Arhive etichetă: amintiri

Sărbătorile se nasc în fiecare inimă

Sărbătorile viiin…Sărbătorile tot vin de prin noiembrie.Da,probabil ne-am săturat cu toții de atâta propagandă pentru a cumpăra cât mai multe … traficul este de neocolit,magazinele goale,febra cumpărăturilor nu iartă pe nimeni ,cu atât mai puțin pe români .Românul se remarcă de Crăciun prin intermediul meselor îmbelșugate cu de toate, pentru orice musafir care  îi trece pragul.Toți se întrec în a-și aranja casele și brazii într-un mod cât mai unic ,ca mai apoi să posteze forografiile în mediul online.Ce rost are să faci poze dacă nu ai unde le afisa?!Știu că,mai ales azi,sunteți exasperați cu urările,sau mai bine spus ,cu aceleași urări an de an ,copiate de pe internet ,chiar de la persoane pe care nu le cunoașteți …dar oare chiar trebuie să vedem negrul în orice?

Gospodinele sunt în febra curățeniei și a gătitului ,timp de zile întregi.Poate părea o monotonie și o corvoadă să petreci timp în bucătărie gătind ,când se poate comanda mâncarea,nu?Și întrebarea e:Unde e farmecul?Sinceră să fiu,ador mâncărurile tradiționale,dar și mai mult ador să le gătesc:julfă,cozonac,sarmale,chișcă,cighir,bors,tobă,cârnați,etc-nu vor avea niciodată gustul așteptat dacă nu vor fi gătite în casă.De fapt ,dincolo de bucatele rezultate ,e vorba despre atmosfera caldă și antrenantă,plină de povești și râsete fără sfârșit ,în timp ce mâinile lucrează cu zor,pe fundalul creionat de colinde.În câteva zile ,reușești să reînvii întreaga copilărie ,stând în aceeași bucătărie în care ai crescut.Ce altă încăpere din casă mai e la fel de primitoare ca bucătăria?Niciuna.Nimic nu ne adună împreună mai mult ca mâncarea,gătită cu dragoste ,pe care o împarți cu cei dragi.

Poate că sunt românii mână largă de sărbători: în general,fac excese de mâncare,ca mai apoi să-și petreacă cele 3 zile de Crăciun(cel puțin) în spital,poate că risipesc mâncarea,golesc magazinele și fac băute pe-ntrecute cu prietenii ,dar un lucru e clar :de sărbători e puțin probabil să ieși din casa unui român cu burta goală și plictisit.Suntem cunoscuți ,mai ales ,pentru mesele îmbelșugate și gustoase ,de care nu ne putem desprinde nici dacă suntem la mări distanță de casă ,pentru tradițiile care încă se mai țin,mai ales în zonele Bucovinei și Maramureșului și mai ales,pentru distracția pe care o putem fructifica în orice context.

De când se întâmplă ca o urare în plus să strice(chiar și copiată)?Oare nu contează,totuși,că cineva se gândește la noi?Da,poate cheltuim extrem de mulți bani pe cadouri,dar oare dacă iubești ,te mai gândești la bani?Cine se poate abține să nu ia cadouri celor dragi,părinți,bunici,copii,frați,prieteni,când ei sunt tot ce ai mai scump?Oare nu toate încercările noastre de a face totul să arate cât mai bine și de a cheltui tot mai mult pentru a încărca mesele,sunt,de fapt,pentru ai avea mai aproape pe cei dragi?Ce rost ar avea banii,călătoriile,succesele dacă nu ai avea cu cine le împărți? Tot ceea ce facem,întreprindem pentru a primi atenția celor din jur.Orice poză postată pe rețelele de socializare e pentru a-ți confima că ești important și pentru a ști că măcar o persoană te admiră pentru ceea ce ești și pentru ceea ce realizezi.

Nu credeți că am ajuns prea triști tocmai pentru că găsim câte o chichiță în orice și la orice persoană?Poate că acum nu realizăm,dar în fiecare an ,persoanele pe care le aveai la masa de sărbători dispar ,din varii motive și nimeni nu ne garantează că îi vom mai vedea vreodată…oare se merită să irosim timpul căutând nod în papură?Faceți un exercițiu de imaginație și priviți-vă pe voi,în jurul vârstei de 80 de ani,singuri,stând pe fotoliu,cu telefonul în brațe ,așteptând ca cineva să-și aducă aminte de voi,să dea măcar un telefon,un sms,chiar dacă v-a lăsat vederea …și așteptați în zadar,pentru că toți au uitat de voi .Și pentru un moment vă amintiți ce frumos ar fi fost să primiți măcar o urare copiată de pe internet,măcar știați că existați pentru cineva.Oare dacă am privi astfel lucrurile,nu am aprecia mult mai mult totul?Orice cuvânt,orice gest ,orice faptă contează.Nu lăsați nimic nerăsplătit!

Această prezentare necesită JavaScript.

Acum ,în prag de sărbători,vă urez să aveți inimile deschise,să-i primiți pe toți ce-i dragi,care vă bat la ușă;să aveți ochii calzi și plini de lumină pentru a vedea în orice lucru bunătatea;să aveți urechile descoperite pentru a savura fiecare colindă și clinchetul clopoțeilor ce sunt ținuți strâns în mânuțele firave ale celor mici;să aveți buzele moi și catifelate pentru a-i sufoca cu pupici pe toți cei dragi și ,totodată,brațele deschise larg pentru a-i cuprinde cu iubire pe cei care v-au pășit în suflet .

Bucurați-vă de Nașterea Domnului cu fiecare clipă care trece!Nu lăsați nimic să vă întunece sărbătorile și înconjurați-vă de cei dragi.Arătați-le că vă pasă ,dar mai ales cât de mult îi apreciați.Chemați-i pe cei săraci la masă cu voi.Oferiți-le mâncare animalelor ce hoinăresc pe drumuri.Fiți buni ,mereu ,dar mai ales de sărbători.Fiți oameni și mai mult de atât.Dumnezeu ne-a creat fără limite,să nu ne limităm la nimicuri.Vedeți mereu partea plină a paharului!Dăruiți din inimă,orice!Nu sărbătoriți banii,ci persoanele dragi!Bucurați-vă de fiecare surâs de copil,de fiecare încrețitură de frunte a celor înaintați în vârstă și de fiecare  indiscreție e celor tineri.Timpul nu așteaptă.Gustați fiecare linguriță de viață până la ultima picătură de zeamă.Stoarceți tot ce are viața mai bun de oferit și nu veți regreta!Fiți cea mai bună variantă a voastră!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze! 😁☀

Ho ho ho!Moșul fie cu voi!🎁🎀🎅

Reclame

Deschidere spre artă

Pe 5 octombrie 2018 a avut loc ediția a III-a a Nopții Albe a Galeriilor(NAG) la Iași și în alte 12 orașe din țară,organizat local de Asociația Culturală AltIași .Interesant la acest eveniment este că accesul la o serie de galerii,expoziții și ateliere ale artiștilor este gratuit,cei interesați având la dispoziție liste și hărți cu locațiile deschise pe care vor să le viziteze,ba chiar,la fel ca și în anii trecuți,s-au organizat tururi pietonale ghidate și tururi pentru bicicliști.Anul acesta s-au oferit și tricouri personalizate celor care reușeau să obțină stickerele cu cele 8 galerii principale din Iași,într-un final 4 echipe de participanți doreau să obțină ultimul tricou rămas.Probabil mulți dintre voi așteptați evenimentul în fiecare an sau sunteți la curent cu toate evenimentele din orașul vostru -cert e că informații se găsesc din plin pe Internet ;evenimentul NAG a fost prezentat prin tot orașul prin afișe,stickere,pliante,cu două săptămâni înainte de această seară.

44334747_253477028673093_8029734547224526848_n

Am ales să vorbesc despre acest eveniment,nu întâmplător,ci pentru că am fost implicată ca voluntar,atât anul trecut ,cât și anul acesta,făcând parte din echipa de promovare,reușind să privesc lucrurile îndeaproape și să surprind unele nuanțe ale firii omenești. Am împărțit pliante atât în licee,cât și în cadrul punctelor de atracție ale orașului,întâlnind varii tipologii de  persoane-destul de reticente în a accepta un pliant întins de o persoană zâmbitoare,persoane care erau contrariate de faptul că pretindem a fi voluntari,dar în schimb primim bani pentru a face acest lucru ,persoane care în graba cotidiană nu mai priveau pe nimeni,persoane care zâmbeau politicos,făcând semn cu mâna că nu au nevoie de hârtii pe care să le arunce în secunda 2 la coș,persoane care întrebau dacă trebuie să dea bani pentru acele pliante ,cât și persoane care apreciau atât evenimentul,cât și intenția noastră ,spunând că e nevoie de mai multe astfel de evenimente pentru a scoate orașul din amorțeala monotoniei.

44416408_343025559603816_7689233100525535232_n

M-a marcat faptul că oamenii au devenit paranoic de suspicioși în privința acceptării anumitor lucruri de la cei din jur,pentru că ceea ce se promovează sunt aspectele negative:furt,înșelătorie,minciuni,vise false …iar majoritatea oamenilor refuză să mai creadă și ceea ce se așterne în fața privirii lor.În mijloacele de transport,în intituțiile în care avem acces ,în complexe comerciale ,pe rețelele de socializare ,peste tot vedem fel de fel de afișe „Atenție la hoți”,astfel încât am început să vedem negru tot ce e alb de fapt.Oricât am încercat să-i explic unei tinere faptul că „a fi voluntar” presupune a întreprinde activități din pură voință în baza unui contract de voluntariat și nimic mai mult ,remunerația nu există ,fiind în dezacord cu postura de voluntar ,într-un final am primit același răspun :„E imposibil să faci astfel de lucruri fără a primi nimic.Mințiți lumea!”.Te gândești că persoanele mai în vârstă nu sunt la curent cu astfel de noțiuni și e normal să primești contraargumente din partea lor,însă când te confrunți cu persoane apropiate de vârstă cu tine,chiar nu știi cum să le combați și într-un final renunți,pentru că cine nu vrea să privească un alt punct de vedere ,nu o va face nici după alte mii de explicații.Oricât de facil ar părea să împarți pliante,adevărul fiind că e o activitate obositoare, nu atât fizic,cât psihic ,pentru că foarte puține persoane acceptă să primească pliante și e cu atât mai dezamăgitor cu cât,voluntar fiind,vrei să le faci ziua mai frumoasă celor din jur ,iar ceea ce primești în schimb sunt vorbe înțepătoare,indiferență și nepăsare.Dar cu singuranță nu poți uita nici momentele când unele persoane vin la tine și cer pliante în plus ,sunt curioase să afle cât mai multe detalii și te strâng cu drag de mână pentru că le-ai înseninat  ziua.Sunt oameni și oameni ,momente și momente-de aceea e important ca oricât de prinși de nevoi ,griji ,probleme am fi ,să nu plasăm greutățile noastre asupra celor din jur și să ne amintim să răspundem zâmbetului cu un alt zâmbet,pentru că astfel mereu avem de câștigat.

Această prezentare necesită JavaScript.

O altă parte a muncii de voluntar a presupus prezența noastră în interiorul unei galerii/atelier,unde eram repartizați ,pentru a pofti vizitatorii înăuntru ,a le arăta picturile/fotografiile artiștilor și a-i ghida mai departe spre alte puncte de vizitat.Eu am făcut parte din echipa care a poposit la Galeria Victoria ,ca și anul trecut ,o galerie nou descoperită ,care a găzduit creațiile unui pictor tânăr ,din Cluj -Mircea But ,înglobând o expoziție personală a acestuia.Aruncând o privire asupra creațiilor sale,poți observa un amestec de texturi și culori,cadre surprinse care îți pun imaginația în mișcare,fiind o invitație spre nou .Spre surprinderea mea ,artiști în vârstă și chiar pur împătimiți de artă,înaintați în vârstă s-au arătat foarte încântați de perspectiva și modul de lucru al pictorului.O doamnă s-a oprit lângă mine și mi-a șoptit „Nu e așa că e minunat?Te face să-ți imaginezi atâtea lucruri!Iar eu am o imaginație debordantă la vârsta mea!”. Nu am putut să o contrazic,iar bucuria de pe chipul ei era molipsitoare.Ce efect poate avea arta!

44398778_335775506970188_4780849168010706944_n

Erau multe persoane care nu doreau să intre ,refuzând invitațiile noastre,dar care se îndepărtau fară a-și lua privirea de la galerie.Ceva dinăuntrul lor îi îndemna să intre ,să guste din artă ,dar grijile cotidiene erau mai puternice .Am văzut tineri,bătrâni,prieteni,iubiți,familii,copii,părinți,bunici,artiști,persoane elegante,sportivi, iubitori de modă …fel și fel de oameni,care nu pareau să aibă vreo tangență unii cu alții,dar pe care îi unea ceva:simțul frumosului,pofta de artă .Erau persoane care poposeau minute în șir în dreptul unui tablou și cu fiecare clipă descoperau ceva nou la o pictură aparent simplă.Unii au intrat din curiozitate ,alții din plăcere,alții din plictiseală,alții din pasiune,alții pentru a face poze…cert e că fiecare a rămas cu ceva în acea seară.În ciuda faptului că am stat în picioare de la ora 19 la ora 1,salutându-i pe vizitatori și oferindu-le informații,mi-a plăcut să fiu acolo,în mijlocul valurilor de oameni,simțind ideea de unitate-arta ne poate aduce mai aproape.De fapt,la sfârșit nu mai contează nici oboseala,nici faptul că stomacul se revoltă sau somnul nu-ți dă pace.

La sfârșit ,rămâi cu bucuria că ai cunoscut oameni noi,care te-au inspirat și ți-au atins sufletul.

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Mereu aproape!

Vara a trecut atât de repede că abia am simțit-o cum mi s-a strecurat printre degete…și ca în fiecare an ,cum vine toamna, mă surprind încercată de melancolie și dor ….dor de căldură ,de soare ,de timp liber…și făcând o retrospectivă a ceea am făcut vara asta și verile trecute,îmi dau seama cât de minunat este să-ți petreci timpul liber cu cei dragi,să simți voioșia din miezul familiei zi după zi.Vara asta ,mai mult ca niciodată,am petrecut timp în compania fratelui meu,care este mai mic cu 4 ani jumătate decât mine și pot spune că a fost una dintre cele mai reușite veri.

40648988_238525633529432_2020534714061815808_n

Când aveam 2-3 ani o înnebuneam pe mama zi de zi,spunându-i să-mi facă o surioară.Nu știu cum au fost alți copii,dar eu nu-mi vedeam copilăria fără vreun frate.Până la urmă acceptasem și posibilitatea apariței unui frate în locul unei surori,doar să nu fiu singură.Imediat ce mama a rămas însărcinată a doua oara,nu știam cum să ajung acasă mai devreme de la grădiniță pentru a fi mai aproape de „bebe”.Fratele meu era încă în burtă când îi spuneam mamei :„Și azi mi-a fost dor de bebe.”Deși nu-l văzusem,simțeam că viața mea va fi mult mai imteresantă 😀

Deși la început rolul de soră mai mare îmi dădea de furcă,pot spune că nu mi-aș vedea viața fără fratele meu,piperul familiei (eu sunt sarea).Mi-amintesc că atunci când veneam acasă de la școală se ruga să mă joc cu el,cu mașinuțele și mie nu-mi plăcea 😀 .Ținea la mașinutețele lui mai mult decât la orice,nicio rotiță nu trebuia să lipsească.Chiar și când mai crescuse,când veneau copii la noi,el le ascundea pentru ca cei mici să nu i le strice.Ține la tot ce este al lui ,iar dacă-i intră un lucru în cap face orice ca să-l obțină.Îmi lipsește de fiecare dată când nu sunt acasă.El e singurul care reușește să mă facă să râd în hohote instantaneu 😀 .De fapt ,cred că fata care va fi cu el va fi extrem de norocoasă!În ciuda diferenței de vârstă ,legătura dintre noi e destul de puternică.Orice lucru care îmi frământă inima și mintea,dacă nu îl știe mama(ea este pilonul de sprijin principal),cu siguranță îl știe fratele meu și viceversa.De fiecare dată când îi atrăgea atenția o fată,îl și vedeam apărând în fața mea și spunându-mi să-l ajut „să facă ceva”:bilețele,felicitări,buchete cu flori,bomboane…aproape că eram geloasă pe fata care le primea ,dar în același timp eram extrem de mândră că e fratele meu.

Știi momentul acela când ești extrem de obosit și vrei să te pui la somn ,dar fratele tău face orice să nu închizi un ochi?Eu da.De fiecare dată când voiam să dorm mai devreme ,se așeza în patul meu și îmi zicea :„Hai să vorbim!”.În ciuda împotrivirilor mele repetate ,el triumfa cu un zâmbet viclean pe față.Și stăteam ore în șir vorbind(chiar și acum facem asta)că și somnul pleca de la mine.Bineînțeles ,tot el este și împătimitul de dulciuri,care își însușește orice e dulce de prin casă,iar când mă încearcă o poftă:Mănâncă de unde nu-i!Face el ce face și pe toate le desface!De câteva ori m-am trezit zâmbind văzând că micul dejun mă aștepta lângă pat 😀 .De multe ori reușește să mă surprindă ,mai nou încearcă diferite rețete de mâncare.Acum vreo câteva săptămâni nu mi-a venit să-mi cred urechile când mi-a spus că vrea să frământe aluatul pentru gogoși.E un deliciu să vezi un băiat de 16 ani frământând de zor aluatul 😀 ,iar rezultatul a fost fără reproș.

40784093_1386470438152431_8268867941034885120_n

Mersul la shopping e o relaxare și o plăcere în același timp când merg cu el .Văd atâția bărbați și băieți care evită cu orice preț să petreacă timp în urma unei femei /fete în căutare de noi piese vestimentare care le îmbogățesc garderoba ,iar dacă fac acest lucru cu siguranță au grijă să le aducă aminte chinul la care sunt supuși.Ei bine ,fratele meu are o răbdare infinită ,având în vedere că sunt o fire extrem de pretențioasă,când vine vorba de haine și îl plimb prin tot orașul pentru a lua un singur articol de îmbrăcăminte.Ca să nu zic că îmi dă și sfaturi cu privire la felul de a mă îmbrăca și de a-mi aranja părul… bineînțeles că apar dispute pe această temă ,dar ne împăcăm cât aș clipi 😀 .Totul devine o aventură când merg alături de el .Mă uimește pe zi ce trece(dar rămâne între noi).El e destul de practic ,fapt pentru care nu-mi înțelege prea bine pofta mea crescândă pentru scris ,dar o acceptă.Știe că ambiția e un punct comun 😉

Are încredere în mine și în ceea ce fac,iar în ciuda faptului că nu agreează tot timpul alegerile mele ,știu că va fi lângă mine de câte ori voi avea nevoie.De fapt,fratele meu e mai mult decât atât ,e prietenul meu de sânge,e râsul meu colorat ,e curajul meu când cedez ,e jumătate din inima mea …e darul de la Dumnezeu pe care l-am dorit cu ardoare.Poate cei care sunt singuri la părinți nu înțeleg dorința de a avea un frate ca fiind semnificativă ,pentru că s-au obișnuit crescând singuri ,primind afecțiunea părinților și ocupând principalul loc în viața lor – nici eu nu înțeleg refuzul de a mai avea un frate ,mai ales că am crescut alături de fratele meu și m-am simțit completă.Când eram mică eram puțin geloasă că bebe primea toată atenția și nu mai rămânea destulă pentru mine ,dar crescând ,am început să-i ofer eu mai multă atenție și afecțiune.

E minunat să ai cu cine împărți un biscuite ,să prinzi poftă de mâncare când mănânci alături de fratele tău ,să împărțiți aceeași pătură ,să te încălzești ținându-te de mână cu el ,să primești o îmbrățișare strânsă când simți că te înneacă plânsul ,să simți că ți-e dor când ești departe de casă,să știi că indiferent de orice nu ești singur .Mi-aș fi dorit să cresc alături de mai mulți frați,dar Dumnezeu mi l-a trimis pe singurul ,cel mai bun.

Prețuiți-vă frații!Iubiți-i azi mai mult ca ieri!Iertați-i din inimă și sprijiniți-vă unul pe altul.Fiecare dintre voi ține puterea celuilalt în mână !Nu o pierdeți pentru nimic în lume ,căci vă veți pierde însăși existența!

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!😁☀

Plecat-ai copilărie…

După ce tânjim adeseori?După copilărie ,după persoanele dragi care ne-au marcat copilăria ,după copiii care eram cândva…

40178242_293509864760422_249068164267114496_n

Eu am locuit la bloc, în copilăria mea și abia așteptam să plec la țară. Mi-amintesc vacanțele și weekendurile pe care le petreceam la bunica ,unde ,și eu și fratele meu ,ne petreceam timpul jucându-ne cu verii noștri: „De-a v-ați ascunselea” , „Baba oarba ” ,„Țară ,țară  vrem ostași!” ,„Rațele și vânătorii” – erau doar câteva dintre jocurile pe care le jucam de dimineață până seara ,vara sau iarna,iar noaptea somnul ne învingea.Întotdeauna asociam mirosul fumului de la sobă cu mirosul propriu al vieții de la țară ,unde toți oamenii se salută ,se cunosc și se opresc oricând în drum să schimbe o vorbă cu celălalt ,unde oamenii au îmbrățișat proprietățile mediului.Cum simțeam miros de fum ,îi ziceam mamei că miroase „a țară”,iar mama râdea.Adoram mirosul acela,care-mi pătrundea în suflet,care încă îmi zguduie ființa,amintindu-mi de bunica.Pe acea sobă de afară,vara,fierbeau și se prăjeau fel și fel de mâncăruri tradiționale,turte coapte,cartofi pe plită-scrijele (și acum îmi fac pe grătar,dar simt lipsa arsurii de pe plită),iar când erau gata,primeam semnul venirii la masă.Era minunat să ne așezăm toți la masă și să zăngănim din linguri și castroane până terminam tot de mâncat,parcă pofta era mult mai mare și mâncarea mult mai bună când erau atâția la masă.

Acum că îmi amintesc imaginea cu toți la masă ,în fața „părăvanului”bunicii ,iar ea stând în picioare ,privindu-ne cu drag și căldură ,aș putea spune că în ochii ei întrezăream Raiul(sper că te afli acum acolo).Bunica mereu se așeza ultima la masă ,așa își crescuse și copiii,oferindu-le ce e mai bun ,iar dacă mai rămânea mai mânca și ea ,dacă nu ,nu .Zicea „Luați și mâncați voi ,eu am timp să mănânc”.Oare un bătrân are mai mult timp decât un tânăr?Cât timp avem noi azi pentru cei dragi?Bunica avea mereu timp pentru tot,dar mai ales pentru noi.Era felul ei de a-și păstra simțul matern în orice clipă.Dacă aș putea să asemăn ceva sau pe cineva cu veșnicia ,bunica ar fi singura.Dacă ai fi privit-o ai fi zis că îi prisosește totul ,neavând nimic.În momentele când se afla în putere ,găseai mereu în părăvanul ei ceva de mâncare ,care nu se asemăna cu nimic din ce mai mâncasem până atunci .Sarea era ingredientul nelipsit din mâncarea ei și era mai mult decât suficient.Tot ce făcea ea era magic…magic de gustos ,dar eu știu care era ingredientul secret:dragostea.Când am început să remarc existența bunicii ,ea se făcuse micuță -mama îmi zisese că fusese cândva o femeie înaltă.Sunt sigură că tot ce a rămas ,era doar dragoste.

40141399_289426945202051_7217845845490663424_n

Când era vorba de dormit ,fie dormeam cu verii ,care cum ne împărțeam ,povestind tot felul de lucruri ,fie dormeam cu bunica.Mereu doi dintre noi dormeam cu bunica ,pentru că îi era urât să doarmă singură ,cu siguranță ,nu mai mult decât nouă.Dar era o plăcere,mai ales pentru mine.Bunica îmi împrumuta una dintre cămășile ei în care mă împiedicam și mă urcam în pat ,nu înainte ca bunica să scoată din dulapul „fără fund”( îl numeam așa pentru că mereu găseai ceva bun de mâncat în el)vreun biscuite sau un fruct ,care era oricum delicios numai din momentul în care bunica îl atingea.Cel mai mult îmi plăceau merele coapte scoase din rolă,cum numai la bunica găseam-atât de moi și aromate…mi-e dor …

Ceea ce m-a marcat la persoana bunicii a fost modul cum se pregătea de somn:înainte de a se schimba ,se așeza în genunchi la marginea patului și rostea rugăciuni ,unele după altele ,cu voce scăzută ,indiferent dacă noi vorbeam sau nu ,ea continua să se roage cu aceeași smerenie.De obicei ,preferam să tac și să o privesc -mă uimea cum putea să se roage ceasuri întregi fără oprire.Nouă nu ne spunea să ne rugăm,dar deși obișnuiam să mă rog mereu înainte de culcare ,parcă mă simțeam rușinată pentru că eram destul de expediditivă. De multe ori mă întrebam ce zice ,dar nu îndrăzneam să o rog să-mi spună ,pentru că simțeam că era un moment al ei și voiam să rămână așa.Aproape că adormeam așteptând să vină în pat ,dar nu voiam să dorm pentru că bunica mereu vorbea ore în șir cu noi până adormeam,poate mai mult decât timpul petrecut în genunchi ,în fața icoanei….ceva îmi spunea că mereu era vorba despre noi -fiii ei ,nepoții și strănepoții ei,în orice făcea ,mai ales când se ruga.Nu voiam să pierd momentul de a vorbi seară de seară cu ea ,pentru că asta ne lega ,atât noi cât și ea aveam nevoie ca cineva care să ne vorbească ,să ne înțeleagă …de asta copiii și bătrănii se înțeleg mereu bine ,în timp ce primii trăiesc prima copilărie ,cei din urmă trăiesc copilăria a doua oară.

Mi-amintesc că într-o zi ,în vacanța de vară ,găsisem vreo trei cățeluși abandonați(sau cel puțin așa credeam noi)și împreună cu verii mei și fratele meu i-am adus la poarta bunicii.Inițial ne tot furișam prin curte să le aducem mâncare și apă ,până când bunica și-a dat seama și ne-am văzut nevoiți să-i povestim ce făcusem și să-i ducem înapoi,pentru că ei aveau o mamă care se îngrijorase pentru ei.Învățasem că nu ar mai trebui să luăm decizii de capul nostru.

40215280_2211731025781898_479192267173658624_n

Dacă nu ne udam toată ziua,din cap până-n picioare,stropindu-ne cu apă,în zilele de vară,cu siguranță ridicam tot praful în ograda bunicii,care ,săraca, nu ne zicea mai nimic,doar să ne vadă acolo.Era în grădină un măr care se cocea mai devreme decât celelalte ,care făcea mere micuțe,pe care le numeam „posmăgele”.Ei bine ,noi nu ne mulțumeam doar să mâncăm din copac ,ci ne loveam cu ele ,de multe ori treceam pe sub pom și mă trezeam cu o ploaie de mere în cap,dar mă revanșam 😀 .Era amuzant cum stăteam la rând pentru a ne spăla pe față dimineața și întindeam cana cu apă dintr-o mână în alta…bineînțeles că la final eram uzi cu totul ,dar ce mai conta?Frumusețea copilăriei constă tocmai în faptul că atunci când ești mic totul e o bucurie.

Tata avea o Dacia 1310 ,care pe atunci era o bomboană de mașină 😀 ,dar atât eu cât și fratele meu tânjeam după o „tură” cu venerabila căruță cu doi cai a moșului ,iar verii mei tânjeau după o plimbare cu mașina tatălui-mereu dorim ceea ce nu avem,chiar de mici.De când mă urcase moșul prima dată pe cal ,care ulterior s-a dovedit a fi și ultima până în prezent,simțeam că îmi iau zborul.Ni se părea destul de palpitant să ne zguduie căruța și să ne rostogolim unii în alții .Orice fir de iarbă ne atrăgea atenția ,fiecare zi era dominată de joc și voie bună.Lumea era a noastră ,dar mereu visam la momentul când vom fi oameni mari și puternici.Nu am văzut ce am pierdut decât atunci când am crescut.De aceea e bine să savurăm clipa atunci când e în palma noastră ,pentru a nu pierde și ultima fărâmă de viață ,înainte de a fi prea târziu.

Copilăria e unul dintre cele mai de preț daruri oferite omului,fiind atât un prieten de joacă,cât și un învățător îngăduitor,care te introduce în marele labirint al vieții,cu inocență.Îți oferă cele mai dulci amintiri și totodată,cele mai profunde regrete atunci când pleacă.

Oferiți-le copiilor șanșa de a savura copilăria!Lăsați-i la țară ,să ia contact cu plantele ,cu animalele ,cu fiecare vietate care mișună pe pământ și nu numai.Oferiți-le șanșa unei copilării reale ,nu o multitudine de lumi virtuale.Învățați-i jocurile copilăriei voastre ,arătați-le locurile în care ați crescut ,povestiți-le toate peripețiile prin care ați trecut.Credeți-mă ,vă vor invidia copilăria și o vor pretinde pe a lor.Nu le furați amintirile,crezând că le oferiți ce e mai bun!Poate nu ați avut condițiile unui trai îndestulător,dar fiecare clipă trăită a fost veridică ,cu oameni reali ,cu care ați împărtășit și bune și rele.Nu-i lăsați să crească crezând că toate vacile au culoarea mov ,asemeni văcuței Milka 😀 .Lăsați-i să vadă realitatea cu proprii ochi și o să vă mulțumească mai târziu!

„Inocenţa seamănă din multe puncte de vedere cu paradisul pierdut. N-o descoperim decât prin nostalgie, după ce am pierdut-o, ca şi copilăria. Ce ştiu despre inocenţă inocenţii? Ce ştiam despre paradisurile candorilor când locuiam în ele? Mă tem că mai nimic. Copilăria şi inocenţa sunt descoperiri târzii, când amintirile şi greşelile îşi alungesc umbrele. Ni le apropiem prin regret. Nemaiavându-le, ştim ce am pierdut. Nu e tema copilăriei o obsesie a maturilor? Şi poate că anumite lucruri trebuie să le pierdem ca daruri pentru a le cuceri ca virtuţi. Trebuie să ieşim din copilărie pentru a o iubi.”

Zâmbește-i zilei de azi ,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Trăire.Joc.Bucurie

Având în vedere că este perioada vacanțelor și a petrecerilor ,mi-am permis să fac o pauză de la a scris noi articole timp de câteva zile ,pentru a mă bucura de aceste clipe care nu vor mai reveni prea curând.

Sâmbăta care a trecut am luat parte la o nuntă …Ei bine,știu că fiecare cititor se bucură sau se lamentează că și anul ăsta s-a pricopsit cu nunți .Cred că intuiesc ce gândesc majoritatea :O risipă de bani! Da ,poate însemna și asta ,dar această risipă de bani se transformă în amintiri de neuitat ,cele mai prețioase de altfel.O nuntă înseamnă mai mult decât bani irosiți ,timp pierdut,stres,oboseală,cheltuieli peste măsură…aceasta presupune: unitate,răbdare,bucurie,organizare,trăire,emoție,un amalgam de stări care îți străbat ființa din cap până-n picioare în câteva clipe -e vorba despre ei ,două suflete care își unesc inimile pe vecie(de preferat),de priviri înlăcrimate ,de chiuieli …de dans.

Fiind una dintre domnișoarele de onoare,pot spune că am asistat la fiecare moment care a conturat realizarea nunții în acea zi.Clipe de stres,când totul era pregătit,iar mireasa nu mai ajungea acasă, emoții la îmbrăcarea rochiei de mireasă până la ultimul nasture încheiat,stângăcie în așezarea butonilor la cămașa mirelui,nerăbdare în așteptarea invitaților la asistarea gătitului miresei… iar când a început gătitul miresei,apăi acolo val de emoții și lacrimi ,cântec de rămas bun pentru părinți – priveam mireasa și vedeam cum ochii îi erau plini de lacrimi,uitând cu totul  de machiaj ,de camere,privindu-și mama cu subînțeles,parcă cerând acordul pentru ultima dată ,iar zâmbetul mamei era alinarea de care avea nevoie,pentru a-și împreuna mâinile pentru totdeauna cu „iubirea sa”.Am fost plăcut surprinsă să privesc și să aud că sentimentele încă prind glas ,dând ecou apelativului „Iubire”.

39453531_382863615578988_1789343719804108800_n

Am uitat să menționez că am o familie numeroasă ,care are rădăcini în mediul sătesc și care țin să respecte tradițiile întocmai:de la numirea vornicului,care îndrumă mirii și invitații în parcurgerea fiecărui pas așa cum se cuvine, gătitul miresei ,ținutul oglinzii de către cavalrii de onoare , ruperea turtei/colacului deasupra capului miresei și împărțirea ei invitaților ,hora în strada ,în fața casei miresei-se obișnuiește ca fata să plece de la casa ei cu alai spre biserică ,iar la ieșirea acestora din biserică,copiii se adună cu sticle și găleți de apă pentru a stropi dinaintea mirilor,pentru ca aceștia să aibă parte de noroc și belșug ,dar și alte obceiuri ,care înfrumusețează nunta și păstrează legăturile strămoșești de-a lungul trecerii timpului.

Cred că cel mai sublim moment este atunci când mirii,aflați în fața Lui Dumnezeu poartă cununile Sfintei Taine a Căsătoriei ,iar acea clipă pare că durează o veșnicie ,ca un model pentru mirii aflați la începutul construirii unei familii.Acel moment când atât nașii cât și finii mânuiesc verighetele cu mâinile tremurânde -nașii amintindu-și de ziua în care ei înșiși se aflau în fața altarului ,iar mirii abia pășind spre necunoscutul vieții de familie.Stăteam și-i priveam ,doar vorbele preotului se auzeau cu ecou ,iar mirii și nașii parcă nici nu mai respirau ,erau de neclintit …era pentru prima dată în acea zi când tăcerea spunea mai multe ca orice vorbă.Era o trăire pură ,în acel moment ,pe care voiau să nu o piardă,ci să o soarbă până la capăt.Erau ei și Dumnezeu.Cum nu era nevoie de  vorbe ,nu era nevoie nici de prezența vizibilă a Lui Dumnezeu ,pentru că simțeai tot ,El era TOTUL.Păcat că în scris ,tăcerea nu se simte ca pe viu.Momentul din biserică a fost și va fi de neuitat datorită tăcerii mirilor.Parcă aud încă îndemnul preotul :„Faceți cât mai multe poze azi ,pentru a vă ajunge o viață întreagă.E momentul vostru !Un moment unic!Nu-l irosiți.”.Despre asta e vorba de fapt la o nuntă,despre iubirea ce-i leagă pe miri prin legământul pecetluit în fața Lui Dumnezeu.E ca o a doua naștere.Dumnezeu îmbrățișează doleanța ta de a-ți întemeia propria familie,de a-ți forma propria casă,căreia să-i poți spune „acasă”.E vorba despre două suflete care devin Unul.Ce poate fi mai minunat?

39526053_292164041370059_1536932941404307456_n.jpg

Ce a urmat? Ședința foto ,care s-a dovedit a fi destul de antrenantă și amuzantă.Poate pentru miri a fost puțin cam obositoare ,dar sunt sigură că produsul final va ieși mai mult decât reușit.Apoi un alt stres a apărut la orizont când am ajuns la sală,aranjamentele nu erau finisate ,se anunțaseră invitați în plus, era criză de spațiu,trebuiau aranjate plicurile cu numele invitaților la fiecare masă în parte …bineînțeles că totul a fost remediat .Ulterior invitații și-au făcut apariția și fiecare a fost condus la locul său ,iar petrecerea a început cu dansul mirilor.Alt moment plin de emoție.Au pregătit singuri mișcările pentru acest dans ,iar sub privirile curioase ale invitaților au pășit emoționați spre ringul de dans ,făcând câte o plecăciune în fața invitaților .Privirile și pașii lor erau singurii care vorbeau,coordonându-se reciproc .Era momentul de care se temeau cel mai tare,dar se descurcaseră minunat.

Acum petrecerea putea începe!Muzica populară a dominat.Nimic nu aduce oamenii mai aproape asemeni unei hore,împărțită în cercuri ,cerculețe -membri de familie ,prieteni ,cunoscuți sau necunoscuți ,toți se prind de mână pentru a se bucura de acel moment ,fiecare inimă pompează pentru același dans,pentru aceeași clipă.Mi-am dat seama că muzica și dansul fac minuni,pentru că odată intrat în horă nu mai contează nimic ,în afară de dans,de a trăi ritmul muzicii.Totul e trăire ,totul e bucurie ,nicio urmă de resentiment ,de supărare,de regret.Prin dans toți suntem la fel ,inidiferent de haine ,de poziție socială,vârstă etc ,tot ce contează e să-ți miști picioarele cum știi mai bine.Nu contează dacă ești as la dans sau mai neîndemânatic ,ceea ce primează e unitatea oamenilor,care iau parte la nuntă,atât pentru a-i sprijini pe miri,cât și pentru a-i aduce mai aproape de familie ,de prieteni ,de cunoștințe vechi și noi.E vorba despre oameni ,de comuniunea dintre aceștia.O nuntă îi reunește pe oameni și pentru o zi,pentru câteva ore,câteva momente, îi ține departe de intrigile și resentimentele,pe care le nutresc unii față de ceilalți.Dansul e medicament pentru inimi .

39442970_2189102934691227_3962693731034857472_n.jpg

Au continuat melodii după melodii ,s-a furat mireasa ,a fost revendicată de către mire,hoții și-au primit pedeapsa,dar și momentul de neatenție al mirelui a fost taxat,astfel că a trebuit să se revanșeze față de miseasa sa iubită,creând o declarație de dragoste.Cert e că s-a descurcat cu brio .Privindu-l cum îi tremurau mâinile pe microfon,aflându-se în genunchi în fața miresei ,iar cuvintele se molipseau de emoția acestuia,ceea ce vedeam era iubire -iubire pură.Nu ai cum să nu te înmoi și să te lași pradă trăirilor ce te încearcă ,când tot ceea ce vezi și simți cum plutește în toată încăperea e iubire.Pentru o iubire adevărată merită să fii puțin gelos,pentru că e un sentiment tot mai rar…

Mâncarea a fost extrem de gustoasă ,muzica minunată ,iar atmosfera de vis.Ce mai contează banii ,timpul pierdut,oboseala etc… când,într-o singură zi ți-a fost dat să vezi și să simți atâtea lucruri!Îmi pare rău că nu am avut timp să surprind tot ceea ce am simțit pe moment atunci,probabil ar fi fost totul mult mai intens,dar sper că am putut reda o altă imagine a unei nunți ,care de cele mai multe ori e o ocazie de a-ți goli buzunarul și cam atât.Indiferent cât ați cheltui luând parte la o nuntă ,savurați clipa de a fi alături de oameni,pentru că rar ne mai este dat să ne adunăm împreună cu ceilalți pentru a ne împărtăși bune și (mai puțin) rele și  a depăna amintiri sau construi altele noi.Lăsați lucrurile materiale deoparte și fructificați ceea ce vedeți,auziți și simțiți.

Dacă realitatea ar fi asemeni unui dans ,am vedea doar o mare de ființe cu fețe vesele și mâinile mereu întinse spre cei din jurul lor.Ce frumos ar fi!

Încercați să priviți dincolo de aparențe,acolo se află esența!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!☀😁

Risipă de curaj

Probabil că îți amintești momentele când erai mic și umblai prin lucrurile părinților pentru a găsi acele lucruri magice„de oameni mari” ,pentru a înțelege cu ce se ocupă mai exact 😀 și să poți pătrunde în lumea lor de la serviciu.Nu de alta ,dar tu voiai să te asiguri că nu vei îmbrățișa profesiile lor . 😀

Eu îmi amintesc că ,atunci când eram mică ,aveam un rol nou în fiecare zi.Dacă azi eram contabil ,mâine eram în trafic și dădeam amenzi,iar după două zile zburam cu avionul,jucând rolul unei stewardese amabile… ei bine,camera mea se transforma în fiecare zi.Mă gândeam că e așa minunat să joci rolul unui om ocupat și în același timp să călătorești.La un moment dat îi spuneam mamei că voi deveni doctoriță,iar mama îmi zâmbea mereu ,pentru că știa că eu eram îngrozită de doctori-numai când vedeam oameni în halat alb,pentru mine era indiciul cel mai grăitor -ERA DOCTOR!Într-o zi,ieșisem în fugă dintr-un magazin pentru că doamna vânzătoare avea…bineînțeles… UN HALAT ALB!Și ca un paradox ,îmi ziceam că voi deveni doctoriță cândva ,tocmai pentru că voiam să îmi tai din rădăcini această frică și totodată, realizam că este un mod prin care îi pot ajuta pe oameni.De altfel,voiam să devin și polițistă,o dansatoare de succes,o cântăreață apreciată ,o scriitoare inspirată,o avocată hotărâtă…. în concluzie ,atunci când ești mic totul este posibil.Și nu numai ….

13217428_980191345421414_4382292377896703783_o

Ceea ce pot spune acum, e un singur lucru cert:nu voi deveni doctoriță! Cu siguranță,pentru că ,văzând neputința omului din fața mea,cred că aș leșina înainte să apuc să îl vă prea bine.Așadar,medicina este salvată!

Oare de ce nu e atât de simplu să alegi ce-ți place și când ești adult?

Văd zi de zi oameni care se complac în a urma o facultate sau  să țintească un anumit nivel ,doar pentru că mai mulți cunoscuți fac asta,pentru că părinții le-au recomandat pe ce drum să meargă ,pentru că ar câștiga mai mulți bani sau pentru că vor avea multe beneficii…iar la simpla întrebare :„ Îți place ceea ce faci?” vei primi varii răspunsuri printre care : „Atât timp cât câștig bani,ce mai contează?” , „Cine mai face ce-i place în ziua de azi,contează să ai succes!” , „În ce lume trăiești?Muncești pentru că trebuie”…și ceea ce se află în spatele acestor răspunsuri sunt: frustrări ,frici,slăbiciuni,tristețe ,singurătate.

Nu prea am văzut persoane care să-și fi consumat toate resursele și să fi făcut orice pentru a obține un anumit loc sau rang ,și totodată ,să fie fericit. Admit că sunt și cazuri când ți-ai găsit un job împins de nevoi și apoi poți să realizezi că este ceea ce ți-ai fi dorit de fapt sau că fiind nehotărât ,ai urmat sugestia părinților pentru a alege facultatea și ai descoperit că era cea mai bună alegere pe care ai fi putut-o face.Sunt astfel de cazuri ,dar destul de rare. Majoritatea persoanelor ajung să termine o facultate și să regrete că nu au renunțat la timp ,alegând altceva sau alții visează la jobul mult dorit ,dar refuză să iasă din zona de confort ,ignorând fiecare șansă care le iese în cale.Toți facem alegeri greșite,mai devreme sau mai târziu în viața personală sau în carieră, diferența este dată de alegerea noastră de a persista într-o situație sau a alege să schimbăm macazul ,cu toate riscurile pe care le implică această cale.Doar că, de multe ori ,noi suntem cei care îi judecăm cu nonșalanță pe cei care au curajul să facă schimbări în viața lor,renunțând la ce aveau înainte.

413294_286142301492992_1580389806_o

Cunosc un caz îndeaproape – o persoană apropiată mie și-a dorit foarte mult să intre la Facultatea de Medicină .A învățat mai bine de un an singură pentru a prinde loc la buget.Totul a decurs cum și-a dorit ,a intrat la facultate,la buget ,cu o medie destul de mare și chiar era sigură că e făcută pentru asta.Toată lumea o felicita pentru acest merit ,iar familia se mândrea cu ea.Totuși,începând cu a doua jumătate a primului an ,nopțile pierdute ,stresul ,oboseala și izolarea de oameni și-au pus amprenta asupra ei și a simțit că nu mai poate continua așa.Sănătatea ei avea de suferit ,iar satisfacția dispăruse.Simțea că era copleșită de toate examenele ,nu reușea să învețe și își dorea să fugă ,să scape de tot.Astfel că ,a hotărât să renunțe la această facultate și să aleagă altceva.Nu a fost simplu deloc,mai ales pentru că toți s-au întors împotriva ei și au judecat- o pentru că „dădea cu piciorul la o carieră de succes” ,a intrat și în depresie din cauza presiunii exterioare ,pentru că din ,,fata inteligentă ce intrase la medicină” ,acum devenise „o ratată care nu a fost în stare să continue ceea ce  avea de făcut”.Cert e că ,a fost puternică și i-a înfruntat pe toți care o criticau .Acum e fericită la altă facultate ,are și un job care o ambiționeză ,iar depresia e o poveste de mult uitată.În timp ce alții au văzut doar eșecul ei ,eu am văzut întreg parcursul ei ,am văzut cu ce s-a confruntat și i-am apreciat curajul de a face ce-și dorește cu adevărat ,gândindu-se că are o viață de care se poate bucura la maxim,îngrijindu-și sănătatea și făcând ceea ce-i place.Sinceră să fiu ,nu știu dacă aș fi avut curajul să fac o asemenea alegere și nu știu câți dintre noi ar face-o,deși , de multe ori ne-am dori „altceva”.

Aparențele înșală ,iar noi suntem tentați să apreciem nonvalori și să criticăm persoanele care au curajul să facă schimbări importante în viața lor.Ne îndreptăm frustrările și neputințele asupra celor care au ales alt drum ,numai pentru faptul că s-au îndepărtat de turmă.Poate ar fi cazul să realizăm că ,ceea ce mă face fericit pe mine , ție ar putea să-ți dăuneze ,să-ți încale principiile de viață  ; ceea ce mă ajută pe mine să evoluez ,pe tine te poate ține departe de adevăratul țel.Încetați să mai priviți în ograda celuilalt!Fiecare își urmează propriul drum și își asumă propriile alegeri.Dacă ne-ar păsa de ceilalți când se află în nevoi, atât de mult cum ne pasă cât de bine sau rău își gestionează viața, nu ne-ar mai lipsi nimic ,pentru că inima noastră ar fi plină.

Ascultați-vă inima și acționați! Nu așteptați minuni,pentru că ele nu vor veni dacă vă complaceți în situația în care sunteți!Și ,da ,poți munci și ,totodată ,să îți placă ceea ce faci.Poate la început nu vei avea prea multe reușite sau câștiguri bănești ,dar visul tău îți va alimenta încrederea în propriile forțe și mai devreme sau mai târziu vei dobândi efectul scontat.Riscă și ai curajul să înfrunți eșecul!Fă ceea ce-ți place!Viața e prea scurtă să o irosești imitându-i pe alții.Ceilalți sunt diferiți de noi ,oamenii, în parte, sunt diferiți,ceea ce înseamnă că tot ce va îndreprinde fiecare va fi mereu altceva.

E bine să țineți cont de ponturile celor experimentați ,dar nu le transformați în idealuri,pentru că fiecare lucru trebuie adaptat la propria persoană.Lăsați imaginația să curgă asemeni unui rău cristalin,umplându-vă mintea cu idei sclipitoare de reușită.Nu vă atașați de ceea ce aveți în prezent , pentru a nu vă îngreuna deciziile de schimbare.Fiți asemeni unui fluid care curge prin cele mai nepătrunse locuri.Încercați mereu altceva, care să vă țină mintea trează și să vă hrănească pofta de evoluție.Fi-ți voi înșivă!Trăiți propriile voastre vieți, nu pe ale altora.Îmbrățișați schimbarea și vedeți dincolo de aparențe.Priviți prin oameni!Apreciați-le reușitele și urmați-le exemplul.Păstrați mereu esența proprie!Viața are suficiente cadouri pentru fiecare în parte!

Vorba ceea „Ce-i al tău ,e pus deoparte!”.Economisiți-vă timpul cu răbdare!

Zâmbește-i zilei de azi,pentru ca ea să te celebreze!