu voiam să pierd momentul de a vorbi seară de seară cu ea ,pentru că asta ne lega ,atât noi cât și ea aveam nevoie ca cineva care să ne vorbească ,să ne înțeleagă …de asta copiii și bătrănii se înțeleg mereu bine ,în timp ce primii trăiesc prima copilărie ,cei din urmă trăiesc copilăria a doua oară.

Mi-amintesc că într-o zi ,în vacanța de vară ,găsisem vreo trei cățeluși abandonați(sau cel puțin așa credeam noi)și împreună cu verii mei și fratele meu i-am adus la poarta bunicii.Inițial ne tot furișam prin curte să le aducem mâncare și apă ,până când bunica și-a dat seama și ne-am văzut nevoiți să-i povestim ce făcusem și să-i ducem înapoi,pentru că ei aveau o mamă care se îngrijorase pentru ei.Învățasem că nu ar mai trebui să luăm decizii de capul nostru.

40215280_2211731025781898_479192267173658624_n

Dacă nu ne udam toată ziua,din cap până-n picioare,stropindu-ne cu apă,în zilele de vară,cu siguranță ridicam tot praful în ograda bunicii,care ,săraca, nu ne zicea mai nimic,doar să ne vadă acolo.Era în grădină un măr care se cocea mai devreme decât celelalte ,care făcea mere micuțe,pe care le numeam „posmăgele”.Ei bine ,noi nu ne mulțumeam doar să mâncăm din copac ,ci ne loveam cu ele ,de multe ori treceam pe sub pom și mă trezeam cu o ploaie de mere în cap,dar mă revanșam 😀 .Era amuzant cum stăteam la rând pentru a ne spăla pe față dimineața și întindeam cana cu apă dintr-o mână în alta…bineînțeles că la final eram uzi cu totul ,dar ce mai conta?Frumusețea copilăriei constă tocmai în faptul că atunci când ești mic totul e o bucurie.

Tata avea o Dacia 1310 ,care pe atunci era o bomboană de mașină 😀 ,dar atât eu cât și fratele meu tânjeam după o „tură” cu venerabila căruță cu doi cai a moșului ,iar verii mei tânjeau după o plimbare cu mașina tatălui-mereu dorim ceea ce nu avem,chiar de mici.De când mă urcase moșul prima dată pe cal ,care ulterior s-a dovedit a fi și ultima până în prezent,simțeam că îmi iau zborul.Ni se părea destul de palpitant să ne zguduie căruța și să ne rostogolim unii în alții .Orice fir de iarbă ne atrăgea atenția ,fiecare zi era dominată de joc și voie bună.Lumea era a noastră ,dar mereu visam la momentul când vom fi oameni mari și puternici.Nu am văzut ce am pierdut decât atunci când am crescut.De aceea e bine să savurăm clipa atunci când e în palma noastră ,pentru a nu pierde și ultima fărâmă de viață ,înainte de a fi prea târziu.

Copilăria e unul dintre cele mai de preț daruri oferite omului,fiind atât un prieten de joacă,cât și un învățător îngăduitor,care te introduce în marele labirint al vieții,cu inocență.Îți oferă cele mai dulci amintiri și totodată,cele mai profunde regrete atunci când pleacă.

Oferiți-le copiilor șanșa de a savura copilăria!Lăsați-i la țară ,să ia contact cu plantele ,cu animalele ,cu fiecare vietate care mișună pe pământ și nu numai.Oferiți-le șanșa unei copilării reale ,nu o multitudine de lumi virtuale.Învățați-i jocurile copilăriei voastre ,arătați-le locurile în care ați crescut ,povestiți-le toate peripețiile prin care ați trecut.Credeți-mă ,vă vor invidia copilăria și o vor pretinde pe a lor.Nu le furați amintirile,crezând că le oferiți ce e mai bun!Poate nu ați avut condițiile unui trai îndestulător,dar fiecare clipă trăită a fost veridică ,cu oameni reali ,cu care ați împărtășit și bune și rele.Nu-i lăsați să crească crezând că toate vacile au culoarea mov ,asemeni văcuței Milka 😀 .Lăsați-i să vadă realitatea cu proprii ochi și o să vă mulțumească mai târziu!

„Inocenţa seamănă din multe puncte de vedere cu paradisul pierdut. N-o descoperim decât prin nostalgie, după ce am pierdut-o, ca şi copilăria. Ce ştiu despre inocenţă inocenţii? Ce ştiam despre paradisurile candorilor când locuiam în ele? Mă tem că mai nimic. Copilăria şi inocenţa sunt descoperiri târzii, când amintirile şi greşelile îşi alungesc umbrele. Ni le apropiem prin regret. Nemaiavându-le, ştim ce am pierdut. Nu e tema copilăriei o obsesie a maturilor? Şi poate că anumite lucruri trebuie să le pierdem ca daruri pentru a le cuceri ca virtuţi. Trebuie să ieşim din copilărie pentru a o iubi.”

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Copii puternici↔ Adulți slabi

Noi ,oamenii,suntem dintotdeauna nemulțumiți de ceea ce  avem ,de ceea ce suntem,de ceea ce facem… când suntem copii,ne dorim să fim mari,când suntem adulți ,ne dorim să fim mici-cert e că întodeauna fugim de prezent și ne afundăm în trecut sau zburăm mereu spre timpuri viitoare.Oricât de multe reușite am obține sau oricâte obstacole am depăși,mereu va exista un eșec care ne va capta atenția mai mult decât orice am fi realizat până atunci.Suntem slabi ,dar nu de mici ,devenim slabi în drumul nostru de a fi adulți și căpătăm frici: frica de a greși, de a fi judecat, de a eșua,de a suferi ,de a fi înșelat ,de a fi considerat prost,de a te face de râs în fața celorlalți etc.

Când suntem copii nu deținem nimic ,dar avem lumea la picioarele noastre și  întreprindem tot ce avem în cap.Un puști va ști că orice năzbâtie va face ,va fi totul trecut cu vederea;orice întrebare care îl intrigă ,va avea răspunsul dorit oricând și de la oricine fără a fi etichetat într-un anumit fel.Un copil va gândi mereu liber și fără să se gândească la consecințe ,pentru că el simte că puterea e de partea lui.El râde ,plânge-oricând,oriunde ,în fața oricui ,trăiește totul cu cea mai mare bucurie .Energia nu-l părăsește niciodată și orice vis pe care-l are în gând ,îl va scoate la suprafață și îl va fructifica în orice fel ,pentru că știe că e tot ce are.Pentru un puști banii nu au valoare,prieteniile pe care le leagă în această perioadă sunt cele mai trainice și știe că loialitatea e o calitate de bază.În naivitatea sa ,copilul este cu adevărat sincer și nu are frică de nimic ,pentru că știe că ai săi părinți vor fi eroii săi în orice moment – el are încredere nesfârșită în cei de lângă el fără a pretinde dovezi.El doar simte și acționează imediat.Timpul e mereu de partea sa.Chiar dacă nu înțelege conceptele adulților ,el știe că va reuși pentru că unui copil îi este iertat totul.

 

 

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Copiii încetează să mai fie ei când li se repetă zilnic: „Ești prea mic ca să înțelegi aceste lucruri”, „Ești prea mic,nu poți face lucrurile oamenilor mari .” , „Când vei crește, lucrurile vor sta altfel și ne vei înțelege.” .Auzind aceste lucruri iar si iar ,copilul devine dezamăgit de faptul că este mic și dorința de a fi adult prinde rădăcini în inima sa ,iar postura de a fi „om mare” devine un ideal…și uite așa copilăria este ușor ușor nimicită, pentru ca mai apoi,în viitor , devenind adult, să fie acaparat de probleme și să tânjească după copilărie.

E vina noastră ,a adulților,pentru că îi facem pe copiii noștri să se simtă neputincioși pentru faptul că sunt mici și fără putere;le furăm copilăria ,cel mai frumos dar ,asemeni părinților noștri,pentru că tânjim după copilărie ,pentru că adulții ne-au făcut și pe noi să credem că „a fi mare” e un lucru magnific,o superputere care te face invincibil. De fapt,am avut o reală surpriză să dăm piept cu tot mai multe responsabilități,probleme,frici ,neputințe ,nevoi etc.. Am  uitat să fim copii pentru un ideal iluzoriu.Ne mințim crezând că ,repetându-le copiilor noștri că sunt prea mici,reușim să le prezentăm realitatea și să-i ocrotim de probleme,de fapt ,noi suntem cei care le plantăm sămânța „dorinței de a fi mare” în suflet și le omorâm copilăria.Suntem victime colaterale ale acestei tendințe și totodată,asupritorii copilăriei.Întâmpinăm probleme ,necazuri ,suferințe,trădări,dezamăgiri ,eșecuri … pentru că am uitat să fim copii.Am uitat –

  • să fim sinceri;
  • să fim loiali;
  • să iertăm ușor;
  • să credem în noi și în puterile noastre;
  • să iubim fără să cerem nimic în schimb;
  • să fim fericiți oricum,oricând,oriunde;
  • să luptăm pentru ce ne dorim în ciuda tuturor lucurilor și a oamenilor;
  • să zâmbim;
  • să fim buni;
  • să visăm;
  • să fim noi.

Puterea noastră a dispărut odată cu pierderea copilăriei ,sinele nostru este rătăcit  fără ea.Nu vă mințiți !„A fi adult ” e nimic în comparație cu „a fi copil” .Adevărata cunoaștere a sinelui și a lumii se naște din inocență și naivitate (au rămas doar cuvinte -nici la copii nu le mai întâlnim). Lăsați-vă copiii să se bucure de copilărie !Fiecare perioadă are meritul ei ,nu le amestecați ,nu săriți peste ele.Încetează să faci din copilul tău o operă într-un muzeu sau un manechin din lumea modei.Lasă copilul să se bucure de jocurile copilăriei,să simtă spiritul de echipă ,să alerge,să se lovească și să învețe să se ridice cu zâmbetul pe buze. A plânge e normal chiar și pentru voi ,mamă sau tată ,ce vă supranumiți adulți.Niciodată nu suntem prea mari pentru a plânge.Lăsați emoțiile și trăirile să iasă la suprafață ,nu le reprimați,pentru că se vor întoarce împotriva voastră.Trăiți copilăria alături de copiii voștri,nu-i obligați să devină maturi înainte de vreme.Nu vă transformați copiii în copii perfecte ale propriei persoane sau ale idolilor voștri,lăsați-i să se bucure la maxim de meritul de a fi copil!Atât!

12605535_910957215678161_4895987920888370525_o

Am devenit niște instrumente ale societății,frustrați de pe urma nevoilor vieții ,victime ale veșnicilor probleme… întrebarea e : „Când mai trăim ?”.Copilul din noi plânge,iar adultul îl ține ferecat într-o pivniță întunecată, din adâncurile inimii.Lăsați-l să iasă afară!Încetați să mai gândiți atât de mult ,încât vă pierdeți în propriile voastre idei ce vă străbat mintea.Tot ce aveți nevoie se află în voi.Eliberați copilul din interior ,lăsați-l să se împrietenească cu adultul de azi .Amintește-ți să fii copil!Amintește-ți cum ești de fapt!Copilul din tine va avea mereu rezolvare la orice și va ști mereu să profite de șansele pe care le primește ,pentru că este spontan.Lasă-l pe copilul din tine,un timp ,să își facă de cap;încarcă-te cu energie pozitivă și dă-i voie adultului doar să vizualizeze.Schimbă rolurile din când în când ,în așa fel încât ,să păstrezi un echilibru între aspectele vieții tale.

 

Viața este un adevărat leagăn al suprizelor!Lasă-te purtat de vânt spre tărâmul copilăriei ori de câte ori ai ocazia!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!☀😁